A Prophet Without Honor
1Jesus left there and went to his hometown, accompanied by his disciples. 2When the Sabbath came, he began to teach in the synagogue, and many who heard him were amazed.
“Where did this man get these things?” they asked. “What’s this wisdom that has been given him? What are these remarkable miracles he is performing? 3Isn’t this the carpenter? Isn’t this Mary’s son and the brother of James, Joseph,6:3 Greek Joses, a variant of Joseph Judas and Simon? Aren’t his sisters here with us?” And they took offense at him.
4Jesus said to them, “A prophet is not without honor except in his own town, among his relatives and in his own home.” 5He could not do any miracles there, except lay his hands on a few sick people and heal them. 6He was amazed at their lack of faith.
Jesus Sends Out the Twelve
Then Jesus went around teaching from village to village. 7Calling the Twelve to him, he began to send them out two by two and gave them authority over impure spirits.
8These were his instructions: “Take nothing for the journey except a staff—no bread, no bag, no money in your belts. 9Wear sandals but not an extra shirt. 10Whenever you enter a house, stay there until you leave that town. 11And if any place will not welcome you or listen to you, leave that place and shake the dust off your feet as a testimony against them.”
12They went out and preached that people should repent. 13They drove out many demons and anointed many sick people with oil and healed them.
John the Baptist Beheaded
14King Herod heard about this, for Jesus’ name had become well known. Some were saying,6:14 Some early manuscripts He was saying “John the Baptist has been raised from the dead, and that is why miraculous powers are at work in him.”
15Others said, “He is Elijah.”
And still others claimed, “He is a prophet, like one of the prophets of long ago.”
16But when Herod heard this, he said, “John, whom I beheaded, has been raised from the dead!”
17For Herod himself had given orders to have John arrested, and he had him bound and put in prison. He did this because of Herodias, his brother Philip’s wife, whom he had married. 18For John had been saying to Herod, “It is not lawful for you to have your brother’s wife.” 19So Herodias nursed a grudge against John and wanted to kill him. But she was not able to, 20because Herod feared John and protected him, knowing him to be a righteous and holy man. When Herod heard John, he was greatly puzzled6:20 Some early manuscripts he did many things; yet he liked to listen to him.
21Finally the opportune time came. On his birthday Herod gave a banquet for his high officials and military commanders and the leading men of Galilee. 22When the daughter of6:22 Some early manuscripts When his daughter Herodias came in and danced, she pleased Herod and his dinner guests.
The king said to the girl, “Ask me for anything you want, and I’ll give it to you.” 23And he promised her with an oath, “Whatever you ask I will give you, up to half my kingdom.”
24She went out and said to her mother, “What shall I ask for?”
“The head of John the Baptist,” she answered.
25At once the girl hurried in to the king with the request: “I want you to give me right now the head of John the Baptist on a platter.”
26The king was greatly distressed, but because of his oaths and his dinner guests, he did not want to refuse her. 27So he immediately sent an executioner with orders to bring John’s head. The man went, beheaded John in the prison, 28and brought back his head on a platter. He presented it to the girl, and she gave it to her mother. 29On hearing of this, John’s disciples came and took his body and laid it in a tomb.
Jesus Feeds the Five Thousand
30The apostles gathered around Jesus and reported to him all they had done and taught. 31Then, because so many people were coming and going that they did not even have a chance to eat, he said to them, “Come with me by yourselves to a quiet place and get some rest.”
32So they went away by themselves in a boat to a solitary place. 33But many who saw them leaving recognized them and ran on foot from all the towns and got there ahead of them. 34When Jesus landed and saw a large crowd, he had compassion on them, because they were like sheep without a shepherd. So he began teaching them many things.
35By this time it was late in the day, so his disciples came to him. “This is a remote place,” they said, “and it’s already very late. 36Send the people away so that they can go to the surrounding countryside and villages and buy themselves something to eat.”
37But he answered, “You give them something to eat.”
