Elección de los siete
1En aquellos días, al aumentar el número de los discípulos, se quejaron los judíos de habla griega contra los de habla hebrea de que sus viudas eran desatendidas en la distribución diaria de los alimentos. 2Así que los doce reunieron a toda la comunidad de discípulos y les dijeron: «No está bien que nosotros los apóstoles descuidemos el ministerio de la palabra de Dios para servir las mesas. 3Hermanos, escojan de entre ustedes a siete hombres de buena reputación, llenos del Espíritu y de sabiduría, para encargarles esta responsabilidad. 4Así nosotros nos dedicaremos de lleno a la oración y al ministerio de la palabra».
5Esta propuesta agradó a toda la asamblea. Escogieron a Esteban, hombre lleno de fe y del Espíritu Santo, y a Felipe, a Prócoro, a Nicanor, a Timón, a Parmenas y a Nicolás, que era de Antioquía y se había convertido al judaísmo. 6Los presentaron a los apóstoles, quienes oraron y les impusieron las manos.
7Y la palabra de Dios se difundía: el número de los discípulos aumentaba considerablemente en Jerusalén e incluso muchos de los sacerdotes obedecían a la fe.
Arresto de Esteban
8Esteban, hombre lleno de la gracia y del poder de Dios, hacía grandes prodigios y señales entre el pueblo. 9Discutían con él ciertos individuos de la sinagoga llamada de los Libertos, donde había judíos de Cirene y de Alejandría, de Cilicia y de la provincia de Asia. 10Como no podían hacer frente a la sabiduría ni al Espíritu con que hablaba Esteban, 11instigaron a unos hombres a decir: «Hemos oído a Esteban blasfemar contra Moisés y contra Dios».
12Agitaron al pueblo, a los líderes religiosos y a los maestros de la Ley. Se apoderaron de Esteban y lo llevaron ante el Consejo. 13Presentaron testigos falsos que declararon: «Este hombre no deja de hablar contra este lugar santo y contra la Ley. 14Le hemos oído decir que ese Jesús de Nazaret destruirá este lugar y cambiará las tradiciones que nos dejó Moisés».
15Todos los que estaban sentados en el Consejo fijaron la mirada en Esteban y vieron que su rostro se parecía al de un ángel.
Alegerea celor șapte diaconi1-6 Termenul apare mai târziu în NT ca substantiv desemnând o slujbă specifică în biserică. Este derivat din verbul diakoneo (a sluji, a avea grijă de ceva), din v. 2.
1În zilele acelea, când numărul ucenicilor se înmulțea, a existat o nemulțumire1 Termenul grecesc poate fi tradus și cu murmur, cârteală, dispută. a eleniștilor1 Cu referire la evreii născuți în afara Palestinei sau la evreii autohtoni a căror limbă și cultură erau puternic influențate de elenism. împotriva evreilor1 Cu referire la evreii autohtoni care vorbeau limba aramaică sau ebraică și erau apărători ai culturii evreiești., pentru că văduvele lor erau neglijate în ce privește împărțirea zilnică a hranei. 2Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și le‑au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese! 3Prin urmare, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați care au o bună mărturie, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care să‑i punem responsabili cu împlinirea acestei nevoi; 4iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea Cuvântului.“ 5Vorbirea aceasta a plăcut întregii mulțimi, așa că l‑au ales pe Ștefan, un bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohorus, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolaus, un prozelit din Antiohia; 6i‑au adus înaintea apostolilor, care s‑au rugat și și‑au pus mâinile peste ei.
7Astfel, Cuvântul lui Dumnezeu înainta, numărul ucenicilor se înmulțea foarte mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți ascultau de mesajul credinței.
Arestarea lui Ștefan
8Ștefan, plin de har și de putere, făcea mari minuni și semne în popor. 9Unii din sinagoga9 Lit.: întrunire sau loc de adunare; centru al comunității, loc public de rugăciune, de închinare și de citire a Scripturilor, constituit acolo unde existau cel puțin zece bărbați. Ca instituție, Sinagoga a apărut în timpul exilului babilonian (după anul 586 î.Cr.) [peste tot în carte]. numită „A oamenilor liberi9 Oameni care au fost eliberați din sclavie.“ – a celor din Cirena9 Vezi nota de la 2:10., a celor din Alexandria9 Capitala provinciei Egipt, al doilea oraș ca mărime din imperiu. Două din cele cinci cartiere ale orașului erau locuite de evrei. și a celor din Cilicia9 Provincie romană în SE Asiei Mici, învecinându‑se cu Siria și având capitala la Tarsus, orașul de unde provenea Saul (vezi 7:58). și din Asia9 Vezi nota de la 2:9. – s‑au ridicat și au purtat o dispută cu Ștefan. 10Dar nu puteau să se împotrivească înțelepciunii și Duhului prin care vorbea el. 11Atunci au instigat niște bărbați care să spună: „Noi l‑am auzit rostind cuvinte blasfemiatoare împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu!“ 12Au stârnit poporul, pe bătrâni și pe cărturari, s‑au repezit asupra lui, l‑au înșfăcat și l‑au dus înaintea Sinedriului. 13Apoi au adus în față niște martori mincinoși, care au zis: „Omul acesta nu încetează să rostească cuvinte împotriva acestui Lăcaș sfânt și împotriva Legii! 14Căci l‑am auzit spunând că Acest nazarinean, Isus, va distruge locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le‑a încredințat Moise!“ 15Toți cei ce ședeau în Sinedriu s‑au uitat țintă la Ștefan și au văzut că fața lui arăta ca fața unui înger.
