Abraham Justified by Faith
1What then shall we say that Abraham, our forefather according to the flesh, discovered in this matter? 2If, in fact, Abraham was justified by works, he had something to boast about—but not before God. 3What does Scripture say? “Abraham believed God, and it was credited to him as righteousness.”4:3 Gen. 15:6; also in verse 22
4Now to the one who works, wages are not credited as a gift but as an obligation. 5However, to the one who does not work but trusts God who justifies the ungodly, their faith is credited as righteousness. 6David says the same thing when he speaks of the blessedness of the one to whom God credits righteousness apart from works:
7“Blessed are those
whose transgressions are forgiven,
whose sins are covered.
8Blessed is the one
whose sin the Lord will never count against them.”4:8 Psalm 32:1,2
9Is this blessedness only for the circumcised, or also for the uncircumcised? We have been saying that Abraham’s faith was credited to him as righteousness. 10Under what circumstances was it credited? Was it after he was circumcised, or before? It was not after, but before! 11And he received circumcision as a sign, a seal of the righteousness that he had by faith while he was still uncircumcised. So then, he is the father of all who believe but have not been circumcised, in order that righteousness might be credited to them. 12And he is then also the father of the circumcised who not only are circumcised but who also follow in the footsteps of the faith that our father Abraham had before he was circumcised.
13It was not through the law that Abraham and his offspring received the promise that he would be heir of the world, but through the righteousness that comes by faith. 14For if those who depend on the law are heirs, faith means nothing and the promise is worthless, 15because the law brings wrath. And where there is no law there is no transgression.
16Therefore, the promise comes by faith, so that it may be by grace and may be guaranteed to all Abraham’s offspring—not only to those who are of the law but also to those who have the faith of Abraham. He is the father of us all. 17As it is written: “I have made you a father of many nations.”4:17 Gen. 17:5 He is our father in the sight of God, in whom he believed—the God who gives life to the dead and calls into being things that were not.
18Against all hope, Abraham in hope believed and so became the father of many nations, just as it had been said to him, “So shall your offspring be.”4:18 Gen. 15:5 19Without weakening in his faith, he faced the fact that his body was as good as dead—since he was about a hundred years old—and that Sarah’s womb was also dead. 20Yet he did not waver through unbelief regarding the promise of God, but was strengthened in his faith and gave glory to God, 21being fully persuaded that God had power to do what he had promised. 22This is why “it was credited to him as righteousness.” 23The words “it was credited to him” were written not for him alone, 24but also for us, to whom God will credit righteousness—for us who believe in him who raised Jesus our Lord from the dead. 25He was delivered over to death for our sins and was raised to life for our justification.
Îndreptățirea prin credință – exemplul lui Avraam
1Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru după trup? 2Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu! 3Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i‑a fost considerată dreptate.“3, 10, 22 Vezi Gen. 15:6. 4Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care‑l îndreptățește pe cel neevlavios, credința îi este considerată dreptate. 6Tot așa vorbește și David despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi ia în considerare, fără fapte, dreptatea:
7„Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate
și ale căror păcate sunt acoperite!
8Fericit este omul căruia Domnul nu‑i ia în considerare păcatul!“8 Vezi Ps. 32:1-2.
9Așadar, este această fericire pentru cei circumciși sau și pentru cei necircumciși? Căci zicem: „Lui Avraam credința i‑a fost considerată dreptate.“ 10Dar cum i‑a fost considerată: era el circumcis sau era necircumcis? Nu era circumcis, ci era necircumcis. 11Apoi a primit semnul circumciziei ca pe un sigiliu al dreptății primite prin credință, pe când era necircumcis, astfel încât să poată fi atât tatăl tuturor celor ce cred fără să fie circumciși, pentru ca să li se ia în considerare și lor dreptatea aceasta, 12cât și tatăl celor circumciși, care nu doar că sunt circumciși, dar și pășesc pe urmele credinței pe care a avut‑o tatăl nostru Avraam înainte de a fi circumcis.
13Căci nu prin Lege i‑a fost făcută lui Avraam sau seminței lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință. 14Căci dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos14 Lit.: credința este goală., iar promisiunea este desființată. 15Fiindcă Legea lucrează mânie, dar unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii. 16De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toată sămânța, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor, 17așa cum este scris: „Te‑am făcut tatăl multor neamuri.“17 Vezi Gen. 17:5. El este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în Care a crezut, Care învie morții și Care cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi. 18În pofida lipsei oricărei speranțe, el a crezut cu speranță că va deveni tatăl multor neamuri, potrivit cu ceea ce i‑a fost spus: „Așa va fi sămânța ta!“18 Vezi Gen. 15:5. 19El n‑a slăbit în credință când a văzut19 Unele mss conțin după credință particula de negație, redând: și nu s‑a uitat că propriul său trup era deja bătrân. că propriul său trup era deja bătrân19 Lit.: mort. Același termen este folosit și cu referire la condiția pântecului Sarei (vezi ultima parte a versetului)., – avea aproape o sută de ani –, și că pântecul Sarei era bătrân. 20El nu s‑a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând slavă lui Dumnezeu 21și fiind pe deplin convins că Dumnezeu este în stare să și facă ceea ce a promis. 22De aceea credința i‑a fost considerată dreptate. 23Acum, cuvintele „i‑a fost considerată“ n‑au fost scrise doar pentru el, 24ci și pentru noi, cărora credința urmează să ne fie considerată dreptate, nouă, celor ce credem în Cel Ce L‑a înviat dintre cei morți pe Isus, Domnul nostru, 25Care a fost dat pentru nelegiuirile25 Gr.: paraptoma, care literal înseamnă a călca alături. Vezi și 5:15-18, 20; 11:11-12. noastre și Care a fost înviat pentru îndreptățirea noastră.
