Nehemias taler de fattiges sag
1Kort efter begyndte nogle mænd og deres koner at klage over, at deres rige landsmænd udnyttede dem. 2Nogle sagde: „Vi har ingen penge, så vi må give vores børn i pant for at få mad.” 3Andre sagde: „Vi har pantsat vores marker, vingårde og huse for at kunne købe korn under hungersnøden.” 4Andre igen sagde: „Vi har måttet belåne vores marker og vingårde for at kunne betale skat til kongen.”
5„Hører vi ikke til samme folk?” protesterede de. „Er vores børn ikke lige så gode som deres? Det er uretfærdigt, at vi skal sælge vores børn som slaver for at kunne overleve. Vi har allerede solgt flere af vores døtre, og vi har ingen mulighed for at købe dem fri, for vores marker og vingårde tilhører pantelånerne.”
6Da jeg hørte det, blev jeg vred, 7og efter at have tænkt over sagen sagde jeg til de rige og fornemme: „Det er forkert af jer at tage pant og renter af jeres landsmænd, når I låner dem penge.” Så sammenkaldte jeg til et folkemøde og henvendte mig til de rige: 8„Vi har gjort alt, hvad vi kunne, for at frikøbe vores landsmænd, der levede som slaver hos et fremmed folk,” sagde jeg. „Men nu gør I jeres egne landsmænd til slaver! Hvor mange gange skal vi købe dem fri?” Der var dødstille. Ingen vidste, hvad de skulle svare. 9Så fortsatte jeg: „I kan ikke være bekendt at opføre jer på den måde! Har I slet ingen ærefrygt for Gud? Er det ikke nok, at vi har fjender, der udefra prøver at komme os til livs? 10Jeg og mine folk har også lånt vores nødstedte landsmænd penge og korn, men uden at kræve renter. Hold op med at tage pant og renter. 11Giv dem deres marker, vingårde, olivenlunde og huse tilbage og refunder dem, hvad I har taget i renter i form af penge, korn, vin og olie.”
12„Vi vil gøre, som du siger,” svarede de. „Vi giver dem deres ejendom tilbage og holder op med at kræve renter.” I præsternes påhør fik jeg dem så til at sværge på, at de ville gøre, som de havde sagt. 13Og mens jeg rystede min kappefold sagde jeg: „De som ikke holder, hvad de har lovet, vil Gud ryste ud fra deres hus og hjem.” „Amen!” råbte hele forsamlingen og takkede Gud. Så gik de i gang med at gøre deres ord til handling.
14I den forbindelse skal det nævnes, at i alle de 12 år, jeg var guvernør over Juda—fra kong Artaxerxes’ 20. til hans 32. regeringsår—modtog hverken jeg selv eller mine embedsmænd nogen løn eller andre ydelser fra Israels folk. 15Denne praksis stod i skærende kontrast til, hvad folket var vant til fra de tidligere guvernører, der havde udnyttet dem ved at kræve mad og vin foruden 40 sølvstykker om dagen. Desuden plejede embedsmændene også at udnytte folket. Men fordi jeg ønskede at adlyde Gud, brød jeg med den praksis. 16I stedet koncentrerede jeg mig om arbejdet på muren og nægtede at skaffe mig fast ejendom. Og alle mine embedsmænd tog del i arbejdet på lige fod med andre. 17Jeg forsørgede ellers 150 judæiske embedsmænd foruden fremmede, der kom på besøg. 18Det daglige forbrug udgjorde en okse, seks førsteklasses får og et stort antal fjerkræ. Desuden købte jeg hver tiende dag en ny forsyning vin. Alligevel undlod jeg at afkræve folket den skat, jeg havde krav på, for de havde det svært nok i forvejen.
19Min Gud, glem ikke, hvad jeg har gjort for dit folk, men velsign mig for det!
