1 Cronici 5 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

1 Cronici 5:1-26

Urmașii lui Ruben

1Urmașii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel (el era întâiul născut, dar, fiindcă a pângărit patul tatălui său, dreptul lui de întâi născut a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel; prin urmare, dreptul său de întâi născut nu i‑a mai fost înscris în genealogii; 2nici chiar Iuda, care a fost vestit printre frații săi și din care a ieșit un conducător, nu are dreptul de întâi născut, fiindcă acesta îi aparține lui Iosif), 3deci fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, au fost:

Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.

4Urmașii lui Ioel au fost:

fiul său, Șemaia;

fiul acestuia, Gog,

fiul acestuia, Șimei;

5fiul acestuia, Mica;

fiul acestuia, Reaia;

fiul acestuia, Baal;

6fiul acestuia, Beera, pe care Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, l‑a dus în captivitate. El fusese conducătorul rubeniților.

7Frații lui, potrivit clanurilor lor, așa cum sunt înscrise în genealogiile lor, au fost:

căpetenia Ieiel, Zaharia 8și Bela, fiul lui Azaz, fiul lui Șema, fiul lui Ioel. Bela locuia la Aroer, teritoriul lui întinzându‑se până la Nebo și Baal-Meon. 9La răsărit se întindea până la intrarea în pustie, până la râul Eufrat, căci turmele lor se înmulțiseră în Ghilad.

10În zilele lui Saul, ei au pornit un război împotriva hagriților, și aceștia au căzut în mâinile lor. Și au locuit în corturile lor, pe toată partea de răsărit a Ghiladului.

Urmașii lui Gad

11Urmașii lui Gad au locuit în vecinătatea rubeniților, în Bașan, având teritoriul până la Salca.

12Ioel era căpetenia, Șafam era al doilea în rang, iar Ianai și Șafat erau în Bașan.12 Sau: și Ianai era judecător în Bașan.

13Rudele lor, potrivit familiilor lor, au fost:

Mihail, Meșulam, Șeba, Iorai, Iacan, Zia și Eber – în total șapte.

14Aceștia au fost fiii lui Abihail, fiul lui Huri, fiul lui Iaroah, fiul lui Ghilad, fiul lui Mihail, fiul lui Ieșișai, fiul lui Iahdo, fiul lui Buz.

15Ahi, fiul lui Abdiel, fiul lui Guni, a fost conducătorul familiilor lor.

16Ei au locuit în Ghilad, în Bașan și în satele dimprejurul lui, precum și pe toată întinderea pășunilor Șaronului, până la marginile lor.

17Cu toții au fost trecuți în genealogii, în zilele lui Iotam, regele lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, regele lui Israel.

18Urmașii lui Ruben, gadiții și jumătate din seminția lui Manase aveau războinici care purtau scutul și sabia, care mânuiau arcul și erau deprinși cu războiul. În total erau patruzeci și patru de mii șapte sute șaizeci în stare să iasă la război. 19Ei au început războiul împotriva hagriților și împotriva lui Ietur, a lui Nafiș și a lui Nodab19 Probabil ismaeliți (vezi Gen. 25:15).. 20Israeliții au primit ajutor în lupta împotriva acestora și li s‑a dat victorie împotriva hagriților și a tuturor aliaților acestora, pentru că, în luptă, ei au strigat către Dumnezeu. El le‑a răspuns fiindcă s‑au încrezut în El. 21Și au capturat vitele lor, cincizeci de mii de cămile, două sute cincizeci de mii de oi, două mii de măgari și o sută de mii de oameni. 22Mulți au căzut uciși, căci lupta venea de la Dumnezeu. Apoi ei au locuit în ținutul acestora până la exil.

