2 Samuel 24 – NTLR & TCB

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 24:1-25

David numără poporul

(1 Cron. 21:1-17)

1Domnul1 TM. Textul paralel din 1 Cron. 21:1 conține: Satan (lit.: Vrăjmașul sau Un vrăjmaș), cu referire fie la diavol, fie la o amenințare externă care l‑a determinat pe David să facă numărătoarea poporului. S‑a aprins de mânie iarăși împotriva lui Israel și l‑a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du‑te și numără poporul din Israel și Iuda.“

2Regele le‑a zis lui Ioab și conducătorilor oștirii care erau cu el:

– Mergeți prin toate semințiile lui Israel, de la Dan până la Beer-Șeba2, 15 Vezi nota de la 3:10., și numărați poporul ca să știu la cât se ridică numărul lui.

3Dar Ioab i‑a zis regelui:

– Domnul, Dumnezeul tău, să înmulțească poporul de o sută de ori mai mult și fie ca stăpânul meu, regele, să vadă cu ochii săi lucrul acesta! Dar de ce dorește stăpânul meu, regele, să facă acest lucru?

4Însă porunca regelui dată lui Ioab și conducătorilor oștirii a rămas de neclintit. Prin urmare, Ioab și conducătorii oștirii au ieșit dinaintea regelui ca să numere poporul, pe Israel. 5După ce au trecut Iordanul, și‑au așezat tabăra la Aroer, la sud5 Lit.: la dreapta. În Orient punctele cardinale erau determinate de poziția cu fața spre est, nu spre nord. de cetatea care este în mijlocul văi Gad, înspre Iazer. 6Apoi au ajuns în Ghilad și în teritoriul lui Tahtim-Hodși, apoi la Dan‑Iaan și prin împrejurimi până înspre Sidon. 7Au ajuns până la fortăreața Tyrului și în toate cetățile hiviților și ale canaaniților, apoi s‑au îndreptat înspre Beer-Șeba, în partea de sud a lui Iuda. 8Au străbătut astfel toată țara și, după nouă luni și douăzeci de zile, s‑au întors la Ierusalim. 9Ioab i‑a dat regelui rezultatul9 Lit.: numărul. de la numărătoarea poporului: în Israel erau opt sute de mii de bărbați în stare să meargă la război, iar în Iuda – cinci sute de mii de bărbați.

Pedeapsa Domnului

10David s‑a simțit mustrat în inima lui după ce făcuse numărătoarea poporului. El I‑a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat prin ceea ce am făcut.10 Vezi Ex. 30:12-13. Însă acum Doamne, îndepărtează, Te rog, nelegiuirea robului Tău, căci m‑am purtat întru totul ca un nebun.“ 11În dimineața următoare, când David s‑a trezit, Cuvântul Domnului i‑a vorbit profetului Gad, văzătorul lui David, zicând: 12„Du‑te și spune‑i lui David: «Așa vorbește Domnul: îți pun înainte trei nenorociri. Alege una dintre ele și‑ți voi face întocmai.»“

13Gad a venit la David și l‑a înștiințat, zicându‑i:

– Ce alegi? Șapte ani de foamete în țară, trei luni în timpul cărora să fugi dinaintea vrăjmașilor tăi, și ei să te urmărească sau trei zile în timpul cărora molima să fie în țară? Acum gândește‑te și vezi ce trebuie să răspund Celui Ce m‑a trimis!

14David i‑a zis lui Gad:

– Sunt într‑o mare strâmtorare. Mai bine să cădem în mâna Domnului, căci mila Lui este nemărginită; dar să nu cad în mâinile oamenilor!

15Domnul a trimis molima în Israel, începând din acea dimineață și până la încheierea timpului hotărât. De la Dan și până la Beer-Șeba au murit din popor șaptezeci de mii de oameni. 16În timp ce Îngerul avea mâna întinsă spre Ierusalim și‑l distrugea, Domnului I‑a părut rău pentru acel dezastru și I‑a zis Îngerului Care distrugea poporul: „Destul! Retrage‑Ți mâna!“ Îngerul Domnului era lângă aria iebusitului Aravna. 17Văzându‑l pe Îngerul Care lovea poporul, David I‑a zis Domnului: „Iată, eu am păcătuit! Eu am săvârșit nelegiuirea! Dar oile acestea, ce au făcut oare? Te rog, lasă mâna Ta să fie numai împotriva mea și împotriva familiei mele!“

David zidește un altar

(1 Cron. 21:18-27)

18Gad a venit la David în acea zi și i‑a zis:

– Suie‑te și ridică‑I Domnului un altar pe aria iebusitului Aravna.

