Folket bekender deres synd
1Den 24. dag i den syvende måned samledes folket igen i Jerusalem. Denne gang fastede de og klædte sig i sækkelærred og kom jord på hovedet for at vise deres sorg. 2Israelitterne skilte sig ud fra alle de fremmede og bekendte deres egen og deres forfædres synd. 3-4I tre timer blev der læst op af Toraen, mens folk stod op og lyttede. I de næste tre timer bekendte folket deres synd og tilbad Herren deres Gud under ledelse af levitterne Jeshua, Bani, Kadmiel, Shebanja, Bunni, Sherebja, Bani og Kenani, der alle stod på trapper eller forhøjninger.
5Derefter råbte levitterne Jeshua, Kadmiel, Bani, Hashabneja, Sherebja, Hodija, Shebanja og Petaja til folket: „Rejs jer og pris Herren, jeres Gud, fra evighed og til evighed! Højlovet være Herren, han som er langt større end nogen kan fatte og udtrykke.” Derefter ledte Ezra9,5 Oversat fra LXX, da den hebraiske tekst mangler indledningen. lovsangen:
6„Du er Gud, du er den eneste!
Du skabte himlen med alle dens stjerner,
jorden med alt, hvad den rummer,
havene med alt, hvad der findes i dem.
Fra dig udspringer alt liv,
og hele himlen tilbeder dig.
7Det var dig, Herre, vor Gud,
som udvalgte Abram,
førte ham ud af Ur i Kaldæa
og gav ham navnet Abraham.
8Du så hans hjertes trofasthed.
Derfor sluttede du pagt med ham
og gav ham løftet om landet,
hvor kana’anæerne og hittitterne,
amoritterne og perizzitterne,
jebusitterne og girgashitterne boede.
Og du holdt dit løfte, som du altid gør!
9Du så vores forfædres nød i Egypten,
hørte deres råb ved Det Røde Hav.
10Du fældede Farao og alle hans folk,
du vidste, hvor hovmodige de var.
Med tegn og undere greb du ind.
Derfor er du æret den dag i dag!
11Du kløvede havet for folkets øjne
og lod dem vandre tørskoet over.
Men deres fjender fejede du bort.
Du druknede dem på havets bund,
de sank som sten i bølgernes brus.
12Med en skysøjle viste du vej om dagen,
en ildsøjle lyste for dem om natten.
13Du steg ned på Sinais bjerg
og talte til folket fra Himlen.
Du gav dem retfærdige regler,
gode love, bud og befalinger.
14Du bød dem at holde Sabbatten hellig,
gav dem din lov gennem Moses, din tjener.
15Du stillede deres sult med brød fra himlen,
slukkede deres tørst med vand fra en klippe.
Du bød dem gå hen og indtage landet,
det land, du havde lovet dem.
16Men vores forfædre blev hovmodige,
hørte ikke på dine bud.
De adlød ikke dine befalinger,
17men fortsatte i deres ulydighed.
De glemte alle de undere,
som du gjorde engang.
De nægtede stædigt at ydmyge sig,
ville hellere tilbage til Egyptens slaveri!
Men du, oh Gud, er barmhjertig og god.
Du vredes nødigt, men tilgiver gerne.
Stor er din nåde og trofasthed,
du lod dem ikke i stikken.
18De støbte en tyrekalv af guld og råbte:
‚Her er den gud, som førte os ud af Egypten!’
De hånede dig op i dit åbne ansigt,
19men du viste dem alligevel nåde.
Du prisgav dem ikke i ørkenen!
Skysøjlen ledte dem fremad om dagen,
ildsøjlen viste dem vej om natten.
20Du vejledte dem ved din gode Ånd,
gav dem manna at spise
og vand til at slukke deres tørst.
21Du sørgede for dem i 40 år,
de manglede intet i ørkenen.
Deres klæder blev ikke slidt op,
deres fødder blev ikke ømme!
