1Oamenii din Chiriat-Iearim au venit și au luat Chivotul Domnului, ducându‑l în casa lui Abinadab, pe deal, iar pe fiul său Elazar l‑au sfințit1 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). ca să aibă grijă de Chivotul Domnului.
Prima victorie a lui Israel sub conducerea lui Samuel
2Trecuse mult timp – douăzeci de ani – de când Chivotul se afla la Chiriat-Iearim, și întreaga Casă a lui Israel se tânguia după Domnul.
3Atunci Samuel a vorbit întregii Case a lui Israel, zicând:
– Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, atunci îndepărtați dumnezeii străini și aștoretele3 Ebr.: aștarot, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar; stâlpi sacri, crânguri sacre [peste tot în carte]. din mijlocul vostru, îndreptați‑vă inima spre Domnul și slujiți‑I numai Lui. Și El vă va elibera din mâna filistenilor.
4Fiii lui Israel au îndepărtat baalii4 Diferite forme locale ale lui Baal, zeul canaanit al fertilității. și aștoretele și au slujit numai Domnului.
5Apoi Samuel a zis:
– Adunați tot Israelul la Mițpa, și eu mă voi ruga Domnului pentru voi.
6S‑au adunat deci la Mițpa, au scos apă și au vărsat‑o înaintea Domnului.6 Nu se cunoaște cu exactitate semnificația acestui ritual. Probabil un simbol al pocăinței, deoarece este urmat de post și mărturisire. În ziua aceea au postit și au zis acolo: „Am păcătuit împotriva Domnului.“ Samuel îi judeca6, 15, 17 Și cu sensul de a conduce. pe fiii lui Israel la Mițpa.
7Filistenii au auzit că fiii lui Israel s‑au adunat la Mițpa. Atunci domnitorii filistenilor s‑au suit împotriva lui Israel.
Când fiii lui Israel au auzit lucrul acesta, s‑au temut de filisteni 8și i‑au zis lui Samuel:
– Nu înceta să strigi pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne izbăvească din mâna filistenilor.
9Samuel a luat un miel de lapte și l‑a adus întreg ca ardere‑de‑tot Domnului. Apoi a strigat către Domnul pentru Israel, iar Domnul i‑a răspuns. 10În timp ce Samuel aducea arderea‑de‑tot, filistenii se apropiau ca să se lupte cu Israel. Domnul însă a tunat în ziua aceea cu un vuiet puternic împotriva filistenilor, aducând panică între ei, încât au fost puși pe fugă dinaintea lui Israel. 11Bărbații lui Israel au ieșit din Mițpa, i‑au urmărit pe filisteni și i‑au ucis până în apropiere de Bet‑Car. 12Samuel a luat atunci o piatră și a așezat‑o între Mițpa și Șen. El i‑a pus numele Eben-Ezer12 Eben-Ezer înseamnă Piatra de ajutor., zicând: „Până aici Domnul ne‑a ajutat.“
13Astfel, filistenii au fost supuși și n‑au mai invadat teritoriul Israelului, iar mâna Domnului a fost împotriva filistenilor cât timp a trăit Samuel. 14Cetățile pe care filistenii le‑au capturat de la Israel, cele de la Ekron și până la Gat, au fost luate înapoi. Israel și‑a eliberat teritoriile din mâna filistenilor. În același timp, a fost pace și între Israel și amoriți.
15Samuel a continuat să judece Israelul în toate zilele vieții lui. 16El mergea an de an, făcând înconjurul Betelului, al Ghilgalului și al Mițpei, și judeca Israelul în toate aceste locuri. 17Apoi se întorcea la Rama – deoarece acolo era casa lui – judecând și acolo pe Israel. Tot acolo a construit un altar Domnului.
1Da kamen die Männer von Kirjat-Jearim nach Bet-Schemesch und holten die Bundeslade. Sie stellten sie im Haus von Abinadab auf, das auf einem Hügel stand. Seinen Sohn Eleasar beauftragten sie, die Bundeslade zu bewachen. Sie weihten ihn feierlich für diesen besonderen Dienst.
Die Israeliten wollen wieder dem Herrn dienen
2Zwanzig Jahre waren vergangen, seit die Bundeslade nach Kirjat-Jearim gebracht worden war. In dieser Zeit litten die Israeliten große Not und schrien zu Gott um Hilfe. 3Da sagte Samuel zum Volk: »Wenn ihr euch wirklich von ganzem Herzen wieder dem Herrn zuwenden wollt, dann werft erst einmal die anderen Götter und Göttinnen weg. Richtet euer ganzes Leben nach dem Herrn aus und gehorcht ihm allein, so wird er euch von der Herrschaft der Philister befreien.«
4Da warfen die Israeliten ihre Götterfiguren von Baal und Astarte weg und verehrten nur noch den Herrn. 5Danach rief Samuel alle Israeliten nach Mizpa zu einer Volksversammlung zusammen und kündigte an: »Dort will ich für euch zum Herrn um Hilfe beten.« 6Da kamen sie alle in Mizpa zusammen. Als Zeichen ihrer Reue schöpften sie Wasser aus einem Brunnen und schütteten es vor dem Herrn aus. Auch fasteten sie den ganzen Tag und bekannten: »Wir haben mit unserem Götzendienst gegen den Herrn gesündigt.« Dort in Mizpa stand Samuel den Israeliten als Richter vor.
7Die Philister erfuhren, dass sich die Israeliten in Mizpa versammelt hatten. Ihre fünf Fürsten riefen schnell das ganze Heer zusammen und rückten gegen Israel aus. Als die Israeliten in Mizpa davon hörten, packte sie die Angst. 8»Bete doch, Samuel!«, baten sie eindringlich. »Hör nicht auf, den Herrn, unseren Gott, anzuflehen und ihn zu bitten, dass er uns vor den Philistern rettet!« 9Da nahm Samuel ein Lamm und verbrannte es vollständig als Opfer für den Herrn. Dabei rief er zu ihm um Hilfe für Israel, und der Herr erhörte sein Gebet.
10Während Samuel das Opfer darbrachte, waren die Philister schon nahe an Israel herangerückt und wollten den Kampf beginnen. Doch plötzlich versetzte der Herr die Philister mit einem lauten Donner in Angst und Schrecken. Und so schlugen die Israeliten sie in die Flucht 11und verfolgten sie von Mizpa bis hinter Bet-Kar. Die Philister erlitten eine große Niederlage.
12Nach diesem Sieg stellte Samuel zwischen Mizpa und Schen einen großen Stein als Denkmal auf. »Bis hierher hat der Herr geholfen!«, sagte er und nannte den Stein Eben-Eser (»Stein der Hilfe«).
13Nachdem die Philister so gedemütigt worden waren, fielen sie nicht mehr ins Gebiet der Israeliten ein. Der Herr hielt sie davon ab, solange Samuel lebte. 14Die Israeliten eroberten alle Städte zurück, die die Philister ihnen abgenommen hatten, von Ekron bis Gat samt den umliegenden Gebieten. Auch mit den Amoritern lebte Israel zu dieser Zeit in Frieden.
15Samuel war sein ganzes Leben lang Israels Führer und Richter. 16Jedes Jahr besuchte er der Reihe nach die Orte Bethel, Gilgal und Mizpa und kümmerte sich dort um die Angelegenheiten der Israeliten. 17Dann kehrte er wieder in seine Heimatstadt Rama zurück, von wo aus er sonst sein Richteramt ausübte. Dort hatte er auch einen Altar gebaut, um dem Herrn Opfer darzubringen.
