Înălțarea lui Ilie la cer
1Când a vrut Domnul să‑l ridice pe Ilie la ceruri într‑un vârtej de vânt, Ilie și Elisei1 Elisei (ebr.: Elișa’) înseamnă Dumnezeu mântuie. ieșeau împreună din Ghilgal.
2Ilie i‑a zis lui Elisei:
– Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite până la Betel.
Elisei a răspuns:
– Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.
Așa că au coborât împreună la Betel.
3Fiii profeților3 Prin fiu se înțelege calitatea de membru al grupului profeților, grup care avea probabil și anumiți mentori, cum au fost Samuel, Ilie, Elisei [peste tot în capitol]., care erau la Betel, l‑au întâmpinat pe Elisei și i‑au zis:
– Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine3, 5 Lit.: de deasupra capului tău.?
El a răspuns:
– Da, știu, dar tăceți!
4Apoi Ilie i‑a zis lui Elisei:
– Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Ierihon.
El a răspuns:
– Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.
Așa că s‑au dus la Ierihon.
5Fiii profeților care erau la Ierihon l‑au întâmpinat pe Elisei și i‑au zis:
– Știi că Domnul îl va răpi astăzi pe stăpânul tău de lângă tine?
– Da, știu, a răspuns el, dar tăceți!
6Apoi Ilie i‑a zis:
– Rămâi aici, te rog, pentru că Domnul mă trimite la Iordan.
Elisei i‑a răspuns:
– Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.
Așa că au plecat împreună. 7Cincizeci de bărbați dintre profeți au venit și s‑au oprit la o anumită distanță înaintea lor. Amândoi stăteau pe malul Iordanului. 8Atunci Ilie și‑a luat mantaua, a făcut‑o sul și a lovit cu ea apele, iar apele s‑au despărțit într‑o parte și într-alta și au trecut amândoi pe uscat.
9După ce au trecut, Ilie i‑a zis lui Elisei:
– Spune‑mi ce pot să fac pentru tine înainte de a fi luat de la tine.
Elisei i‑a zis:
– Te rog, aș vrea să‑mi revină o dublă măsură din duhul tău.
10Ilie i‑a răspuns:
– Ai cerut un lucru greu, însă dacă mă vei vedea când voi fi luat de lângă tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu ți se va întâmpla așa.
11Și în timp ce mergeau și vorbeau unul cu altul, iată că un car de foc și niște cai de foc i‑au despărțit pe unul de celălalt și Ilie s‑a înălțat la ceruri într‑un vârtej de vânt. 12Elisei privea și striga: „Părintele meu! Părintele meu! Carul lui Israel și călăreții lui!“ După ce nu l‑a mai văzut, Elisei și‑a luat hainele și le‑a rupt în două.
13Apoi a ridicat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, s‑a întors și a stat pe malul Iordanului. 14După ce a luat mantaua pe care o lăsase Ilie să cadă, a lovit cu ea apele și a zis: „Unde este Domnul, Dumnezeul lui Ilie?“ Și de îndată ce a lovit apele, ele s‑au despărțit într‑o parte și într-alta, și Elisei a trecut dincolo. 15Când au văzut lucrul acesta, fiii profeților care erau în fața Ierihonului au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei!“ Ei au venit să‑l întâlnească și s‑au plecat până la pământ înaintea lui.
16Ei i‑au zis:
– Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni curajoși. Îngăduie‑le, te rugăm, să‑l caute pe stăpânul tău. Poate că Duhul Domnului l‑a dus și l‑a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.
El le‑a răspuns:
– Să nu‑i trimiteți.
17Însă ei au insistat până când acesta, stânjenit, a zis:
– Trimiteți‑i!
I‑au trimis deci pe cei cincizeci de oameni care l‑au căutat timp de trei zile fără să‑l găsească.
18Când s‑au întors la Elisei, acesta era în Ierihon.
El le‑a zis:
– Nu v‑am spus să nu vă duceți?
Vindecarea apelor de la Ierihon
19După aceea, bărbații din cetate i‑au zis lui Elisei:
– Domnul meu, după cum vezi, așezarea cetății este bună, dar iată că apele sunt rele și pământul este sterp.
El le‑a zis:
20– Aduceți‑mi un vas nou și puneți sare în el.
Și ei i‑au adus. 21Apoi Elisei s‑a dus la izvorul apelor, a aruncat în el sare și a zis: „Așa vorbește Domnul: «Vindec aceste ape și niciodată nu vor mai cauza moartea, nici nu vor mai face pământul sterp!»“ 22Și apele au rămas vindecate până în ziua aceasta, potrivit cuvântului rostit de Elisei.
Pedepsirea tinerilor batjocoritori
23De acolo, Elisei s‑a suit la Betel. În timp ce mergea pe drum, niște băiețași au ieșit din cetate și și‑au bătut joc de el, strigându‑i: „Suie‑te, pleșuvule! Suie‑te, pleșuvule!“ 24El s‑a uitat în spate, i‑a văzut și i‑a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieșit din pădure două ursoaice și au sfâșiat patruzeci și doi dintre acești copii. 25De acolo, Elisei s‑a dus la muntele Carmel, iar după aceea s‑a întors în Samaria.
