Pad Babilona
1Nakon toga ugledam još jednoga anđela kako silazi s neba s velikom moći—sva se zemlja rasvijetlila od njegova sjaja.
2“Pao je!” poviče.
“Pao je Babilon, Bludnica!
Postao je prebivalištem zloduha,
stjecištem nečistih duhova,
gnijezdom nečistih ptica i jazbinom odurnih životinja.
3Svi su se narodi opili vinom njezina gnjeva i bluda.
Zemaljski su kraljevi s njom bludničili,
a zemaljski se trgovci bogatili
zbog njezine silne raskoši.”
4Začujem zatim još jedan glas kako viče s neba: “Iziđite iz nje, moj narode, da vas ne snađe zlo! Ne budite dionicima grijeha! 5Jer njezini su se grijesi nagomilali do neba i Bog će kazniti njezine opačine. 6Vratite joj milo za drago. Dvostruko joj platite za njezina djela. U čašu koju je drugima natakala natočite dvostruko! 7Koliko se razmetala raskoši i uživanjem, toliko joj zadajte muke i jada. U srcu je mislila: ‘Sjedim kao kraljica na svojemu prijestolju. Nikad neću postati udovicom, nikada me neće snaći jad!’ 8Zato će ju u isti dan zadesiti smrt, i žalost, i glad. Bit će ognjem spaljena. Jer silan je njezin Sudac, Gospodin Bog.
9A zemaljski će kraljevi, koji su s njome bludničili i uživali u njezinoj raskoši, za njom tužiti i naricati kad vide kako se diže dim s njezina zgarišta. 10Stajat će daleko, prestrašeni njezinim mukama, i naricati:
‘Teško tebi! Teško tebi, Babilone, silni grade!
Božja te osuda stigla u tren oka.’
11Zemaljski će trgovci za njom plakati i tugovati jer više neće imati kome prodavati 12zlato, srebro, drago kamenje, biserje, fini lan, grimiz, svilu, skrlet, predmete od skupocjena mirisna drva, mjedi, željeza i mramora, 13cimet, balzam, miomiris, pomasti, tamjan, vino, ulje, bijelo brašno, pšenicu, goveda, ovce, konje, kočije ni robove—žive duše.
14‘Sva dobra za kojima ti je duša žudjela nestala su,’ tužit će oni, ‘sva raskoš i sjaj zauvijek su propali—nema ih više.’
15Trgovci što su se obogatili prodajući joj sve to, stajat će i gledati izdaleka, prestrašeni njezinim mukama. 16‘Teško tebi!’ plakat će i tugovati. ‘Teško tebi, veliki grade! Nekoć si bio obučen u fini lan, grimiz i skrlet, okićen zlatom, dragim kamenjem i biserjem! 17Toliko je bogatstvo opustošeno u tren oka!’
Svi kormilari i putnici, svi mornari i moreplovci izdaleka će stati i gledati. 18Plakat će gledajući kako se diže dim njezina požara i zapomagati: ‘Ima li igdje ovakva grada?’ 19Posipat će se po glavi pepelom te plakati i tugovati: ‘Teško tebi! Teško tebi, veliki grade! Svi brodovlasnici obogatili su se njegovim raskošnim bogatstvom, a opustošen je u tren oka!’
20Ali ti se, nebo, veseli zbog njezine sudbine! Veselite se svi sveti, svi apostoli i proroci jer je Bog osudivši nju vama dosudio pravdu!”
21Snažni anđeo uzme zatim kamen velik poput mlinskoga i baci ga u more govoreći: “Ovako će silovito biti strmoglavljen veliki grad Babilon i zauvijek će nestati. 22Nikad se više u tebi neće čuti glazba—zvuci citre, pjevači, svirka i trublje. Neće više biti vještog obrtnika. Neće se čuti klopot žrvnja što melje žito. 23Svjetlo svjetiljke neće više u tebi sjati. Neće se čuti glasovi zaručnika i zaručnice. Jer tvoji su trgovci bili svjetski velikaši. Svojim si vračanjem zaveo sve narode. 24U tebi se stekla prolivena krv proroka i svetaca i svega poubijanoga Božjeg naroda na zemlji.”
Căderea Babilonului
1După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer și care avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de slava lui.
2El a strigat cu glas tare, zicând:
„A căzut, a căzut marele Babilon,
a devenit o locuință a demonilor,
un adăpost pentru orice duh necurat,
un adăpost pentru orice pasăre necurată,
un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată,
3pentru că din vinul furiei curviei ei au băut toate neamurile,
regii pământului au curvit cu ea,
iar negustorii pământului s‑au îmbogățit din puterea senzualității3 Sau: luxului. ei!“
4Am auzit un alt glas din cer, zicând:
„Ieși afară din ea, poporul Meu,
ca să nu fii părtaș păcatelor ei
și să nu primești din urgiile ei,
5pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit până la cer,
iar Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei!
6Răsplătiți‑i după cum i‑a răsplătit și ea pe alții
și plătiți‑i înapoi dublu pentru faptele ei;
în paharul în care a amestecat ea,
amestecați‑i o porție dublă!
7Dați‑i tot atâta chin și jale,
pe cât s‑a slăvit ea pe sine și a trăit în senzualitate7 Este un verb derivat din același radical al termenului din v. 3, care trimite spre o viață determinată de dorințele puternice, nestăpânite, care, la rândul lor, generează dezmăț și lux.!
Pentru că zice în inima ei:
«Șed ca o regină,
nu sunt văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!»
8De aceea, urgiile vor veni asupra ei într‑o singură zi
– moarte, jale și foamete –
și va fi arsă în foc,
pentru că Domnul Dumnezeu,
Care o judecă, este puternic.
9Împărații pământului, care au curvit cu ea și au trăit în senzualitate9 Vezi notele de la v. 3, 7., o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. 10Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
Babilonul, cetatea cea puternică!
Într‑un ceas a venit condamnarea ta!»
11Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și țesătură cărămizie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură; 13scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri13 Cu referire, probabil, la sclavi (vezi, de asemenea, Gen. 12:5 și nota aferentă). și suflete ale oamenilor.
14Rodul după care tânjea sufletul tău
s‑a dus de la tine;
toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare
sunt pierdute pentru tine
și niciodată nu vor mai fi găsite.
15Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu‑se 16și zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
îmbrăcată în in fin,
în țesătură purpurie și cărămizie,
împodobită cu aur,
pietre prețioase și perle!
17O bogăție atât de mare a fost distrusă într‑un singur ceas!»
Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe 18și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?» 19Și își aruncau țărână pe capete și strigau, plângând și jelindu‑se:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
din prosperitatea căreia
s‑au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare!
Într‑un ceas a fost pustiită!»
20«Bucură‑te de ea, cerule!
Bucurați‑vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților,
pentru că Dumnezeu a rostit judecata împotriva ei,
în favoarea voastră!»“
21Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat‑o în mare, zicând:
„Cu o asemenea izbitură
va fi aruncat Babilonul, marea cetate,
încât niciodată nu va mai fi găsit!
22Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor,
al cântăreților la fluier și al trompetiștilor
nu se va mai auzi niciodată în tine!
Niciun meseriaș de nicio meserie,
nu se va mai găsi vreodată în tine;
sunetul morii
nu se va mai auzi niciodată în tine;
23lumina candelei
nu va mai străluci niciodată în tine;
glasul mirelui și al miresei
nu se vor mai auzi niciodată în tine –
pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului,
pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate neamurile.
24În ea s‑a găsit sângele profeților, al sfinților
și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ!“
