Amoniții și arameii sunt învinși
(1 Cron. 19:1-19)
1După aceea, regele fiilor lui Amon a murit, iar în locul lui a domnit fiul său Hanun. 2David a zis: „Voi da dovadă de loialitate față de Hanun, fiul lui Nahaș, tot așa cum și tatăl său a dat dovadă de loialitate față de mine.“ David și‑a trimis slujitorii ca să‑l mângâie pe Hanun pentru moartea tatălui său. Când slujitorii lui David au ajuns în țara fiilor lui Amon, 3căpeteniile fiilor lui Amon i‑au zis stăpânului lor, Hanun: „Chiar crezi că David dorește să‑l cinstească pe tatăl tău, trimițându‑ți mângâietori? Oare nu i‑a trimis David la tine pe slujitorii lui ca să observe cetatea, s‑o cerceteze și s‑o distrugă?“
4Atunci Hanun i‑a luat pe slujitorii lui David, le‑a ras bărbile pe jumătate, le‑a tăiat hainele pe jumătate, până la brâu, și le‑a dat drumul. 5Când David a fost înștiințat de acest lucru, a trimis să le spună bărbaților care fuseseră atât de mult umiliți: „Rămâneți în Ierihon până vă va crește din nou barba, și apoi să vă întoarceți!“
6Fiii lui Amon au văzut că se făcuseră nesuferiți lui David și au tocmit douăzeci de mii de pedestrași aramei din Bet‑Rehob și din regatul arameu al Țobei, pe regele din Maaca cu o mie de luptători și încă douăsprezece mii de luptători dintre bărbații din Tob.
7Când David a auzit aceasta, l‑a trimis împotriva lor pe Ioab împreună cu toată oștirea de viteji. 8Fiii lui Amon au ieșit, ocupându‑și pozițiile de luptă la intrarea porții, în timp ce arameii din Țoba și Rehob, bărbații din Tob și cei din Maaca s‑au așezat separat în câmp. 9Ioab a văzut că avea de luptat și în față și în spate. Prin urmare, a ales o parte dintre vitejii lui Israel și i‑a mobilizat împotriva arameilor, 10iar restul poporului l‑a pus sub comanda fratelui său Abișai, mobilizându‑l împotriva fiilor lui Amon. 11Ioab i‑a zis lui Abișai: „Dacă arameii mă copleșesc, să‑mi vii în ajutor, iar dacă fiii lui Amon te copleșesc, voi veni eu în ajutorul tău. 12Fii tare și îmbărbătează‑te pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru, iar Domnul să facă ceea ce este bine în ochii Lui!“
13Când Ioab și poporul care era cu el i‑au atacat pe aramei, aceștia au fugit dinaintea lui. 14Fiii lui Amon, văzând că arameii dau bir cu fugiții, au fugit dinaintea lui Abișai și s‑au retras în cetate. Atunci Ioab a oprit lupta și s‑a dus la Ierusalim.
15Când au văzut că au fost învinși de Israel, arameii și‑au adunat toate forțele. 16Hadad-Ezer a trimis după arameii de dincolo de Râu16 Eufratul., și aceștia au venit la Helam, avându‑l în fruntea lor pe Șobac, conducătorul oștirii lui Hadad-Ezer. 17Când a fost înștiințat de acest lucru, David a adunat tot Israelul, a trecut Iordanul și a ajuns la Helam. Arameii s‑au așezat în poziție de luptă ca să‑l înfrunte pe David și s‑au luptat împotriva lui. 18Însă Aram a fugit dinaintea lui Israel. David le‑a ucis arameilor șapte sute de oameni care conduceau carele și patruzeci de mii de pedestrași. L‑a rănit și pe Șobac, conducătorul oștirii lor, care a și murit acolo. 19Văzând că au fost învinși de Israel, toți regii vasali lui Hadad-Ezer au făcut pace cu Israel și i‑au slujit. Și Aram s‑a temut să‑i mai ajute pe fiii lui Amon.
König Hanun beleidigt Davids Gesandte
(1. Chronik 19,1‒5)
1Einige Zeit später starb Nahasch, der König der Ammoniter, und sein Sohn Hanun trat die Nachfolge an. 2David dachte: »König Nahasch war mir immer wohlgesinnt. Darum will ich mich nun seinem Sohn Hanun gegenüber freundlich verhalten.« Er schickte eine Gesandtschaft zu Hanun, um ihm sein Beileid auszusprechen.