22Du gav dem sejr over mægtige folkeslag,
hjalp dem indtage landet stykke for stykke.
De erobrede kong Sihon af Heshbons land
og siden kong Og af Bashans rige.
23Du gjorde dem talrige som himlens stjerner.
Du førte dem ind i det dejlige land,
som du havde lovet deres forfædre,
at de skulle få i arv og eje.
24Deres børn kom og indtog landet.
Du overgav kana’anæerne til dem,
så de kunne gøre, hvad de ville,
med både konger og folkeslag.
25De indtog befæstede byer,
overtog fornemme huse med store vandreservoirer.
De overtog frugtbare jordlodder og vingårde,
olivenlunde og frugtplantager.
De spiste sig mætte og fede
og glædede sig over dine gaver.
26Men de gjorde oprør imod dig,
var ulydige og tilsidesatte din lov.
De myrdede dine profeter,
som formanede dem til omvendelse.
De hånede dig op i dit åbne ansigt.
27Da udleverede du dem til fjenderne,
og de kom i stor nød og ulykke.
I deres lidelser råbte de til dig,
og du hørte deres råb i din Himmel.
I din nåde sendte du dem ledere,
som frelste dem fra deres fjender.
28Men så snart der igen var fred,
gjorde de atter oprør imod dig.
Du gav dem påny i fjendevold,
så de igen måtte råbe til dig om hjælp.
Du hørte deres bøn i himlen
og reddede dem gang på gang.
29Du formanede dem til at følge din love,
men de ville ikke høre på dine bud.
De overtrådte de befalinger,
som netop skulle holde dem i live.
De var stædige og stivnakkede,
de nægtede at adlyde dig.
30I mange år bar du over med dem.
Du advarede dem ved din Ånd
gennem dine profeters ord.
Men de vendte det døve øre til,
og fremmede folk besejrede dem.
31Men på grund af din trofasthed,
udryddede du dem aldrig helt.
I din nåde svigtede du dem aldrig,
for du er en barmhjertig Gud.
32Og nu, Herre, vor Gud,
du store, mægtige, frygtindgydende,
du, som holder fast ved din pagt og nåde,
du ved, hvilke lidelser der har ramt os:
vores konger, fyrster og præster,
profeter, forfædre og hele vores folk,
siden assyrerkongerne indtog vores land.
33Hver gang du straffede os, var det retfærdigt.
Du havde ret, og vi havde uret.
34Vores konger adlød ikke dine love,
vores fyrster, præster og forfædre
lyttede ikke til dine gentagne advarsler.
35Du gav dem deres eget land,
du viste dem godhed gang på gang.
De nød godt af et stort og frugtbart land,
men vendte sig ikke fra deres ondskab.
36Derfor sidder vi som slaver i vores eget land,
det dejlige land, du gav vores forfædre
for at de skulle nyde dets goder.
37Landets rigdom går nu til de konger,
du har sat over os på grund af vores synd.
De har hånds- og halsret over os.
Vi er i stor nød!
Israeliții își mărturisesc păcatele
1În a douăzeci și patra zi a aceleiași luni, fiii lui Israel, încinși cu saci și având țărână pe cap, s‑au strâns laolaltă pentru ținerea unui post. 2Cei din sămânța lui Israel s‑au separat de toți străinii și, stând în picioare, și‑au mărturisit păcatele lor și nelegiuirile părinților lor. 3S‑au așezat la locurile lor și, timp de un sfert din zi, au citit din Cartea Legii Domnului, Dumnezeul lor. Apoi, într‑un alt sfert din zi, și‑au mărturisit păcatele și s‑au închinat Domnului, Dumnezeul lor.
