David’s charge to Solomon
1When the time drew near for David to die, he gave a charge to Solomon his son.
2‘I am about to go the way of all the earth,’ he said. ‘So be strong, act like a man, 3and observe what the Lord your God requires: walk in obedience to him, and keep his decrees and commands, his laws and regulations, as written in the Law of Moses. Do this so that you may prosper in all you do and wherever you go 4and that the Lord may keep his promise to me: “If your descendants watch how they live, and if they walk faithfully before me with all their heart and soul, you will never fail to have a successor on the throne of Israel.”
5‘Now you yourself know what Joab son of Zeruiah did to me – what he did to the two commanders of Israel’s armies, Abner son of Ner and Amasa son of Jether. He killed them, shedding their blood in peacetime as if in battle, and with that blood he stained the belt round his waist and the sandals on his feet. 6Deal with him according to your wisdom, but do not let his grey head go down to the grave in peace.
7‘But show kindness to the sons of Barzillai of Gilead and let them be among those who eat at your table. They stood by me when I fled from your brother Absalom.
8‘And remember, you have with you Shimei son of Gera, the Benjaminite from Bahurim, who called down bitter curses on me the day I went to Mahanaim. When he came down to meet me at the Jordan, I swore to him by the Lord: “I will not put you to death by the sword.” 9But now, do not consider him innocent. You are a man of wisdom; you will know what to do to him. Bring his grey head down to the grave in blood.’
10Then David rested with his ancestors and was buried in the City of David. 11He had reigned for forty years over Israel – seven years in Hebron and thirty-three in Jerusalem. 12So Solomon sat on the throne of his father David, and his rule was firmly established.
Solomon’s throne established
13Now Adonijah, the son of Haggith, went to Bathsheba, Solomon’s mother. Bathsheba asked him, ‘Do you come peacefully?’
He answered, ‘Yes, peacefully.’ 14Then he added, ‘I have something to say to you.’
‘You may say it,’ she replied.
15‘As you know,’ he said, ‘the kingdom was mine. All Israel looked to me as their king. But things changed, and the kingdom has gone to my brother; for it has come to him from the Lord. 16Now I have one request to make of you. Do not refuse me.’
‘You may make it,’ she said.
17So he continued, ‘Please ask King Solomon – he will not refuse you – to give me Abishag the Shunammite as my wife.’
18‘Very well,’ Bathsheba replied, ‘I will speak to the king for you.’
19When Bathsheba went to King Solomon to speak to him for Adonijah, the king stood up to meet her, bowed down to her and sat down on his throne. He had a throne brought for the king’s mother, and she sat down at his right hand.
20‘I have one small request to make of you,’ she said. ‘Do not refuse me.’
The king replied, ‘Make it, my mother; I will not refuse you.’
21So she said, ‘Let Abishag the Shunammite be given in marriage to your brother Adonijah.’
22King Solomon answered his mother, ‘Why do you request Abishag the Shunammite for Adonijah? You might as well request the kingdom for him – after all, he is my older brother – yes, for him and for Abiathar the priest and Joab son of Zeruiah!’
23Then King Solomon swore by the Lord: ‘May God deal with me, be it ever so severely, if Adonijah does not pay with his life for this request! 24And now, as surely as the Lord lives – he who has established me securely on the throne of my father David and has founded a dynasty for me as he promised – Adonijah shall be put to death today!’ 25So King Solomon gave orders to Benaiah son of Jehoiada, and he struck down Adonijah and he died.
26To Abiathar the priest the king said, ‘Go back to your fields in Anathoth. You deserve to die, but I will not put you to death now, because you carried the ark of the Sovereign Lord before my father David and shared all my father’s hardships.’ 27So Solomon removed Abiathar from the priesthood of the Lord, fulfilling the word the Lord had spoken at Shiloh about the house of Eli.
28When the news reached Joab, who had conspired with Adonijah though not with Absalom, he fled to the tent of the Lord and took hold of the horns of the altar. 29King Solomon was told that Joab had fled to the tent of the Lord and was beside the altar. Then Solomon ordered Benaiah son of Jehoiada, ‘Go, strike him down!’
