Apocalipsa 22 – NTLR & HHH

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 22:1-21

1Atunci mi‑a arătat râul apei vieții, strălucitor precum cristalul, care ieșea din tronul lui Dumnezeu și al Mielului. 2În mijlocul străzii cetății și de‑o parte și de alta a râului era Pomul Vieții, care făcea roade de douăsprezece ori,2 Sau: care făcea douăsprezece feluri de roade (lit.: făcând douăsprezece fructe). dându‑și rodul în fiecare lună. Frunzele pomului erau pentru vindecarea neamurilor. 3Nu va mai fi nimic blestemat acolo. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului vor fi în cetate, iar robii Lui I se vor închina. 4Îi vor vedea fața, iar Numele Lui va fi pe frunțile lor. 5Nu va mai fi noapte și nu vor mai avea nevoie de lumina candelei sau de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Și ei vor domni în vecii vecilor.

6Apoi mi‑a spus: „Aceste cuvinte sunt demne de încredere și adevărate. Domnul, Dumnezeul duhurilor profeților, Și‑a trimis îngerul să le arate robilor Săi lucrurile care trebuie să se întâmple în curând.“

Isus vine în curând

7„Iată, Eu vin curând! Fericit este cel ce păzește cuvintele profeției din cartea aceasta!“

8Eu, Ioan, sunt cel care am auzit și am văzut aceste lucruri. Când le‑am auzit și le‑am văzut, m‑am aruncat să mă închin la picioarele îngerului care mi le‑a arătat. 9Dar el mi‑a zis: „Vezi să nu faci lucrul acesta! Eu sunt rob împreună cu tine, cu frații tăi, profeții, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Lui Dumnezeu să I te închini!“ 10Apoi mi‑a zis: „Să nu pecetluiești cuvintele profeției din această carte, căci vremea este aproape. 11Cel ce face rău, să facă rău și mai departe; cel murdar11 Cu referire la cei ce trăiesc o viață murdară din punct de vedere moral., să se murdărească și mai departe; cel drept, să facă dreptate și mai departe; iar cel sfânt, să se sfințească și mai departe!“

12„Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să răsplătesc fiecăruia după fapta lui. 13Eu sunt Alfa și Omega13 Vezi nota de la 1:8. De remarcat că Isus Își atribuie aceleași cuvinte care, în 1:8 se referă la Dumnezeu., Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.

14Fericiți sunt cei ce‑și spală robele, ca să aibă dreptul la Pomul Vieții și să intre pe porți în cetate! 15Afară sunt câinii15 Cuvântul este asociat adesea cu impuritatea spirituală sau morală. În Deut. 23:18 termenul se referă la un bărbat care practică prostituția sacră., vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește și practică minciuna.

16Eu, Isus, l‑am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească înaintea voastră aceste lucruri pentru biserici. Eu sunt Rădăcina și Neamul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață16 Vezi Num. 24:17..“ 17Duhul și Mireasa zic: „Vino!“, iar cel ce aude să zică: „Vino!“ Și cel însetat, să vină, iar cel ce dorește, să ia fără plată apa vieții!

18Mărturisesc înaintea oricui aude cuvintele profeției din această carte că, dacă cineva adaugă ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile descrise în această carte. 19Și dacă cineva înlătură din cuvintele cărții acestei profeții, Dumnezeu îi va înlătura partea de la Pomul Vieții și din cetatea cea sfântă, care sunt descrise în această carte.

20Cel Ce mărturisește cu privire la aceste lucruri spune: „Da, Eu vin curând.“ Amin! Vino, Doamne Isuse!

21Harul Domnului Isus să fie cu toți!

Habrit Hakhadasha/Haderekh

התגלות 22:1-21

1לאחר מכן הוא הראה לי נהר מים חיים, זכים כבדולח, יוצא מכיסא האלוהים והשה 2וזורם אל הרחוב המרכזי. על כל אחת משתי גדות הנהר היה נטוע עץ־חיים שנושא שנים־עשר סוגי פירות, בכל חודש פרי אחר, ועלי העץ משמשים כתרופה לעמים השונים.

3בעיר הקודש לא יהיה יותר כל דבר רע וטמא, כי יהיה בה כיסא המלכות של אלוהים והשה, ועבדיו ישרתוהו. 4עבדיו יראו את פניו, ושמו יהיה כתוב על מצחם. 5לא יהיה יותר לילה, ולא יהיה צורך בנרות או באור השמש, כי ה׳ אלוהים יאיר להם, והם ימלכו לעולם ועד.

6”דברים אלה אמיתיים ונכונים“, אמר לי המלאך. ”האלוהים אשר מעניק השראה לנביאים שלח את מלאכו להראות לעבדיו את אשר יתרחש בקרוב.“

7”אני בא במהרה!“ אמר ישוע. ”ברוכים השומרים את דברי הנבואה של הספר הזה.“

8אני, יוחנן, שמעתי וראיתי את כל הדברים האלה. כאשר שמעתי וראיתי אותם, נפלתי לרגלי המלאך שהראה לי את כל זאת. כאשר עמדתי להשתחוות לו, 9הוא עצר בעדי ואמר: ”לא, אל תשתחווה לי, כי אני עבד המשיח כמוך, כאחיך המאמינים, כנביאים וככל השומרים את דברי הספר הזה. עליך להשתחוות לאלוהים.“

10המלאך הורה לי במפורש: ”אל תחתום את הדברים שכתבת, כי קרוב מועד התרחשותם. 11עד אז הגזלן ימשיך לגזול, הטמא ימשיך במעשי טומאתו; הצדיק יוסיף על צדקתו, והקדוש יוסיף על קדושתו.“

12”אני בא במהרה,“ אמר ישוע, ”ואביא איתי שכר שאותו אשלם לכל איש כגמולו. 13אני האלף והתו, ההתחלה והסוף, הראשון והאחרון.“

14ברוכים המכבסים את גלימותיהם (והשומרים את מצוותיו), על־מנת לזכות בפרי עץ־החיים ולהיכנס לעיר דרך השערים. 15הכלבים, המכשפים, הזונים, הרוצחים, עובדי האלילים, אוהבי השקר והרמאים יישארו מחוץ לעיר.

16”אני, ישוע, שלחתי את מלאכי אליך כדי לספר דברים אלה לקהילות. אני שורש דויד וצאצאו, אני כוכב נוגה השחר.“

17”בוא!“ קוראים הרוח והכלה. וכל השומע את קריאתם יאמר: ”בוא!“

בואו, כל הצמאים, שתו את מים־החיים – מתנת חינם לכל מי שרוצה.

18אני מזהיר את כל קוראי הספר הזה: כל המוסיף על הכתוב יוסיף לו אלוהים את המגפות שכתובות בספר הזה! 19כל הגורע מדברי הספר הזה, יגרע אלוהים את חלקו מעץ־החיים ומעיר הקודש שנזכרים בספר הזה.

20המעיד עדות זאת אומר: ”אכן, אני בא במהרה!“ אמן! בואה־נא, אדון ישוע!

21חסד ישוע המשיח אדוננו יהיה עם כל המאמינים. – אמן.