137
1バビロンの川のほとりに座り、
私たちはエルサレムのことを思って泣きました。
2手にしていた竪琴も、柳の枝にかけてしまいました。
3-4それなのに、冷酷な征服者たちは、
余興にシオンの歌を歌えと言うのです。
歌う気になどなれません。
5-6ああエルサレムよ。
もし私がおまえを忘れるようなことがあれば、
私の右手が琴の弾き方を忘れるように。
私がおまえへの愛を失うようなことがあれば、
もう二度と歌えなくなるように。
7主よ、バビロン軍によるエルサレム陥落の日の、
エドム人たちの仕打ちを忘れないでください。
彼らは「エルサレムを破壊してしまえ」
と叫んだのです。
8どう猛な野獣バビロンよ。おまえは滅ぼされる。
おまえを滅ぼす人に、祝福があるように。
おまえは私たちを滅ぼしたからだ。
9おまえの赤ん坊を、岩に投げつける人に、
祝福があるように。
Psalmul 137
1Pe malurile râurilor Babilonului,
stăteam jos și plângeam amintindu‑ne de Sion.
2Ne atârnaserăm lirele
în sălciile din ținutul acela,
3căci acolo, cei ce ne‑au luat captivi ne cereau cântări,
asupritorii noștri ne cereau bucurie:
„Cântați‑ne din cântările Sionului!“
4Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?
5Ierusalime, dacă te voi uita,
să‑și uite și dreapta mea destoinicia!
6Limba mea să se lipească de cerul gurii mele,
dacă nu‑mi voi aminti de tine
și dacă nu voi face din Ierusalim culmea bucuriei mele!
7Doamne, adu‑Ți aminte de fiii lui Edom,
care, în ziua distrugerii Ierusalimului,
ziceau: „Radeți!
Radeți tot până la temelie!“
8Fiică distrusă8 Sau: distrugătoare. a Babilonului!
Ferice de acela care‑ți va răsplăti
ceea ce ne‑ai făcut!
9Ferice de cel ce‑i va apuca pe copiii tăi
și‑i va zdrobi de stâncă!
