1Elisei a zis:
– Ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Domnul: „Mâine, pe vremea aceasta, la poarta Samariei, o măsură1, 16, 18 Peste 7 l. de făină aleasă se va vinde cu un șechel1, 16, 18 Aproximativ 12 gr. și două măsuri1, 16, 18 Aproximativ 15 l. de orz cu un șechel.“
2Dar ofițerul pe brațul căruia se sprijinea regele i‑a răspuns omului lui Dumnezeu, zicând:
– Iată, nici dacă ar deschide Domnul stăvilarele cerului, nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.
Elisei a zis:
– Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo!
Asediul este ridicat
3La intrarea porții erau patru leproși3, 8 Vezi nota de la 5:1. care și‑au zis unul altuia: „De ce să stăm aici până vom muri? 4Dacă ar fi să intrăm în cetate vom muri din cauza foametei din cetate. Dacă vom sta aici, de asemenea, vom muri. Veniți deci să ne predăm în tabăra arameilor. Dacă ne vor cruța vom trăi, iar dacă ne vor ucide vom muri.“
5Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și s‑au dus în tabăra arameilor. Dar când au ajuns la intrarea în tabără, iată că nu mai era nimeni acolo, 6pentru că Stăpânul făcuse ca arameii să audă zgomot de cai și de care, întocmai ca vuietul unei mari oștiri, și fiecare îi zisese fratelui său: „Iată, regele lui Israel i‑a plătit pe regii hitiților și pe regii egiptenilor6 Sau: pe regii hitiților sau pe cei din Muzur. Vezi și nota din 1 Regi 10:28 (Muzur sau Musri, era o regiune în Capadocia, Asia Mică). Regi ai unor orașe-stat care apăruseră în nordul Aramului după dispariția Imperiului Hitit (sf. mileniului II î.Cr.). ca să vină împotriva noastră.“ 7Astfel, în amurg, ei s‑au ridicat și au fugit, părăsindu‑și corturile, caii și măgarii. Au lăsat tabăra așa cum era și au fugit ca să‑și scape viața.
8Când au ajuns la marginea taberei, acești leproși au intrat într‑un cort, au mâncat și au băut, au luat de acolo argint, aur și haine și s‑au dus și le‑au ascuns. Apoi s‑au întors, au intrat într‑un alt cort, au luat și de acolo lucruri și s‑au dus și le‑au ascuns. 9Atunci ei și‑au zis unul altuia: „Nu este bine ce facem! Ziua aceasta este o zi a veștilor bune. Dacă vom tăcea și vom aștepta până în zori, vom fi pedepsiți. Să mergem și să anunțăm la palat!“
10Au venit deci, au chemat străjerii de la poarta cetății și le‑au zis: „Noi am intrat în tabăra arameilor și iată că nu era nimeni acolo. Nu se auzea niciun glas de om, ci erau doar cai și măgari legați, iar corturile erau la locul lor.“ 11Atunci străjerii au strigat și au dat de știre la palat.
12Regele s‑a trezit în toiul nopții și le‑a zis slujitorilor săi:
– Vă voi spune ce vor să ne facă arameii. Știind că suntem înfometați, au ieșit din tabără și s‑au ascuns în câmpie, zicând: „Când vor ieși din cetate, îi vom prinde vii și vom intra în cetate!“
13Unul dintre slujitorii lui i‑a răspuns:
– Dă‑ne voie să luăm cinci cai din cei care au mai rămas în cetate. Dacă vor rămâne aici, li se va întâmpla același lucru care i se întâmplă acum întregii mulțimi a lui Israel, adică vor pieri așa cum piere toată mulțimea lui Israel. Să trimitem deci și să vedem ce s‑a întâmplat.
14Au luat două care cu caii lor, și regele i‑a trimis pe urmele oștirii Aramului, zicând: „Duceți‑vă și vedeți ce s‑a întâmplat.“ 15Au mers pe urma lor până la Iordan și iată că tot drumul era plin cu haine și cu lucruri pe care le aruncaseră arameii în goana lor. Mesagerii s‑au întors și l‑au înștiințat pe rege. 16Apoi poporul a ieșit și a jefuit tabăra arameilor. O măsură de făină aleasă a ajuns să se vândă cu un șechel, iar două măsuri de orz – cu un șechel, după Cuvântul Domnului.
17Regele l‑a pus responsabil cu paza porții pe ofițerul pe a cărui mână se sprijinea, dar acesta a murit călcat în picioare de poporul de la poartă, după cuvântul rostit de omul lui Dumnezeu când coborâse regele la el. 18S‑a împlinit întocmai cum i‑a vorbit omul lui Dumnezeu regelui, când a zis: „Mâine, pe vremea aceasta, se va vinde la poarta Samariei o măsură de făină aleasă cu un șechel și două măsuri de orz cu un șechel.“ 19Atunci ofițerul regelui îi spusese omului lui Dumnezeu: „Iată, nici dacă ar face Domnul ferestre în cer nu s‑ar putea întâmpla un asemenea lucru.“ Iar omul lui Dumnezeu îi răspunsese: „Iată, vei vedea cu ochii tăi, dar tu nu vei mânca de acolo.“ 20Și într-adevăr așa i s‑a și întâmplat. Poporul l‑a călcat în picioare la poartă și a murit.
1Elisée répondit : Ecoutez ce que dit l’Eternel. Voici ce qu’il déclare : « Demain, à cette heure, sur la place de Samarie à la porte de la ville, on vendra dix kilos de fine farine pour une pièce d’argent et vingt kilos d’orge pour le même prix. »
2L’aide de camp du roi qui l’accompagnait répondit à l’homme de Dieu : Même si l’Eternel perçait des trous dans le ciel, comment pareille chose pourrait-elle se réaliser ?
