Femeia înțeleaptă din Tekoa
1Ioab, fiul Țeruiei, și‑a dat seama că inima regelui tânjea după Absalom. 2El a trimis pe cineva la Tekoa și a adus de acolo o femeie înțeleaptă. Ioab i‑a zis femeii: „Te rog, prefă‑te că bocești, îmbracă‑te în haine de bocet și nu te unge cu ulei. Să arăți ca o femeie care de multe zile bocește pentru un mort. 3Așa să te duci la rege și să‑i vorbești cum te voi învăța eu.“ Și Ioab i‑a făcut cunoscut femeii ce avea de spus.
4Când femeia din Tekoa a ajuns la rege, s‑a aruncat cu fața la pământ, s‑a închinat și i‑a zis:
– Ajută‑mă, o, rege.
5Regele i‑a zis:
– Ce ți s‑a întâmplat?
Ea a răspuns:
– Vai, sunt o femeie văduvă. Soțul meu a murit. 6Roaba ta avea doi fii care, într‑o zi, se băteau pe câmp și nu era nimeni acolo care să‑i despartă, astfel că unul l‑a lovit pe celălalt și l‑a omorât. 7Acum, iată că tot clanul s‑a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Predă‑ni‑l pe cel care și‑a ucis fratele, ca să‑l omorâm, căci i‑a luat viața fratelui său. Îl vom nimici și pe moștenitor!“ Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi‑a mai rămas, lăsându‑l pe soțul meu fără nume și fără moștenitor pe fața pământului.
8Regele i‑a zis femeii:
– Du‑te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.
9Femeia din Tekoa i‑a zis regelui:
– O, rege, stăpânul meu, asupra mea și asupra familiei tatălui meu să cadă vina. Iar regele și tronul său să rămână fără vină.
10Regele a zis:
– Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu‑l la mine și nu se va mai atinge de tine.
11Ea a zis:
– Fie ca regele să‑și aducă aminte de Domnul, Dumnezeul tău, pentru ca să‑l împiedice pe răzbunătorul sângelui să mărească prăpădul. Astfel ei nu‑l vor nimici pe fiul meu.
El a zis:
– Viu este Domnul că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ.
12Atunci femeia a zis:
– Dă voie, te rog, roabei tale să‑i spună ceva stăpânului meu, regele.
El i‑a răspuns:
– Vorbește.
13Femeia a zis:
– De ce ai plănuit un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că, din înseși vorbele lui, regele se face vinovat neaducându‑l înapoi pe cel pe care l‑a izgonit. 14În ceea ce ne privește, asemenea unor ape care cad pe pământ și nu se mai adună, așa vom muri cu toții. Dumnezeu însă nu ia viața, ci dimpotrivă, plănuiește căi prin care cel izgonit să se poată întoarce la El. 15De aceea am venit să‑i vorbesc despre lucrul acesta stăpânului meu, regele, pentru că poporul m‑a făcut să mă tem. Roaba ta și‑a zis: „Să‑i vorbesc regelui, poate el va îndeplini cererea slujitoarei sale. 16Poate că regele va asculta și o va scăpa pe slujitoarea sa din mâna celui ce vrea s‑o nimicească pe ea și pe fiul ei din moștenirea lui Dumnezeu.“ 17Acum, roaba ta spune: „Fie să‑mi aducă pace cuvintele stăpânului meu, regele! Căci stăpânul meu, regele, este ca un înger al lui Dumnezeu, știind să înțeleagă binele și răul. Fie ca Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine!“
18Regele a răspuns și i‑a zis femeii:
– Te rog să nu‑mi tăinuiești răspunsul la întrebarea pe care ți‑o voi pune.
Femeia i‑a zis:
– Să întrebe stăpânul meu, regele.
19Regele i‑a spus:
– Oare nu mâna lui Ioab este cu tine în toate acestea?
Femeia i‑a răspuns:
– Viu este sufletul tău, o, rege, stăpânul meu, că nimeni nu se poate abate nici la dreapta, nici la stânga de la tot ceea ce a zis stăpânul meu, regele. Într-adevăr, slujitorul tău, Ioab, mi‑a poruncit și tot el a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte. 20Slujitorul tău, Ioab, a făcut acest lucru pentru a schimba situația. Însă Stăpânul meu are o înțelepciune precum a unui înger al lui Dumnezeu, cunoscând tot ce se petrece în țară.
