1 Petru 1 – NTLR & SNC

Nouă Traducere În Limba Română

1 Petru 1:1-25

1Petru, apostol al lui Isus Cristos, către cei aleși – care locuiesc ca străini, împrăștiați1 Gr.: diaspora, termen folosit pentru a‑i descrie pe evreii răspândiți în lumea greco-romană (inclusiv pe cei care deveniseră creștini). în Pont, Galatia, Capadocia, Asia1 Este vorba despre provincia romană Asia, care avea capitala la Efes și care ocupa, alături de alte provincii, aria geografică cunoscută drept Asia Mică. și Bitinia1 Cinci provincii romane care se aflau în regiunea cunoscută drept Asia Mică. Ele sunt enumerate în sensul acelor de ceasornic, dinspre nord, probabil în ordinea în care mesajul trebuia să ajungă la bisericile din toate aceste regiuni. – 2după preștiința lui Dumnezeu Tatăl, prin sfințirea lucrată de Duhul, spre ascultarea și stropirea cu sângele lui Isus Cristos: harul și pacea să vă fie înmulțite!

Născuți din nou la o speranță vie

3Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Care, potrivit cu mila Lui cea mare, ne‑a născut din nou la o speranță vie, prin învierea lui Isus Cristos dintre cei morți, 4și la o moștenire nepieritoare, nepângărită și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi. 5Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea care este gata să fie descoperită în vremea de pe urmă, 6în care voi vă bucurați nespus, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțin timp prin diferite încercări, 7pentru ca testarea credinței voastre – cu mult mai valoroasă decât aurul care piere și care totuși este testat prin foc – să aducă laudă, slavă și cinste la descoperirea lui Isus Cristos, 8pe Care voi Îl iubiți, fără să‑L fi văzut, în Care credeți, fără să‑L vedeți acum, dar vă bucurați nespus cu o bucurie de nedescris și glorioasă, 9pentru că primiți, ca împlinire a credinței voastre, mântuirea sufletelor.

10Cu privire la această mântuire, profeții care au profețit despre harul ce urma să fie pentru voi, au căutat și au cercetat cu atenție, 11încercând să afle pe cine sau ce vreme le arăta Duhul lui Cristos din ei, atunci când a mărturisit dinainte despre suferințele lui Cristos și glorificările care urmau după acestea. 12Lor le‑a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei cu privire la lucrurile care v‑au fost istorisite acum prin cei ce v‑au vestit Evanghelia12 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]. prin Duhul Sfânt trimis din cer – lucruri la care până și îngerii tânjesc să privească.

Chemarea credincioșilor la o viață sfântă

13Prin urmare, încingeți‑vă coapsele minții13 În contextul antic oriental, textul face aluzie la imaginea unui om care, înainte să se apuce de lucru, trebuia să se îmbrace cu o haină lungă și largă și să se încingă la mijloc. Prin urmare, sensul expresiei este: pregătiți‑vă mintea pentru acțiune. Expresia redă însă și vigilența. voastre, fiind treji, puneți‑vă pe deplin speranța în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Cristos! 14Ca niște copii ascultători, să nu vă conformați poftelor de altădată, când trăiați în ignoranță, 15ci, așa cum Cel Ce v‑a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră, 16fiindcă este scris: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt!“16 Vezi Lev. 11:44, 45; 19:2; 20:7.

17Și dacă‑L numiți drept Tată pe Cel Ce judecă cu nepărtinire pe fiecare după faptele lui, atunci trăiți cu frică în timpul peregrinării voastre, 18pentru că știți că nu cu lucruri pieritoare – argint sau aur – ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viață, moștenit de la strămoșii voștri, 19ci cu sângele prețios al lui Cristos19 Atât Christos (greacă), cât și Mașiah (ebraică și aramaică) înseamnă Cel care este uns; [peste tot în carte]., ca al unui miel fără cusur și fără pată. 20El a fost cunoscut înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat în vremurile de pe urmă pentru voi, 21care, prin El, sunteți încrezători21 Sau: credincioși. în Dumnezeu. El L‑a înviat dintre cei morți și I‑a dat slavă, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.

22Acum că v‑ați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr, astfel încât dragostea voastră frățească să fie fără ipocrizie, iubiți‑vă unii pe alții cu căldură, dintr‑o inimă curată! 23Voi ați fost născuți din nou, nu dintr‑o sămânță pieritoare, ci dintr‑una nepieritoare, prin Cuvântul cel viu și trainic al lui Dumnezeu. 24Căci,

„Orice om este ca iarba

și toată slava lui este ca floarea de pe câmp.

Iarba se usucă, iar floarea cade,

25însă Cuvântul Domnului rămâne pe vecie!“25 Vezi Is. 40:6-8.