Elisée répliqua : Tu le verras de tes propres yeux, mais tu n’en mangeras pas.
Des hommes à la peau malade se rendent au camp des Syriens
3Près de la porte d’entrée de la ville se trouvaient quatre hommes atteints d’une maladie de peau rendant impur7.3 Sur cette maladie, voir Lv 13.2 et la note. Ce type d’affection de la peau rendait rituellement impur et ceux qui en étaient atteints n’avaient pas le droit d’habiter dans les localités (Lv 13.46 ; Nb 5.2-3 ; 2 R 15.5 ; Lc 17.12).. Ils se dirent l’un à l’autre : A quoi bon rester ici à attendre la mort ? 4Si nous décidons d’entrer dans la ville, nous y mourrons, car la famine y règne. Si nous restons ici, nous mourrons également. Venez, descendons plutôt au camp des Syriens et rendons-nous à eux ! S’ils nous laissent vivre, tant mieux, et s’ils nous font mourir, eh bien ! nous mourrons !
5Vers le soir, ils se préparèrent donc à descendre au camp des Syriens. Lorsqu’ils furent arrivés à la limite du camp, il n’y avait plus personne. 6Le Seigneur avait fait entendre aux assiégeants le bruit d’une grande armée venant avec des chars et des chevaux. Les Syriens s’étaient dit l’un à l’autre : Le roi d’Israël a certainement enrôlé contre nous les rois des Hittites7.6 Rois de petits Etats dirigés par des dynasties d’origine hittite au nord de la Syrie après la chute du grand Empire hittite en Asie Mineure (vers 1200 av. J.-C.). et les rois des Egyptiens7.6 Certains manuscrits ont Musrim (Mousrites) à la place de Mizrim (Egyptiens). Les Mousrites étaient installés en Cilicie et s’adonnaient à l’élevage des chevaux (voir 1 R 10.28-29 et note). pour qu’ils viennent nous attaquer.
7Ainsi, pour sauver leurs vies, ils se levèrent et s’enfuirent à la tombée de la nuit, abandonnant leurs tentes, leurs chevaux, leurs ânes et laissant leur camp tel quel. 8Lorsque les hommes affectés d’une maladie de la peau furent donc arrivés à la limite du camp, ils entrèrent dans une tente, où ils mangèrent et burent ce qu’ils y trouvèrent. Puis ils emportèrent de l’argent, de l’or et des vêtements pour les cacher ailleurs. Ensuite, ils revinrent et pénétrèrent sous une autre tente, y prirent ce qu’ils trouvèrent et allèrent encore le cacher.
Les malades de la peau informent le roi
9Puis ils se dirent l’un à l’autre : Ce n’est pas bien, ce que nous faisons là ! Ce jour est un jour de bonne nouvelle. Si nous gardons cette bonne nouvelle pour nous et si nous attendons qu’il fasse jour pour la publier, le châtiment nous atteindra. Venez maintenant, allons prévenir le palais royal.
10Ils retournèrent à la ville et appelèrent les sentinelles. Ils leur firent ce rapport : Nous avons poussé jusqu’au camp des Syriens, et voici qu’il n’y a plus personne, on n’y entend plus une seule voix humaine ; il reste seulement des chevaux et des ânes attachés, les tentes ont été abandonnées telles quelles.
11Les sentinelles de la porte appelèrent quelqu’un de l’intérieur pour transmettre la nouvelle au palais royal. 12Le roi se leva au milieu de la nuit et dit à ses ministres : A mon avis, voici ce que les Syriens sont en train de machiner contre nous : ils savent que nous sommes affamés, c’est pourquoi ils ont quitté leur camp pour se cacher dans la campagne. Ils doivent se dire : « Les assiégés vont sortir de la ville, alors nous les saisirons vivants et nous pénétrerons dans la ville. »
13L’un des ministres proposa la chose suivante : On pourrait envoyer quelques hommes et les cinq chevaux qui nous restent encore dans la ville. Nous n’avons rien à y perdre, car ils connaîtront le même sort que celui de toute la multitude d’Israël qui reste dans la ville et qui va vers sa fin. Envoyons-les donc et nous verrons bien.
14On équipa donc deux chars attelés de chevaux, et le roi envoya une patrouille à la recherche de l’armée syrienne en leur disant d’aller voir ce qui se passait.
15La patrouille suivit les traces de l’armée syrienne jusqu’au Jourdain. Les hommes virent la route toute jonchée de vêtements et de matériel que les Syriens avaient abandonnés dans leur précipitation. Ils revinrent faire leur rapport au roi.
Les prédictions d’Elisée se réalisent
16Alors le peuple de Samarie se précipita vers le camp des Syriens pour le piller. C’est ainsi que l’on put acheter dix kilos de fine farine ou vingt kilos d’orge pour une pièce d’argent, comme l’Eternel l’avait dit. 17Le roi avait chargé son aide de camp qui l’accompagnait de surveiller la porte de la ville, mais celui-ci fut piétiné là par la foule et il mourut, comme l’homme de Dieu l’avait annoncé au moment où le roi était venu le trouver. 18En effet, c’est à ce moment qu’il avait dit au roi : Demain, à cette heure, sur la place de Samarie, à la porte de la ville, on pourra acheter vingt kilos d’orge ou dix kilos de fine farine pour une pièce d’argent.
19Et l’aide de camp lui avait répliqué : Même si l’Eternel perçait des trous dans le ciel, comment pareille chose pourrait-elle se réaliser ?
A quoi Elisée avait répondu : Tu le verras de tes propres yeux, mais tu n’en mangeras pas.
20C’est bien en effet ce qui lui arriva : la foule le piétina à la porte de la ville, et il mourut.
