The Message

Romans 1

1I, Paul, am a devoted slave of Jesus Christ on assignment, authorized as an apostle to proclaim God’s words and acts. I write this letter to all the believers in Rome, God’s friends.

2-7 The sacred writings contain preliminary reports by the prophets on God’s Son. His descent from David roots him in history; his unique identity as Son of God was shown by the Spirit when Jesus was raised from the dead, setting him apart as the Messiah, our Master. Through him we received both the generous gift of his life and the urgent task of passing it on to others who receive it by entering into obedient trust in Jesus. You are who you are through this gift and call of Jesus Christ! And I greet you now with all the generosity of God our Father and our Master Jesus, the Messiah.

8-12 I thank God through Jesus for every one of you. That’s first. People everywhere keep telling me about your lives of faith, and every time I hear them, I thank him. And God, whom I so love to worship and serve by spreading the good news of his Son—the Message!—knows that every time I think of you in my prayers, which is practically all the time, I ask him to clear the way for me to come and see you. The longer this waiting goes on, the deeper the ache. I so want to be there to deliver God’s gift in person and watch you grow stronger right before my eyes! But don’t think I’m not expecting to get something out of this, too! You have as much to give me as I do to you.

13-15 Please don’t misinterpret my failure to visit you, friends. You have no idea how many times I’ve made plans for Rome. I’ve been determined to get some personal enjoyment out of God’s work among you, as I have in so many other non-Jewish towns and communities. But something has always come up and prevented it. Everyone I meet—it matters little whether they’re mannered or rude, smart or simple—deepens my sense of interdependence and obligation. And that’s why I can’t wait to get to you in Rome, preaching this wonderful good news of God.

16-17 It’s news I’m most proud to proclaim, this extraordinary Message of God’s powerful plan to rescue everyone who trusts him, starting with Jews and then right on to everyone else! God’s way of putting people right shows up in the acts of faith, confirming what Scripture has said all along: “The person in right standing before God by trusting him really lives.”

Ignoring God Leads to a Downward Spiral

18-23 But God’s angry displeasure erupts as acts of human mistrust and wrongdoing and lying accumulate, as people try to put a shroud over truth. But the basic reality of God is plain enough. Open your eyes and there it is! By taking a long and thoughtful look at what God has created, people have always been able to see what their eyes as such can’t see: eternal power, for instance, and the mystery of his divine being. So nobody has a good excuse. What happened was this: People knew God perfectly well, but when they didn’t treat him like God, refusing to worship him, they trivialized themselves into silliness and confusion so that there was neither sense nor direction left in their lives. They pretended to know it all, but were illiterate regarding life. They traded the glory of God who holds the whole world in his hands for cheap figurines you can buy at any roadside stand.

24-25 So God said, in effect, “If that’s what you want, that’s what you get.” It wasn’t long before they were living in a pigpen, smeared with filth, filthy inside and out. And all this because they traded the true God for a fake god, and worshiped the god they made instead of the God who made them—the God we bless, the God who blesses us. Oh, yes!

26-27 Worse followed. Refusing to know God, they soon didn’t know how to be human either—women didn’t know how to be women, men didn’t know how to be men. Sexually confused, they abused and defiled one another, women with women, men with men—all lust, no love. And then they paid for it, oh, how they paid for it—emptied of God and love, godless and loveless wretches.

28-32 Since they didn’t bother to acknowledge God, God quit bothering them and let them run loose. And then all hell broke loose: rampant evil, grabbing and grasping, vicious backstabbing. They made life hell on earth with their envy, wanton killing, bickering, and cheating. Look at them: mean-spirited, venomous, fork-tongued God-bashers. Bullies, swaggerers, insufferable windbags! They keep inventing new ways of wrecking lives. They ditch their parents when they get in the way. Stupid, slimy, cruel, cold-blooded. And it’s not as if they don’t know better. They know perfectly well they’re spitting in God’s face. And they don’t care—worse, they hand out prizes to those who do the worst things best!

