Pecetluirea celor o sută patruzeci și patru de mii
1După aceea, am văzut patru îngeri care stăteau la cele patru colțuri ale pământului, ținând cele patru vânturi ale pământului, pentru ca niciun vânt să nu mai sufle pe pământ, pe mare sau peste vreun copac. 2Am văzut un alt înger care urca de la răsăritul soarelui și care avea sigiliul Dumnezeului cel Viu. El a strigat cu glas tare spre cei patru îngeri cărora le fusese dat să facă rău pământului și mării, 3zicând: „Nu faceți rău nici pământului, nici mării, nici copacilor, până nu vom pune sigiliul pe fruntea robilor Dumnezeului nostru!“ 4Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: fuseseră pecetluiți o sută patruzeci și patru de mii din toate semințiile fiilor lui Israel:
5din seminția lui Iuda au fost pecetluiți douăsprezece mii;
din seminția lui Ruben – douăsprezece mii;
din seminția lui Gad – douăsprezece mii;
6din seminția lui Așer – douăsprezece mii;
din seminția lui Neftali – douăsprezece mii;
din seminția lui Manase – douăsprezece mii;
7din seminția lui Simeon – douăsprezece mii;
din seminția lui Levi – douăsprezece mii;
din seminția lui Isahar – douăsprezece mii;
8din seminția lui Zabulon – douăsprezece mii;
din seminția lui Iosif – douăsprezece mii;
din seminția lui Beniamin – douăsprezece mii au fost pecetluiți.
Marea mulțime în robe albe
9După toate acestea, m‑am uitat și iată că era o mare mulțime, pe care nimeni n‑o putea număra, din toate neamurile, semințiile, popoarele și limbile. Stăteau înaintea tronului și înaintea Mielului, erau îmbrăcați în robe albe și aveau ramuri de palmier în mâini.
10Ei strigau cu glas tare, zicând:
„Mântuirea este a Dumnezeului nostru,
Care stă pe tron,
și a Mielului!“
11Toți îngerii stăteau de jur împrejurul tronului, al bătrânilor și al celor patru ființe vii. Ei s‑au aruncat cu fețele la pământ înaintea tronului și I s‑au închinat lui Dumnezeu, 12zicând:
„Amin! Lauda și slava,
înțelepciunea și mulțumirea,
cinstea, puterea și tăria
să fie ale Dumnezeului nostru în vecii vecilor! Amin.“
13Unul dintre bătrâni m‑a întrebat, zicând:
– Cine sunt aceștia îmbrăcați în robe albe și de unde au venit?
14I‑am răspuns:
– Domnule, tu știi!
El mi‑a zis:
– Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare;
ei și‑au spălat robele
și le‑au albit în sângele Mielului.
15De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu
și I se închină zi și noapte în Templul Lui;
iar Cel Ce stă pe tron Își va întinde cortul peste ei.
16Nu le va mai fi nici foame, nici sete
și nu va mai cădea peste ei arșița soarelui,
nici vreo altă căldură arzătoare,
17pentru că Mielul din mijlocul tronului îi va păstori
și îi va conduce la izvoarele apelor vieții,
iar Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.
O povo de Deus
1Depois vi quatro anjos que estavam nos quatro cantos da Terra, impedindo os quatro ventos de soprarem, de modo que a superfície das águas dos mares estava lisa e nem uma folha se movia nas árvores. 2E vi surgir do oriente um anjo que trazia o selo do Deus vivo. E gritou para os quatro anjos que tinham recebido poder para fazer grandes danos na terra e no mar: 3“Esperem! Não façam ainda nenhum mal, nem à terra, nem ao mar, nem a nenhuma árvore! É preciso que antes tenhamos marcado na testa aqueles que são os servos de Deus.”
4E disseram-me o número dos que foram assinalados dessa maneira: e foram 144 000, das doze tribos do povo de Israel; 5-812 000 por cada uma das tribos: Judá, Rúben, Gad, Aser, Naftali, Manassés, Simeão, Levi, Issacar, Zebulão, José e Benjamim.
A multidão de vestes brancas
9Vi a seguir uma enorme multidão, impossível de contar, de todas as nações, tribos, povos e línguas, diante do trono e do Cordeiro, com roupas brancas e folhas de palmeira nas mãos. 10E diziam em alta voz: “A salvação vem do nosso Deus, que está no trono, e do Cordeiro!”
11E todos os anjos, nessa altura, se encontravam em volta do trono, em volta dos anciãos e dos quatro seres viventes. E inclinando-se até à terra adoraram a Deus. 12E diziam:
“Que assim seja!
Louvor e glória e sabedoria e graças e honra e poder e força
pertencem ao nosso Deus por toda a eternidade. Amém!”
13Nessa altura, um dos vinte e quatro anciãos perguntou-me: “Sabes quem são estes, com roupas brancas, e donde vêm?”
14“Não!”, respondi. “Peço-te que mo digas, pois és tu quem deve sabê-lo.”
E ele disse-me: “Estes são os que vêm da grande tribulação e que lavaram as suas roupas e as tornaram brancas no sangue do Cordeiro. 15É por isso que aqui estão diante do trono de Deus, servindo noite e dia no seu templo. Aquele que está sentado no trono os acolherá. 16E nunca mais terão nem fome, nem sede, e nunca mais sofrerão os ardores do Sol escaldante. 17Porque o Cordeiro que está diante do trono será o seu pastor e os conduzirá às fontes de água da vida. E Deus limpará as lágrimas dos seus olhos.”
