2 Regi 15 – NTLR & LCB

Nouă Traducere În Limba Română

2 Regi 15:1-38

Domnia lui Azaria peste Iuda

(2 Cron. 26:3-4, 21-23)

1Azaria1 Numit și Uzia; [peste tot în capitol]., fiul lui Amația, regele lui Iuda, a început să domnească în al douăzeci și șaptelea an al lui Ieroboam, regele lui Israel. 2Azaria era în vârstă de șaisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și doi de ani. Mama lui se numea Iecolia și era din Ierusalim. 3El a făcut ce este drept în ochii Domnului, tot așa cum făcuse tatăl său Amația. 4Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi.

5Domnul l‑a lovit pe rege cu lepră5 Vezi nota de la 5:1. și a rămas lepros până în ziua morții lui. El a locuit într‑o casă izolată.5 Sau: într‑o locuință, eliberat de orice responsabilitate. Cel care supraveghea palatul și judeca poporul țării era Iotam, fiul regelui.

6Celelalte fapte ale lui Azaria, tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 7Azaria a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Iotam.

Domnia lui Zaharia peste Israel

8Zaharia, fiul lui Ieroboam, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al treizeci și optulea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de șase luni. 9El a făcut ce este rău în ochii Domnului, la fel cum au făcut părinții săi. El nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 10Șalum, fiul lui Iabeș, a uneltit împotriva lui, l‑a lovit înaintea poporului și l‑a omorât; apoi a domnit în locul lui.

11Celelalte fapte ale lui Zaharia sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“. 12Așa s‑a împlinit Cuvântul Domnului cu privire la Iehu, care zicea: „Urmașii tăi vor domni peste Israel până la a patra generație.“12 Vezi 2 Regi 10:30.

Domnia lui Șalum peste Israel

13Șalum, fiul lui Iabeș, a început să domnească în al treizeci și nouălea an al lui Uzia, regele lui Iuda. El a domnit la Samaria timp de o lună. 14Atunci Menahem, fiul lui Gadi, s‑a suit din Tirța și a venit în Samaria. El l‑a ucis pe Șalum, fiul lui Iabeș, în Samaria, și a domnit în locul lui. 15Celelalte fapte ale lui Șalum și uneltirea pe care el a pus‑o la cale, iată că sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.

16Menahem a nimicit atunci Tifsah și tot ce era în ea, precum și teritoriile ei dinspre Tirța, fiindcă nu și‑a deschis porțile. El a nimicit‑o și le‑a spintecat pe toate femeile însărcinate.

Domnia lui Menahem peste Israel

17Menahem, fiul lui Gadi, a început să domnească peste Israel în al treizeci și nouălea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit la Samaria timp de zece ani. 18Toată viața el a făcut ce este rău în ochii Domnului și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască.

19Când Pul19 Tiglat-Pileser III. [745–727 î.Cr.], împăratul Asiriei, a invadat țara, Menahem i‑a dat lui Pul o mie de talanți19 Aproximativ 30 t. de argint pentru ca acesta să‑l ajute să‑și întărească stăpânirea. 20Menahem a cerut argintul acesta de la toți oamenii înstăriți din Israel, fiecare dându‑i împăratului Asiriei câte cincizeci de șecheli20 Aproximativ 0,6 kg. de argint. Așa că împăratul Asiriei s‑a întors și nu a mai zăbovit în țară.

21Celelalte fapte ale lui Menahem și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 22Menahem a adormit alături de părinții săi și în locul lui a domnit fiul său Pekahia.

Domnia lui Pekahia peste Israel

23Pekahia, fiul lui Menahem, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizecilea an al lui Azaria, regele lui Iuda. El a domnit timp de doi ani. 24El a făcut ce este rău în ochii Domnului și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 25Unul dintre ofițerii lui Pekahia, și anume Pekah, fiul lui Remalia, a uneltit împotriva lui și, împreună cu cincizeci de ghiladiți, l‑a omorât pe rege, precum și pe Argob și pe Arieh, în Samaria, în fortăreața palatului regelui. Așadar, Pekah l‑a ucis pe Pekahia și a domnit în locul lui. 26Celelalte fapte ale lui Pekahia și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.