Și acesta este Cuvântul care v‑a fost vestit prin Evanghelie.

Slovo na cestu

1. Petrův 1:1-25

Velké požehnání pro Boží lid

1Apoštol Petr píše přistěhovalcům roztroušeným v Pontu, Galacii, Kappadokii, Asii a Bitynii.

2Drazí přátelé! Bůh vás již dávno znal a vyvolil vás, abyste se stali jeho dětmi. Duch svatý působil ve vašich srdcích, očistil vás krví Ježíše Krista, abyste žili životem jemu podobným. Ať vám Bůh bohatě žehná a vysvobozuje vás od všech úzkostí a strachů!

Díky Bohu za skvělou naději

3Díky a čest vzdejme Bohu, Otci našeho Pána Ježíše Krista, že pro jeho milosrdenství jsme mohli začít zcela nový život plný naděje, protože Ježíš vstal z mrtvých. 4Teď patříte do jeho rodiny, čeká vás tedy skvělé dědictví, které nepodléhá žádným změnám ani nemůže být zkaženo. Je pro vás připraveno v nebi. 5Protože věříte, Boží moc vás chrání, abyste došli až k tomu konečnému cíli – ke spáse, která se v plnosti ukáže v blížícím se posledním dnu. 6To je důvod k velké radosti, i když vím, že jste nyní asi v úzkostech pro různá pokušení a zkoušky, kterými procházíte. 7Zkoušky přicházejí proto, aby se ukázalo, zda vaše víra je pevná a čistá. Vždyť i zlato se čistí v ohni a vaše víra má v Božích očích nesrovnatelně vyšší hodnotu než pouhé zlato. Zvítězí-li vaše víra v těchto zkouškách, Ježíš vás radostně přijme, až přijde v ten poslední den.

8-9I když jste ho nikdy neviděli, přece ho milujete, a ačkoliv ho ještě nevidíte, přece v něho věříte. A prožíváte nezměrnou radost z toho, že dosahujete cíle své víry – spasení, 10které se snažili odhalit a poznat již proroci. 11Předpovídali a pátrali po tom, na který čas a na jaké okolnosti poukazoval Duch svatý, který v nich působil a který prorokoval o Kristově utrpení a slávě. 12Bylo jim však zjeveno, že k těmto událostem nedojde za jejich života, ale o mnoho let později – za vašeho života. Jsou to pravdy, které vám byly zvěstovány, rozhlašovali je lidé zmocnění týmž z nebe seslaným Duchem svatým. Jsou to tak zvláštní a úžasné věci, že i andělé v nebi touží do nich důkladněji nahlédnout.

Povolání k svatosti

13Vaše mysl ať je připravena, buďte střízliví a ostražití. Celou svou naději upřete k daru Boží milosti, který vám bude dán při návratu Ježíše Krista. 14Žijte před Bohem jako jeho poslušné děti. Nedopusťte, aby váš charakter byl formován myšlením vašeho dřívějšího života bez Boha. 15Naopak, buďte svatí – to je čistí – ve všem podobně jako ten, který vás pozval, abyste se stali Božími dětmi. 16Vždyť v Písmu je psáno: „Buďte svatí, neboť já jsem svatý.“

17Pamatujte, že u vašeho nebeského Otce, ke kterému se modlíte, neexistuje při soudu žádná protekce. Bude vás soudit naprosto spravedlivě podle vašeho jednání; a tak pokud jste zde na zemi, jednejte vždy s uctivým zřetelem k němu. 18Víte přece, čím bylo zaplaceno to, že nemusíte žít životem bez smyslu a cíle, jak jste jej přejali od svých předků. Nebylo to zlatem a stříbrem, které ztrácejí svou hodnotu, 19-20ale drahou krví Kristovou. On byl k tomu jako beránek bez vady a bez poskvrny předem vyhlédnut před stvořením světa, ale objevil se kvůli vám až teď v poslední době. 21Když znáte Krista, věříte i v Boha, který ho vzkřísil z mrtvých a dal mu velkou slávu. A tak vaše víra a naděje může být cele zakotvena v Bohu.

22Nyní můžete opravdově milovat každého, protože jste byli očištěni od sobectví a nenávisti tím, že jste přijali Krista. Mějte se proto upřímně a vřele rádi. 23Vždyť vám byl dán nový život – ne ten, který jste obdrželi od svých rodičů jako pomíjející dar, ale ten, který jste přijali skrze stále živé Boží slovo a který potrvá věčně.

24Je totiž pravda,

že každý člověk je jako tráva,

která zežloutne a uschne,

a všechna jeho velikost je jako květ,

který opadá.

25Ale Boží slovo zůstane věčně – je to slovo radostné zvěsti,

které vám bylo kázáno.