30So Benaiah entered the tent of the Lord and said to Joab, ‘The king says, “Come out!” ’
But he answered, ‘No, I will die here.’
Benaiah reported to the king, ‘This is how Joab answered me.’
31Then the king commanded Benaiah, ‘Do as he says. Strike him down and bury him, and so clear me and my whole family of the guilt of the innocent blood that Joab shed. 32The Lord will repay him for the blood he shed, because without my father David knowing it he attacked two men and killed them with the sword. Both of them – Abner son of Ner, commander of Israel’s army, and Amasa son of Jether, commander of Judah’s army – were better men and more upright than he. 33May the guilt of their blood rest on the head of Joab and his descendants for ever. But on David and his descendants, his house and his throne, may there be the Lord’s peace for ever.’
34So Benaiah son of Jehoiada went up and struck down Joab and killed him, and he was buried at his home out in the country. 35The king put Benaiah son of Jehoiada over the army in Joab’s position and replaced Abiathar with Zadok the priest.
36Then the king sent for Shimei and said to him, ‘Build yourself a house in Jerusalem and live there, but do not go anywhere else. 37The day you leave and cross the Kidron Valley, you can be sure you will die; your blood will be on your own head.’
38Shimei answered the king, ‘What you say is good. Your servant will do as my lord the king has said.’ And Shimei stayed in Jerusalem for a long time.
39But three years later, two of Shimei’s slaves ran off to Achish son of Maakah, king of Gath, and Shimei was told, ‘Your slaves are in Gath.’ 40At this, he saddled his donkey and went to Achish at Gath in search of his slaves. So Shimei went away and brought the slaves back from Gath.
41When Solomon was told that Shimei had gone from Jerusalem to Gath and had returned, 42the king summoned Shimei and said to him, ‘Did I not make you swear by the Lord and warn you, “On the day you leave to go anywhere else, you can be sure you will die”? At that time you said to me, “What you say is good. I will obey.” 43Why then did you not keep your oath to the Lord and obey the command I gave you?’
44The king also said to Shimei, ‘You know in your heart all the wrong you did to my father David. Now the Lord will repay you for your wrongdoing. 45But King Solomon will be blessed, and David’s throne will remain secure before the Lord for ever.’
46Then the king gave the order to Benaiah son of Jehoiada, and he went out and struck Shimei down and he died.
The kingdom was now established in Solomon’s hands.
Testamentul politic al lui David
1Când se apropia vremea să moară, David i‑a poruncit fiului său, Solomon, zicând: 2„Eu mă duc pe calea întregului pământ. Întărește‑te și fii bărbat! 3Păzește îndatoririle Domnului, Dumnezeul tău, umblând pe căile Lui și păzind hotărârile, poruncile, judecățile și mărturiile Lui, după cum este scris în Legea lui Moise, ca să prosperi în tot ceea ce vei face și oriunde vei merge 4și pentru ca Domnul să‑Și țină promisiunea pe care mi‑a făcut‑o, zicând: «Dacă fiii tăi vor veghea asupra căii lor, umblând cu credincioșie înaintea Mea, din toată inima lor și din tot sufletul lor, nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș la tronul lui Israel.»
5Tu știi ceea ce mi‑a făcut Ioab, fiul Țeruiei, ce le‑a făcut celor doi conducători ai oștirilor lui Israel, lui Abner, fiul lui Ner, și lui Amasa, fiul lui Ieter. I‑a ucis și a vărsat sânge de război în timp de pace. A pus astfel sângele de război pe teaca de la brâu și pe sandalele lui din picioare. 6Fă‑i după înțelepciunea ta, dar nu‑i coborî în pace perii albi în Locuința Morților6, 9 Ebr.: Șeol..
7Arată‑le însă bunătate fiilor lui Barzilai ghiladitul. Ei să fie printre cei care mănâncă la masa ta, căci mi‑au fost alături atunci când fugeam de fratele tău Absalom.
