Éxodo 10 – NVI & NTLR

Nueva Versión Internacional

Éxodo 10:1-29

La plaga de langostas

1El Señor dijo a Moisés: «Ve a hablar con el faraón. En realidad, soy yo quien ha endurecido el corazón del faraón y sus funcionarios, para realizar entre ellos mis señales milagrosas. 2Lo hice para que puedas contarles a tus hijos y a tus nietos la dureza con que traté a los egipcios,10:2 la dureza … egipcios. Alt. cómo me burlé de los egipcios. y las señales que realicé entre ellos. Así sabrán que yo soy el Señor».

3Moisés y Aarón se presentaron ante el faraón y le advirtieron: «Así dice el Señor y Dios de los hebreos: “¿Hasta cuándo te opondrás a humillarte en mi presencia? Deja ir a mi pueblo para que me rinda culto. 4Si te niegas a dejarlos ir, mañana mismo traeré langostas sobre tu país. 5De tal manera cubrirán la superficie de la tierra que no podrá verse el suelo. Se comerán lo poco que haya quedado después del granizo, y acabarán con todos los árboles que haya en los campos. 6Infestarán tus casas, las de tus funcionarios y las de todos los egipcios. Será algo que ni tus padres ni tus antepasados vieron jamás, desde el día en que se establecieron en este país hasta la fecha”».

Dicho esto, Moisés se dio media vuelta y se retiró de la presencia del faraón.

7Entonces los funcionarios dijeron al faraón:

—¿Hasta cuándo este individuo será nuestra ruina? ¡Deja que el pueblo se vaya y que rinda culto al Señor su Dios! ¿Acaso no sabes que Egipto está arruinado?

8El faraón mandó llamar a Moisés y a Aarón para decirles:

—Vayan y rindan culto al Señor su Dios. Tan solo díganme quiénes van a ir.

9—Nos van a acompañar nuestros jóvenes y nuestros ancianos —respondió Moisés—. También nos acompañarán nuestros hijos y nuestras hijas, nuestras ovejas y vacas, pues vamos a celebrar la fiesta del Señor.

10—Que el Señor los acompañe —repuso el faraón—, ¡si es que yo dejo que se vayan con sus mujeres y sus hijos! ¡Claramente se ven sus malas intenciones!10:10 ¡Claramente … intenciones! Alt. ¡Tengan cuidado; los espera la aflicción! 11¡Pero no será como ustedes quieren! Si lo que quieren es rendirle culto al Señor, ¡vayan solo ustedes los hombres!

Y Moisés y Aarón fueron arrojados de la presencia del faraón.

12Entonces el Señor dijo a Moisés: «Extiende los brazos sobre todo Egipto, para que vengan langostas y cubran todo el país, y se coman todo lo que crece en los campos y todo lo que dejó el granizo».

13Moisés extendió su vara sobre Egipto, y el Señor hizo que todo ese día y toda esa noche un viento del este soplara sobre el país. A la mañana siguiente, el viento del este había traído las langostas, 14las cuales invadieron todo Egipto y se asentaron en gran número por todos los rincones del país. ¡Nunca antes hubo semejante plaga de langostas ni la habrá después! 15Eran tantas las langostas que cubrían la superficie de la tierra que ni el suelo podía verse. Se comieron todas las plantas del campo y todos los frutos de los árboles que dejó el granizo. En todo Egipto no quedó nada verde, ni en los árboles ni en las plantas.

16El faraón mandó llamar a Moisés y a Aarón a toda prisa y les dijo: «He pecado contra el Señor su Dios y contra ustedes. 17Yo les pido que perdonen mi pecado una vez más, y que rueguen por mí al Señor su Dios, para que por lo menos aleje de donde yo estoy esta plaga mortal».

18En cuanto Moisés salió de la presencia del faraón, rogó al Señor, 19y el Señor hizo entonces que el viento cambiara, y que un fuerte viento del oeste se llevara las langostas y las echara al mar Rojo.10:19 Lit. mar de las Cañas. Término con el que se designa en la Biblia al mar Rojo en su parte septentrional. En todo Egipto no quedó una sola langosta. 20Pero el Señor endureció el corazón del faraón y este no dejó que los israelitas se fueran.

La plaga de tinieblas

21El Señor dijo a Moisés: «Levanta los brazos al cielo, para que todo Egipto se cubra de tinieblas, ¡tinieblas tan densas que se puedan palpar!». 22Moisés levantó los brazos al cielo, y durante tres días todo Egipto quedó envuelto en densas tinieblas. 23Durante ese tiempo los egipcios no podían verse unos a otros ni moverse de su sitio. Sin embargo, en todos los hogares israelitas había luz.

24Entonces el faraón mandó llamar a Moisés y le dijo:

—Vayan y rindan culto al Señor. Llévense también a sus hijos, pero dejen atrás sus ovejas y sus vacas.

25A esto respondió Moisés:

—¡Al contrario! Tú vas a darnos los sacrificios y holocaustos que hemos de presentar al Señor nuestro Dios, 26y además nuestro ganado tiene que ir con nosotros. ¡No puede quedarse aquí ni una sola pezuña! Para rendirle culto al Señor nuestro Dios tendremos que tomar algunos de nuestros animales, y no sabremos cuáles debemos presentar como ofrenda hasta que lleguemos allá.

