Căderea Babilonului
1După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer și care avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de slava lui.
2El a strigat cu glas tare, zicând:
„A căzut, a căzut marele Babilon,
a devenit o locuință a demonilor,
un adăpost pentru orice duh necurat,
un adăpost pentru orice pasăre necurată,
un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată,
3pentru că din vinul furiei curviei ei au băut toate neamurile,
regii pământului au curvit cu ea,
iar negustorii pământului s‑au îmbogățit din puterea senzualității3 Sau: luxului. ei!“
4Am auzit un alt glas din cer, zicând:
„Ieși afară din ea, poporul Meu,
ca să nu fii părtaș păcatelor ei
și să nu primești din urgiile ei,
5pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit până la cer,
iar Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei!
6Răsplătiți‑i după cum i‑a răsplătit și ea pe alții
și plătiți‑i înapoi dublu pentru faptele ei;
în paharul în care a amestecat ea,
amestecați‑i o porție dublă!
7Dați‑i tot atâta chin și jale,
pe cât s‑a slăvit ea pe sine și a trăit în senzualitate7 Este un verb derivat din același radical al termenului din v. 3, care trimite spre o viață determinată de dorințele puternice, nestăpânite, care, la rândul lor, generează dezmăț și lux.!
Pentru că zice în inima ei:
«Șed ca o regină,
nu sunt văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!»
8De aceea, urgiile vor veni asupra ei într‑o singură zi
– moarte, jale și foamete –
și va fi arsă în foc,
pentru că Domnul Dumnezeu,
Care o judecă, este puternic.
9Împărații pământului, care au curvit cu ea și au trăit în senzualitate9 Vezi notele de la v. 3, 7., o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. 10Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
Babilonul, cetatea cea puternică!
Într‑un ceas a venit condamnarea ta!»
11Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și țesătură cărămizie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură; 13scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri13 Cu referire, probabil, la sclavi (vezi, de asemenea, Gen. 12:5 și nota aferentă). și suflete ale oamenilor.
14Rodul după care tânjea sufletul tău
s‑a dus de la tine;
toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare
sunt pierdute pentru tine
și niciodată nu vor mai fi găsite.
15Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu‑se 16și zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
îmbrăcată în in fin,
în țesătură purpurie și cărămizie,
împodobită cu aur,
pietre prețioase și perle!
17O bogăție atât de mare a fost distrusă într‑un singur ceas!»
Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe 18și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?» 19Și își aruncau țărână pe capete și strigau, plângând și jelindu‑se:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
din prosperitatea căreia
s‑au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare!
Într‑un ceas a fost pustiită!»
20«Bucură‑te de ea, cerule!
Bucurați‑vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților,
pentru că Dumnezeu a rostit judecata împotriva ei,
în favoarea voastră!»“
21Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat‑o în mare, zicând:
„Cu o asemenea izbitură
va fi aruncat Babilonul, marea cetate,
încât niciodată nu va mai fi găsit!
22Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor,
al cântăreților la fluier și al trompetiștilor
nu se va mai auzi niciodată în tine!
Niciun meseriaș de nicio meserie,
nu se va mai găsi vreodată în tine;
sunetul morii
nu se va mai auzi niciodată în tine;
23lumina candelei
nu va mai străluci niciodată în tine;
glasul mirelui și al miresei
nu se vor mai auzi niciodată în tine –
pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului,
pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate neamurile.
24În ea s‑a găsit sângele profeților, al sfinților
și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ!“
Pád Babylóna: Boží nepřátelé odsouzeni
1Potom jsem spatřil jiného anděla sestupovat s nebe. Byla mu dána velká moc a jeho sláva ozářila celou zemi. 2Zvolal silným hlasem:
„Padl, padl veliký Babylón
a jeho rozvaliny budou obydleny všelijakými démony a odpornými ptáky.
3Jeho nízké vášně posedly všechny národy a jejich vládce,
takže se nezastavili před ničím.
Obchodníci bohatli z jeho rozmařilého života.“
4Pak jsem slyšel z nebe jiný hlas:
„Utečte z toho města, moji věrní,
neúčastněte se jeho hříchů,
abyste s ním nepropadli trestu.
5Jeho hříchy se nakupily až k nebi
a Bůh se chystá soudit jeho zločiny.
6Odplaťte mu po zásluze za jeho ohavné činy!
Do číše, ve které míchal svoje ďábelské nápoje, mu nalejte dvakrát tolik.
7Slávu a hýření teď zaplatí trýzní a žalem.
Namlouval si: Mám královskou moc a houf nápadníků,
nikdy nebudu nosit smutek jako opuštěná vdova.
8Proto se teď na něj v jediném dni nahrne pohroma za pohromou, smrt, pláč, hlad a oheň.
Tak rozhodl mocný Pán Bůh.“
9Mocipáni, kteří s ním smilnili a hýřili, nad ním budou plakat a naříkat, až uvidí dým hořícího města. 10Plni hrůzy se mu neodváží jít na pomoc a budou jen z povzdálí skučet:
„Škoda, škoda tě,
veliký a mocný Babylóne!
Co se to s tebou najednou stalo?“
11-12I bohatí obchodníci budou toho města velice želet, protože přijde nazmar jejich zboží, sklady zlata a stříbra, drahých kamenů a perel, nejjemnějšího plátna, purpuru, hedvábí a šarlatu, vonných dřev a uměleckých předmětů ze slonoviny, vzácných dřev, mědi, oceli a mramoru. 13Komu teď nabídnou skořici a jiná koření, voňavky, masti, kadidlo, víno a olej, mouku a obilí, dobytek a koně, vozy, ano i těla a duše lidí? 14Všechno bohatství, které to město tak dychtivě shromažďovalo, přišlo vniveč, po všem jeho lesku a nádheře není už památky. 15Ti, kteří s ním obchodovali a bohatli z něho, tu stojí opodál, děsí se té zkázy 16a bědují:
„Škoda tě, veliké město,
škoda tě milovníku jemných látek,
purpuru a šarlatu,
zlata, drahokamů a perel.
V jedné hodině vzalo za své takové bohatství!“
17Ani loďaři, kapitáni lodí, námořníci a kdokoliv se zabývá mořeplavbou se neodváží přispět tomu městu na pomoc. 18-19Budou jen lamentovat a truchlit: „Tobě už se žádné město nikdy nevyrovná! Škoda tě, škoda, jak jen z tvého blahobytu těžila námořní doprava. A v jedné hodině je všechno v troskách!“
20Avšak raduj se, nebe, i ty, věrná církvi, protože se vás Bůh zastal. Dal tomu městu zakusit tvrdost soudů, které ono vynášelo nad vámi.
21Jeden silný anděl pak zdvihl obrovský kámen a vhodil ho do moře se slovy:
„Veliké město Babylón zmizí navždy jako kámen v hlubinách.
22Nikdy už v něm nezazní hudba ani zpěv.
Nikdy se už v něm neusadí žádný řemeslník,
nikdy už v něm nezazní lomození strojů.
23Ztemní a žádné okno už se v něm nerozsvítí.
Nikdy se už v něm neozve svatební veselí.
Jeho obchodníci ovládali celý svět a jeho opojné nápoje mámily celé národy.
24Jeho ulice jsou skropeny krví proroků a mučedníků pro víru a všech ostatních obětí.“