21Regele i‑a zis atunci lui Ioab:
– Iată, voi face lucrul acesta! Du‑te deci și adu‑l pe tânărul Absalom.
22Ioab s‑a aruncat cu fața la pământ, s‑a închinat și l‑a binecuvântat pe rege.
El a zis:
– Astăzi slujitorul tău știe că a găsit bunăvoință înaintea stăpânului meu, regele, fiindcă regele a făcut după cuvântul slujitorului său.
Absalom se întoarce la Ierusalim
23Ioab s‑a ridicat, a plecat la Gheșur și l‑a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. 24Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui și să nu‑mi vadă fața!“ Absalom s‑a întors astfel acasă la el și nu a văzut fața regelui.
25În tot Israelul nu era niciun om atât de lăudat pentru frumusețea lui, așa cum era Absalom. Din creștetul capului și până la talpa piciorului nu se găsea niciun cusur în el. 26Când își tundea părul – și‑l tundea în fiecare an căci devenea prea greu să‑l poarte – acesta cântărea două sute de șecheli26 Sau: sicli, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de șechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obișnuit (aproximativ 12 gr) și cel al Lăcașului (aproximativ 10 gr); greutatea șechelului a variat în diferite vremuri și în diferite zone; aproximativ 2,6 kg., potrivit greutății regale.
27Lui Absalom i s‑au născut trei fii și o fiică, al cărei nume era Tamar. Aceasta era o femeie frumoasă la înfățișare. 28Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să vadă fața regelui. 29Apoi Absalom l‑a chemat pe Ioab pentru a‑l trimite la rege, însă acesta nu a vrut să vină. A trimis a doua oară după el, dar tot nu a vrut să vină. 30Atunci Absalom le‑a zis slujitorilor săi: „Ogorul lui Ioab este aproape de al meu și are semănat orz pe el. Mergeți și dați‑i foc.“ Astfel, slujitorii lui Absalom au dat foc ogorului.
31Aflând acest lucru, Ioab s‑a ridicat, s‑a dus acasă la Absalom și l‑a întrebat:
– De ce slujitorii tăi au dat foc ogorului meu?
32Absalom i‑a răspuns lui Ioab:
– Iată, am trimis după tine, zicând: „Vino aici ca să te trimit la rege să‑i spui: «De ce am venit din Gheșur? N‑ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?»“ Acum, lasă‑mă să văd fața regelui, iar dacă este vreo vină în mine, atunci să mă omoare!
33Ioab s‑a dus la rege și l‑a înștiințat. Atunci regele l‑a chemat la el pe Absalom. Acesta a venit la rege, s‑a plecat cu fața la pământ înaintea lui, iar regele i‑a dat sărutare lui Absalom.
Absalón regresa a Jerusalén
1Joab, hijo de Sarvia, se dio cuenta de que el rey extrañaba mucho a Absalón. 2Por eso mandó traer a una mujer muy astuta, la cual vivía en Tecoa, y dijo:
—Quiero que te vistas de luto y que no te eches perfume, sino que finjas estar de duelo, como si llevaras mucho tiempo llorando la muerte de alguien.
3Luego Joab le ordenó presentarse ante el rey, explicándole antes lo que tenía que decirle. 4Cuando aquella mujer de Tecoa se presentó ante el rey,14:4 se presentó ante el rey (muchos mss. hebreos, LXX, Vulgata y Siríaca); le habló al rey (TM). hizo una reverencia y se postró rostro en tierra.
—¡Ayúdeme, Su Majestad! —exclamó.
5—¿Qué te pasa? —preguntó el rey.
—Soy una pobre viuda —respondió ella—; mi esposo ha muerto. 6Esta servidora suya tenía dos hijos, los cuales se pusieron a pelear en el campo. Como no había nadie que los separara, uno de ellos le asestó un golpe al otro y lo mató. 7Pero ahora resulta que toda la familia se ha puesto en contra de esta servidora suya. Me exigen que entregue al asesino para que lo maten, y así vengar la muerte de su hermano, aunque al hacerlo eliminen al heredero. La verdad es que de esa manera apagarían la última luz de esperanza que me queda, y dejarían a mi esposo sin nombre ni descendencia sobre la tierra.
8—Regresa a tu casa, que yo me encargaré de este asunto —respondió el rey.
9Pero la mujer de Tecoa respondió:
—Mi señor y rey, que la culpa caiga sobre mí y sobre mi familia, y no sobre el rey ni su trono.