27Pero el Señor endureció el corazón del faraón, y este no quiso dejarlos ir, 28sino que le gritó a Moisés:

—¡Largo de aquí! ¡Y cuidado con volver a presentarte ante mí! El día que vuelvas a verme, puedes darte por muerto.

29—¡Bien dicho! —respondió Moisés—. ¡Jamás volveré a verte!

Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 10:1-29

A opta urgie: lăcustele

1Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon, căci i‑am împietrit1 Lit.: i‑am făcut‑o grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima atât lui, cât și slujitorilor săi, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lor, 2iar voi să puteți istorisi în auzul copiilor și al nepoților voștri cât de aspru M‑am purtat cu egiptenii și ce semne am făcut în mijlocul lor și astfel să știți că Eu sunt Domnul.“

3Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: «Până când vei refuza să te smerești înaintea Mea? Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 4Căci, dacă refuzi să‑Mi lași poporul să plece, iată, voi aduce mâine lăcuste pe teritoriul tău. 5Ele vor acoperi întinderea5 Lit.: ochiul. țării și nimeni nu va mai putea vedea pământul. Ele vor devora tot ce v‑a mai rămas după grindină, vor devora orice copac care crește pe câmp și 6îți vor umple palatele, casele slujitorilor tăi și ale tuturor egiptenilor. Va fi ceva ce nici părinții, nici părinții părinților tăi n‑au văzut de când sunt ei pe pământ și până în ziua aceasta.»“ Apoi ei s‑au întors și au ieșit de la Faraon. 7Slujitorii lui Faraon i‑au zis acestuia: „Până când va fi omul acesta o cursă pentru noi? Lasă‑i pe oamenii aceștia să plece ca să slujească Domnului, Dumnezeul lor. Încă nu înțelegi că Egiptul este ruinat?“ 8Moise și Aaron au fost aduși înapoi la Faraon și el le‑a zis:

– Duceți‑vă! Slujiți Domnului, Dumnezeul vostru! Dar cine dintre voi va merge?

9Moise i‑a răspuns:

– Vom merge cu tinerii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu turmele și cirezile noastre, pentru că avem de ținut o sărbătoare în cinstea Domnului.

10El le‑a zis:

– Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați pe voi și pe copiii voștri! Băgați de seamă, căci știu că aveți de gând să faceți ceva rău10 Sau: Băgați de seamă, căci o s‑o pățiți.! 11Nu așa; duceți‑vă doar voi, bărbații, și slujiți Domnului, căci aceasta ați cerut.

Și au fost alungați dinaintea lui Faraon.

12După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna peste țara Egiptului, ca să iasă lăcustele peste ea și să devoreze orice plantă din țara Egiptului, tot ce a mai rămas după grindină.“ 13Moise și‑a întins toiagul peste țara Egiptului, și Domnul a adus vântul de răsărit peste țară toată ziua aceea și toată noaptea. Când s‑a făcut dimineață, vântul de răsărit a adus lăcustele. 14Lăcustele au venit peste toată țara Egiptului și s‑au așezat pe întreg teritoriul ei. Era un roi de lăcuste atât de numeros, cum n‑a mai fost vreodată și nu va mai fi. 15Ele au acoperit întreaga țară, și tot pământul s‑a înnegrit. Au devorat toate plantele din țară și tot rodul pomilor pe care l‑a lăsat grindina. În toată țara Egiptului n‑a mai rămas nimic verde, nici copaci și nici plante pe câmp. 16Faraon i‑a chemat repede pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, și împotriva voastră. 17Iartă‑mi păcatul și de data acesta și rugați‑vă Domnului, Dumnezeul vostru, ca să îndepărteze de la mine această urgie de moarte.“

18Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugat Domnului. 19Domnul a făcut să sufle dinspre apus un vânt foarte puternic care a luat lăcustele și le‑a aruncat în Marea Roșie19 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. Nicio lăcustă n‑a rămas pe întreg teritoriul Egiptului. 20Dar Domnul i‑a împietrit20 Vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și acesta nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece.

A noua urgie: întunericul

21Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer și va fi întuneric peste toată țara Egiptului, atât de întuneric, încât să‑l poți pipăi.“ 22Moise și‑a întins mâna spre cer și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului timp de trei zile. 23Nu se vedeau unii pe alții și timp de trei zile nu s‑a ridicat niciunul din locul în care era. Dar toți fiii lui Israel au avut lumină în locuințele lor.

24Faraon l‑a chemat pe Moise și i‑a zis:

– Duceți‑vă! Slujiți Domnului. Copiii voștri pot merge cu voi, însă turmele și cirezile voastre vor rămâne.

25Moise a răspuns:

– Ne vei da tu în mâini jertfe și arderi‑de‑tot, pe care să le aducem Domnului, Dumnezeul nostru? 26Și vitele noastre trebuie să meargă cu noi. Nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom lua ca să‑I slujim Domnului, Dumnezeul nostru, și până vom ajunge acolo nu știm ce vom folosi ca să‑I slujim Domnului.

27Dar Domnul i‑a împietrit27 Vezi nota de la Ex. 4:21. inima lui Faraon și acesta n‑a vrut să‑i lase să plece.

28Apoi Faraon i‑a zis:

– Pleacă de la mine! Ferește‑te să‑mi mai vezi fața, pentru că, în ziua în care‑mi vei vedea fața, vei muri.

29Moise i‑a răspuns:

– Să fie precum ai zis. Nu‑ți voi mai vedea fața.