Micaia profețește împotriva lui Ahab
(2 Cron. 18:1-27)
1Timp de trei ani, n‑a mai fost niciun război între Aram și Israel. 2După trei ani, Iehoșafat, regele lui Iuda, a coborât la regele lui Israel. 3Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Știți că Ramotul Ghiladului este al nostru, iar noi nu facem nimic ca să‑l luăm din mâna regelui Aramului!“
4El l‑a întrebat pe Iehoșafat:
– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramotului Ghiladului?
Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Eu și cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău și caii mei ca ai tăi.
5Însă Iehoșafat i‑a zis regelui lui Israel:
– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.
6Regele lui Israel i‑a adunat pe profeți, aproape patru sute de bărbați, și i‑a întrebat:
– Să merg la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunț?
Ei au răspuns:
– Suie‑te! Stăpânul îl va da în mâna regelui.
7Dar Iehoșafat a zis:
– Nu mai este aici niciun alt profet al Domnului, ca să‑l putem întreba?
8Regele lui Israel i‑a răspuns lui Iehoșafat:
– Mai este un bărbat prin care putem să‑L întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, pentru că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai rău: este Micaia, fiul lui Imla.
Iehoșafat a zis:
– Să nu vorbească regele așa.
9Atunci regele lui Israel a chemat un demnitar9 Termenul ebraic este tradus în alte locuri cu eunuc. Sensul primar al termenului ebraic este acela de căpetenie, persoană oficială de la curtea regală. Cu timpul apare și sensul secundar de eunuc, deoarece eunucii ajung să fie prețuiți ca slujbași la curțile orientale. și a zis:
– Cheamă‑l repede pe Micaia, fiul lui Imla!
10Regele lui Israel și Iehoșafat, regele lui Iuda, îmbrăcați în hainele regale, ședeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porții Samariei, și toți profeții profețeau înaintea lor. 11Zedechia, fiul lui Chenaana, își făcuse niște coarne de fier și spunea: „Așa vorbește Domnul: «Cu acestea îi vei străpunge pe aramei până îi vei mistui!»“ 12Și toți profeții profețeau la fel, zicând: „Suie‑te la Ramotul Ghiladului și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.“
13Mesagerul care s‑a dus să‑l cheme pe Micaia i‑a spus acestuia:
– Iată, cuvintele profeților aduc regelui un singur mesaj de bine. Să fie și cuvântul tău, te rog, ca al fiecăruia dintre ei și să vorbești de bine!
14Micaia i‑a răspuns:
– Viu este Domnul că voi vorbi ceea ce‑mi va spune Domnul.
15Când a ajuns la rege, acesta l‑a întrebat:
– Micaia, să mergem la război împotriva Ramotului Ghiladului sau să renunțăm?
El i‑a răspuns:
– Suie‑te și învinge! Domnul îl va da în mâna regelui.
16Regele i‑a zis:
– De câte ori trebuie să te pun să juri că nu‑mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?
17Atunci el a zis:
– Am văzut tot Israelul risipit pe munți ca niște oi care n‑au păstor, iar Domnul a zis: „Acestea nu au stăpân. Să se întoarcă fiecare în pace acasă.“
18Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat:
– Nu ți‑am spus că nu profețește nimic bun cu privire la mine, ci numai de rău?
19Micaia a zis:
– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L‑am văzut pe Domnul șezând pe tronul Său și toată oștirea cerurilor am văzut‑o stând în picioare lângă El, la dreapta și la stânga Lui. 20Și Domnul a întrebat: „Cine‑l va amăgi pe Ahab ca să se suie la Ramotul Ghiladului și să piară acolo?“ Unul a răspuns într‑un fel, altul a răspuns în alt fel. 21Apoi a venit un duh, s‑a înfățișat înaintea Domnului și I‑a zis: „Eu îl voi amăgi.“ „Cum?“ l‑a întrebat Domnul. 22„Voi ieși, a răspuns el, și voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeților lui.“ Și Domnul i‑a zis: „Îl vei amăgi și vei reuși! Du‑te și fă așa!“ 23Și acum, iată, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeți ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.
24Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s‑a apropiat, l‑a lovit pe Micaia peste obraz și i‑a zis:
– Pe unde a ieșit Duhul Domnului24 Sau: duhul de la Domnul de la mine ca să‑ți vorbească?
