Nașterea și consacrarea lui Samuel
1Era un bărbat din Ramatayim-Țofim1 Sau: din Ramatayim, un țufit., din muntele lui Efraim, al cărui nume era Elkana, fiul lui Ieroham, fiul lui Elihu, fiul lui Tohu, fiul lui Țuf, un efratit. 2El avea două soții. Numele celei dintâi era Ana, iar numele celei de‑a doua era Penina. Penina avea copii, dar Ana nu avea.
3În fiecare an, bărbatul acesta se suia din cetatea sa la Șilo ca să se închine și să aducă jertfe Domnului Oștirilor3 Ebr.: YHWH Țebaot, prima apariție a termenului în TM, având o frecvență destul de mare în cărțile care urmează. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi: (1) la oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) la corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) la îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte].. Acolo se aflau cei doi fii ai lui Eli, Hofni și Fineas, preoți ai Domnului. 4În ziua în care Elkana aducea jertfa, el dădea câte o parte soției sale, Penina, și tuturor fiilor și fiicelor ei, 5dar Anei îi dădea o parte dublă fiindcă o iubea. Însă Domnul îi închisese pântecul. 6Potrivnica ei obișnuia s‑o necăjească6 Sau: s‑o provoace., ca s‑o facă să se mânie din cauză că Domnul îi închisese pântecul. 7Ea făcea lucrul acesta în fiecare an. Ori de câte ori Ana se suia la Casa Domnului, ea o necăjea în felul acesta, iar Ana plângea și nu mânca nimic. 8Atunci Elkana, soțul ei, îi spunea: „Ana, de ce plângi și nu mănânci și de ce îți este mâhnită inima? Oare nu prețuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?“
9Odată, după ce au mâncat și au băut ei la Șilo, Ana s‑a ridicat. Preotul Eli ședea pe un scaun, lângă unul din stâlpii porții Templului9 Cu referire la Tabernacul. Domnului. 10Ea avea sufletul amărât și s‑a rugat Domnului, plângând cu amar. 11A făcut următorul jurământ, zicând: „Doamne al Oștirilor, dacă, într-adevăr, vei privi la întristarea slujitoarei Tale, dacă Îți vei aduce aminte de mine și n‑o vei uita pe slujitoarea Ta și dacă‑i vei da slujitoarei Tale un fiu, atunci îl voi dărui Domnului pentru toate zilele vieții lui, iar briciul nu va trece peste capul lui.“
12Fiindcă ea stătea mult în rugăciune înaintea Domnului, Eli se uita cu atenție la gura ei. 13Ana vorbea în inima ei și numai buzele i se mișcau, fără să i se audă vocea.
Atunci Eli, crezând că este beată, 14i‑a zis:
– Femeie, cât timp vei mai fi beată? Lasă‑te de vin!
15Ana i‑a răspuns și a zis:
– Nu, stăpâne. Sunt o femeie cu duhul întristat. N‑am băut nici vin și nici băutură tare, ci îmi vărsam sufletul înaintea Domnului. 16Să n‑o privești pe slujitoarea ta ca pe o fiică a lui Belial16 Sensul literal al termenului Belial este fără folos(ință), fără utilitate (bun de nimic). În sens lărgit, termenul se poate traduce cu ticălos, netrebnic. Vezi 2:12 și nota din 2 Cor. 6:15., căci din prea multa mea durere și supărare am vorbit până acum.
17Atunci Eli i‑a zis:
– Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel să răspundă cererii pe care I‑ai făcut‑o.
18Ana i‑a răspuns:
– Fie ca roaba ta să găsească bunăvoință înaintea ta18 Lit.: în ochii tăi.!
Apoi femeia a plecat în drumul ei. Ea a mâncat, și fața ei n‑a mai fost mâhnită.