Als aber Davids Boten zum ammonitischen Königshof kamen, 3sagten die Fürsten des Landes zu König Hanun: »Glaubst du wirklich, David hat diese Männer nur zu dir gesandt, um deinem Vater die letzte Ehre zu erweisen und dir sein Beileid auszusprechen? Das ist doch nur ein Vorwand! Spione sind sie, die unsere Hauptstadt auskundschaften sollen, weil David sie bald angreifen und erobern will!« 4Da nahm Hanun Davids Gesandte gefangen, ließ ihnen den Bart auf einer Seite abrasieren und die Kleider bis über das Gesäß abschneiden. Dann jagte er sie davon.
5Als David das erfuhr, schickte er seinen Gesandten Boten entgegen und ließ ihnen ausrichten: »Bleibt in Jericho, bis euer Bart wieder nachgewachsen ist, und kommt erst dann heim.« David wollte ihnen die Schande ersparen, mit abrasiertem Bart zurückkehren zu müssen.
Es kommt zum Krieg mit den Ammonitern
(1. Chronik 19,6‒15)
6Die Ammoniter wussten genau, dass sie David durch diese Tat schwer beleidigt hatten. Darum warben sie 20.000 syrische Söldner aus Bet-Rehob und Zoba an, außerdem den König von Maacha mit einem Heer von 1000 Mann und schließlich noch 12.000 Soldaten aus Tob. 7David hörte davon und befahl Joab, sofort mit dem ganzen Heer gegen die Feinde auszurücken. 8Die Ammoniter stellten sich vor den Toren ihrer Hauptstadt Rabba zur Schlacht auf, während die verbündeten Syrer aus Zoba, Rehob, Tob und Maacha in einiger Entfernung auf offenem Feld Stellung bezogen.
9Als Joab merkte, dass ihm von vorne und von hinten ein Angriff drohte, teilte er sein Heer. Er selbst wollte mit den besten Soldaten den Kampf gegen die Syrer aufnehmen. 10Den Rest des Heeres übergab er dem Kommando seines Bruders Abischai, der gegen die Ammoniter kämpfen sollte. 11Bevor die beiden Heere sich trennten, sagte Joab zu seinem Bruder: »Wenn die Syrer uns überlegen sind, dann komm uns mit deiner Truppe zu Hilfe. Sind die Ammoniter stärker als ihr, dann helfe ich dir mit meinen Soldaten. 12Sei mutig und entschlossen! Wir wollen für unser Volk kämpfen und für die Städte, die Gott uns gegeben hat. Der Herr aber möge tun, was er für richtig hält.«
13Dann griff Joab mit seinem Heer die Syrer an und schlug sie in die Flucht. 14Als das die Ammoniter sahen, flohen auch sie vor Abischai und zogen sich in die Stadt zurück. Da stellte Joab den Kampf gegen die Ammoniter ein und kehrte nach Jerusalem um.
Der Krieg gegen die Syrer
(1. Chronik 19,16‒19)
15Die Syrer wollten sich mit der Niederlage gegen die Israeliten nicht abfinden, darum riefen sie noch einmal alle ihre Truppen zusammen. 16Hadad-Eser ließ auch die syrischen Stämme, die jenseits des Euphrat in Mesopotamien wohnten, zum Kampf ausrücken. Schobach, der oberste Heerführer von Hadad-Eser, führte die syrischen Truppen nach Helam. 17Als David das erfuhr, zog er alle wehrfähigen Israeliten ein, überquerte mit seinem Heer den Jordan und marschierte bis nach Helam. Die Syrer stellten sich zum Kampf auf, und eine heftige Schlacht begann. 18Wieder wurden die Syrer in die Flucht geschlagen. Doch diesmal erlitten sie schwere Verluste: 700 Wagenlenker und 40.000 Reiter fielen. David hatte den Heerführer Schobach so schwer verwundet, dass er noch auf dem Schlachtfeld starb.
19Die besiegten syrischen Könige, die bis dahin Hadad-Esers Untertanen gewesen waren, schlossen Frieden mit den Israeliten und stellten sich in ihren Dienst. Von da an wagten die Syrer nicht mehr, die Ammoniter zu unterstützen.
