Muerte de Absalón
1David pasó revista a sus tropas y nombró comandantes sobre grupos de mil y de cien soldados. 2Los dividió en tres unidades y los envió a la batalla. La primera unidad estaba bajo el mando de Joab; la segunda bajo el mando de Abisay, hijo de Sarvia y hermano de Joab y la tercera bajo el mando de Itay el guitita.
—Yo los voy a acompañar —dijo el rey.
3Pero los soldados respondieron:
—No, usted no debe acompañarnos. Si tenemos que huir, el enemigo no se va a ocupar de nosotros. Y aun si la mitad de nosotros muere, a ellos no les va a importar. Pero usted vale por diez mil de nosotros.18:3 usted … nosotros (dos mss. hebreos; véanse también LXX y Vulgata); ahora hay diez mil como nosotros (TM). Así que es mejor que se quede y nos apoye desde la ciudad.
4—Bien —dijo el rey—, haré lo que les parezca más conveniente.
Dicho esto, se puso a un lado de la entrada de la ciudad, mientras todos los soldados marchaban en grupos de cien y de mil. 5Además, el rey dio esta orden a Joab, Abisay e Itay:
—Por consideración a mí, traten con respeto al joven Absalón.
Y todas las tropas oyeron las instrucciones que el rey dio a cada uno de sus comandantes acerca de Absalón.
6El ejército marchó al campo para pelear contra Israel y la batalla se libró en el bosque de Efraín. 7Los soldados de David derrotaron allí al ejército de Israel. La lucha fue intensa aquel día: hubo veinte mil bajas. 8La batalla se extendió por toda el área, de modo que el bosque causó más muertes que la espada misma.
9Absalón, que huía montado en una mula, se encontró con los soldados de David. La mula se metió por debajo de una gran encina y a Absalón se le trabó la cabeza entre las ramas. Como la mula siguió de largo, Absalón quedó colgado en el aire. 10Un soldado que vio lo sucedido dijo a Joab:
—Acabo de ver a Absalón colgado de una encina.
11—¡Cómo! —exclamó Joab—. ¿Lo viste y no lo mataste ahí mismo? Te habría dado diez siclos18:11 Es decir, aprox. 115 g. de plata y un cinturón.
12Pero el hombre respondió:
—Aun si recibiera mil piezas de plata, yo no alzaría la mano contra el hijo del rey. Todos oímos cuando el rey ordenó a usted, a Abisay y a Itay que no le hicieran daño al joven Absalón. 13Si yo me hubiera arriesgado,18:13 me hubiera arriesgado. Alt. lo hubiera traicionado. me habrían descubierto, pues nada se le escapa al rey; y usted, por su parte, me habría abandonado.
14—No voy a malgastar mi tiempo contigo —respondió Joab.
Acto seguido, agarró tres lanzas y fue y se las clavó en el pecho a Absalón, que todavía estaba vivo en medio de la encina. 15Luego, diez de los escuderos de Joab rodearon a Absalón y lo remataron.
16Entonces Joab mandó tocar la trompeta para detener a las tropas, y dejaron de perseguir a los israelitas. 17Después tomaron el cuerpo de Absalón, lo tiraron en un hoyo grande que había en el bosque y sobre su cadáver amontonaron muchísimas piedras. Mientras tanto, todos los israelitas huyeron a sus casas.
18En vida, Absalón se había erigido un monumento en el valle del Rey, pues pensaba: «No tengo ningún hijo que conserve mi memoria». Así que a esa estela le puso su propio nombre, y por eso hasta la fecha se conoce como la Estela de Absalón.
David hace duelo
19Ajimaz, hijo de Sadoc, propuso a Joab:
—Déjame ir corriendo para avisarle al rey que el Señor lo ha librado del poder de sus enemigos.
20—No le llevarás esta noticia hoy —respondió Joab—. Podrás hacerlo en otra ocasión, pero no hoy, pues ha muerto el hijo del rey.
21Entonces Joab se dirigió a un soldado cusita y ordenó:
—Ve tú y dile al rey lo que has visto.
El cusita se postró ante Joab y salió corriendo. 22Pero Ajimaz, hijo de Sadoc, insistió:
—Pase lo que pase, déjame correr con el cusita.
—Pero, muchacho —respondió Joab—, ¿para qué quieres ir? ¡Ni pienses que te van a dar una recompensa por la noticia!
23—Pase lo que pase, quiero ir.
—Anda, pues.
Ajimaz salió corriendo por la llanura y se adelantó al cusita.
24Mientras tanto, David se hallaba sentado en el pasadizo que está entre las dos puertas de la ciudad. El centinela, que había subido al muro de la puerta, alzó la vista y vio a un hombre que corría solo. 25Cuando el centinela se lo anunció al rey, este comentó:
—Si viene solo, debe de traer buenas noticias.
