Bibelen på hverdagsdansk

Dommerbogen 21:1-25

Benjamins stamme reddes fra udslettelse

1De israelitiske ledere havde under mødet i Mitzpa svoret på, at de aldrig ville lade deres døtre gifte sig med mænd fra Benjamins stamme. 2Men efter slaget holdt de endnu et møde—denne gang i Betel—hvor de sørgede og græd for Herrens ansigt indtil aften. 3„Herre, Israels Gud,” klagede de, „hvorfor skulle denne ulykke ramme os? Nu må vi savne en stamme i Israel!”

4Næste morgen stod de tidligt op, byggede et alter og ofrede brænd- og takofre på alteret. 5Da spurgte de hinanden: „Var nogen af Israels folk ikke repræsenteret under mødet i Mitzpa?” De havde nemlig svoret på, at hvis nogen nægtede at møde op, skulle de straffes med døden. 6Men samtidig følte Israel medlidenhed med benjaminitterne og sagde: „Ak, en hel stamme er næsten totalt udryddet af Israel! 7Hvordan skal vi skaffe koner til de få mænd, der er tilbage, når vi for Herrens ansigt har svoret på, at vi ikke vil lade vores døtre gifte sig med dem?”

8-9Da de nu undersøgte, om nogen var udeblevet fra det omtalte møde i Mitzpa, opdagede man, at ingen fra Jabesh i Gilead havde været til stede. 10-11Så sendte de en hær på 12.000 af de bedste soldater af sted med følgende besked: „Udryd alle indbyggerne i Jabesh med undtagelse af unge piger, som er jomfruer.” 12Det gjorde de så, og de fandt 400 unge jomfruer. Disse piger blev ført til den israelitiske lejr i Shilo i Kana’ans land.

13Derefter sendte man en delegation af sted for at fortælle de 600 overlevende benjaminitter ved Rimmons klippe i ørkenen, at de nu kunne tage hjem i fred. 14Det gjorde de så, og de fik overdraget de 400 piger fra Jabesh, men der var ikke koner nok til dem alle. 15-16Israelitterne var meget kede af, at Gud således næsten havde udryddet en af deres stammer. De følte medlidenhed med de sidste benjaminitter og lederne spurgte hinanden: „Hvordan skal vi skaffe koner til de sidste 200 mænd? Alle kvinder i Benjamins stamme er jo udryddet. 17Der må findes en udvej, så de overlevende kan få efterkommere og stammen kan komme på fode igen, 18selv om vi ved vores ed har udelukket muligheden af at bortgifte vores egne døtre til dem.” 19Pludselig var der en, som fik en lys idé! „Hør,” sagde han, „måske kan vi løse problemet under den kommende religiøse byfest i Shilo.” (Shilo ligger øst for vejen mellem Betel og Sikem, syd for Lebona og nord for Betel.)

20-21Så blev de enige om at sige til de benjaminitter, som stadig manglede koner: „Hold jer skjult i vinmarkerne uden for Shilo og se godt på de piger, der tager derhen for at danse. Under dansen kommer I frem fra jeres skjulested, og finder jer hver især en pige, som I tager med hjem til Benjamins land. 22Når deres fædre og brødre så kommer og nedlægger protest over for os, skal vi nok berolige dem og overtale dem til at lade jer beholde deres døtre, for der var ikke koner nok til jer i Jabesh. Vi skal også nok forklare dem, at de ikke har brudt deres ed, for de har ikke bortgiftet deres døtre frivilligt. I har jo selv taget dem!”

23Så gjorde benjaminitterne, som de fik besked på. De fik hver fat i en pige under festen, hvorefter de hjemførte dem som deres koner til deres eget land. Her genopbyggede de byerne og bosatte sig igen i deres eget stammeområde.

24Derpå opløstes den israelitiske hær, og de forskellige stammer vendte hver for sig tilbage til deres land og deres familier. 25Men der var stadig ingen konge i Israel, så alle gjorde, som de havde lyst til.