Criza socială și economică
1Cei din popor și soțiile lor au avut o mare plângere împotriva fraților lor iudei. 2Erau unii care ziceau:
– Noi, fiii și fiicele noastre suntem mulți. Să ni se dea grâne, ca să avem ce mânca și să trăim.
3Alții ziceau:
– Ne punem garanție ogoarele, viile și casele, ca să avem grâne în timpul foametei.
4Mai erau încă unii care ziceau:
– A trebuit să împrumutăm argint, dându‑ne ogoarele și viile în schimbul birului imperial. 5Deși suntem carne din carnea fraților noștri, iar fiii noștri sunt ca și fiii lor, iată că suntem pe cale să ne dăm fiii și fiicele în robie. Câteva din fetele noastre au și fost luate în robie. Suntem fără putere, iar ogoarele și viile noastre aparțin altora!
6M‑am mâniat foarte tare când le‑am auzit plângerea și cuvintele acestea.
7După ce m‑am gândit, i‑am mustrat pe nobili și pe dregători, zicându‑le:
– Voi împrumutați cu dobândă pe frații voștri?!
Am strâns o mare adunare împotriva lor 8și le‑am zis:
– Noi, după puterile noastre, am răscumpărat pe frații noștri iudei, care fuseseră vânduți neamurilor. Iar acum voi vă vindeți frații, ca apoi să ne fie dați chiar nouă de vânzare?
Ei tăceau, neavând ce să răspundă.
9Atunci eu am zis:
– Ce faceți voi nu este bine. N‑ar trebui să umblați în teamă de Dumnezeul nostru, ca să nu fiți de rușinea neamurilor, a dușmanilor noștri? 10Atât eu, cât și frații și slujitorii mei le‑am împrumutat argint și grâne. Să le iertăm, vă rog, datoria aceasta! 11Vă rog, dați‑le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele, precum și a suta parte din argintul, din grânele, din mustul și din uleiul pe care le‑ați cerut de la ei ca dobândă.
12Ei au răspuns:
– Le vom da înapoi și nu vom mai cere nimic de la ei. Vom face întocmai precum ai zis.
Atunci am chemat preoții și i‑am pus să jure înaintea lor că vor face precum au promis. 13Mi‑am scuturat mantaua și am zis:
– Așa să scuture Dumnezeu din familia lui și din proprietatea lui pe orice om care nu se va ține de cuvânt! Așa să fie scuturat și lăsat fără nimic!
Toată adunarea a răspuns:
– Amin!
Și L‑au lăudat pe Domnul. Poporul a făcut întocmai cum a promis.
14Din ziua în care am fost numit guvernatorul lor în țara lui Iuda, adică din al douăzecilea an al împăratului Artaxerxes și până în al treizeci și doilea an al său14 martie-aprilie 445 î.Cr. – aprilie 433–aprilie 432 î.Cr., deci timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei nu am trăit din veniturile de guvernator. 15Înainte de mine, cei dintâi guvernatori împovărau poporul, luând de la ei pâine și vin, în afară de cei patruzeci de șecheli15 Aproximativ 0,5 kg. de argint. Chiar și slujitorii lor asupreau poporul. Eu însă nu am făcut așa, din teamă de Dumnezeu. 16Ba încă, am stăruit în lucrarea de restaurare a acestui zid și nu mi‑am cumpărat ogoare. De altfel, toți slujitorii mei erau adunați acolo pentru lucrare. 17Mai mult, aveam la masa mea o sută cincizeci de bărbați dintre iudei și dintre dregători, în afară de cei care veneau dintre neamurile dimprejur. 18În fiecare zi mi se pregătea un bou, șase oi alese și păsări, iar la fiecare zece zile se aducea vin din belșug, de toate felurile. Cu toate acestea, eu nu am căutat să primesc plată ca guvernator, căci lucrarea apăsa greu asupra acestui popor. 19Adu‑Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine, pentru tot ce am făcut pentru acest popor!