19David s‑a suit acolo, după cuvântul pe care Domnul îl poruncise prin Gad. 20Aravna s‑a uitat și l‑a văzut pe rege și pe slujitorii săi, îndreptându‑se spre el. El a ieșit din arie și s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui.

21Aravna a întrebat:

– De ce a venit stăpânul meu, regele, la robul său?

David a răspuns:

– Ca să cumpăr de la tine aria pentru a zidi un altar Domnului. Astfel, urgia care s‑a abătut asupra poporului va fi oprită.

22Aravna i‑a zis lui David:

– Să ia stăpânul meu, regele, și să ofere ca jertfă ceea ce crede că este bine.22 Lit.: ceea ce este bine în ochii lui. Iată, boii vor fi pentru arderea‑de‑tot, iar uneltele de treierat și jugurile boilor vor fi pentru lemne. 23O, rege, Aravna îi dă regelui totul.

Apoi Aravna i‑a zis regelui:

– Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să te primească!

24Însă regele i‑a zis lui Aravna:

– Nu, ci trebuie s‑o cumpăr de la tine, oferindu‑ți un preț. Nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi‑de‑tot care să nu mă coste nimic.

Astfel, David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de șecheli de argint.24 Aproximativ 0,6 kg. 25David a zidit acolo un altar Domnului și I‑a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace25 Vezi nota de la 6:17.. Atunci Domnul S‑a lăsat înduplecat cu privire la țară, iar urgia care era peste Israel a fost oprită.

Tagalog Contemporary Bible

2 Samuel 24:1-25

Isinensus ni David ang mga Sundalo Niya

(1 Cro. 21:1-27)

1Muling nagalit ang Panginoon sa mga Israelita, kaya ginamit niya si David laban sa kanila sa pamamagitan ng pagsasabi sa kanya na isensus ang mga mamamayan ng Israel at Juda. 2Kaya sinabi ni Haring David kay Joab at sa mga kumander ng mga sundalo, “Puntahan nʼyo ang lahat ng lahi ng Israel, mula Dan hanggang sa Beersheba,24:2 mula Dan hanggang sa Beersheba: Ang ibig sabihin, ang buong sambayanan ng Israel. at isensus nʼyo ang mga mamamayan, para malaman ko kung ilan silang lahat.” 3Pero sumagot si Joab sa hari, “Paramihin sana ng Panginoon na inyong Dios ang mga tauhan nʼyo ng 100 beses, at makita nʼyo sana ito. Ngunit, Mahal na Hari, bakit gusto nʼyong gawin ang bagay na ito?” 4Ngunit nagpumilit si David, kaya lumakad si Joab at ang mga opisyal ng mga sundalo para isensus ang mga mamamayan ng Israel. 5Tumawid sila sa Ilog ng Jordan at nagsimula24:5 nagsimula: Itoʼy ayon sa tekstong Griego. Sa Hebreo, nagkampo. sa pagsensus sa Aroer, timog ng bayan na nasa gilid ng daluyan ng tubig. Mula roon dumiretso sila sa Gad hanggang sa Jazer. 6Pumunta rin sila sa Gilead, sa Tatim Hodsi, sa Dan Jaan, at umikot sila papuntang Sidon. 7Pagkatapos, pumunta sila sa napapaderang lungsod ng Tyre, at sa lahat ng bayan ng mga Hiveo at Cananeo, at sa kahuli-hulihan, nagpunta sila sa Beersheba, sa timog24:7 timog: sa Hebreo, Negev. ng Juda. 8Nalibot nila ang buong bansa sa loob ng 9 na buwan at 20 araw, at pagkatapos, bumalik sila sa Jerusalem.

9Sinabi niya kay Haring David ang bilang ng mga lalaki na may kakayahang makipaglaban: 800,000 sa Israel at 500,000 sa Juda. 10Nakonsensya si David, matapos niyang ipasensus ang mga tao. Kaya sinabi niya sa Panginoon, “Nagkasala po ako dahil sa ginawa ko. Kaya nakikiusap ako sa inyo, Panginoon, na patawarin nʼyo ako na inyong lingkod sa kasalanan ko, dahil isa pong kahangalan ang ginawa ko.”