They said to him, “That would take more than half a year’s wages6:37 Greek take two hundred denarii! Are we to go and spend that much on bread and give it to them to eat?”
38“How many loaves do you have?” he asked. “Go and see.”
When they found out, they said, “Five—and two fish.”
39Then Jesus directed them to have all the people sit down in groups on the green grass. 40So they sat down in groups of hundreds and fifties. 41Taking the five loaves and the two fish and looking up to heaven, he gave thanks and broke the loaves. Then he gave them to his disciples to distribute to the people. He also divided the two fish among them all. 42They all ate and were satisfied, 43and the disciples picked up twelve basketfuls of broken pieces of bread and fish. 44The number of the men who had eaten was five thousand.
Jesus Walks on the Water
45Immediately Jesus made his disciples get into the boat and go on ahead of him to Bethsaida, while he dismissed the crowd. 46After leaving them, he went up on a mountainside to pray.
47Later that night, the boat was in the middle of the lake, and he was alone on land. 48He saw the disciples straining at the oars, because the wind was against them. Shortly before dawn he went out to them, walking on the lake. He was about to pass by them, 49but when they saw him walking on the lake, they thought he was a ghost. They cried out, 50because they all saw him and were terrified.
Immediately he spoke to them and said, “Take courage! It is I. Don’t be afraid.” 51Then he climbed into the boat with them, and the wind died down. They were completely amazed, 52for they had not understood about the loaves; their hearts were hardened.
53When they had crossed over, they landed at Gennesaret and anchored there. 54As soon as they got out of the boat, people recognized Jesus. 55They ran throughout that whole region and carried the sick on mats to wherever they heard he was. 56And wherever he went—into villages, towns or countryside—they placed the sick in the marketplaces. They begged him to let them touch even the edge of his cloak, and all who touched it were healed.
Necredința celor din Nazaret
(Mt. 13:54-58; Lc. 4:16-30)
1Isus a ieșit de acolo și a venit în patria Lui. Ucenicii Lui L‑au urmat. 2Când a venit ziua Sabatului, a început să dea învățătură în sinagogă. Mulți, când Îl auzeau, erau uimiți și ziceau: „De unde Îi vin Acestuia aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta care I‑a fost dată și cum de se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? 3Oare nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei3 Multe mss conțin: fiul tâmplarului și al Mariei. Este posibil ca aceste cuvinte să fi fost o jignire la adresa lui Isus, din partea celor din Nazaret (niciodată nu se spunea despre un bărbat că este fiul mamei, ci al tatălui). și fratele lui Iacov, al lui Iose3 O variantă a numelui Iosif., al lui Iuda și al lui Simon? Și surorile Lui nu sunt oare aici, printre noi?“ Și astfel ei se poticneau în El.
4Isus însă le‑a zis: „Un profet nu este fără onoare4 Sau: nu este dezonorat. decât în patria lui, între rudele lui și în casa lui.“ 5Și n‑a putut să facă acolo nicio minune, în afară de faptul că Și‑a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i‑a vindecat. 6Și era uimit de necredința lor.
Trimiterea celor doisprezece
(Mt. 10:1, 9-14; Lc. 9:1-6)
Isus străbătea satele de jur‑împrejur, dând învățătură. 7El i‑a chemat pe cei doisprezece și a început să‑i trimită doi câte doi, dându‑le autoritate asupra duhurilor necurate. 8Le‑a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum, decât un toiag – să nu ia nici pâine, nici traistă, nici monede de bronz la brâu, 9ci să se încalțe cu sandale, dar să nu‑și ia două cămăși9 Cămașă lungă de corp, care se purta pe sub haina propriu-zisă.. 10El le‑a mai zis: „În orice casă intrați, rămâneți acolo până când veți pleca din locul acela. 11Și dacă în vreun loc nu vă vor primi și nu vă vor asculta, scuturați‑vă praful de sub picioare când ieșiți de acolo, drept mărturie împotriva lor!“
12Ei au plecat și au predicat că toți trebuie să se pocăiască. 13Alungau mulți demoni și pe mulți bolnavi îi ungeau cu ulei de măsline și îi vindecau.
