Een oproep tot rechtvaardigheid en liefde
1In het vierde regeringsjaar van koning Darius, ontving Zacharia op de vierde dag van de negende maand een boodschap van de Here. 2De Joden uit de stad Betel stuurden een delegatie onder leiding van Sarezer en Regem-Melech naar de tempel van de Here van de hemelse legers in Jeruzalem om de gunst van de Here af te smeken. 3Zij wilden de priesters en profeten ook vragen of zij zich moesten houden aan het oude gebruik om jaarlijks in de vijfde maand onder tranen te vasten, zoals zij nu al zo lang deden.
4Dit was het antwoord dat de Here hun via mij gaf: 5‘Zeg tegen het volk en de priesters: “Tijdens die zeventig jaar van ballingschap, toen u vastte en rouwde in de vijfde en zevende maand, hebt u dat toen wel van harte voor Mij gedaan? 6Zelfs nu op uw heilige feesten, denkt u niet aan Mij, maar alleen aan lekker eten en drinken!” 7Vele jaren geleden, toen Jeruzalem een welvarende stad was en haar zuidelijke voorsteden op de vlakte dichtbevolkt waren, waarschuwden de profeten hun dat deze houding zou leiden tot hun ondergang. En dat is ook gebeurd.’
8Toen ontving Zacharia deze boodschap van de Here: 9‘Dit zegt de Here van de hemelse legers: “Laat het bij de rechtspraak eerlijk toegaan, heb liefde voor elkaar en behandel elkaar welwillend. 10Maak een einde aan de onderdrukking van weduwen en wezen, buitenlanders en armen. En houd op elkaars ondergang te beramen. 11Uw voorouders wilden niet luisteren naar deze boodschap. Zij keerden zich botweg om en stopten hun vingers in hun oren om Mij niet te hoeven horen.” 12Zij maakten hun hart zo hard als diamant om te voorkomen dat de woorden van de Here van de hemelse legers tot hen zouden doordringen. Zij verwierpen de wetten die Hij hun door zijn Geest via de vroegere profeten had bekendgemaakt. Daardoor werd de Here van de hemelse legers toornig op hen. 13“Zoals Ik riep zonder dat zij gehoor gaven, zo zal Ik hen niet horen als zij Mij roepen,” zegt de Here van de hemelse legers. 14“Ik joeg hen als door een wervelwind uiteen naar vreemde volken. Hun land werd een woestenij waar niemand meer doorheen wilde reizen. Het lieflijke land lag er kaal en verlaten bij.” ’
Adevărata închinare: dreptatea, bunătatea și mila
1În cel de‑al patrulea an al împăratului Darius, Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, luna Chislev1 7 decembrie 518 î.Cr.. 2Cei din Betel îi trimiseseră pe Sarețer și pe Reghem-Melek, împreună cu oamenii săi, ca să se roage Domnului 3și să‑i întrebe pe preoții din Casa Domnului Oștirilor și pe profeți: „Trebuie să plângem în luna a cincea3 Vezi nota de la 8:19. și să ne consacrăm la fel cum am făcut atâția ani?“
4Atunci Cuvântul Domnului Oștirilor mi‑a vorbit, zicând:
5„Vorbește întregului popor al țării și preoților astfel: «Când ați postit și ați jelit în lunile a cincea și a șaptea5 Vezi nota de la 8:19., în timpul acestor șaptezeci de ani, oare pentru Mine ați postit voi? 6Iar când mâncați și beți, oare nu pentru voi înșivă mâncați și beți? 7Nu sunt acestea cuvintele pe care le‑a vestit Domnul prin profeții cei dintâi, când Ierusalimul era locuit și în pace, alături de cetățile din jurul lui, iar Neghevul7 Ținutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Șeba și Kadeș-Barnea. Termenul neghev este folosit adesea pentru a indica sudul, având acest sens în unele pasaje biblice. și zona deluroasă7 Ebr.: Șefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei. erau și ele locuite?»“
8Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Zaharia, zicând: 9„Așa vorbește Domnul Oștirilor: «Înfăptuiți judecată dreaptă și fiecare să arate bunătate și milă față de semenul său! 10Nu asupriți pe văduvă sau pe orfan, nici pe străin sau pe sărac și niciunul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său!»
11Dar ei au refuzat să asculte, și‑au întors umărul cu încăpățânare și și‑au astupat urechile ca să n‑audă! 12Și‑au făcut inima tare ca diamantul, ca să n‑asculte Legea și cuvintele pe care le trimitea Domnul Oștirilor prin Duhul Său, prin profeții cei dintâi. Și astfel a venit o mare mânie de la Domnul Oștirilor.
13Când Eu13 Lit.: El. am chemat, ei n‑au ascultat. Tot astfel, când ei au chemat, nici Eu n‑am ascultat, zice Domnul Oștirilor. 14I‑am împrăștiat ca o furtună printre toate neamurile pe care nu le cunoșteau, iar țara a fost pustiită în urma lor, așa că nimeni nu mai trecea sau se întorcea pe acolo. Și au prefăcut astfel țara cea plăcută într‑o pustietate.“