19S‑au sculat dis‑de‑dimineață, s‑au închinat înaintea Domnului, și apoi s‑au întors acasă, în Rama. Elkana a intrat la19 Lit.: a cunoscut‑o pe, eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale. Ana, soția sa, iar Domnul Și‑a adus aminte de ea. 20Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată și a născut un băiat căruia i‑a pus numele Samuel20 Samuel poate însemna fie Auzit(ă) de Dumnezeu, fie Numele lui Dumnezeu, sau poate fi un joc de cuvinte cu Cerut de la Dumnezeu., zicând: „De la Domnul l‑am cerut.“
21Soțul ei, Elkana, s‑a suit cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală și ca să‑și împlinească jurământul.
22Ana însă nu s‑a suit, ci i‑a zis soțului ei:
– După ce‑l voi înțărca pe băiat, îl voi aduce și‑l voi înfățișa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna.
23Elkana, soțul ei, i‑a zis:
– Fă ce consideri că este bine!23 Lit.: Fă ceea ce este bine în ochii tăi! Rămâi până îl vei înțărca. Fie numai ca Domnul să‑Și împlinească cuvântul!
Femeia a rămas și a alăptat copilul până l‑a înțărcat. 24După ce l‑a înțărcat, l‑a suit cu ea, împreună cu un taur de trei ani, o efă24 O efă măsura aproximativ 22 l. de făină și un burduf cu vin, și l‑a adus la Casa Domnului, în Șilo; copilul era mic. 25După ce au jertfit taurul, l‑au adus pe băiat la Eli. 26Ana a zis: „Ah, stăpâne! Viu este sufletul tău, stăpâne, că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându‑se Domnului. 27Pentru acest băiat mă rugam, iar Domnul mi‑a dat ceea ce am cerut de la El. 28De aceea îl dăruiesc Domnului. Pentru toate zilele vieții lui, el va fi dăruit Domnului.“
Și s‑au închinat acolo Domnului.
La fin de l’époque des chefs
Anne et Peninna
1Un homme nommé Elqana1.1 Elqana devait être un lévite de la lignée de Qehath et de la famille de Qoré (1 Ch 6.18-23) dont les descendants officiaient comme musiciens dans le sanctuaire. vivait à Ramataïm-Tsophim1.1 Probablement Rama de Benjamin (2.11 ; Jos 18.25)., dans la région montagneuse d’Ephraïm ; il était fils de Yeroham et petit-fils d’Elihou, de la famille de Tohou, descendant de Tsouph, un Ephraïmite1.1 Ceci peut simplement signifier qu’Elqana habitait le territoire d’Ephraïm, dans une des villes d’Ephraïm données aux lévites (Jos 21.20-21).. 2Il avait épousé deux femmes : l’une s’appelait Anne et l’autre Peninna. Peninna avait des enfants, mais Anne n’en avait pas. 3Chaque année, Elqana se rendait de sa ville à Silo1.3 Le coffre de l’alliance et la tente de la Rencontre (3.3 ; Jos 18.1) se trouvaient à une trentaine de kilomètres au nord de Jérusalem. Chaque année, tous les Israélites devaient se rendre trois fois au sanctuaire central (Ex 23.14-19 ; 34.23 ; Dt 16.16-17). pour y adorer l’Eternel, le Seigneur des armées célestes, et pour lui offrir des sacrifices. Les deux fils d’Eli, Hophni et Phinéas, y officiaient comme prêtres de l’Eternel. 4Le jour où Elqana offrait son sacrifice, il attribuait des parts de viande à sa femme Peninna et à tous ses enfants, 5et il donnait une double part à Anne parce qu’il l’aimait, bien que le Seigneur l’ait empêchée d’avoir des enfants. 6Sa rivale ne cessait de la vexer pour l’irriter contre Dieu de ce qu’il l’ait rendue stérile. 7Cela se reproduisait chaque année : toutes les fois qu’Anne se rendait au sanctuaire de l’Eternel, Peninna l’exaspérait. Alors Anne pleurait et restait sans manger. 8Elqana lui demandait : Anne, pourquoi pleures-tu ? Pourquoi restes-tu sans manger ? Pourquoi es-tu si malheureuse ? Est-ce que je ne vaux pas mieux pour toi que dix fils ?