25Micaia a răspuns:
– Iată, vei vedea în ziua în care vei fugi dintr‑o odaie în alta ca să te ascunzi!
26După aceea, regele lui Israel a zis:
– Ia‑l pe Micaia, du‑l înapoi la Amon, conducătorul cetății, și la Ioaș, fiul regelui, 27și spune‑le: „Așa vorbește regele: «Puneți‑l pe acest om în temniță și hrăniți‑l cu pâinea întristării și cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!»“
28Dar Micaia a zis:
– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine.
Apoi a zis:
– Să auziți, toate popoarele!
Moartea lui Ahab
(2 Regi 18:28-34)
29Regele lui Israel împreună cu Iehoșafat, regele lui Iuda, s‑au suit la Ramotul Ghiladului. 30Regele lui Israel i‑a zis lui Iehoșafat: „Eu mă voi deghiza și voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă‑te cu hainele tale regale!“ Regele lui Israel s‑a deghizat și, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.
31Regele Aramului le poruncise celor treizeci și două de căpetenii ale carelor sale, zicând: „Să nu vă luptați nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu regele lui Israel!“ 32Când căpeteniile carelor l‑au văzut pe Iehoșafat, și‑au zis: „Cu siguranță acesta este regele lui Israel!“ Și s‑au întors spre el ca să‑l atace, dar Iehoșafat a strigat după ajutor. 33Căpeteniile carelor, văzând că nu este el regele lui Israel, s‑au întors de la el. 34După aceea un arcaș a tras cu arcul la întâmplare și l‑a lovit pe regele lui Israel între armură și zale. Regele i‑a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce‑ți mâna și scoate‑mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ 35Lupta s‑a întețit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, împotriva arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i‑a curs în interiorul carului. 36Când a apus soarele, s‑a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în țara lui!“
37Astfel, regele a murit și a fost dus la Samaria, unde l‑au înmormântat. 38Când au spălat carul într‑un iaz din Samaria, câinii i‑au lins sângele, iar prostituatele s‑au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care‑l spusese Domnul. 39Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeș pe care l‑a construit și toate cetățile pe care le‑a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? 40Ahab a adormit alături de părinții săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.
Domnia lui Iehoșafat peste Iuda
(2 Cron. 20:31–21:1)
41Iehoșafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, regele lui Israel. 42Iehoșafat avea treizeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de douăzeci și cinci de ani. Mama lui se numea Azuba și era fiica lui Șilhi. 43El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, și nu s‑a abătut de la ele, făcând ce este drept în ochii Domnului. Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi. 44De asemenea, Iehoșafat a trăit în pace cu regele lui Israel.
45Celelalte fapte ale lui Iehoșafat, puterea pe care a arătat‑o și războaiele pe care le‑a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 46El i‑a nimicit pe bărbații care se prostituau46 Bărbați care practicau prostituția în temple. și care rămăseseră în țară din zilele lui Asa, tatăl său. 47În Edom nu era rege. În locul regelui era un guvernator. 48Iehoșafat a făcut niște corăbii de Tarșiș48 Sau: corăbii de negoț; Tarșiș era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarșiș“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanțe mari., care să meargă la Ofir după aur, dar n‑au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Ețion-Gheber. 49Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i‑a zis lui Iehoșafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoșafat nu a vrut.
50Iehoșafat a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat alături de părinții săi, în cetatea tatălui său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.
Domnia lui Ahazia peste Israel
51Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al șaptesprezecelea an al lui Iehoșafat, regele lui Iuda, și a domnit timp de doi ani peste Israel. 52El a făcut ce este rău în ochii Domnului și a umblat pe calea tatălui său, pe calea mamei sale și pe calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască. 53El i‑a slujit lui Baal53 Vezi nota de la 16:31., i s‑a închinat și l‑a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, așa cum făcuse și tatăl său.
Profeten Mika advarer Ahab
1Fredsaftalen mellem Aram og Israel holdt i to år.
