1Y me dijo: «Hijo de hombre, cómete este rollo escrito, y luego ve a hablarles a los israelitas».
2Yo abrí la boca y él hizo que me comiera el rollo. 3Luego me dijo: «Hijo de hombre, cómete el rollo que te estoy dando hasta que te sacies». Y yo me lo comí, y era tan dulce como la miel.
4Otra vez me dijo: «Hijo de hombre, ve a la nación de Israel y proclámale mis palabras. 5No te envío a un pueblo de lenguaje complicado y difícil de entender, sino a la nación de Israel. 6No te mando a naciones numerosas de lenguaje complicado y difícil de entender, aunque si te hubiera mandado a ellas seguramente te escucharían. 7Pero el pueblo de Israel no va a escucharte, porque no quiere obedecerme. Todo el pueblo de Israel es terco y obstinado. 8No obstante, yo te haré tan terco y obstinado como ellos. 9¡Te haré inquebrantable como el diamante, inconmovible como la roca! No les tengas miedo ni te asustes, por más que sean un pueblo rebelde».
10Luego me dijo: «Hijo de hombre, escucha bien todo lo que voy a decirte, y atesóralo en tu corazón. 11Ahora ve adonde están exiliados tus compatriotas. Tal vez te escuchen, tal vez no; pero tú adviérteles: “Así dice el Señor omnipotente”».
12Entonces el Espíritu de Dios3:12 Espíritu de Dios. Lit. espíritu o viento; también en v. 24. me levantó, y detrás de mí oí decir con el estruendo de un terremoto: «¡Bendita sea la gloria del Señor, donde él habita!» 13Oí el ruido de las alas de los seres vivientes al rozarse unas con otras, y el de las ruedas que estaban junto a ellas, y el ruido era estruendoso. 14El Espíritu me levantó y se apoderó de mí, y me fui amargado y enardecido, mientras la mano del Señor me sujetaba con fuerza. 15Así llegué a Tel Aviv, a orillas del río Quebar, adonde estaban los israelitas exiliados y, totalmente abatido, me quedé con ellos durante siete días.
Advertencia a Israel
16Al cabo de los siete días, el Señor me dijo lo siguiente: 17«Hijo de hombre, a ti te he puesto como centinela del pueblo de Israel. Por tanto, cuando oigas mi palabra, adviértele de mi parte 18al malvado: “Estás condenado a muerte”. Si tú no hablas al malvado ni le haces ver su mala conducta, para que siga viviendo, ese malvado morirá por su pecado, pero yo te pediré cuentas de su muerte. 19En cambio, si tú se lo adviertes, y él no se arrepiente de su maldad ni de su mala conducta, morirá por su pecado, pero tú habrás salvado tu vida. 20Por otra parte, si un justo se desvía de su buena conducta y hace lo malo, y yo lo hago tropezar y tú no se lo adviertes, él morirá sin que se le tome en cuenta todo el bien que haya hecho. Por no haberle hecho ver su maldad, él morirá por su pecado, pero yo te pediré cuentas de su muerte. 21Pero, si tú le adviertes al justo que no peque, y en efecto él no peca, él seguirá viviendo porque hizo caso de tu advertencia, y tú habrás salvado tu vida».
22Luego el Señor puso su mano sobre mí, y me dijo: «Levántate y dirígete al campo, que allí voy a hablarte». 23Yo me levanté y salí al campo. Allí vi la gloria del Señor, tal como la había visto a orillas del río Quebar, y caí rostro en tierra. 24Entonces el Espíritu de Dios entró en mí, hizo que me pusiera de pie y me dijo: «Ve y enciérrate en tu casa. 25A ti, hijo de hombre, te atarán con sogas para que no puedas salir ni andar entre el pueblo. 26Yo haré que se te pegue la lengua al paladar, y así te quedarás mudo y no podrás reprenderlos, por más que sean un pueblo rebelde. 27Pero, cuando yo te hable, te soltaré la lengua y les advertirás: “Así dice el Señor omnipotente”. El que quiera oír, que oiga; y el que no quiera, que no oiga, porque son un pueblo rebelde.
1El mi‑a zis: „Fiul omului, mănâncă ceea ce vei găsi înaintea ta, mănâncă sulul acesta, apoi du‑te și vorbește‑i Casei lui Israel!“ 2Mi‑am deschis gura și El mi‑a dat să mănânc sulul acela.
3El mi‑a zis: „Fiul omului, hrănește‑ți pântecul și umple‑ți măruntaiele cu sulul pe care ți l‑am dat!“ L‑am mâncat și, în gura mea, sulul a fost dulce ca mierea.