4Iosua, Bani, Kadmiel, Șebania, Buni, Șerebia, Bani și Chenani s‑au urcat pe estrada leviților și au strigat cu glas tare către Domnul, Dumnezeul lor. 5Leviții Iosua, Kadmiel, Bani, Hașabnia, Șerebia, Hodia, Șebania și Petahia au zis:
„Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, Care este din veșnicie în veșnicie!5 Sau: Ridicați‑vă și binecuvântați‑L pe Domnul, Dumnezeul vostru, pentru totdeauna! Binecuvântat să‑Ți fie Numele cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare și laudă! 6Tu ești Domnul și în afară de Tine nu este un altul! Tu ai făcut cerurile și cerurile cerurilor cu toată oștirea lor, pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce este în ele. Tu dai viață tuturor acestora, iar oștirea cerurilor Ți se închină.
7Tu ești Domnul, Dumnezeul Care l‑ai ales pe Avram, Care l‑ai scos din Ur, din Caldeea, și i‑ai pus numele Avraam. 8Tu i‑ai găsit inima credincioasă înaintea Ta și ai încheiat cu el un legământ, potrivit căruia îi vei da seminței8 Termenul ebraic pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui țara canaaniților, a hitiților, a amoriților, a periziților, a iebusiților și a ghirgașiților. Ți‑ai ținut promisiunile, căci Tu ești drept.
9Apoi ai văzut asuprirea părinților noștri în Egipt și le‑ai auzit strigătul la Marea Roșie9 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor– vezi Iona 2:5, unde același termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roșie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX și Vulgata. În VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar și astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf. Vezi 1 Regi 9:26.. 10Ai făcut semne și minuni împotriva lui Faraon, împotriva tuturor slujitorilor săi și împotriva întregului popor din țara sa, căci ai știut cât de arogant s‑au purtat cu aceștia și Ți‑ai făcut un Nume, cum se știe astăzi. 11Ai despărțit marea înaintea lor, și ei au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat; pe urmăritorii lor însă i‑ai aruncat în adâncuri ca pe o piatră în ape mari. 12Apoi i‑ai condus printr‑un stâlp de nor ziua, și printr‑un stâlp de foc noaptea, ca să le luminezi calea pe care mergeau.
13Ai coborât pe muntele Sinai și le‑ai vorbit din ceruri. Le‑ai dat reguli drepte, legi adevărate, hotărâri și porunci bune. 14Le‑ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt și le‑ai dat porunci, hotărâri și o Lege prin mâna lui Moise, robul Tău. 15Le‑ai dat pâine din cer, atunci când le era foame, le‑ai scos apă din stâncă, atunci când le era sete și le‑ai spus să vină să ia în stăpânire țara pe care juraseși că le‑o vei da.
16Însă ei, părinții noștri, s‑au îngâmfat, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat de poruncile Tale. 17Au refuzat să asculte și nu și‑au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le‑ai înfăptuit printre ei. Și‑au înțepenit ceafa și, în răzvrătirea lor, și‑au numit o căpetenie, ca să se întoarcă la robia lor. Dar Tu ești un Dumnezeu iertător, plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de îndurare și nu i‑ai părăsit. 18Chiar și atunci când și‑au făcut un vițel turnat, zicând: «Acesta este Dumnezeul tău, Care te‑a scos din Egipt!» și s‑au făcut vinovați de multă blasfemie, 19Tu, în marea Ta îndurare, nu i‑ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n‑a încetat să‑i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n‑a încetat să le lumineze noaptea drumul pe care mergeau. 20Le‑ai dat chiar și Duhul Tău cel bun ca să‑i instruiască. Nu Ți‑ai retras mana de la gura lor și ai continuat să le dai apă ca să‑și potolească setea. 21Timp de patruzeci de ani le‑ai asigurat hrana în pustie și n‑au dus lipsă de nimic; hainele nu li s‑au învechit, iar picioarele nu li s‑au umflat.