Nouă Traducere În Limba Română

Romani 1

Salutări

1Pavel, rob al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, pus deoparte pentru Evanghelia[a] lui Dumnezeu, pe care El o promisese mai dinainte prin profeţii Săi în Sfintele Scripturi şi care se referă la Fiul Său – născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte Duhul sfinţeniei, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu[b], prin învierea dintre cei morţi – adică la Isus Cristos, Domnul nostru, prin Care am primit harul şi apostolatul, ca să aducem, de dragul Numelui Său, la ascultarea credinţei pe toate neamurile, între care sunteţi şi voi, cei chemaţi să fiţi ai lui Isus Cristos. Deci, tuturor celor care sunt preaiubiţi ai lui Dumnezeu în Roma, chemaţi să fie sfinţi: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Dorinţa lui Pavel de a vizita Roma

Mai întâi, Îi mulţumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toţi, întrucât credinţa voastră este vestită în întreaga lume. Căci Dumnezeu, Căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său, îmi este martor că îmi aduc aminte neîncetat de voi, 10 cerând întotdeauna în rugăciunile mele ca, cel puţin acum, prin voia lui Dumnezeu, să reuşesc să vin la voi. 11 Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră, 12 pentru ca atât voi, cât şi eu, să fim încurajaţi în acelaşi timp – voi prin credinţa mea, iar eu prin a voastră. 13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am şi printre voi vreun rod, tot aşa cum am şi printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat. 14 Eu sunt dator atât grecilor, cât şi barbarilor[c], atât celor înţelepţi, cât şi celor neştiutori, 15 astfel că, în ce mă priveşte pe mine, sunt dornic să vă predic Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

Puterea Evangheliei

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –, 17 deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, care vine din credinţă şi care duce la credinţă[d], aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“[e]

Mânia lui Dumnezeu împotriva nedreptăţii

18 Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei lipse de evlavie şi împotriva oricărei nedreptăţi a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nedreptate. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci Dumnezeu le-a arătat. 20 De la crearea lumii, însuşirile Lui invizibile – puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui – au fost percepute clar, fiind înţelese din ceea ce a fost creat, pentru ca ei să fie fără scuză, 21 fiindcă, deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu L-au slăvit ca Dumnezeu şi nici nu I-au mulţumit, şi astfel gândirea lor a devenit fără folos, iar mintea lor nesăbuită s-a întunecat. 22 Pretinzând că sunt înţelepţi, au înnebunit 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după asemănarea omului muritor, a păsărilor, a patrupedelor şi a animalelor care se târăsc[f].

24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, ca să urmeze poftele inimilor lor, dezonorându-şi astfel trupurile între ei. 25 Ei au schimbat adevărul lui Dumnezeu într-o minciună şi s-au închinat şi au slujit creaţiei în locul Creatorului, Care este binecuvântat în veci. Amin! 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat pradă viciilor ruşinoase, căci femeile lor au schimbat relaţiile intime naturale cu unele care sunt contrare naturii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit relaţiile intime naturale cu femeile şi s-au aprins de poftă unii pentru alţii, săvârşind lucruri scârboase unii cu alţii şi primind astfel în ei înşişi răsplata pe care o meritau pentru rătăcirea lor. 28 Şi fiindcă n-au încuviinţat să-L aibă pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat pradă minţii lor corupte, ca să facă lucruri ce nu se cuvin. 29 Sunt plini de orice fel de nedreptate, de nelegiuire, de lăcomie, de răutate; sunt plini de invidie, ucidere, ceartă, înşelătorie, sunt duşmănoşi, şoptitori, 30 bârfitori, Îl urăsc pe Dumnezeu, sunt obraznici, aroganţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, 31 necugetaţi, nu-şi ţin promisiunile, sunt fără afecţiune, nemiloşi. 32 Şi, deşi cunosc hotărârea lui Dumnezeu, potrivit căreia cei ce înfăptuiesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, ci îi şi încuviinţează pe cei ce le înfăptuiesc.

Notas al pie

  1. Romani 1:1 Sau: Vestea Bună; peste tot în carte
  2. Romani 1:4 Sau: în ce priveşte Duhul sfinţeniei, desemnat Fiul-lui-Dumnezeu-cu-putere (de remarcat că Isus, prin înviere, nu a fost desemnat Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul-lui-Dumnezeu-cu-putere; El era Fiul lui Dumnezeu şi înainte de înviere)
  3. Romani 1:14 Termenul de barbar avea în lumea antică sensul general de „străin de rasa greacă“, între grec şi barbar existând o opoziţie etnică şi culturală, „barbar“ având adesea un sens peiorativ
  4. Romani 1:17 Sau: Dumnezeu, care este de la început şi până la sfârşit prin credinţă
  5. Romani 1:17 Vezi Hab. 2:4
  6. Romani 1:23 Sau: animalelor care mişună; termenul ebraic tradus în greacă face referire la toate celelalte animale mai mărunte, distincte de vite şi de animalele sălbatice mari; de asemenea, termenul poate include şi insectele (vezi Gen. 1:24 şi nota)