Familiile lui Manase din Bașan

23Urmașii jumătății seminției lui Manase au locuit în țară, din Bașan până la Baal-Hermon, la Senir și la muntele Hermon23 Sau: Baal-Hermon, adică până la Senir (muntele Hermon). Vezi nota de la Deut. 3:9.; ei erau mulți la număr. 24Căpeteniile familiilor lor au fost: Efer, Iși, Eliel, Azriel, Ieremia, Hodavia și Iahdiel; ei au fost războinici viteji, bărbați cu renume, conducătorii familiilor părinților lor. 25Dar ei au fost necredincioși față de Dumnezeul părinților lor, prostituându‑se înaintea dumnezeilor popoarelor din țară, pe care Dumnezeu le nimicise dinaintea lor. 26Dumnezeul lui Israel a stârnit duhul lui Pul26 Tiglat-Pileser III. [745–727 î.Cr.], împăratul Asiriei (adică duhul lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei), și acesta i‑a dus în captivitate pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătatea seminției lui Manase. El i‑a adus la Halah, la Habor, la Hara și la râul Gozan, unde au rămas până în ziua aceasta.

Thai New Contemporary Bible

1พงศาวดาร 5:1-26

วงศ์วานของรูเบน

1รูเบนบุตรชายหัวปีของอิสราเอล (เนื่องจากทำให้เตียงสมรสของบิดาเป็นมลทิน สิทธิบุตรหัวปีของเขาจึงตกอยู่แก่บุตรของโยเซฟผู้เป็นบุตรของอิสราเอล บันทึกลำดับวงศ์ตระกูลจึงไม่ได้เอ่ยถึงรูเบนในฐานะบุตรหัวปี 2โยเซฟได้รับสิทธิบุตรหัวปี แม้ว่ายูดาห์เป็นตระกูลที่เข้มแข็งที่สุดในหมู่พี่น้อง และมีเจ้านายองค์หนึ่งมาจากยูดาห์) 3บุตรของรูเบนผู้เป็นบุตรหัวปีของอิสราเอลได้แก่

ฮาโนค ปัลลู เฮสโรน และคารมี

4วงศ์วานของโยเอล ได้แก่

บุตรชื่อเชไมอาห์ ซึ่งมีบุตรคือโกก ซึ่งมีบุตรคือชิเมอี 5ซึ่งมีบุตรคือมีคาห์ ซึ่งมีบุตรคือเรอายาห์ ซึ่งมีบุตรคือบาอัล

6บุตรของบาอัลคือเบเอราห์ผู้นำคนหนึ่งของตระกูลรูเบน ซึ่งถูกจับไปเป็นเชลยของกษัตริย์ทิกลัทปิเลเสอร์5:6 ภาษาฮีบรูว่าทิลกัทปิลเนเสอร์เป็นอีกรูปหนึ่งของทิกลัทปิเลเสอร์เช่นเดียวกับข้อ 26แห่งอัสซีเรีย

7ญาติของเขาตามตระกูลต่างๆ ที่บันทึกในลำดับวงศ์ตระกูล ได้แก่

เยอีเอลผู้เป็นหัวหน้า เศคาริยาห์ 8และเบลาผู้เป็นบุตรของอาซาส ผู้เป็นบุตรของเชมา ผู้เป็นบุตรของโยเอล พวกเขาตั้งถิ่นฐานจากเมืองอาโรเออร์จดเมืองเนโบและเมืองบาอัลเมโอน 9ทางตะวันออก พวกเขาครอบครองดินแดนไปจดเขตถิ่นกันดารซึ่งไปสู่แม่น้ำยูเฟรติส เพราะฝูงสัตว์ขยายเพิ่มขึ้นในดินแดนกิเลอาด

10ในรัชกาลกษัตริย์ซาอูลพวกเขารบชนะชาวฮาการ์และครอบครองที่อยู่อาศัยของพวกเขาทั่วภูมิภาคตะวันออกทั้งหมดของกิเลอาด

วงศ์วานของกาด

11ชนเผ่ากาดอาศัยถัดจากพวกเขาในดินแดนบาชานจนจดเมืองสาเลคาห์

12โยเอลเป็นหัวหน้า รองลงมาคือชาฟาม จากนั้นคือยานัยกับชาฟัทในบาชาน

13ญาติของเขาตามครอบครัวต่างๆ ได้แก่ มีคาเอล เมชุลลาม เชบา โยรัย ยาคาน ศิอา และเอเบอร์ รวมเจ็ดคน