22Le‑ai dat regate și popoare și ai împărțit între ei fiecare ținut.22 Lit.: colț. Astfel, ei au luat în stăpânire țara lui Sihon, adică țara regelui din Heșbon, și țara lui Og, regele Bașanului. 23Le‑ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i‑ai adus în țara în care le‑ai zis părinților lor să intre ca s‑o ia în stăpânire. 24Fiii lor au intrat și au luat în stăpânire țara, iar Tu i‑ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, pe canaaniți, și ai dat în mâinile lor pe regii acestora și popoarele țării, ca să le faci pe plac. 25Au cucerit cetăți fortificate, pământuri roditoare, au luat în stăpânire case pline cu tot felul de bunuri, puțuri deja săpate, vii, măslini și o mulțime de pomi fructiferi. Au mâncat, s‑au săturat, s‑au îngrășat și s‑au desfătat datorită bunătății Tale celei mari.
26Dar apoi s‑au arătat neascultători, s‑au răzvrătit împotriva Ta, au aruncat înapoia lor Legea Ta, i‑au ucis pe profeții Tăi, care mărturiseau împotriva lor pentru a‑i întoarce la Tine, și s‑au făcut astfel vinovați de multă blasfemie. 27Atunci i‑ai dat pe mâna vrăjmașilor lor, care i‑au asuprit. Totuși, în vremea necazului lor, ei au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri. În marea Ta îndurare le‑ai dat izbăvitori care i‑au izbăvit din mâna vrăjmașilor lor.
28Când au avut odihnă însă, au săvârșit iarăși ce este rău înaintea Ta. Atunci i‑ai lăsat pe mâna dușmanilor lor, care au domnit peste ei. Dar ei s‑au întors și au strigat către Tine, iar Tu i‑ai auzit din ceruri și, în îndurarea Ta, i‑ai eliberat în numeroase rânduri.
29I‑ai avertizat să se întoarcă la Legea Ta, dar ei s‑au îngâmfat, n‑au ascultat de poruncile Tale și au păcătuit împotriva hotărârilor Tale, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Și‑au întors umărul cu încăpățânare, și‑au înțepenit ceafa și n‑au ascultat. 30I‑ai îngăduit așa mulți ani, i‑ai avertizat prin Duhul Tău, prin profeții Tăi, dar ei tot nu au luat aminte, astfel că i‑ai dat pe mâna popoarelor străine. 31Cu toate acestea, în marea Ta îndurare, nu i‑ai nimicit, nici nu i‑ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu plin de har și milostiv.
32Acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule cel Mare, Puternic și Înfricoșător, Cel Care ții legământul și îndurarea32 Sau: păstrezi cu loialitate legământul; sau: păstrezi legământul dragostei., nu privi ca puțin lucru toate greutățile prin care am trecut, atât noi, cât și regii noștri, conducătorii noștri, preoții noștri, profeții noștri și părinții noștri, tot poporul Tău, din zilele împăraților Asiriei și până în ziua aceasta! 33Cu privire la tot ce a venit peste noi, Tu ai fost drept, căci ai lucrat cu credincioșie, dar noi am făcut ceea ce este rău! 34Regii, conducătorii, preoții și părinții noștri nu au împlinit Legea Ta. N‑au dat ascultare poruncilor și înștiințărilor Tale prin care i‑ai avertizat. 35În regatul lor, în mijlocul multor bunătăți primite de la Tine, în țara cea întinsă și bogată pe care le‑o dăduseși, ei nu Ți‑au slujit și nu s‑au întors de la faptele lor cele rele.
36Și iată‑ne astăzi robi în țara pe care le‑ai dat‑o părinților noștri, ca să‑i mănânce roadele și bunătățile! Iată‑ne robi chiar în ea! 37Rodul ei îi îmbogățește pe împărații pe care i‑ai pus stăpâni peste noi din cauza păcatelor noastre. Ei stăpânesc după bunul lor plac asupra trupurilor noastre și asupra vitelor noastre, iar noi ne aflăm într‑un mare necaz.“
Poporul încheie o înțelegere
38Cu privire la toate acestea, noi am încheiat în scris o înțelegere de neclintit, pe document punându‑și pecetea conducătorii, leviții și preoții.