Domnia lui Pekah peste Israel

27Pekah, fiul lui Remalia, a început să domnească peste Israel, în Samaria, în al cincizeci și doilea an al lui Azaria, regele lui Iuda, și a domnit timp de douăzeci de ani. 28El a făcut ce este rău în ochii Domnului și nu s‑a depărtat de păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 29În timpul domniei lui Pekah, regele lui Israel, Tiglat-Pileser29 Tiglat-Pileser III. [745–727 î.Cr.], împăratul Asiriei, a capturat cetățile: Iyon, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Kedeș, Hațor, Ghilad și Galileea, precum și toată țara lui Neftali și i‑a dus pe locuitorii lor în captivitate în Asiria.

30Apoi Osea, fiul lui Ela, a uneltit împotriva lui Pekah, fiul lui Remalia, și l‑a omorât. Osea a început să domnească în locul lui în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Uzia. 31Celelalte fapte ale lui Pekah și tot ce a făcut el sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“.

Domnia lui Iotam peste Iuda

(2 Cron. 27:1-9)

32Iotam, fiul lui Uzia, a început să domnească peste Iuda în al doilea an al lui Pekah, fiul lui Remalia, regele lui Israel. 33El era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească și a domnit la Ierusalim timp de șaisprezece ani. Mama lui se numea Ierușa și era fiica lui Țadok. 34El a făcut ce este drept în ochii Domnului, tot așa cum făcuse și tatăl său Uzia. 35Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. El a zidit Poarta de Sus a Casei Domnului.

36Celelalte fapte ale lui Iotam, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 37În acele zile, Domnul a început să‑i trimită împotriva lui Iuda pe Rețin, regele Aramului, și pe Pekah, fiul lui Remalia. 38Iotam a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David. Și în locul lui a domnit fiul său Ahaz.

Luganda Contemporary Bible

2 Bassekabaka 15:1-38

Azaliya Kabaka wa Yuda

115:1 nny 32; 2Bk 14:21Mu mwaka ogw’amakumi abiri mu omusanvu ogw’obufuzi bwa Yerobowaamu kabaka wa Isirayiri, Azaliya mutabani wa ssekabaka Amaziya n’alya obwakabaka bwa Yuda15:1 Ebyo byabaawo mu mwaka 767 bc.. 2Yalina emyaka kkumi na mukaaga bwe yatandika okufuga, n’afugira emyaka amakumi ataano mu ebiri mu Yerusaalemi. Erinnya lya nnyina ye yali Yekoliya ow’e Yerusaalemi. 3Yakola ebyali ebirungi mu maaso ga Mukama, nga kitaawe Amaziya bwe yali akoze. 4Wabula ebifo ebigulumivu gye baweeranga ssaddaaka tebyaggibwawo, era abantu beeyongeranga okuweerangayo ssaddaaka n’okwoterezangayo obubaane.

515:5 a Lub 12:17 b Lv 13:46 c 2By 27:1 d Lub 41:40Awo Mukama n’aleetera kabaka obulwadde n’agengewala15:5 Mu 2By 26:16-21, Katonda yaleeta ku kabaka ebigenge kubanga y’ewa omulimu ogwa bakabona (laba Lv 13:46), ennaku ze zonna okutuusa bwe yafa, era n’aggyibwako emirimu egy’obuvunaanyizibwa n’ateekebwa mu nnyumba ey’enjawulo. Azaliya n’asigira Yosamu15:5 Yosamu yafugira mu kiseera ekyo kyennyini Azaliya ng’akyali mulamu. mutabani we okuvunaanyizibwanga ensonga zonna ez’omu lubiri, era n’afuganga n’abantu ab’omu nsi.

6Ebyafaayo ebirala byonna ebyabaawo mu mirembe gya Azaliya, ne bye yakola byonna, tebyawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Yuda? 715:7 a Is 6:1; 14:28 b nny 5Awo Azaliya n’afa, n’aziikibwa ku biggya bya bajjajjaabe mu kibuga kya Dawudi, Yosamu mutabani we n’amusikira okuba kabaka.

Zekkaliya Kabaka wa Isirayiri

8Mu mwaka ogw’amakumi asatu mu omunaana ogw’obufuzi bwa Azaliya kabaka wa Yuda, Zekkaliya mutabani wa Yerobowaamu n’alya obwakabaka bwa Isirayiri mu Samaliya, n’afugira emyezi mukaaga. 915:9 1Bk 15:26N’akola ebibi mu maaso ga Mukama, nga bajjajjaabe bwe baakola, n’atakyuka okuva mu bibi bya Yerobowaamu mutabani wa Nebati bye yayonoonyesa Isirayiri.

1015:10 2Bk 12:20Awo Sallumu mutabani wa Yabesi, n’asala olukwe n’amuttira mu lujjudde lw’abantu, era n’alya obwakabaka. 1115:11 1Bk 15:31Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Zekkaliya, byawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Isirayiri. 1215:12 2Bk 10:30Awo ekigambo Mukama kye yagamba Yeeku ne kituukirira, era kyali kigamba nti, “Bazzukulu bo balirya obwakabaka bwa Isirayiri okutuusa ku muzzukulu owookuna.”

1315:13 nny 1, 8Awo Sallumu mutabani wa Yabesi n’atandika okufuga mu mwaka ogw’amakumi asatu mu mwenda ogw’obufuzi bwa Uzziya kabaka wa Yuda, era n’afugira omwezi gumu mu Samaliya. 1415:14 a 1Bk 14:17 b 2Bk 12:20Menakemu mutabani wa Gaadi n’ava e Tiruza n’agenda okulumba Sallumu mutabani wa Yabesi e Samaliya, era n’amutta. Ye n’afuuka kabaka mu kifo kye. 1515:15 1Bk 15:31Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Sallumu, n’olukwe lwe yasala, byawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Isirayiri. 1615:16 a 1Bk 4:24 b 2Bk 8:12; Kos 13:16Mu kiseera ekyo Menakemu n’alumba Tifusa n’azikiriza buli muntu eyalimu, na buli kintu ekyali kikirinaanye ng’atandikira ku nsalo yaakyo ne Tiruza, kubanga tebaamwaniriza. Abakyala abaali embuto nabo n’abatta ng’ababaaga.

Menakemu Kabaka wa Isirayiri

17Mu mwaka ogw’amakumi asatu mu mwenda ogw’obufuzi bwa Azaliya kabaka wa Yuda, Menakemu mutabani wa Gaadi n’alya obwakabaka bwa Isirayiri, era n’afugira emyaka kkumi mu Samaliya. 18Yakola ebibi mu maaso ga Mukama, era ebbanga lyonna we yabeerera kabaka, n’atakyuka kuleka bibi bya Yerobowaamu mutabani wa Nebati bye yayonoonyesa Isirayiri.

1915:19 1By 5:6, 26Awo Puli15:19 Puli lye linnya lya kabaka w’e Bwasuli era lye yayitibwanga mu Babulooni. Ate era yayitibwanga Tigulasupireseri III; yafugira wakati wa 745 ne 727 bc (Laba 1By 5:26) kabaka w’e Bwasuli n’alumba Isirayiri, naye Menakemu n’amusuubiza okumuwa ttani amakumi asatu mu nnya eza ffeeza ng’amusaba okumuwanirira n’okumunyweza ku ntebe ey’obwakabaka. 2015:20 2Bk 12:18Menakemu n’asoloozanga ensimbi ku Bayisirayiri, buli musajja omugagga ng’awaayo gulaamu desimoolo mukaaga eza ffeeza, okuwa kabaka w’e Bwasuli. Awo kabaka w’e Bwasuli n’abaviira mu nsi yaabwe.

21Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Menakemu, ne bye yakola byonna, tebyawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Isirayiri? 22Menakemu n’afa, Pekakiya mutabani we n’amusikira okuba kabaka.