2Men i det tredje år—på et tidspunkt, hvor kong Joshafat af Juda var på besøg hos kong Ahab i Israel— 3lod Ahab i sine embedsmænds påhør en bemærkning falde om, at aramæerne stadig holdt byen Ramot-Gilead besat. „Ærligt talt,” tilføjede han, „det er for galt, at vi endnu ikke har gjort noget for at befri byen.” 4Derefter vendte han sig mod Joshafat og spurgte ham ligeud: „Vil du hjælpe mig med at befri Ramot-Gilead?” „Selvfølgelig!” svarede Joshafat. „Vi er jo forbundsfæller, du og jeg. Mine folk vil kæmpe sammen med dine, og mine heste står til din rådighed.” 5Men så tilføjede han: „Vi bør dog først spørge Herren til råds.”
6Derpå tilkaldte kong Ahab sine 400 profeter og spurgte dem: „Skal jeg gå til angreb på Ramot-Gilead eller ej?” „Du skal gå til angreb,” svarede de. „Herren vil give dig sejr!”
7Men kong Joshafat var ikke tilfreds. „Er der ikke en af Herrens profeter, vi kan spørge til råds?” spurgte han. 8„Jo, en enkelt,” svarede Ahab, „men jeg bryder mig ikke om ham, for han profeterer altid ulykke for mig, aldrig noget godt. Manden hedder Mika, søn af Jimla.” „Sådan bør du ikke tale!” indvendte Joshafat. 9Kong Ahab gav derefter ordre til, at Mika straks skulle hentes.
10I mellemtiden fortsatte Ahabs profeter med at profetere for de to konger, der sad klædt i deres kongekåber på hver sin trone på tærskepladsen nær ved byporten. 11En af profeterne ved navn Zidkija, søn af Kena’ana, lavede nogle horn af jern og erklærede: „Herren siger: Du skal stange den aramæiske hær sønder og sammen med disse horn og udrydde den totalt!”
12De andre profeter sagde det samme: „Gå kun til angreb på Ramot-Gilead, for Herren vil give dig sejr!”
13Kongens tjener, som var blevet sendt for at hente Mika, fortalte ham, hvad de andre profeter havde sagt, og opfordrede ham til at sige det samme. 14Men Mika svarede: „Så sandt Herren lever: Jeg kan ikke sige andet, end det Herren fortæller mig!”
15Da Mika ankom, spurgte kong Ahab: „Mika, skal vi angribe Ramot-Gilead eller ej?” „Ja, tag endelig af sted!” svarede Mika. „Lykken er med dig. Herren vil give dig sejr!” 16„Hør nu her,” sagde Ahab. „Hvor mange gange skal jeg få dig til at sværge på, at du kun siger sandheden, når du taler i Herrens navn?”
17Så sagde Mika: „Jeg så Israels folk spredt ud over bjergene som får, der ingen hyrde har. Og Herren sagde: Kongen er død! Send folket hjem!” 18Kongen vendte sig beklagende til Joshafat. „Sagde jeg det ikke nok! Aldrig profeterer han noget godt. Evigt og altid kun dårlige budskaber.”
19„Så hør dog Herrens ord!” afbrød Mika. „Jeg så Herren sidde på sin trone, og en hær af engle var samlet omkring ham. 20Så sagde Herren: ‚Hvem vil lokke Ahab i fælden, så han dør i Ramot-Gilead?’ Og efter at adskillige planer var blevet foreslået, 21trådte en af ånderne frem og sagde: ‚Det vil jeg gøre!’ 22‚Men hvordan?’ spurgte Herren.
Ånden svarede: ‚Jeg vil være en løgneånd i alle hans profeters mund!’ ‚Du kan klare opgaven,’ sagde Herren. ‚Gå bare i gang!’ ”
23Mika fortsatte: „Kong Ahab, kan du ikke gennemskue dine profeter? Herren har jo fyldt dem alle med en løgnens ånd, og i virkeligheden har han planer om at få ram på dig.”
24Ved de ord gik profeten Zidkija hen til Mika og gav ham en lussing. „Vil du måske påstå, at Herrens Ånd kun taler gennem dig og ikke gennem mig?” snerrede han. 25Mika svarede: „Svaret på det spørgsmål får du, den dag du rædselsslagen prøver at gemme dig i et baglokale i et hus.”
26Efter det ordskifte gav kong Ahab ordre til at arrestere Mika. „Før ham til Amon, byens borgmester, og til min søn Joash,” sagde han. 27„Giv dem besked om at kaste ham i fængsel og sætte ham på vand og brød, til jeg kommer uskadt tilbage fra slaget.” 28„Hvis du kommer tilbage, har Herren ikke talt gennem mig!” sagde Mika. „Har I hørt det alle sammen?”
