ጭድ አልባ ሸክላ
1ከዚህ በኋላ ሙሴና አሮን ወደ ፈርዖን ሄደው፣ “የእስራኤል አምላክ እግዚአብሔር (ኤሎሂም ያህዌ) ‘በምድረ በዳ በዓል እንዲያደርግልኝ ሕዝቤን ልቀቅ’ ይላል” አሉት።
2ፈርዖንም “እንድታዘዘውና እስራኤልን እንድለቅለት ለመሆኑ ይህ እግዚአብሔር (ያህዌ) ማነው? እግዚአብሔርን (ያህዌ) አላውቅም፤ እስራኤልንም አልለቅም” አለ።
3እነርሱም፣ “የዕብራውያን አምላክ (ኤሎሂም) ለእኛ ተገልጦልናል፤ የሦስት ቀን መንገድ ወደ ምድረ በዳው ተጕዘን ለአምላካችን ለእግዚአብሔር (ያህዌ) መሥዋዕት እንድንሠዋ ፍቀድልን፤ አለዚያ ግን በመቅሠፍት ወይም በሰይፍ ይመታናል” አሉት።
4የግብፅ ንጉሥም፣ “እናንተ ሙሴና አሮን፤ ለምንድን ነው ሕዝቡን ሥራ የምታስፈቱት? በሉ እናንተም ወደየሥራችሁ ተመለሱ!” 5ፈርዖንም፣ “እነሆ፤ አሁን የምድሪቱ ሕዝብ እጅግ ብዙ ነው፤ እናንተም እንዳይሠሩ እያደረጋችኋቸው ነው” አለ።
6በዚያኑ ዕለት ፈርዖን ለባሪያ ተቈጣጣሪዎቹና ለሕዝቡ አለቆች እንዲህ ሲል ትእዛዝ ሰጠ፤ 7“ለጡብ ሥራ የሚያስፈልጋቸውን ጭድ ካለበት ቦታ ሄደው ራሳቸው ያምጡ እንጂ ከእንግዲህ እናንተ እንዳታቀርቡላቸው። 8ሆኖም ቀድሞ በሚያቀርቡት ሸክላ ልክ ሠርተው እንዲያቀርቡ አድርጓቸው። የሥራ ድርሻቸውን አትቀንሱ። ሰነፎች ናቸው፤ ‘ሄደን ለአምላካችን መሥዋዕት እንሠዋ’ የሚሉትም ለዚህ ነው። 9ለሐሰት ወሬ ስፍራ ሳይሰጡ ተግተው እንዲሠሩ ሥራውን አክብዱባቸው።”
10ከዚያም የባሪያ ተቈጣጣሪዎቹና አለቆቹ ወጥተው ለሕዝቡ፣ “ፈርዖን የሚለው ይህ ነው፤ ‘ከእንግዲህ ጭድ አልሰጣችሁም፤ 11ሂዱና የራሳችሁን ጭድ ከየትም ፈልጋችሁ አምጡ፤ የሥራ ድርሻችሁ ግን ከቶ አይቀነስም’ ” አሉ። 12ስለዚህም ሕዝቡ በጭድ ፈንታ ገለባ ለመሰብሰብ በግብፅ ምድር ሁሉ ተሰማሩ።
13የባሪያ ተቈጣጣሪዎቹም “በየዕለቱ መሥራት የሚገባችሁ ሥራ ቀድሞ ጭድ ስናቀርብላችሁ ከምትሠሩት ሥራ ማነስ የለበትም” እያሉ ያጣድፏቸው ነበር። 14የሥራው የቅርብ ኀላፊዎች ተደርገው በፈርዖን የባሪያ ተቈጣጣሪዎች የተመደቡት እስራኤላውያንም፣ “የትናንቱንም ሆነ የዛሬውን ሸክላ ሥራ ድርሻችሁን እንደ ቀድሞው ለምን አላሟላችሁም?” እየተባሉ ይጠየቁና ይገረፉ ነበር።
15ከዚያም ሥራውን በቅርብ ሆነው የሚቈጣጠሩት እስራኤላውያን ኀላፊዎች ፈርዖን ፊት ቀርበው እንዲህ ሲሉ አቤቱታ አቀረቡ፤ “እኛን ባሮችህን እንደዚህ የምታደርገን ለምንድን ነው? 16ለእኛ ለባሮችህ ጭድ ሳያቀርቡልን ሸክላ ሥሩ ይሉናል፤ ጥፋቱ የገዛ ሰዎችህ ሆኖ ሳለ እኛ ባሮችህ ግን እንገረፋለን።”
17ፈርዖንም እንዲህ አለ፤ “ልግመኞች! እናንተ ልግመኞች! እየደጋገማችሁ ‘እንሂድ ለእግዚአብሔር (ያህዌ) እንሠዋ’ የምትሉት ለዚህ ነው። 18በሉ አሁንም ወደ ሥራችሁ ተመለሱ፤ ምንም ጭድ አይሰጣችሁም፤ ያም ሆኖ ግን የተመደበላችሁን ሸክላ ማምረት አለባችሁ።”
19እስራኤላውያን ኀላፊዎችም፣ “በየቀኑ የምትሠሩት ሸክላ ቍጥሩ ቀድሞ ከሚሠራው ሸክላ ማነስ የለበትም” ተብሎ ሲነገራቸው ችግር ላይ መውደቃቸውን ተረዱት። 20ከፈርዖን ዘንድ እንደ ተመለሱ ሲጠብቋቸው የነበሩትን ሙሴንና አሮንን አግኝተው፣ 21“እግዚአብሔር (ያህዌ) ይይላችሁ፤ ይፍረድባችሁም፤ ፈርዖንና ሹማምቱ እንዲጠየፉን አደረጋችሁ፤ እንዲገድሉን በእጃቸው ሰይፍ ሰጣችኋቸው” አሏቸው።
እግዚአብሔር እንደሚታደግ ተስፋ ሰጠ
22ሙሴም ወደ እግዚአብሔር (ያህዌ) ተመልሶ፣ “አቤቱ ጌታ (አዶናይ) ሆይ፤ በዚህ ሕዝብ ላይ መከራ ያመጣኸው ለምንድን ነው? የላክኸኝ ለዚሁ ነው? 23በአንተ ስም እናገር ዘንድ ወደ ፈርዖን ከሄድሁበት ጊዜ ጀምሮ፣ እርሱ በዚህ ሕዝብ ላይ አበሳ አምጥቷል፤ አንተም ሕዝብህን ከቶ አልታደግኸውም” አለው።
Moise și Aaron înaintea lui Faraon
1După aceea, Moise și Aaron s‑au dus la Faraon și i‑au zis:
– Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Lasă‑Mi poporul să plece ca să țină o sărbătoare pentru Mine în pustie.“
2Dar Faraon a răspuns:
– Cine este Domnul ca să ascult de glasul Lui și să‑l las pe Israel să plece? Nu‑L cunosc pe Domnul și nu‑l voi lăsa pe Israel să plece.
3Atunci ei au zis:
– Dumnezeul evreilor S‑a întâlnit cu noi. Lasă‑ne, te rugăm, să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeul nostru, căci altfel El va veni peste noi cu molimă și cu sabie.
4Dar regele Egiptului le‑a zis:
