Bedrängt, bedrückt, aber nicht besiegt!
1Ein Lied von David.
2Bei dir, Herr, suche ich Schutz,
lass meine Feinde nicht über mich triumphieren!
Du bist ein gerechter Gott, darum hilf mir und rette mich!
3Höre mein Gebet und komm mir schnell zu Hilfe!
Bring mich in Sicherheit und beschütze mich
wie in einer Burg, die hoch oben auf dem Felsen steht.
4Ja, du bist mein schützender Fels, meine sichere Burg.
Du wirst mich führen und leiten, um deinem Namen Ehre zu machen!
5Du wirst mich aus der Schlinge ziehen,
die meine Feinde mir heimlich gelegt haben!
Ja, du bist meine einzige Zuflucht.
6In deine Hände lege ich mein Leben31,6 Wörtlich: meinen Geist.,
denn du wirst mich erlösen, Herr, du treuer Gott!
7Ich verabscheue Menschen, die anderen Göttern nachlaufen –
Göttern, die ja doch nicht helfen können.
Darum vertraue ich nur dir, dem Herrn.
8Ich juble vor Freude, weil du mich liebst.
Dir ist meine Not nicht entgangen;
du hast erkannt, wie verzweifelt ich bin.
9Du hast mich nicht meinen Feinden ausgeliefert;
jetzt bin ich frei, zu gehen, wohin ich will.
10Erbarme dich über mich, Herr, denn ich weiß weder aus noch ein!
Meine Augen sind vom Weinen ganz verquollen,
ich bin mit meiner Kraft am Ende.
11Unter Kummer schwindet mein Leben dahin,
unter Seufzen vergehen meine Jahre.
Meine Schuld raubt mir alle Kraft
und lähmt31,11 Oder nach der griechischen Übersetzung: Meine Sorgen rauben mir alle Kraft und lähmen … meine Glieder.
12Zum Spott meiner Feinde bin ich geworden,
selbst meine Nachbarn verhöhnen mich.
Meine Bekannten erschrecken, wenn sie mich sehen,
und wer mir auf der Straße begegnet,
geht mir aus dem Weg.
13Man hat mich vergessen wie einen, der schon lange tot ist;
wie ein zerbrochenes Gefäß bin ich, das achtlos weggeworfen wurde.
14Ich höre viele hinter meinem Rücken tuscheln.
Von allen Seiten droht mir Gefahr!
Meine Feinde tun sich zusammen,
um mich aus dem Weg zu räumen.
15Ich aber, Herr, vertraue dir.
Du bist mein Gott, daran halte ich fest!
16Was die Zeit auch bringen mag, es liegt in deiner Hand.
Rette mich vor meinen Feinden und Verfolgern!
17Blicke mich freundlich an, ich gehöre doch zu dir!
Sei mir gnädig und rette mich!
18Herr, ich rufe zu dir,
lass mich nicht zum Gespött meiner Feinde werden.
Diese Gottlosen aber sollen in Hohn und Spott enden
und im Totenreich für immer verstummen.
19Ja, diese Lügner sollen zum Schweigen gebracht werden!
Überheblich und voller Verachtung verleumden sie den,
der nach Gottes Willen lebt.
20Doch groß ist deine Güte, Herr!
Du hältst sie bereit für die Menschen, die dir mit Ehrfurcht begegnen.
Vor aller Augen zeigst du sie denen,
die bei dir Zuflucht suchen.
21Du gibst ihnen Schutz in deiner Nähe,
so kann ihnen keine Verschwörung etwas anhaben.
Du bewahrst sie vor allem zänkischen Geschwätz.
22Gepriesen sei der Herr!
Ich war eingeschlossen in einer belagerten Stadt,
doch auch dort habe ich31,22 Oder: Du hast mir Zuflucht geschenkt in einer befestigten Stadt, dort habe ich … deine wunderbare Liebe erfahren.
23Entsetzt hatte ich schon gedacht:
»Herr, du hast mich verstoßen!«
Du aber hörtest mich,
als ich zu dir um Hilfe schrie.