8Iată, îl ai cu tine pe Șimei, fiul lui Ghera, beniamitul din Bahurim. El a rostit blesteme aspre împotriva mea în ziua în care mergeam la Mahanayim, dar, când a coborât în întâmpinarea mea la Iordan, i‑am jurat pe Domnul, zicând: «Nu te voi omorî cu sabia.» 9Tu însă să nu‑l lași nepedepsit, căci ești un om înțelept și vei ști ce să‑i faci. Cu sânge să‑i cobori perii albi în Locuința Morților!“
10Apoi David a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David. 11El a domnit peste Israel timp de patruzeci de ani: la Hebron a domnit șapte ani, iar la Ierusalim a domnit treizeci și trei de ani. 12Astfel, Solomon i‑a urmat la tron tatălui său, David, și domnia lui s‑a întărit foarte mult.
Consolidarea autorității politice a lui Solomon
(1 Cron. 29:26-28)
13Adonia, fiul Haghitei, a venit la Batșeba, mama lui Solomon.
Ea l‑a întrebat:
– Vii cu pace?
El a răspuns:
– Cu pace.
14Apoi el a zis:
– Am ceva să‑ți spun.
Ea a zis:
– Vorbește.
15El a zis:
– Tu știi că domnia era a mea și că tot Israelul își îndreptase fața spre mine ca să fiu rege. Dar domnia i‑a revenit fratelui meu, căci a primit‑o de la Domnul. 16Acum, doresc să‑ți cer o favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Ea i‑a zis:
– Vorbește.
17El a zis:
– Spune‑i, te rog, regelui Solomon să mi‑o dea de soție pe Abișag șunamita, fiindcă el nu te va refuza.
18Batșeba a răspuns:
– Bine, îi voi vorbi regelui pentru tine.
19Batșeba s‑a dus la regele Solomon ca să vorbească pentru Adonia. Regele s‑a ridicat s‑o întâmpine, s‑a plecat înaintea ei și apoi s‑a așezat pe tron. El a poruncit să se aducă un tron pentru mama lui, iar ea s‑a așezat la dreapta lui.
20Apoi ea a zis:
– Doresc să‑ți cer o mică favoare. Să nu‑mi întorci fața!
Regele i‑a răspuns:
– Cere, mamă, căci nu‑ți voi întoarce fața.
21Ea a zis:
– Abișag șunamita să‑i fie dată de soție fratelui tău Adonia.
22Regele Solomon a răspuns și i‑a zis mamei sale:
– De ce o ceri doar pe Abișag șunamita pentru Adonia? Cere și domnia pentru el22 Posesiunea asupra haremului regal era văzută ca o pretenție la tron (vezi 2 Sam. 3:7; 12:8; 16:21)., căci este fratele meu mai mare. Cere‑o pentru el, pentru preotul Abiatar și pentru Ioab, fiul Țeruiei!
23Atunci regele Solomon a jurat pe Domnul, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu mine cu toată asprimea23 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Dumnezeu și chiar mai mult)., dacă cuvintele acestea nu‑l vor costa viața pe Adonia. 24Viu este Domnul Care m‑a întărit și m‑a așezat pe tronul tatălui meu, David, și Care mi‑a făcut o Casă după cum a promis, că Adonia va muri astăzi!“ 25Regele Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, ca să‑l omoare. Și astfel Adonia a murit.
26După aceea, regele i‑a zis preotului Abiatar: „Du‑te la proprietățile tale de la Anatot, căci meriți să mori, dar nu te voi omorî astăzi, deoarece ai purtat Chivotul Domnului, Stăpânul, înaintea tatălui meu, David, și ai luat parte la tot ce a suferit tatăl meu.“ 27Astfel, Solomon l‑a alungat pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, împlinind cuvântul pe care Domnul îl rostise la Șilo despre Casa lui Eli.
28Când a primit vestea, Ioab, care trecuse de partea lui Adonia, deși nu trecuse de partea lui Absalom, a fugit la Cortul Domnului și s‑a prins de coarnele altarului. 29Regele Solomon a fost înștiințat că Ioab a fugit la Cortul Domnului și că, iată, era lângă altar. Atunci Solomon l‑a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, zicându‑i: „Du‑te și năpustește‑te asupra lui!“
30Benaia a ajuns la Cortul Domnului și i‑a zis lui Ioab:
– Așa vorbește regele: „Ieși afară!“
Dar el a răspuns:
– Nu! Vreau să mor aici.