14คนเหล่านี้คือบุตรของอาบีฮายิล ผู้เป็นบุตรของหุรี ผู้เป็นบุตรของยาโรอาห์ ผู้เป็นบุตรของกิเลอาด ผู้เป็นบุตรของมิคาเอล ผู้เป็นบุตรของเยชิชัย ผู้เป็นบุตรของยาโด ผู้เป็นบุตรของบูส

15อาหิบุตรของอับดีเอล ผู้เป็นบุตรของกูนี เป็นหัวหน้าครอบครัว

16ชนเผ่ากาดอาศัยอยู่ในดินแดนกิเลอาด ในดินแดนบาชาน และหมู่บ้านโดยรอบ และตลอดไปจนสุดทุ่งหญ้าแห่งชาโรน

17ทั้งหมดนี้ล้วนมีชื่ออยู่ในบันทึกลำดับวงศ์ตระกูลในรัชกาลกษัตริย์โยธามแห่งยูดาห์และกษัตริย์เยโรโบอัมแห่งอิสราเอล

18ชนเผ่ารูเบน กาด และมนัสเสห์ครึ่งเผ่ามีกำลังพล 44,760 คนเพื่อออกรบ ทุกคนล้วนแข็งแรงแกล้วกล้า สามารถถือโล่ จับดาบ ใช้ธนู และผ่านการฝึกเพื่อสู้รบ 19พวกเขาสู้รบกับชาวฮาการ์ ชาวเยทูร์ ชาวนาฟิช และชาวโนดับ 20พระเจ้าทรงช่วยเหลือพวกเขาในการสู้รบ และพระองค์ทรงมอบชาวฮาการ์กับพันธมิตรทั้งปวงแก่พวกเขา เพราะพวกเขาร้องทูลพระองค์ขณะสู้รบ พระองค์ทรงตอบคำอธิษฐานของพวกเขาเนื่องจากพวกเขาวางใจในพระองค์ 21พวกเขายึดฝูงสัตว์มาจากชาวฮาการ์ มีอูฐ 50,000 ตัว แกะ 250,000 ตัว ลา 2,000 ตัว และเชลย 100,000 คน 22ศัตรูมากมายถูกฆ่าตายเพราะศึกครั้งนี้เป็นของพระเจ้า พวกเขาครอบครองดินแดนอยู่จนกระทั่งตกเป็นเชลย

วงศ์วานของมนัสเสห์ครึ่งเผ่า

23เผ่ามนัสเสห์ครึ่งเผ่าตั้งรกรากอยู่ทั่วแดนจากบาชานจดบาอัลเฮอร์โมน คือเสนีร์ (หรือภูเขาเฮอร์โมน) พวกเขามีจำนวนมาก

24หัวหน้าครอบครัวของพวกเขาได้แก่ เอเฟอร์ อิชอี เอลีเอล อัสรีเอล เยเรมีย์ โฮดาวิยาห์ และยาดีเอล ล้วนแล้วแต่เป็นนักรบกล้าหาญ มีชื่อเสียง และเป็นผู้นำครอบครัว 25แต่พวกเขาไม่ซื่อสัตย์ต่อพระเจ้าของบรรพบุรุษ กลับปล่อยตัวปล่อยใจให้กับเทพเจ้าต่างๆ ของบรรดาชนชาติที่พระเจ้าได้ทรงทำลายล้างไปต่อหน้าพวกเขา 26ฉะนั้นพระเจ้าแห่งอิสราเอลทรงดลใจกษัตริย์ปูล (คือทิกลัทปิเลเสอร์)แห่งอัสซีเรียให้มาพิชิตและกวาดต้อนชนเผ่ารูเบน กาด และมนัสเสห์ครึ่งเผ่าไปเป็นเชลยอยู่ในแดนฮาลาห์ ฮาโบร์ ฮารา และแม่น้ำโกซานจวบจนทุกวันนี้