11Hindi pa nakakabangon si David kinaumagahan nang sabihin ng Panginoon kay Gad na propeta ni David, 12“Pumunta ka kay David at papiliin mo siya kung alin sa tatlong parusa ang gusto niyang gawin ko sa kanya.”

13Kaya pumunta si Gad at sinabi, “Alin po sa tatlong ito ang pipiliin nʼyo: Tatlong taon24:13 Tatlong taon: Ito ang nasa ibang mga tekstong Septuagint (tingnan sa 1 Cro. 21:12). Sa Hebreo, pito. na taggutom sa bansa nʼyo, tatlong buwan na tumatakas kayo sa mga kalaban nʼyo habang hinahabol nila kayo, o tatlong araw na salot sa bansa nʼyo? Pag-isipan nʼyo po ito nang mabuti, at ipaalam nʼyo po sa akin kung ano ang isasagot ko sa Panginoon na nagsugo sa akin.”

14Sumagot si David kay Gad, “Nahihirapan akong pumili. Mas mabuti pang ang kamay ng Panginoon ang magparusa sa amin kaysa ang mga tao, dahil maawain ang Panginoon.”

15Kaya nagpadala ang Panginoon ng matinding salot sa Israel mula noong umagang iyon hanggang sa itinakda niyang panahon. At 70,000 tao ang namatay mula Dan hanggang sa Beersheba. 16Nang papatayin na ng anghel ang mga mamamayan ng Jerusalem, naawa ang Panginoon sa mga tao.24:16 naawa ang Panginoon sa mga tao: o, nagbago ang desisyon ng Panginoon sa pagpaparusa sa mga tao. Kaya sinabi niya sa anghel na nagpaparusa sa mga tao, “Tama na! Huwag na silang parusahan.” Nang oras na iyon, nakatayo ang anghel ng Panginoon sa may giikan ni Arauna na Jebuseo.

Gumawa ng Altar si David

17Nang makita ni David ang anghel na pumapatay ng mga tao, sinabi niya sa Panginoon, “Ako po ang may kasalanan. Ang mga taong itoʼy gaya ng mga tupa na walang nagawang kasalanan. Ako na lang po at ang sambahayan ko ang parusahan ninyo.”

18Nang araw na iyon, nagpunta si Gad kay David at sinabi sa kanya, “Umakyat kayo sa giikan ni Arauna na Jebuseo at gumawa kayo roon ng altar para sa Panginoon.” 19Kaya umakyat si David gaya ng iniutos ng Panginoon kay Gad. 20Nang makita ni Arauna na paparating si David at ang mga tauhan nito, lumabas siya at lumuhod sa harapan ni David bilang paggalang sa kanya. 21Sinabi ni Arauna, “Mahal na Hari, bakit po kayo nandito?” Sumagot si David, “Pumunta ako rito para bilhin ang giikan mo, dahil gagawa ako ng altar para sa Panginoon, upang matigil na ang salot.” 22Sinabi ni Arauna, “Kunin nʼyo na lang po at ihandog sa Panginoon ang anumang gustuhin nʼyo, Mahal na Hari. Narito ang mga baka para ialay nʼyo bilang handog na sinusunog. Narito rin po ang mga pamatok pati ang mga tabla na ginagamit sa paggiik, at gawin nʼyong panggatong. 23Mahal na Hari, ibibigay ko po itong lahat sa inyo, at tanggapin sana ng Panginoon na inyong Dios ang handog ninyo.”

24Pero sumagot si David, “Hindi ko ito tatanggapin ng libre; babayaran kita. Hindi ako maghahandog sa Panginoon kong Dios ng mga handog na sinusunog na walang halaga sa akin.” Kaya binili ni David ang giikan at ang mga baka sa halagang 50 pirasong pilak. 25Pagkatapos, gumawa siya roon ng altar para sa Panginoon at nag-alay ng mga handog na sinusunog at mga handog para sa mabuting relasyon.24:25 handog para sa mabuting relasyon: Tingnan sa Talaan ng mga Salita sa likod. Sinagot ng Panginoon ang panalangin ni David para sa Israel, at huminto ang matinding salot.