Pero, mientras el hombre seguía corriendo y se acercaba, 26el centinela se dio cuenta de que otro hombre corría detrás de él, así que le anunció al guarda de la puerta:
—¡Por ahí viene otro hombre corriendo solo!
—Ese también debe de traer buenas noticias —dijo el rey.
27El centinela añadió:
—Me parece que el primero corre como Ajimaz, hijo de Sadoc.
—Es un buen hombre —comentó el rey—; seguro que trae buenas noticias.
28Ajimaz llegó y saludó al rey postrándose rostro en tierra ante él y dijo:
—¡Bendito sea el Señor su Dios, pues nos ha entregado a los que se habían rebelado en contra de mi señor el rey!
29—¿Y está bien el joven Absalón? —preguntó el rey.
Ajimaz respondió:
—En el momento en que su siervo Joab me enviaba, vi que se armó un gran alboroto, pero no pude saber lo que pasaba.
30—Pasa y quédate ahí —dijo el rey.
Ajimaz se hizo a un lado. 31Entonces llegó el cusita y anunció:
—Traigo buenas noticias a mi señor el rey. El Señor lo ha librado hoy de todos los que se habían rebelado en contra suya.
32—¿Y está bien el joven Absalón? —preguntó el rey.
El cusita contestó:
—¡Que sufran como ese joven los enemigos de mi señor el rey y todos los que intentan hacerle mal!
33Al oír esto, el rey se estremeció y mientras subía al cuarto que está encima de la puerta, lloraba y decía: «¡Ay, Absalón, hijo mío! ¡Hijo mío, Absalón, hijo mío! ¡Ojalá hubiera muerto yo en tu lugar! ¡Ay, Absalón, hijo mío, hijo mío!».
Absalom este ucis
1David a numărat poporul care era cu el și a numit căpetenii peste mii și căpetenii peste sute. 2Apoi David a trimis poporul la luptă: o treime sub comanda2 Lit.: în mâna. lui Ioab, o treime sub comanda lui Abișai, fiul Țeruiei și fratele lui Ioab, și o treime sub comanda ghititului Itai.
Regele a zis poporului:
– Trebuie să ies și eu cu voi.
3Dar poporul a răspuns:
– Să nu ieși! Căci dacă va trebui să fugim, dușmanilor nu le va păsa de noi, și dacă jumătate dintre noi ar muri, nu le va păsa de noi. Tu însă faci cât zece mii dintre noi. Prin urmare, este mai bine să ne sprijini din cetate.
4Regele le‑a zis:
– Voi face ceea ce este bine în ochii voștri.
Regele a stat lângă poartă, în timp ce tot poporul ieșea cu sutele și miile. 5Regele le‑a poruncit lui Ioab, lui Abișai și lui Itai, zicând: „De dragul meu, purtați‑vă cu blândețe cu tânărul Absalom!“ Tot poporul a auzit porunca pe care regele a dat‑o tuturor conducătorilor cu privire la Absalom.
6Poporul a ieșit în câmp ca să lupte împotriva lui Israel, iar lupta s‑a dat în pădurea lui Efraim. 7Poporul lui Israel a fost învins acolo de slujitorii lui David. În ziua aceea a avut loc acolo un mare măcel – douăzeci de mii de oameni au fost uciși. 8Lupta s‑a întins pe suprafața întregii țări și, în ziua aceea, pădurea a devorat mai mulți oameni decât a devorat sabia.
9S‑a întâmplat ca Absalom să fie întâlnit de slujitorii lui David. Absalom era călare pe un catâr. Catârul a intrat pe sub ramurile încâlcite ale unui terebint mare și capul lui Absalom a rămas înțepenit în terebint, astfel că el stătea atârnat între cer și pământ, în timp ce catârul său a plecat mai departe.
10Cineva a văzut acest lucru și i‑a spus lui Ioab:
– Iată, l‑am văzut pe Absalom, atârnând de un terebint.
11Atunci Ioab i‑a zis bărbatului care‑l înștiințase:
– Cum? L‑ai văzut? Atunci de ce nu l‑ai ucis acolo, pe loc? Ți‑aș fi dat zece șecheli11 Aproximativ 120 gr. de argint și o cingătoare.
12Bărbatul i‑a zis lui Ioab:
– Chiar dacă aș cântări în mâna mea o mie de șecheli12 Aproximativ 12 kg. de argint, n‑aș ridica mâna împotriva fiului regelui. Căci în auzul nostru v‑a poruncit regele atât ție, cât și lui Abișai și lui Itai, să aveți grijă să nu i se întâmple vreun rău tânărului Absalom. 13Dacă l‑aș fi ucis mișelește, acest lucru n‑ar fi rămas necunoscut de către rege, iar tu nu mi‑ai fi luat apărarea.13 Lit.: iar tu ai fi stat deoparte.