4Apoi El mi‑a zis: „Fiul omului, du‑te, mergi la Casa lui Israel și spune‑le cuvintele Mele! 5Căci nu ești trimis la un popor cu o vorbire neînțeleasă și cu o limbă greoaie, ci la Casa lui Israel. 6Nu te trimit la popoare multe, cu vorbirea neînțeleasă și cu limba greoaie, ale căror cuvinte nu le poți înțelege. Cu siguranță, dacă te‑aș trimite la ele, te‑ar asculta. 7Însă cei din Casa lui Israel nu vor dori să te asculte, deoarece nu doresc să Mă asculte pe Mine. Căci toți cei din Casa lui Israel au fruntea tare și inima împietrită. 8Iată, voi face fața ta la fel de tare ca fețele lor și fruntea ta – la fel de tare ca frunțile lor. 9Voi face fruntea ta ca diamantul, mai tare decât cremenea. Nu te teme de ei și nu te înspăimânta de fețele lor, căci sunt o Casă răzvrătită!“
10El mi‑a zis: „Fiul omului, primește în inima ta și ascultă cu urechile tale toate cuvintele pe care ți le spun. 11Du‑te! Mergi la exilați, la fiii poporului tău! Vorbește‑le și, fie că vor asculta, fie că nu vor asculta, să le spui: «Așa vorbește Stăpânul Domn!»“
12Duhul m‑a ridicat și am auzit înapoia mea un sunet ca vuietul unui mare cutremur: „Binecuvântată fie slava Domnului din Locul Lui!“12 Sau: cutremur când slava Domnului s‑a ridicat din Lăcașul Lui. 13Acest vuiet, ca al unui mare cutremur, era vuietul făcut de aripile ființelor vii atunci când se atingeau una de cealaltă și vuietul roților din apropierea lor. 14Când m‑a ridicat Duhul și m‑a luat, mergeam amărât și mânios în duhul meu, iar mâna Domnului apăsa tare asupra mea. 15Am ajuns la exilații din Tel‑Abib, care locuiau lângă râul Chebar, și am șezut acolo unde locuiau ei. Am șezut înmărmurit acolo, în mijlocul lor, timp de șapte zile.
Ezechiel, străjer peste Israel
16La sfârșitul celor șapte zile, Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: 17„Fiul omului, te‑am pus străjer peste Casa lui Israel. Când vei auzi vreun cuvânt din gura Mea, să‑i avertizezi din partea Mea! 18Dacă îi voi zice celui nelegiuit: «Sigur vei muri!», iar tu nu‑l vei avertiza și nu‑i vei vorbi ca să‑l întorci de la calea lui cea rea și să‑i scapi astfel viața, cel nelegiuit va muri din cauza nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 19Dacă însă îl vei avertiza pe cel rău, iar el nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, atunci acesta va muri din cauza nelegiuirii lui, iar tu îți vei scăpa sufletul.
20Dacă cel drept se va întoarce de la dreptatea lui și va săvârși nedreptate, voi pune înaintea lui o cursă și el va muri. Dacă nu l‑ai avertizat, atunci el va muri în păcatul lui și nu‑i vor fi amintite faptele drepte pe care le‑a făcut, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21Dacă tu însă l‑ai avertizat pe cel drept să nu păcătuiască, și el nu a păcătuit, atunci sigur va trăi, căci a fost avertizat, iar tu îți vei scăpa sufletul.“
Muțenia lui Ezechiel
22Mâna Domnului a fost peste mine acolo și El mi‑a zis: „Ridică‑te, du‑te în vale și acolo îți voi vorbi!“ 23M‑am ridicat și m‑am dus în vale. Și iată că slava Domnului stătea acolo, întocmai ca slava pe care o văzusem la râul Chebar. Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ.
24Duhul a intrat în mine și m‑a ridicat în picioare. El a vorbit cu mine și mi‑a zis: „Intră în casa ta și închide‑te înăuntru! 25Cât despre tine, fiul omului, vor pune peste tine funii și te vor lega ca să nu mai poți ieși în mijlocul lor. 26Voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale și vei fi mut, astfel încât nu vei mai putea să‑i mustri, căci sunt o Casă răzvrătită. 27Dar când îți voi vorbi, îți voi deschide gura, iar tu le vei spune: «Așa vorbește Stăpânul Domn!» Și cine va vrea să asculte, să asculte, iar cine va refuza să asculte, să nu asculte, căci sunt o Casă răzvrătită.“