Nouă Traducere În Limba Română

Judecători 21:1-25

Israeliții salvează seminția lui Beniamin

1Bărbații lui Israel juraseră la Mițpa, zicând: „Niciunul din noi să nu‑și dea fata de soție celor din Beniamin!“

2Poporul s‑a dus la Betel și a rămas acolo, în prezența lui Dumnezeu, până seara. Și‑au ridicat glasul, s‑au jelit 3și au zis: „Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s‑a întâmplat așa ceva în Israel? Să lipsească astăzi o seminție întreagă din Israel?“

4A doua zi poporul s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a zidit acolo un altar și a adus arderi‑de‑tot și jertfe de pace4 Vezi nota de la 20:26.. 5Apoi fiii lui Israel au zis: „Care dintre semințiile lui Israel nu s‑a suit la adunare, înaintea Domnului?“ Făcuseră un jurământ ferm ca oricine nu se va sui înaintea Domnului, la Mițpa, să fie pedepsit cu moartea.

6Fiilor lui Israel le părea rău de fratele lor Beniamin și ziceau: „Astăzi a fost nimicită o seminție din Israel! 7Ce să facem pentru aceia care au rămas fără soții, fiindcă am jurat pe Domnul că nu le vom da de soții pe fetele noastre?“ 8Apoi au zis: „Este vreuna dintre semințiile lui Israel care nu s‑a suit înaintea Domnului, la Mițpa?“ Și iată că niciun bărbat din Iabeșul Ghiladului nu venise la adunare. 9Au numărat poporul și iată că acolo nu era niciun bărbat dintre locuitorii Iabeșului Ghiladului.

10Atunci comunitatea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de războinici și le‑a poruncit, zicând: „Duceți‑vă și treceți prin ascuțișul sabiei pe locuitorii din Iabeșul Ghiladului, cu tot cu femei și copii! 11Iată ce să faceți: să dați spre nimicire11 Vezi nota de la 1:17. orice bărbat și orice femeie care a cunoscut împreunarea cu un bărbat!“ 12Au găsit printre locuitorii din Iabeșul Ghiladului patru sute de fete fecioare și le‑au adus în tabără la Șilo, în țara Canaan.

13Toată comunitatea a trimis mesageri ca să le vorbească fiilor lui Beniamin care se aflau la Stânca lui Rimon și să le vestească pacea. 14În acea vreme, cei din Beniamin s‑au întors și li s‑au dat de soții dintre acelea care au fost lăsate în viață – dintre femeile din Iabeșul Ghiladului. Totuși, nu erau destule pentru ei.

15Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o ruptură în semințiile lui Israel. 16Atunci bătrânii comunității au zis: „Cum să facem rost de soții pentru cei rămași, căci femeile au fost nimicite din Beniamin?“ 17Apoi au zis: „Să fie o moștenire pentru supraviețuitorii lui Beniamin, ca să nu fie ștearsă o seminție din Israel! 18Dar noi nu putem să le dăm de soții pe fiicele noastre, căci toți fiii lui Israel au jurat, zicând: «Blestemat este cel ce va da vreo femeie lui Beniamin!»“ 19După aceea au zis: „Iată că în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Șilo, la nord de Betel, în partea de răsărit a drumului care duce de la Betel la Șehem și la sud de Lebona!“

20Apoi le‑au poruncit fiilor lui Beniamin, zicând: „Duceți‑vă și stați la pândă în vii! 21Urmăriți ce se întâmplă și când le veți vedea pe fetele din Șilo că vor ieși să danseze, să ieșiți din vii și să vă răpiți fiecare câte o soție dintre fetele din Șilo. Apoi să vă duceți în teritoriul lui Beniamin. 22Dacă părinții sau frații lor vor veni să se plângă la noi, le vom spune: «Arătați bunăvoință față de noi și dați‑ni‑le nouă, căci în luptă n‑am reușit să luăm pradă câte o femeie pentru fiecare om. Dacă ni le dați acum, nu veți fi vinovați de încălcarea jurământului!»“

23Fiii lui Beniamin au făcut întocmai: și‑au luat soții după numărul lor dintre dansatoarele pe care le‑au răpit. Apoi au plecat și s‑au întors la moștenirea lor; au zidit din nou cetăți și au locuit în ele. 24Tot atunci, fiii lui Israel au plecat de acolo, fiecare la seminția și la clanul lui. Și astfel, fiecare om s‑a dus la proprietatea lui.

25În zilele acelea nu era rege în Israel și fiecare făcea ce era drept în ochii săi.