24Liebt den Herrn, alle, die ihr zu ihm gehört!
Wer treu zu ihm hält, steht unter seinem Schutz,
doch wer selbstgerecht ist, dem zahlt er es doppelt heim.
25Seid stark und mutig,
alle, die ihr auf den Herrn hofft!
Psalmul 31
Pentru dirijor. Un psalm al lui David.
1În Tine, Doamne, mă adăpostesc!
Să nu fiu dat de rușine vreodată!
În dreptatea Ta, izbăvește‑mă!
2Pleacă‑Ți urechea spre mine
și scapă‑mă degrabă.
Fii pentru mine o stâncă de adăpost,
o casă a fortărețelor, ca să fiu izbăvit.
3Căci Tu ești stânca mea și fortăreața mea.
Tu mă vei conduce și mă vei călăuzi, datorită Numelui Tău.
4Tu mă vei scăpa de lațul care mi‑a fost întins,
căci Tu ești refugiul meu.
5În mâinile Tale îmi încredințez duhul!
Tu m‑ai răscumpărat, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6Îi urăsc pe cei ce se alipesc de idoli deșerți,
dar mă încred în Domnul.
7Mă voi bucura și mă voi înveseli în îndurarea Ta,
fiindcă mi‑ai văzut suferința
și ai cunoscut necazul sufletului meu.
8Tu nu m‑ai dat pe mâna dușmanului,
ci mi‑ai așezat picioarele într‑un loc larg.
9Arată‑Ți bunăvoința față de mine, Doamne,
căci sunt în strâmtorare.
De atâta întristare mi se prăpădesc ochii, sufletul și pântecul.
10Îmi sfârșesc viața în durere,
și anii în întristare.
Puterea îmi este sleită din cauza nelegiuirii mele,
iar oasele mi se prăpădesc.
11Din cauza tuturor împotrivitorilor mei
am ajuns de mare dispreț pentru vecinii mei
și de groază pentru cunoscuții mei.
Cei ce mă văd pe drum fug de mine.
12Sunt uitat de inimi ca și cum aș fi mort;
am ajuns ca un vas spart.
13Căci aud șușoteala multora – teroare de jur împrejur.
Când se sfătuiesc împreună împotriva mea,
ei plănuiesc să‑mi ia viața.
14Dar eu mă‑ncred în Tine, Doamne,
și zic: „Tu ești Dumnezeul meu“.
15Timpul meu15 Lit.: Timpurile mele. este în mâna Ta;
scapă‑mă din mâna dușmanilor și a prigonitorilor mei!
16Fă să strălucească fața Ta peste robul Tău!
Izbăvește‑mă, în îndurarea Ta!
17Doamne, să nu fiu dat de rușine
căci pe Tine Te chem.
Să fie dați de rușine cei răi!
Să se coboare tăcuți în Locuința Morților!
18Să fie amuțite buzele mincinoase,
care vorbesc cu obrăznicie,
cu mândrie și dispreț împotriva celui drept.
19Cât de mare este bunătatea Ta,
pe care ai păstrat‑o pentru cei ce se tem de Tine,
pe care ai arătat‑o celor ce se adăpostesc în Tine,
înaintea fiilor omului.
20Tu‑i ascunzi la adăpostul feței Tale
de uneltirile omului;
îi adăpostești în colibă
de cearta limbilor.
21Binecuvântat să fie Domnul,
căci minunată I‑a fost îndurarea față de mine
când eram într‑o cetate asediată.
22M‑am pripit când am zis:
„Sunt izgonit dinaintea ochilor Tăi.“
Într-adevăr, Tu ai ascultat glasul cererilor mele,
când am strigat după ajutor către Tine.
23Iubiți‑L pe Domnul, toți sfinții Lui,
Domnul păzește pe cei credincioși,
dar celor ce se poartă cu mândrie le dă ce li se cuvine.
24Fiți tari și încurajați‑vă inimile,
toți cei ce nădăjduiți în Domnul.