Ioan Botezătorul decapitat
(Mt. 14:1-12; Lc. 9:7-9)
14Regele14 Este vorba despre tetrarhul Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor (vezi Flavius Josephus, Antichități, XVII.11.4). Irod a auzit despre Isus, căci numele Lui ajunsese vestit. Unii ziceau14 Unele mss conțin: El zicea.: „Ioan Botezătorul a fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin El!“ 15Alții ziceau: „Este Ilie!“, iar alții ziceau: „Este un profet, ca unul dintre profeți!“
16Dar Irod, când a auzit, a zis: „Ioan acela, pe care l‑am decapitat, a fost înviat!“ 17Căci Irod însuși, după ce a trimis să pună mâna pe Ioan, l‑a legat în închisoare din cauza Irodiadei17 Nepoată a lui Irod cel Mare, căsătorită mai întâi cu Filip, fratele vitreg al lui Irod Antipa (a nu se confunda cu tetrarhul Filip; vezi Lc. 3:1). Vezi Flavius Josephus, Antichități, XVIII.5.4., soția lui Filip, fratele său, deoarece Irod se căsătorise cu ea, 18iar Ioan îi zicea lui Irod: „Nu‑ți este permis s‑o ai pe soția fratelui tău!“18 Cf. Lev. 18:16; 20:21. 19Irodiada îl dușmănea pe Ioan și voia să‑l omoare, dar nu putea, 20pentru că Irod se temea de Ioan, știindu‑l un bărbat drept și sfânt, și îl proteja. Când îl asculta, stătea mult pe gânduri20 Unele mss conțin: Când îl asculta, făcea multe lucruri.; totuși, îl asculta cu plăcere.
21A venit însă o zi potrivită, când Irod, la sărbătorirea zilei sale de naștere, a dat un ospăț nobililor săi, ofițerilor și conducătorilor Galileei. 22Când fiica Irodiadei22 Multe mss conțin: fiica lui, Irodiada. Alte mss conțin: fiica Irodiadei înseși. a intrat și a dansat, lui Irod și celor ce ședeau la masă le‑a plăcut.
Regele i‑a zis atunci fetei:
– Cere‑mi orice dorești și‑ți voi da!
23Apoi i‑a jurat23 Unele mss redau: i‑a jurat mult.:
– Orice‑mi vei cere, îți voi da, până la o jumătate din regatul meu!
24Ea a ieșit și a întrebat‑o pe mama ei:
– Ce să cer?
Aceasta i‑a răspuns:
– Capul lui Ioan Botezătorul!
25Atunci ea a intrat în grabă la rege, cerându‑i:
– Doresc să‑mi dai chiar acum, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!
26Regele s‑a întristat foarte tare, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, n‑a vrut s‑o refuze. 27Și regele a trimis imediat un călău, poruncindu‑i să‑i aducă pe o tavă capul lui Ioan. Acesta s‑a dus, l‑a decapitat pe Ioan în închisoare, 28i‑a adus capul pe o tavă și i l‑a dat fetei, iar fata i l‑a dat mamei sale. 29Când ucenicii lui Ioan au auzit despre aceasta, au venit, i‑au luat trupul și l‑au pus într‑un mormânt.
Isus hrănește peste cinci mii de oameni
(Mt. 14:13-21; Lc. 9:10-17; In. 6:1-13)
30Apostolii s‑au adunat la Isus și I‑au istorisit tot ce făcuseră și tot ce‑i învățaseră pe oameni. 31Isus le‑a zis: „Veniți cu Mine într‑un loc pustiu, doar voi singuri, și odihniți‑vă puțin!“ Căci erau mulți care veneau și plecau, iar ei n‑aveau timp nici măcar să mănânce.