– Moise și Aaron, de ce abateți poporul de la lucrul lui? Întoarceți‑vă la treburile voastre!
5Apoi Faraon a zis:
– Iată cât de numeros este acum poporul țării, și voi vreți să‑l opriți de la lucru!
6În aceeași zi, Faraon le‑a poruncit asupritorilor6, 14 Vezi nota de la 3:7. poporului și supraveghetorilor acestuia, zicând: 7„Să nu mai dați poporului paie pentru facerea cărămizilor, ca mai înainte! Să se ducă ei înșiși să‑și adune paie. 8Totuși, veți cere de la ei același număr de cărămizi pe care îl făceau înainte. Nu veți scădea nimic din el, căci sunt leneși. De aceea strigă, zicând: «Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Dumnezeului nostru!» 9Să li se îngreuneze lucrul acestor oameni, ca să se ocupe de el și să nu ia seama la cuvinte mincinoase.“
10Asupritorii poporului și supraveghetorii lui au ieșit și au anunțat poporul, zicând: „Așa vorbește Faraon: «Nu vă mai dau paie. 11Mergeți voi înșivă și adunați‑vă paie de oriunde găsiți, însă să știți că norma voastră nu va fi micșorată.»“ 12Poporul s‑a răspândit prin toată țara Egiptului ca să adune miriște în loc de paie. 13Asupritorii îi grăbeau, zicând: „Terminați‑vă lucrările, norma zilnică, la fel ca atunci când erau paie!“ 14Supraveghetorii fiilor lui Israel, care fuseseră puși responsabili peste ei de către asupritorii numiți de Faraon, erau bătuți și întrebați: „De ce n‑ați terminat ieri și astăzi norma de cărămizi pe care‑o făceați înainte?“
15Atunci supraveghetorii fiilor lui Israel au venit și s‑au plâns lui Faraon, zicând:
– De ce te porți așa cu robii tăi? 16Nu li se mai dau paie robilor tăi, și totuși ni se spune: „Faceți cărămizi!“ Iată că robii tăi sunt bătuți, dar vina este a poporului tău.
17Faraon a răspuns:
– Leneșilor! Asta sunteți, niște leneși! De aceea ziceți: „Lasă‑ne să plecăm ca să aducem jertfe Domnului.“ 18Și acum, plecați și munciți! Nu vi se vor mai da paie, dar va trebui să faceți aceeași normă de cărămizi.
19Supraveghetorii fiilor lui Israel și‑au dat seama că sunt în necaz când li s‑a spus: „Nu vi se va micșora norma zilnică de cărămizi!“ 20Când au ieșit de la Faraon, s‑au întâlnit cu Moise și cu Aaron, care stăteau acolo ca să‑i întâmpine. 21Ei le‑au zis: „Domnul să Se uite la voi și să judece, pentru că ne‑ați făcut de nesuferit în ochii lui Faraon și în ochii slujitorilor săi, dându‑le sabia în mână ca să ne ucidă.“
22Atunci Moise s‑a întors la Domnul și L‑a întrebat:
– Stăpâne, de ce ai adus rău peste acest popor? De ce m‑ai trimis? 23De când am venit și i‑am vorbit lui Faraon în Numele Tău, el a făcut și mai mult rău poporului, iar Tu nu Ți‑ai eliberat nicidecum poporul.