Kong Ahabs død
29Derefter førte kong Ahab af Israel og kong Joshafat af Juda deres hære mod Ramot-Gilead, 30men Ahab sagde til Joshafat: „Før jeg kaster mig ud i kampen, vil jeg forklæde mig som en menig soldat. Men behold du bare din kongelige rustning på.” Så forklædte kong Ahab sig og slaget begyndte.
31Den aramæiske konge havde imidlertid givet sine 32 vognstyrere ordre til at være på udkig efter kong Ahab og koncentrere sig om at fælde ham. 32-33Da de fik øje på kong Joshafat, tænkte de: „Dér er han!” og vendte om for at få fat i ham. Men da Joshafat råbte22,32-33 Teksten her siger blot, at han råbte, men 2.Krøn. 18,31 antyder, at han råbte til Herren om hjælp. om hjælp, forstod de, at han ikke var Israels konge, og trak sig tilbage. 34Men en af bueskytterne skød en tilfældig pil af sted, og pilen borede sig ind mellem remmene i kong Ahabs brynje.
„Lad os komme væk fra fronten!” stønnede Ahab til sin vognstyrer. „Jeg er alvorligt såret.”
35Kampen trak i langdrag, og blev mere og mere intens. Kong Ahab holdt øje med kampen på afstand, men kunne dårligt holde sig oprejst i vognen. Blodet flød fra hans sår og ned i vognens bund, og hen under aften døde han. 36-37Ved solnedgang gik det som en løbeild gennem kolonnerne: „Det er forbi—kongen er død! Lad os vende hjem!”
Ahabs lig blev ført til Samaria, hvor begravelsen foregik. 38Da man vaskede hans vogn ren ved Samarias dam, løb blodet ud i vandet, som hundene drak af, og de prostituerede vaskede sig med. Således gik det ord i opfyldelse, som Herren havde talt.
39Alt, hvad Ahab ellers foretog sig, for eksempel at han byggede sig et palads udsmykket med elfenben og befæstede en række byer, er nedskrevet i Israels kongers krønikebog. 40Da Ahab var død, blev hans søn Ahazja konge i Israel.
Kong Joshafat af Juda
41Joshafat, søn af Asa, blev konge over Judas land i kong Ahabs fjerde regeringsår. 42Han var 35 år, da han kom til magten, og han regerede i Jerusalem i 25 år. Hans mor hed Azuba og var datter af Shilhi. 43Han fulgte sin fars eksempel og adlød Herren i alle forhold, 44men det lykkedes ham ikke at udrydde offerstederne på højene rundt omkring i landet, og derfor blev folket ved med at bringe deres ofre på disse altre i stedet for i Jerusalem. 45Han indgik forbund med kong Ahab af Israel, så der var fred mellem de to lande. 46Hvad der ellers er at fortælle om kong Joshafat, hans heltebedrifter og krige, er nedskrevet i Judas kongers krønikebog.
47Selv om hans far, Asa, havde landsforvist de mandlige og kvindelige prostituerede, som holdt til ved offerhøjene, var der stadig enkelte tilbage. Dem fik Joshafat fjernet. 48På den tid var der ingen konge i Edom, så han tog også magten der.
49Joshafat byggede nogle store Tarshish-skibe,22,49 Se noten til 10,22. der skulle fragte guld fra Ofir, men de forliste straks efter afrejsen fra Etzjon-Geber. 50Ahazja, kong Ahabs søn og efterfølger, tilbød at lade sine sømænd overtage ledelsen, men det afslog Joshafat.
51Da kong Joshafat døde, blev han begravet i familiegravstedet i Davidsbyen, og hans søn Joram efterfulgte ham som konge.
Kong Ahazja af Israel
52Ahazja, Ahabs søn, blev konge i Israel i kong Joshafat af Judas 17. regeringsår, og han regerede i to år med residens i Samaria. 53Ahazja gjorde, hvad der var ondt i Herrens øjne, for han fulgte sin fars og mors eksempel. De fulgte alle i Jeroboams fodspor, den mand, som lokkede Israels folk til synd ved at indføre afgudsdyrkelsen. 54Ahazja tilbad også Ba’al, som hans far havde gjort, og det vakte Herrens, Israels Guds, vrede.
