הבשורה על-פי לוקס 9 – HHH & NTLR

Trimiterea celor doisprezece

(Mt. 10:9-14; Mc. 6:7-13)

1Isus i‑a chemat pe cei doisprezece, le‑a dat putere și autoritate peste toți demonii și peste boli, ca să le vindece, 2și i‑a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să‑i vindece pe cei neputincioși.

3El le‑a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum – nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint și să nu aveți două cămăși. 4În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. 5Și oriunde nu vă vor primi, scuturați‑vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, drept mărturie împotriva lor!“

6Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni.

Confuzia lui Irod despre Isus

(Mt. 14:1-2; Mc. 6:14-16)

7Tetrarhul Irod7 Vezi nota de la 3:1. a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. 8Alții ziceau că s‑a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime. 9Dar Irod a zis: „Pe Ioan l‑am decapitat. Deci Cine este Acesta despre Care aud asemenea lucruri?“ Și căuta să‑L vadă.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

(Mt. 14:13-21; Mc. 6:32-44; In. 6:1-13)

10Când s‑au întors, apostolii I‑au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i‑a luat deoparte și s‑au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. 11Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L‑au urmat. El le‑a primit bine, le‑a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i‑a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare.

12Când ziua a început să se sfârșească, cei doisprezece s‑au apropiat și I‑au zis:

– Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într‑un loc pustiu.

13Însă El le‑a zis:

– Dați‑le voi să mănânce!

Ei I‑au răspuns:

– N‑avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta!

14Căci erau aproape cinci mii de bărbați.

Isus le‑a zis ucenicilor Săi:

– Puneți‑i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci!

15Ei au făcut întocmai – i‑au pus pe toți să se așeze. 16Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le‑a binecuvântat și le‑a frânt. Apoi le‑a dat ucenicilor ca să le așeze înaintea mulțimii. 17Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și s‑au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.

Mărturisirea de credință a lui Petru

(Mt. 16:13-16; Mc. 8:27-29)

18Într‑o zi, în timp ce Se ruga singur, cu El fiind doar ucenicii, Isus i‑a întrebat, zicând:

– Cine zic mulțimile că sunt Eu?

19Ei, răspunzând, au zis:

– Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții zic că ești Ilie, iar alții spun că a înviat un profet dintre cei din vechime.

20El le‑a zis:

– Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?

Petru, răspunzând, a zis:

– Tu ești Cristosul lui Dumnezeu!

Isus vorbește despre moartea și învierea Sa

(Mt. 16:21-23; Mc. 8:31-33)

21Însă Isus le‑a atras atenția și le‑a poruncit să nu spună nimănui aceasta, 22zicând:

– Fiul Omului trebuie să sufere multe și să fie respins de către bătrâni22 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi și 22:66), capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]., de către conducătorii preoților și de către cărturari, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

Prețul uceniciei

(Mt. 16:24-28; Mc. 8:34–9:1)

23Apoi le‑a spus tuturor: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să‑și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze. 24Căci oricine vrea să‑și salveze viața, o va pierde, dar cel ce‑și pierde viața de dragul Meu, acela o va salva. 25Într-adevăr, la ce i‑ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă s‑ar distruge sau s‑ar pierde pe sine însuși? 26Căci de cel ce îi va fi rușine de Mine și de cuvintele Mele, de acela Îi va fi rușine și Fiului Omului când va veni în slava Sa, a Tatălui și a sfinților îngeri. 27Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta nicidecum moartea înainte de a vedea Împărăția lui Dumnezeu.27 Posibil ca această predicție să se refere la episodul „schimbării la față“ (vezi v. 29, 32 și 2 Pet. 1:16) sau la episodul „coborârii Duhului Sfânt“, din F.A. 2.“

Schimbarea la față

(Mt. 17:1-13; Mc. 9:2-13)

28Cam la opt zile după cuvintele acestea, Isus i‑a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a urcat pe munte ca să Se roage. 29În timp ce Se ruga, I s‑a schimbat înfățișarea feței, iar hainele Lui au devenit strălucitor de albe. 30Și iată că doi bărbați stăteau de vorbă cu El – erau Moise și Ilie, 31care se arătaseră în slavă. Ei vorbeau despre plecarea31 Lit.: exodul, termen folosit doar de două ori în NT cu privire la moartea iminentă a unei persoane (vezi și 2 Pet. 1:15). Termenul poartă cu sine nu doar ideea de moarte, ci și pe aceea de înviere și înălțare. Pe de altă parte, prezența lui Moise și folosirea acestui termen în acest context, pot să sugereze scopul morții și învierii lui Cristos: eliberarea omenirii de sub tirania păcatului. Lui, pe care urma s‑o ducă la îndeplinire în Ierusalim. 32Petru și cei ce erau cu el erau îngreunați de somn, dar când s‑au trezit bine au văzut slava Lui și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu El. 33Tocmai când aceștia se despărțeau de El, Petru I‑a zis lui Isus: „Stăpâne, este bine să fim aici! Să facem trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie.“ Nu știa ce zice.

34În timp ce spunea el aceste lucruri, a venit un nor și i‑a acoperit. Când au intrat în nor, s‑au înspăimântat. 35Și din nor s‑a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu, pe Care L‑am ales35 Sau: Fiul Meu, Alesul Meu (vezi Is. 42:1). Unele mss conțin: Fiul Meu preaiubit, iar altele, Fiul Meu preaiubit, în Care‑Mi găsesc plăcerea.! De El să ascultați!“

36Când s‑a auzit glasul, Isus Se afla acolo singur. Ei au păstrat tăcerea și, în zilele acelea, n‑au istorisit nimănui nimic despre lucrurile pe care le văzuseră.