10—Si alguien te amenaza —insistió el rey—, tráemelo para que no vuelva a molestarte.
11Entonces ella suplicó:
—¡Ruego a Su Majestad invocar al Señor su Dios, para que quien deba vengar la muerte de mi hijo no aumente mi desgracia matando a mi otro hijo!
—¡Tan cierto como que el Señor vive —respondió el rey—, te aseguro que tu hijo no perderá ni un solo cabello!
12Pero la mujer siguió diciendo:
—Permita mi señor y rey que esta servidora suya diga algo más.
—Habla.
13—¿Cómo es que intenta usted hacer lo mismo contra el pueblo de Dios? Al prometerme el rey estas cosas, se declara culpable, pues no deja regresar a su hijo desterrado. 14Así como el agua que se derrama en tierra no se puede recoger, así también todos tenemos que morir. Pero Dios no nos arrebata la vida, sino que provee los medios para que el desterrado no siga separado de él para siempre.
15»Yo he venido a hablar con mi señor el rey porque hay gente que me ha infundido temor. He pensado: “Voy a hablarle al rey; tal vez me conceda lo que le pida, 16librándonos a mí y a mi hijo de quien quiere eliminarnos, para quedarse con la heredad que Dios nos ha dado”.
17»Pensé, además, que su palabra me traería alivio, pues mi señor el rey es como un ángel de Dios, que sabe distinguir entre lo bueno y lo malo. ¡Que el Señor su Dios esté con usted!».
18Al llegar a este punto, el rey dijo a la mujer:
—Voy a hacerte una pregunta y te pido que no me ocultes nada.
—Dígame usted.
19—¿Acaso no está Joab detrás de todo esto?
La mujer respondió:
—Tan cierto como que mi señor y rey vive, su pregunta ha dado en el blanco.14:19 su … blanco. Lit. nadie va a la derecha o a la izquierda de todo lo que mi señor el rey ha dicho. En efecto, fue su siervo Joab quien me instruyó y puso en mis labios todo lo que he dicho. 20Lo hizo con el propósito de cambiar la situación, pero mi señor tiene la sabiduría de un ángel de Dios y sabe todo lo que sucede en el país.
21Entonces el rey llamó a Joab y le dijo:
—Estoy de acuerdo. Anda, haz que regrese el joven Absalón.
22Postrándose rostro en tierra, Joab hizo una reverencia al rey y le dio las gracias, añadiendo:
—Hoy sé que cuento con el favor de mi señor y rey, pues usted ha accedido a mi petición.
23Dicho esto, Joab emprendió la marcha a Guesur y regresó a Jerusalén con Absalón. 24Pero el rey dio esta orden: «Que se retire a su casa y que nunca me visite». Por tanto, Absalón tuvo que irse a su casa sin presentarse ante el rey.
25En todo Israel no había ningún hombre tan admirado como Absalón por su hermosura; era perfecto de pies a cabeza. 26Tenía una cabellera tan pesada que una vez al año tenía que cortársela; y según la medida oficial, el pelo cortado pesaba doscientos siclos.14:26 Es decir, aprox. 2.3 kg.
27Además, tuvo tres hijos y una hija. Su hija, que se llamaba Tamar, llegó a ser una mujer muy hermosa.
28Absalón vivió en Jerusalén durante dos años sin presentarse ante el rey. 29Un día, pidió a Joab que fuera a ver al rey, pero Joab no quiso ir. Se lo volvió a pedir, pero Joab se negó a hacerlo. 30Así que Absalón dio esta orden a sus criados: «Miren, Joab ha sembrado cebada en el campo que tiene junto al mío. ¡Vayan y préndanle fuego!».
Los criados fueron e incendiaron el campo de Joab.
31Entonces, este fue enseguida a casa de Absalón y reclamó:
—¿Por qué tus criados han prendido fuego a mi campo?
32Y Absalón respondió:
—Te pedí que fueras a ver al rey y le preguntaras para qué he vuelto de Guesur. ¡Más me habría valido quedarme allá! Voy a presentarme ante el rey y si soy culpable de algo, ¡que me mate!
33Joab fue a comunicárselo al rey. Este mandó llamar a Absalón, quien se presentó ante el rey, hizo una reverencia y se postró rostro en tierra. A su vez, el rey recibió a Absalón con un beso.