14Ioab i‑a zis:
– N‑am timp de pierdut cu tine.
Apoi a luat trei sulițe și le‑a înfipt în inima lui Absalom, în timp ce acesta era încă viu, prins între ramurile terebintului. 15Zece tineri, care duceau armele lui Ioab, l‑au înconjurat după aceea pe Absalom, l‑au lovit și l‑au omorât.
16Ioab a suflat apoi din trâmbiță16 Vezi nota de la 2:28. și poporul s‑a întors de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a chemat poporul să se retragă. 17L‑au luat pe Absalom, l‑au aruncat în pădure, într‑o groapă mare, și au ridicat peste el un morman foarte mare de pietre. Tot Israelul a fugit, fiecare bărbat la cortul lui.
18Pe când trăia, Absalom își ridicase un monument în Valea Regelui, pentru că zicea: „N‑am niciun fiu care să‑mi poarte mai departe amintirea numelui.“ A pus monumentului propriul său nume și, până în ziua aceasta, se numește „Monumentul lui Absalom“18 A nu se confunda cu monumentul ridicat mai târziu care a primit numele lui Absalom și care se poate vedea și astăzi în apropierea Ierusalimului..
Vestea morții lui Absalom
19Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis lui Ioab:
– Lasă‑mă, te rog, să alerg și să‑i duc regelui vestea cea bună că Domnul l‑a izbăvit din mâna dușmanilor săi.
20Ioab i‑a răspuns:
– Nu tu vei duce veștile astăzi. Tu vei duce altă dată veștile. Astăzi însă nu vei duce tu veștile, pentru că a murit fiul regelui.
21Apoi Ioab i‑a zis unui cușit21 Originar din regiunea Nilului Superior (nubian sau etiopian).:
– Du‑te și istorisește‑i regelui ce ai văzut.
Cușitul s‑a plecat înaintea lui Ioab și a luat‑o la fugă.
22Ahimaaț, fiul lui Țadok, i‑a zis din nou lui Ioab:
– Orice s‑ar întâmpla, lasă‑mă și pe mine să alerg după cușit.
Ioab i‑a zis:
– Fiule, de ce vrei să alergi? Nu sunt niște vești pentru care să fii răsplătit.
23El i‑a răspuns:
– Orice s‑ar întâmpla, vreau să alerg.
Ioab i‑a zis:
– Bine, aleargă.
Ahimaaț a alergat pe drumul care traversează Araba23 Vezi nota de la 2:29. și l‑a întrecut pe cușit.
24În timp ce David se afla între cele două porți, străjerul s‑a urcat pe acoperișul porții, înspre zid, și‑a ridicat ochii și a văzut un om care alerga singur. 25Străjerul l‑a strigat pe rege și i‑a spus acest lucru.
Regele a zis:
– Dacă este singur înseamnă că aduce vești bune.
Omul se apropia din ce în ce mai mult.
26Străjerul a zărit un alt om care alerga și a strigat către portar:
– Iată un alt om care aleargă singur.
Regele a zis:
– Și el aduce vești bune.
27Străjerul a spus:
– Văd că felul de alergare al celui dintâi este ca al lui Ahimaaț, fiul lui Țadok.
Regele a zis:
– Înseamnă că aduce vești bune, deoarece acesta este un om bun.
28Ahimaaț a strigat și i‑a zis regelui:
– Totul este bine!
Apoi s‑a plecat cu fața la pământ înaintea regelui și a zis:
– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care i‑a dat în mâinile noastre pe oamenii care ridicaseră mâna împotriva stăpânului meu, regele.
29Regele a zis:
– Tânărul Absalom este bine?
Ahimaaț a răspuns:
– Când Ioab l‑a trimis pe robul regelui și pe mine, robul tău, am văzut o mare învălmășeală, dar nu știu despre ce era vorba.
30Regele i‑a zis:
– Așteaptă puțin deoparte.
Ahimaaț a stat deoparte.
31Îndată a sosit și cușitul, care a zis:
– Am vești bune pentru stăpânul meu, regele. Domnul te‑a izbăvit astăzi din mâna tuturor celor ce se ridicaseră împotriva ta.
32Regele i‑a zis cușitului:
– Tânărul Absalom este bine?
Cușitul i‑a răspuns:
– Ca acest tânăr să fie toți dușmanii stăpânului meu, regele, și toți cei ce se ridică împotriva ta ca să‑ți facă vreun rău.
David îl plânge pe Absalom
33Atunci regele, cutremurându‑se, a urcat în odaia de sus, de deasupra porții, și a plâns. În timp ce mergea, el spunea: „O, fiul meu Absalom! O, fiul meu, fiul meu Absalom! De ce n‑am murit eu în locul tău? O, Absalom, fiul meu, fiul meu!“