Vindecarea unui băiat demonizat

(Mt. 17:14-19; Mc. 9:14-29)

37În ziua următoare, când au coborât de pe munte, o mare mulțime L‑a întâmpinat pe Isus.

38Și iată că un bărbat din mulțime a strigat:

– Învățătorule, Te rog fierbinte să privești cu îndurare la fiul meu, căci este singurul meu fiu! 39Iată, un duh îl apucă și deodată el începe să strige. Duhul îl face să aibă convulsii și spume la gură și cu greu pleacă de la el, lăsându‑l zdrobit! 40I‑am rugat fierbinte pe ucenicii Tăi să‑l alunge, dar n‑au putut.

41Isus, răspunzând, a zis:

– O, generație necredincioasă și pervertită! Până când voi mai fi cu voi și vă voi mai îngădui? Adu‑l aici pe fiul tău!

42Chiar în timp ce băiatul se apropia, demonul l‑a trântit la pământ și l‑a aruncat în convulsii. Dar Isus a mustrat duhul necurat, l‑a vindecat pe băiat și l‑a dat înapoi tatălui său. 43Toți au rămas uimiți de măreția lui Dumnezeu.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mt. 17:22-23; Mc. 9:30-32)

Dar în timp ce toți se mirau de toate lucrurile pe care le făcea El, Isus le‑a zis ucenicilor Săi: 44„Plecați bine urechea la cuvintele acestea: Fiul Omului urmează să fie predat44 Verbul poate însemna și a trăda. Totuși, sensul literal este a preda. în mâinile oamenilor.“ 45Ei însă nu pricepeau cuvintele acestea; fuseseră ascunse de ei, ca să nu le înțeleagă. Și se temeau să‑L întrebe cu privire la aceste cuvinte.

Cine este cel mai mare?

(Mt. 18:1-5; Mc. 9:33-37)

46Apoi a început o dispută între ei cu privire la cine ar fi cel mai mare dintre ei.

47Dar Isus, cunoscând gândul inimii lor, a luat un copilaș, l‑a pus să stea lângă El 48și le‑a zis:

– Oricine îl primește în Numele Meu pe acest copilaș, pe Mine Mă primește, iar cel ce Mă primește pe Mine Îl primește pe Cel Ce M‑a trimis pe Mine. Căci cine este cel mai mic dintre voi toți, acela este cel mai mare.

De partea lui Isus

(Mc. 9:38-40)

49Atunci Ioan, răspunzând, a zis:

– Stăpâne, noi am văzut pe cineva care alunga demoni în Numele Tău și l‑am oprit, pentru că nu ne urmează.

50Dar Isus i‑a zis:

– Nu‑l opriți, pentru că cel care nu este împotriva voastră este de partea voastră.

Opoziție din partea samaritenilor

51Când s‑a apropiat vremea în care avea să fie luat la cer, Și‑a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim. 52A trimis înaintea Lui niște mesageri, care s‑au dus și au intrat într‑un sat al samaritenilor52 Populație de rasă amestecată, rezultată în urma căsătoriilor dintre israeliții rămași după deportarea asiriană (722 î.Cr.) și populațiile aduse din alte părți de către asirieni (2 Regi 17:24). În timpul lui Isus, între iudei și samariteni exista o foarte mare ostilitate (vezi In. 4:9)., ca să facă pregătirile pentru El. 53Dar aceștia nu L‑au primit, pentru că fața Sa se îndrepta spre Ierusalim.

54Când au văzut acest lucru, Iacov și Ioan, ucenicii Lui, au zis:

– Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să‑i mistuie, cum a făcut Ilie?

55Însă Isus, întorcându‑Se, i‑a mustrat și a zis:

– Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! 56Căci Fiul Omului nu a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască!

Apoi au plecat într‑un alt sat.

Costurile uceniciei

(Mt. 8:19-22)

57În timp ce mergeau pe drum, cineva I‑a zis:

– Doamne, Te voi urma oriunde vei merge!

58Însă Isus i‑a spus:

– Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să‑Și plece capul.

59Altuia i‑a zis:

– Urmează‑Mă!

Dar acela I‑a răspuns:

– Doamne, dă‑mi voie mai întâi să mă duc să‑l înmormântez pe tatăl meu!59 În primul secol, trupul decedat al unei persoane era pus într‑un mormânt săpat în stâncă și lăsat acolo timp de un an. După acea perioadă, osemintele erau luate pentru a fi puse într‑un osuar și îngropate. Acest obicei avea la bază crezul potrivit căruia persoana decedată primea ispășire de păcate după ce carnea trupului său mort putrezea. Este foarte probabil ca Isus să fi avut în vedere acest obicei în răspunsul Său, criticându‑l implicit pentru absurditatea lui.

60Dar Isus i‑a zis:

– Lasă morții să‑și înmormânteze morții,60 Fraza poate avea următoarele sensuri: (1) poate fi un idiom, cu sensul: „Sunt lucruri mai importante de făcut“; (2) limbajul poate fi unul figurat: „Lasă morții (spiritual vorbind) să‑și înmormânteze morții (fizic vorbind)“; (3) limbajul poate fi unul literal; Isus pur și simplu subliniază urgența și importanța proclamării Împărăției lui Dumnezeu. iar tu du‑te și vestește Împărăția lui Dumnezeu!

61Un altul a zis:

– Te voi urma, Doamne, însă dă‑mi voie mai întâi să‑mi iau rămas bun de la cei din casa mea!

62Dar Isus i‑a răspuns:

– Niciun om care pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu!