1Entonces José se abrazó al cuerpo de su padre y, llorando, lo besó. 2Luego ordenó a los médicos a su servicio que embalsamaran el cuerpo y así lo hicieron. 3El proceso para embalsamarlo tardó unos cuarenta días, que es el tiempo requerido. Los egipcios, por su parte, guardaron luto por Israel durante setenta días.
4Pasados los días de duelo, José se dirigió así a los miembros de la corte del faraón:
—Si me he ganado el respeto de la corte, díganle por favor al faraón 5que mi padre, antes de morirse, me hizo jurar que yo lo sepultaría en la tumba que él mismo se preparó en la tierra de Canaán. Por eso le ruego encarecidamente que me permita ir a sepultar a mi padre y luego volveré.
6El faraón respondió:
—Ve a sepultar a tu padre, conforme a la promesa que te pidió hacerle.
7José fue a sepultar a su padre. Lo acompañaron los servidores del faraón, es decir, los oficiales de su corte y toda la gente importante de Egipto. 8A estos se sumaron todos los familiares de José, sus hermanos y los de la casa de Jacob. En la región de Gosén dejaron únicamente a los niños y al ganado. 9También salieron con él carros y jinetes, formando así un cortejo muy grande.
10Al llegar al campo de Hatad, que está al otro lado del río Jordán, hicieron grandes y solemnes lamentaciones. Allí José guardó luto por su padre durante siete días. 11Cuando los cananeos que vivían en esa región vieron en el campo de Hatad aquellas manifestaciones de duelo, dijeron: «Los egipcios están haciendo un duelo muy solemne». Por eso al lugar, que está cerca del Jordán, lo llamaron Abel Misrayin.50:11 En hebreo, Abel Misrayin significa luto de los egipcios.
12Los hijos de Jacob hicieron con su padre lo que él había pedido: 13lo llevaron a la tierra de Canaán y lo sepultaron en la cueva que está en el campo de Macpela, frente a Mamré, en el mismo campo que Abraham había comprado a Efrón el hitita para sepultura de la familia. 14Luego de haber sepultado a su padre, José regresó a Egipto junto con sus hermanos y con toda la gente que lo había acompañado.
La promesa de José a sus hermanos
15Al reflexionar sobre la muerte de su padre, los hermanos de José concluyeron: «Tal vez José nos guarde rencor y ahora quiera vengarse de todo el mal que le hicimos». 16Por eso le mandaron a decir: «Antes de morir tu padre, dejó estas instrucciones: 17“Díganle a José que perdone, por favor, la terrible maldad y el pecado que sus hermanos cometieron contra él”. Así que, por favor, perdona la maldad de los siervos del Dios de tu padre».
Cuando José escuchó estas palabras, se echó a llorar.
18Luego sus hermanos se presentaron ante José, se inclinaron delante de él y dijeron:
—Aquí nos tienes; somos tus esclavos.
19—No tengan miedo —les contestó José—. ¿Puedo acaso tomar el lugar de Dios? 20Es verdad que ustedes pensaron hacerme mal, pero Dios transformó ese mal en bien para lograr lo que hoy estamos viendo: salvar la vida de mucha gente. 21Así que, ¡no tengan miedo! Yo cuidaré de ustedes y de sus hijos.
De ese modo José los consoló, pues les habló al corazón.
Muerte de José
22José y la familia de su padre permanecieron en Egipto. Alcanzó la edad de ciento diez años, 23y llegó a ver nacer a los hijos de Efraín hasta la tercera generación. Además, cuando nacieron los hijos de Maquir, hijo de Manasés, él los recibió sobre sus rodillas.50:23 recibió … rodillas. Es decir, fueron considerados como suyos.
24Tiempo después, José dijo a sus hermanos: «Yo estoy a punto de morir, pero, sin duda, Dios vendrá a ayudarlos y los llevará de este país a la tierra que prometió a Abraham, Isaac y Jacob». 25Entonces José hizo que sus hijos le prestaran juramento. Les dijo: «Sin duda, Dios vendrá a ayudarlos. Cuando esto ocurra, ustedes deberán llevarse de aquí mis huesos».
26José murió en Egipto a los ciento diez años. Una vez que lo embalsamaron, lo pusieron en un ataúd.
1Atunci Iosif s‑a aruncat pe fața tatălui său, a plâns și i‑a dat sărutare. 2Apoi Iosif le‑a poruncit slujitorilor săi doctori să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, și doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. 3După ce s‑au împlinit patruzeci de zile – căci acesta era timpul necesar pentru îmbălsămare – egiptenii l‑au jelit șaptezeci de zile. 4După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a vorbit celor de la curtea lui Faraon, zicând: „Dacă am găsit bunăvoință înaintea voastră4 Lit.: în ochii voștri., vă rog să‑i vorbiți lui Faraon astfel: 5«Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, eu sunt pe moarte. Să mă înmormântezi în mormântul meu, pe care mi l‑am săpat în țara Canaan’. De aceea dă‑mi voie, te rog, să mă sui acolo ca să‑l înmormântez pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»“ 6Faraon a zis: „Suie‑te și înmormântează‑l pe tatăl tău, așa cum te‑a pus să juri.“
7Iosif s‑a suit să‑și înmormânteze tatăl și împreună cu el s‑au suit toți slujitorii lui Faraon, bătrânii palatului lui și toți bătrânii țării Egiptului, 8toată familia lui Iosif, frații săi și familia tatălui său. Au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile lor. 9Împreună cu el s‑au suit care și călăreți, astfel încât convoiul era foarte mare. 10Când au ajuns la Aria lui Atad10 Sau: Aria Spinului; teren stâncos sau acoperit cu lut, aflat la marginea satului sau orașului, într‑o zonă expusă la vânt, unde localnicii își treierau grânele., care se află dincolo de Iordan, au jelit acolo mult și amarnic. Iosif a ținut o perioadă de bocet de șapte zile pentru tatăl său. 11Când locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul din Aria lui Atad, au zis: „Acesta este un mare bocet pentru Egipt.“ De aceea acelui loc i s‑a pus numele Abel-Mițrayim11 Denumirea Abel-Mițrayim înseamnă Bocetul Egiptului.. El se află dincolo de Iordan.
12Astfel, fiii lui Iacov au făcut pentru el așa cum le‑a poruncit acesta. 13Fiii săi l‑au dus în țara Canaan și l‑au înmormântat în peștera din ogorul Mahpela, la răsărit de Mamre, pe care Avraam a cumpărat‑o de la hititul Efron, împreună cu ogorul, ca teren pentru înmormântare. 14După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt, împreună cu frații săi și cu toți cei ce se suiseră cu el ca să‑și înmormânteze tatăl.
Bunătatea lui Iosif față de frații săi
15Când frații lui Iosif au văzut că tatăl lor murise, au zis: „Dacă cumva Iosif ne va dușmăni și ne va întoarce pe deplin tot răul pe care i l‑am făcut?“ 16De aceea au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit înainte de moarte, zicând: 17«Așa să‑i spuneți lui Iosif: ‘Oh, iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Acum, iartă, te rugăm, fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!“ Iosif a plâns când i‑au spus aceste cuvinte.
18Frații lui au venit, s‑au plecat înaintea lui și au zis:
– Iată, suntem robii tăi.
19Iosif le‑a răspuns:
– Nu vă temeți, căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? 20Voi ați plănuit împotriva mea ce este rău, dar Dumnezeu a plănuit aceasta spre bine, ca să țină în viață un popor numeros, așa cum face astăzi. 21Așadar, să nu vă temeți! Eu însumi vă voi asigura hrana, vouă și copiilor voștri.
Apoi i‑a mângâiat și le‑a vorbit pe placul inimii lor.
Moartea lui Iosif
22Iosif a locuit în Egipt împreună cu familia tatălui său. El a trăit o sută zece ani. 23Iosif i‑a văzut pe copiii lui Efraim până la a treia generație, iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, au fost născuți pe genunchii săi23 Vezi 30:3; 48:12. Gestul de a ține un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopției..
24Apoi Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu voi muri, dar Dumnezeu va veni sigur la voi și vă va duce din această țară în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, Isaac și Iacov.“ 25Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu va veni sigur la voi. Să luați atunci oasele mele de aici.“ 26Iosif a murit la vârsta de o sută zece ani. După ce l‑au îmbălsămat, l‑au pus într‑un sicriu, în Egipt.