Pekakiya Kabaka wa Isirayiri

23Mu mwaka ogw’amakumi ataano ogw’obufuzi bwa Azaliya kabaka wa Yuda, Pekakiya mutabani wa Menakemu n’alya obwakabaka bwa Isirayiri mu Samaliya, era n’afugira emyaka ebiri. 24Yakola ebibi mu maaso ga Mukama, n’atakyuka kuleka bibi bya Yerobowaamu mutabani wa Nebati bye yayonoonyesa Isirayiri. 2515:25 a 2By 28:6; Is 7:1 b 2Bk 12:20Awo omu ku baserikale be abakulu nga mukulu wa kibinja erinnya lye Peka mutabani wa Lemaliya, ne yeekobaana n’abasajja abalala amakumi ataano Abagireyaadi ne battira Pekakiya wamu ne Alugobu, ne Aliye mu kigo eky’omu lubiri e Samaliya. Peka n’atta Pekakiya, n’alya obwakabaka.

26Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Pekakiya, ne bye yakola byonna, byawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Isirayiri.

Peka Kabaka wa Isirayiri

2715:27 a 2By 28:6; Is 7:1 b Is 7:4Mu mwaka ogw’amakumi ataano mu ebiri ogw’obufuzi bwa Azaliya kabaka wa Yuda, Peka mutabani wa Lemaliya n’alya obwakabaka bwa Isirayiri mu Samaliya, era n’afugira emyaka amakumi abiri. 28Yakola ebibi bya Yerobowaamu mutabani wa Nebati bye yayonoonyesa Isirayiri.

2915:29 a 2Bk 16:7; 17:6; 1By 5:26; 2By 28:20; Yer 50:17 b 1Bk 15:20 c 2Bk 16:9; 17:24; 2By 16:4; Is 9:1 d 2Bk 24:14-16; 1By 5:22; Is 14:6, 17; 36:17; 45:13Mu biro bya Peka kabaka wa Isirayiri, Tigulasupireseri kabaka w’e Bwasuli n’alumba ebibuga: by’e Iyoni, n’e Aberubesumaaka, n’e Yanoa, n’e Kedesi, n’e Kazoli, n’e Gireyaadi n’e Ggaliraaya, n’ensi yonna eya Nafutaali, abantu baayo n’abatwala nga basibe e Bwasuli. 3015:30 a 2Bk 17:1 b 2Bk 12:20Awo Koseya mutabani wa Era n’asala olukwe okutta Peka mutabani wa Lemaliya, n’amulumba era n’amutta, n’alya obwakabaka mu mwaka ogw’amakumi abiri ogw’obwakabaka bwa Yosamu mutabani wa Uzziya.

31Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Peka, ne bye yakola byonna byawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Isirayiri.

Yosamu Kabaka wa Yuda

3215:32 1By 5:17Mu mwaka ogwokubiri ogw’obufuzi bwa Peka mutabani wa Lemaliya, Yosamu mutabani wa Uzziya n’alya obwakabaka bwa Yuda. 33Yali wa myaka amakumi abiri mu etaano we yatandikira okufuga, era n’afugira emyaka kkumi na mukaaga mu Yerusaalemi, ne nnyina erinnya lye nga ye Yerusa muwala wa Zadooki. 3415:34 nny 3; 1Bk 14:8; 2By 26:4-5N’akola ebirungi mu maaso ga Mukama, nga kitaawe Uzziya bwe yakola. 3515:35 a 2Bk 12:3 b 2By 23:20Naye ebifo ebigulumivu tebyaggibwawo, era abantu ne beeyongeranga okuweerangayo ssaddaaka n’okwoterezangako obubaane. Yaddaabiriza n’Omulyango ogw’ekyengulu ogwa yeekaalu ya Mukama.

36Ebyafaayo ebirala ebyabaawo mu mirembe gya Yosamu, ne bye yakola byonna, tebyawandiikibwa mu kitabo eky’ebyomumirembe gya bassekabaka ba Yuda? 3715:37 2Bk 16:5; Is 7:1Mu biro ebyo Mukama n’atandika okusindikira Yuda abalabe nga Lezini kabaka w’e Busuuli ne Peka mutabani wa Lemaliya. 38Yosamu n’afa, n’aziikibwa ku biggya bya bajjajjaabe mu kibuga kya Dawudi jjajjaawe, Akazi mutabani we n’amusikira okuba kabaka.