La prière d’Anne
9Cette fois-ci, après qu’on eut mangé et bu à Silo, Anne se leva et se rendit au sanctuaire de l’Eternel. Le prêtre Eli y était assis sur son siège près de la porte. 10Très affligée, Anne pria l’Eternel en pleurant à chaudes larmes. 11Alors elle fit le vœu suivant : Eternel, Seigneur des armées célestes, si tu veux bien considérer la misère de ta servante et si tu interviens en ma faveur, si tu ne délaisses pas ta servante et si tu me donnes un fils, alors je te le consacrerai pour toute sa vie ; ses cheveux et sa barbe ne seront jamais coupés1.11 Voir Nb 6.1-21..
12Comme elle priait longuement devant l’Eternel, Eli observait le mouvement de ses lèvres. 13Anne priait intérieurement : ses lèvres bougeaient, mais on n’entendait pas sa voix. Eli pensa qu’elle était ivre 14et il l’interpella : Combien de temps encore veux-tu étaler ton ivresse ? Va cuver ton vin ailleurs !
15Anne lui répondit : Non, monseigneur, je ne suis pas ivre, je n’ai bu ni vin ni boisson alcoolisée, mais je suis très malheureuse et j’épanchais mon cœur devant l’Eternel. 16Ne me juge pas mal et ne me considère pas comme une femme perverse. Si j’ai prié aussi longtemps, c’est parce que mon cœur débordait de chagrin et de douleur.
17– Dans ce cas, lui dit Eli, va en paix, et que le Dieu d’Israël exauce la requête que tu lui as adressée.
18Anne répondit : Je me recommande à ta bienveillance.
Puis elle s’en alla, se restaura et son visage fut différent.
19Le lendemain, de bon matin, Elqana et sa famille se prosternèrent devant l’Eternel, puis ils rentrèrent chez eux à Rama. Elqana s’unit à Anne, sa femme, et l’Eternel intervint en sa faveur. 20Elle fut enceinte et, au terme de sa grossesse, elle mit au monde un garçon auquel elle donna le nom de Samuel (Dieu a entendu) car, dit-elle, « je l’ai demandé à l’Eternel1.20 En hébreu, le nom Samuel fait assonance avec le verbe entendre, exaucer. ».
Anne consacre son enfant à Dieu
21L’année suivante, Elqana se rendit de nouveau à Silo avec toute sa famille pour offrir à l’Eternel le sacrifice annuel et pour accomplir le vœu qu’il avait fait. 22Mais Anne ne l’accompagna pas. Elle dit en effet à son mari : J’attends que l’enfant soit sevré1.22 Ce qui, selon les habitudes de ces pays, pouvait durer trois ans ou plus., alors je l’emmènerai à Silo pour le présenter à l’Eternel et il restera là-bas pour toujours.
23Son mari lui dit : Fais comme tu le juges bon et attends de l’avoir sevré. Que la promesse de l’Eternel se réalise.
Anne resta donc à la maison pour allaiter son enfant jusqu’à ce qu’il soit sevré.
24A ce moment-là, elle l’emmena avec elle au sanctuaire de l’Eternel à Silo, en apportant un taureau de trois ans1.24 D’après le manuscrit hébreu de Qumrân, l’ancienne version grecque et la version syriaque ; le texte hébreu traditionnel a : trois taureaux., dix kilogrammes de farine et une outre de vin. Le garçon était encore tout jeune. 25Ils offrirent le taureau en sacrifice et présentèrent l’enfant à Eli. 26Anne lui dit : Excuse-moi, monseigneur, aussi vrai que tu vis, monseigneur, je suis cette femme qui se tenait près de toi, ici même, pour prier l’Eternel. 27C’était pour obtenir cet enfant que je priais, et l’Eternel m’a accordé ce que je lui demandais. 28A mon tour, je veux le consacrer à l’Eternel : pour toute sa vie, il lui sera consacré.
Là-dessus, ils se prosternèrent1.28 D’après certains manuscrits hébreux, certains manuscrits de l’ancienne version grecque, la version syriaque et la Vulgate ; le texte hébreu traditionnel a : il se prosterna. là devant l’Eternel.
