1Now the word of the LORD came unto Jonah the son of Amittai, saying,1.1 Jonah: Gr. Jonas 2Arise, go to Nineveh, that great city, and cry against it; for their wickedness is come up before me. 3But Jonah rose up to flee unto Tarshish from the presence of the LORD, and went down to Joppa; and he found a ship going to Tarshish: so he paid the fare thereof, and went down into it, to go with them unto Tarshish from the presence of the LORD.
4¶ But the LORD sent out a great wind into the sea, and there was a mighty tempest in the sea, so that the ship was like to be broken.1.4 sent out: Heb. cast forth1.4 was like…: Heb. thought to be broken 5Then the mariners were afraid, and cried every man unto his god, and cast forth the wares that were in the ship into the sea, to lighten it of them. But Jonah was gone down into the sides of the ship; and he lay, and was fast asleep. 6So the shipmaster came to him, and said unto him, What meanest thou, O sleeper? arise, call upon thy God, if so be that God will think upon us, that we perish not. 7And they said every one to his fellow, Come, and let us cast lots, that we may know for whose cause this evil is upon us. So they cast lots, and the lot fell upon Jonah. 8Then said they unto him, Tell us, we pray thee, for whose cause this evil is upon us; What is thine occupation? and whence comest thou? what is thy country? and of what people art thou? 9And he said unto them, I am an Hebrew; and I fear the LORD, the God of heaven, which hath made the sea and the dry land.1.9 the LORD: or, JEHOVAH 10Then were the men exceedingly afraid, and said unto him, Why hast thou done this? For the men knew that he fled from the presence of the LORD, because he had told them.1.10 exceedingly…: Heb. with great fear
11¶ Then said they unto him, What shall we do unto thee, that the sea may be calm unto us? for the sea wrought, and was tempestuous.1.11 may…: Heb. may be silent from us1.11 wrought…: or, grew more and more tempestuous: Heb. went 12And he said unto them, Take me up, and cast me forth into the sea; so shall the sea be calm unto you: for I know that for my sake this great tempest is upon you. 13Nevertheless the men rowed hard to bring it to the land; but they could not: for the sea wrought, and was tempestuous against them.1.13 rowed: Heb. digged1.13 wrought…: or, grew more and more tempestuous: Heb. went 14Wherefore they cried unto the LORD, and said, We beseech thee, O LORD, we beseech thee, let us not perish for this man’s life, and lay not upon us innocent blood: for thou, O LORD, hast done as it pleased thee. 15So they took up Jonah, and cast him forth into the sea: and the sea ceased from her raging.1.15 ceased: Heb. stood 16Then the men feared the LORD exceedingly, and offered a sacrifice unto the LORD, and made vows.1.16 offered…: Heb. sacrifice unto the LORD, and vowed vows
17¶ Now the LORD had prepared a great fish to swallow up Jonah. And Jonah was in the belly of the fish three days and three nights.1.17 belly: Heb. bowels
Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului
1Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,1 Vezi 2 Regi 14:25. zicând: 2„Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“
3Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș3 Colonie feniciană în vestul Mediteranei, probabil în Spania sau Sardinia; pentru oamenii din vremea aceea, Tarșișul reprezenta capătul de apus al lumii., departe de fața Domnului. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului.
4Domnul însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. 5Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.
Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. 6Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“
7Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona.
8Atunci ei l‑au întrebat:
– Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?
9El le‑a răspuns:
– Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!
10Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat:
– Ce‑ai făcut?
(Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)
11Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși:
– Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?
12El le‑a răspuns:
– Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!
13Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14Atunci au strigat către Domnul și au zis: „Oh, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“ 15Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia. 16Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de Domnul. Ei I‑au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.
17Domnul a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.