Benaia s‑a întors la rege cu acest mesaj, zicând:
– Așa a vorbit Ioab și așa mi‑a răspuns.
31Regele i‑a zis:
– Fă așa cum a zis. Năpustește‑te asupra lui și apoi îngroapă‑l. Să îndepărtezi astfel de peste mine și de peste familia tatălui meu sângele pe care l‑a vărsat Ioab fără motiv. 32Domnul îl va pedepsi pentru sângele vărsat, pentru că i‑a lovit pe cei doi bărbați care erau mai drepți și mai buni decât el și i‑a ucis cu sabia pe Abner, fiul lui Ner, conducătorul oștirii lui Israel, și pe Amasa, fiul lui Ieter, conducătorul oștirii lui Iuda, fără ca tatăl meu, David, să știe acest lucru. 33Sângele lor să se întoarcă asupra capului lui Ioab și asupra capului seminței lui pentru totdeauna, dar asupra lui David, a seminței33 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. lui, a Casei lui și a tronului său să fie pace de la Domnul pe vecie.
34Atunci Benaia, fiul lui Iehoiada, s‑a suit, s‑a năpustit asupra lui Ioab și l‑a omorât. Acesta a fost îngropat apoi în proprietatea34 Sau: în mormântul său. lui din pustie. 35Regele l‑a numit pe Benaia, fiul lui Iehoiada, conducător al oștirii în locul lui Ioab, iar pe preotul Țadok l‑a pus în locul lui Abiatar.
36Apoi regele a trimis să‑l cheme pe Șimei și i‑a zis:
– Zidește‑ți o casă în Ierusalim și locuiește acolo, dar să nu pleci de acolo în altă parte. 37Fii sigur că, în ziua în care vei pleca și vei trece uedul37 Vale sau albie de râu secată, situată într‑un ținut arid, care acumulează apele de pe versanți în timpul sezonului ploios, creând un pârâu temporar. Chidron, vei muri. Atunci sângele tău va cădea asupra capului tău.
38Șimei i‑a răspuns regelui:
– Bine, robul tău va face așa cum a zis stăpânul meu, regele.
Astfel, Șimei a locuit multe zile la Ierusalim. 39Trei ani mai târziu însă doi dintre slujitorii lui Șimei au fugit la Achiș, fiul lui Maaca, regele Gatului. L‑au înștiințat pe Șimei, zicând: „Iată că slujitorii tăi sunt în Gat.“ 40Atunci Șimei s‑a ridicat, și‑a înșeuat măgarul și s‑a dus la Achiș, la Gat, ca să‑și caute slujitorii. Șimei a plecat și și‑a adus slujitorii înapoi de la Gat.
41I s‑a spus lui Solomon că Șimei a plecat din Ierusalim la Gat și că s‑a întors. 42Atunci regele a trimis și l‑a chemat pe Șimei. El i‑a zis: „Oare nu te‑am pus eu să juri pe Domnul și nu te‑am avertizat, zicând: «În ziua în care vei pleca și te vei duce în altă parte, să știi sigur că vei muri»? Și nu mi‑ai răspuns tu: «Bine! Voi asculta!» 43De ce nu ți‑ai ținut jurământul făcut Domnului și nu ai ascultat porunca pe care ți‑am dat‑o?“ 44Apoi regele i‑a zis lui Șimei: „Tu știi în inima ta tot răul pe care i l‑ai făcut tatălui meu, David. Acum Domnul a întors răutatea ta asupra capului tău. 45Dar regele Solomon va fi binecuvântat, iar tronul lui David va fi păzit înaintea Domnului pe vecie.“ 46Și regele i‑a poruncit lui Benaia, fiul lui Iehoiada, să‑l omoare. El a ieșit, s‑a năpustit asupra lui Șimei și l‑a omorât. Și astfel domnia s‑a întărit în mâinile lui Solomon.