Elías es llevado al cielo
1Cuando se acercaba la hora en que el Señor se llevaría a Elías al cielo en un torbellino, Elías y Eliseo salieron de Guilgal. 2Entonces Elías dijo a Eliseo:
—Quédate aquí, pues el Señor me ha enviado a Betel.
Pero Eliseo respondió:
—Tan cierto como el Señor y tú viven, te aseguro que no te dejaré solo.
Así que fueron juntos a Betel. 3Allí los miembros de la comunidad de profetas de Betel salieron a recibirlos y preguntaron a Eliseo:
—¿Sabes que hoy el Señor va a quitarte a tu maestro?
—Lo sé muy bien; ¡cállense!
4Elías, por su parte, volvió a decirle:
—Quédate aquí, Eliseo, pues el Señor me ha enviado a Jericó.
Pero Eliseo repitió:
—Tan cierto como que el Señor y tú viven, te juro que no te dejaré solo.
Así que fueron juntos a Jericó. 5También allí los miembros de la comunidad de profetas de la ciudad se acercaron a Eliseo y preguntaron:
—¿Sabes que hoy el Señor va a quitarte a tu maestro?
—Lo sé muy bien; ¡cállense!
6Una vez más Elías dijo:
—Quédate aquí, pues el Señor me ha enviado al Jordán.
Pero Eliseo insistió:
—Tan cierto como que el Señor y tú viven, te juro que no te dejaré solo.
Así que los dos siguieron caminando 7y se detuvieron junto al río Jordán. Cincuenta miembros de la comunidad de profetas fueron también hasta ese lugar, pero se mantuvieron a cierta distancia, frente a ellos. 8Elías tomó su manto, lo enrolló y golpeó el agua. El río se dividió en dos y ambos lo cruzaron en seco. 9Al cruzar, Elías preguntó a Eliseo:
—¿Qué quieres que haga por ti antes de que me separen de tu lado?
—Te pido que yo herede una doble porción de tu espíritu2:9 doble porción de tu espíritu. Véase Dt 21:17. —respondió Eliseo.
10—Has pedido algo difícil —dijo Elías—, pero si logras verme cuando me separen de tu lado, te será concedido; de lo contrario, no.
11Iban caminando y conversando cuando, de pronto, los separó un carro de fuego con caballos de fuego y Elías subió al cielo en medio de un torbellino. 12Eliseo, viendo lo que pasaba, se puso a gritar: «¡Padre mío, padre mío, carro y jinete poderoso de Israel!». Pero no volvió a verlo.
Entonces agarró su ropa y la rasgó en dos.
13Luego recogió el manto que se le había caído a Elías y regresó a la orilla del Jordán, 14entonces golpeó el agua con el manto y exclamó: «¿Dónde está el Señor, el Dios de Elías?». En cuanto golpeó el agua, el río se partió en dos y Eliseo cruzó.
15Los profetas de Jericó, al verlo, exclamaron: «¡El espíritu de Elías se ha posado sobre Eliseo!». Entonces fueron a su encuentro y se postraron ante él, rostro en tierra.
16—Mira —le dijeron—, aquí se encuentran entre nosotros tus servidores, cincuenta hombres muy capaces que pueden ir a buscar a tu maestro. Quizás el Espíritu del Señor lo tomó y lo arrojó en algún monte o en algún valle.
—No —respondió Eliseo—, no los manden.
17Pero ellos insistieron tanto que él se sintió incómodo2:17 insistieron … incómodo. Alt. le insistieron por largo rato. y por fin les dijo:
—Está bien, mándenlos.
Así que enviaron a cincuenta hombres, los cuales buscaron a Elías durante tres días, pero no lo encontraron. 18Cuando regresaron a Jericó, donde se había quedado Eliseo, él les reclamó:
—¿No les advertí que no fueran?
Eliseo purifica el agua
19Luego, los habitantes de la ciudad dijeron a Eliseo:
—Señor, como usted puede ver, nuestra ciudad está bien ubicada, pero el agua es mala, y por eso la tierra ha quedado estéril.
20—Tráiganme una vasija nueva y échenle sal —ordenó Eliseo.
Cuando se la entregaron, 21Eliseo fue al manantial y al arrojar allí la sal, exclamó:
—Así dice el Señor: “¡Yo purifico esta agua para que nunca más cause muerte ni esterilidad!”.
22A partir de ese momento y hasta el día de hoy, el agua quedó purificada según la palabra de Eliseo.
Eliseo maldice a los burlones
23De Jericó, Eliseo se dirigió a Betel. Iba subiendo por el camino cuando unos muchachos salieron de la ciudad y empezaron a burlarse de él. «¡Vete, viejo calvo! —le gritaban—. ¡Vete, viejo calvo!». 24Eliseo se volvió y, clavándoles la vista, los maldijo en el nombre del Señor. Al instante, dos osas salieron del bosque y despedazaron a cuarenta y dos muchachos. 25De allí, Eliseo se fue al monte Carmelo y luego regresó a Samaria.