32Au plecat deci cu barca, doar ei singuri, spre un loc pustiu. 33Dar mulți i‑au văzut plecând și i‑au recunoscut, așa că oameni din toate cetățile au alergat pe jos până acolo și au sosit înaintea lor. 34Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni și I s‑a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care n‑au păstor.34 Vezi Num. 27:17; 1 Regi 22:17; 2 Cron. 18:16; Zah. 10:2. Și a început să‑i învețe multe lucruri.
35Când ora era deja târzie, ucenicii Lui s‑au apropiat de El și I‑au zis:
– Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie. 36Lasă mulțimile să se ducă prin cătunele și satele dimprejur, ca să‑și cumpere ceva de mâncare.
37Însă Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Dați‑le voi să mănânce!
Ei L‑au întrebat:
– Să ne ducem să cumpărăm pâine de două sute de denari37 Plata obișnuită pentru o zi de muncă în Orientul Mijlociu, în sec. I d.Cr., era de un denar pe zi (soldații romani primeau, de asemenea, un denar pe zi). și să le dăm să mănânce?
38Isus i‑a întrebat:
– Câte pâini aveți? Duceți‑vă și vedeți!
După ce au aflat, I‑au răspuns:
– Cinci pâini și doi pești.
39Atunci le‑a poruncit să‑i așeze39 Vezi nota de la 2:15. pe toți pe iarba verde, în grupuri. 40Și ei s‑au așezat în grupuri de câte o sută și de câte cincizeci. 41El a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea lor. De asemenea, a împărțit tuturor și cei doi pești. 42Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. 43Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimituri și cu resturile de la pești. 44Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbați.
Isus umblă pe mare
(Mt. 14:22-33; In. 6:16-21)
45Imediat după aceea, Isus i‑a zorit pe ucenicii Lui să se urce în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în Betsaida, în timp ce El va lăsa mulțimea să plece. 46După ce Și‑a luat rămas bun de la ei, S‑a dus pe munte să Se roage.
47Când s‑a lăsat seara, barca era în mijlocul mării, iar El Se afla singur pe țărm. 48A văzut că ucenicii se chinuiau cu vâslitul, pentru că vântul le era împotrivă și, cam în a patra strajă a nopții48 Între orele 3:00–6:00. Evreii au împrumutat de la romani împărțirea nopții în 4 străji a câte 3 ore. În VT, noaptea era împărțită în 3 străji a câte 4 ore (apus–22:00; 22:00–2:00; 2:00–răsărit)., Isus a venit spre ei, umblând pe mare; voia să ajungă alături de ei48 Sau: să treacă pe lângă ei. Dacă sensul sintagmei grecești este acesta, ideea devine oarecum greu de înțeles (Isus a venit spre ei doar ca să treacă pe lângă ei?!). Totuși, este posibil ca textul să facă aluzie la limbajul folosit în VT în contextul teofaniei de la muntele Sinai (vezi Ex. 33:19, 22, unde se menționează că slava lui Dumnezeu trece pe dinaintea lui Moise). Compară cu LXX, unde este folosită aceeași sintagmă.. 49Când L‑au văzut umblând pe mare, au crezut că este o stafie și au țipat, 50pentru că toți s‑au speriat când L‑au văzut.
Dar Isus le‑a vorbit imediat și le‑a zis: „Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!“ 51După ce S‑a urcat la ei în barcă, vântul a încetat. Și tare se mai minunau în ei înșiși, 52căci nu înțeleseseră ce s‑a întâmplat cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.
Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret
(Mt. 14:34-36)
53După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret, și au ancorat acolo. 54Imediat ce a coborât din barcă, oamenii L‑au recunoscut. 55Ei au alergat prin toată regiunea aceea și au început să‑i aducă pe paturi, pe cei bolnavi, acolo unde auzeau că Se află Isus. 56Și oriunde mergea El, în sate, în cetăți sau în cătune, îi așezau pe cei bolnavi în piețe și‑L rugau să‑i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți cei care se atingeau de El erau vindecați.
