Apocalipsa 11 – NTLR & JCB

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 11:1-19

Cei doi martori

1Apoi mi‑a fost dată o trestie asemenea unui băț și mi s‑a spus: „Ridică‑te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el! 2Curtea exterioară a Templului las‑o la o parte și să n‑o măsori, pentru că ea a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea cea sfântă patruzeci și două de luni2 Trei ani și jumătate.. 3Le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profețească o mie două sute șaizeci de zile3 Patruzeci și două de luni sau trei ani și jumătate., îmbrăcați în sac.“ 4Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului.4 Vezi și Zah. 4:3, 11, 14. 5Dacă vrea cineva să le facă rău, din gurile lor iese foc care‑i mistuie pe dușmanii lor. Deci, dacă vrea cineva să le facă rău, așa trebuie să fie omorât. 6Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeției lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, și să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori doresc ei.

7Când își vor sfârși mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge și‑i va omorî. 8Cadavrele lor vor zăcea pe strada marii cetăți, care, în sens duhovnicesc8 Sau: în mod figurat., este numită „Sodoma“ și „Egipt“8 În VT, Sodoma era simbolul imoralității, iar Egiptul era simbolul opresiunii (vezi Gen. 19:4-11 și Is. 1:10; Ex. 1:11-14)., unde a fost răstignit și Domnul lor. 9Și oameni din unele popoare, seminții și neamuri și de diferite limbi, se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile și jumătate și nu vor da voie ca acestea să fie puse în mormânt. 10Locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor, se vor înveseli și își vor trimite daruri unii altora, căci acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului. 11Dar după cele trei zile și jumătate, o suflare de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și ei s‑au ridicat în picioare; și o mare frică i‑a cuprins pe cei ce i‑au văzut. 12Apoi ei au auzit un glas puternic din cer, care le‑a spus: „Suiți‑vă aici!“ Și ei s‑au suit în cer, într‑un nor, în timp ce dușmanii lor se uitau la ei. 13Chiar în ceasul acela a avut loc un mare cutremur și s‑a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au murit în acel cutremur, iar cei care au rămas s‑au înfricoșat și au dat slavă Dumnezeului cerului.

14Al doilea „vai“ s‑a dus. Iată că al treilea „vai“ vine repede.

A șaptea trâmbiță

15Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și erau glasuri puternice în cer, zicând:

„Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru

și a Cristosului15 Atât Christos (greacă), cât și Mașiah (ebraică și aramaică) înseamnă Cel care este uns. Său;

iar El va împărăți în vecii vecilor!“

16Cei douăzeci și patru de bătrâni care ședeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu s‑au aruncat cu fețele la pământ și I s‑au închinat lui Dumnezeu, 17zicând:

„Îți mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic,

Cel Care este și Care era,

pentru că Ți‑ai luat puterea Ta cea mare

și ai început să împărățești!

18Neamurile se mâniaseră,

dar a venit mânia Ta,

a venit vremea ca morții să fie judecați,

a venit vremea să dai răsplată robilor Tăi, profeții,

sfinților și celor ce se tem de Numele Tău,

celor mici și celor mari,

și a venit vremea să‑i distrugi pe cei ce pervertesc18 Termenul tradus cu pervertesc are și sensul de distrug/corup, fiind un posibil joc de cuvinte cu cele două sensuri. Vezi exemplul din Gen. 6:11 (Pământul era pervertit [ebr.: tișahet]) și Gen. 6:13 (le voi distruge [ebr.: mașhitam]). pământul!“

19Apoi a fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer și în interiorul Templului a fost văzut Chivotul Legământului. Și au fost fulgere, sunete19 Sau: voci., tunete, cutremur și grindină mare.

Japanese Contemporary Bible

ヨハネの黙示録 11:1-19

11

殺され、生き返る預言者

1それから私は、杖のような物差しを手渡されました。それで神の聖所と祭壇を点検し、また、そこで礼拝している人の数を調べるように、と命令されました。 2さらに、こう注意されました。「神殿の外庭は測る必要はありません。そこは外国人に任せられるからです。彼らは四十二か月の間、この聖なる都を踏みにじって荒らします。

3それからわたしは二人の証人を任命し、特別な力を授けて、荒布を着たまま千二百六十日間、預言させます。」 4この二人の預言者とは、全地の神の前にある二本のオリーブの木、また二つの燭台(教会)のことです。 5もし彼らに害を加えようとする者があれば、彼らの口から吹き出した火で焼き滅ぼされてしまいます。 6彼らは、その三年半の預言のあいだ中、大空を閉じて雨を降らせない力を与えられます。また、川や海を血に変えたり、思いのままに何度でも、あらゆる災害を地上に下す力も持っています。 7しかし、三年半にわたる証言の期間が終わると、底なしの穴から出て来る独裁者の挑戦を受け、殺されることになります。 8-9その死体は、三日半、あのいまわしいソドムやエジプトと並び称される都エルサレムの大通りにさらしものにされます。彼らの主もこの都で、十字架につけられて殺されました。彼らの死体を葬る人はなく、諸国からエルサレムを訪れた人々が、その死体に群がって見物します。 10彼らが殺されたことで、世界中が喜び合うでしょう。なぜなら、この二人の預言者によって、非常に痛めつけられたからです。 11ところが、どうでしょう。三日半たって、神からのいのちの霊がその二つの死体に入ると、彼らは立ち上がるのです。それを見て、すべての人が恐怖におののきます。 12その時、天から、「のぼって来なさい」という大きな声が響きます。すると二人の預言者は、敵の目の前で雲に包まれ、天にのぼって行きました。 13ちょうどその時刻に、恐ろしい地震が起こって、都の十分の一の建物が破壊され、死者は七千人にのぼりました。生き残った人も、恐怖に打ちひしがれて、天の神をあがめました。

14第二の災いが過ぎ去りました。しかし、第三の災いが待ちかまえています。

15第七の天使がラッパを吹き鳴らすと、天から大きな声が響きました。「世界はすべて、主とキリストの手に渡った。主は永遠に支配者である。」 16すると、神の前の席にいた二十四人の長老が、地にひれ伏して礼拝し、声をそろえて神を賛美しました。 17「今も、昔も存在される全能の神、主に心から感謝します。あなたが偉大な力を発揮して、世界を支配する王となられたからです。 18諸国の民はあなたに怒りを燃やしましたが、今度は、あなたの怒りが下される番です。今や、地を滅ぼす原因となった者たちが滅ぼされる時が来たのです。死者がさばかれ、あなたに忠実に仕えた者が報いを受ける時です。預言者も、クリスチャンも、すべてあなたの名をほめたたえる者は、小さい者も大きい者も、あなたから報いを受けるのです。」

19その時、天にある神の神殿が開け放たれ、中に契約の箱が見えました。いなずまが走り、雷鳴がとどろき、大粒の雹が降って、全世界は大地震で揺れ動きました。