Apostlene i Jerusalem accepterer, at Messias ikke kun kom for jødernes skyld
1Det varede ikke længe før apostlene og menighederne rundt omkring i Judæa hørte, at en gruppe ikke-jøder havde taget imod Guds ord. 2Da Peter vendte tilbage til Jerusalem, måtte han stå skoleret for menighedens ledere dér. 3„Du har besøgt en ikke-jødisk familie, og du har oven i købet spist sammen med dem!” lød anklagen. 4Peter fortalte dem så fra ende til anden, hvad der var sket: 5„En dag, mens jeg var i bøn i Joppe, havde jeg et syn,” forklarede han. „Noget blev sænket ned fra himlen. Det lignede en stor dug, der blev holdt oppe i de fire hjørner, og den dalede ned foran mig. 6Jeg stirrede på den og så alle mulige slags pattedyr, rovdyr, krybdyr og fugle. 7Så hørte jeg en stemme sige: ‚Rejs dig, Peter, slagt og spis.’ 8‚Ikke tale om, Herre!’ svarede jeg. ‚Sådan nogle urene dyr har jeg aldrig spist.’ 9Men stemmen talte igen: ‚Det, som Gud har erklæret for rent, må du ikke kalde urent.’ 10Det skete tre gange, og så forsvandt det hele op i himlen.
11I det samme stod der tre mænd uden for huset, hvor jeg opholdt mig. De var kommet fra Cæsarea for at hente mig. 12Helligånden sagde til mig, at jeg skulle gå med dem uden at gøre indvendinger. De seks mænd, der står her, fulgte også med, og vi tog så op til mandens hus. 13Da vi ankom, fortalte han os, hvordan en engel pludselig havde stået foran ham og havde sagt til ham: ‚Send bud til Joppe efter en, der hedder Simon Peter. 14Han vil fortælle dig, hvordan du selv og hele din husstand kan blive frelst.’
15Men så snart jeg begyndte at tale til dem, faldt Helligånden på dem, akkurat som det skete for os i begyndelsen. 16Så kom jeg i tanke om, hvad Herren havde sagt: ‚Johannes døbte med vand, men I skal døbes med Helligåndens kraft!’ 17Gud gav altså de her ikke-jøder den samme gave, som vi fik, da vi var kommet til tro på Herren Jesus, Messias. Hvem er da jeg, at jeg skulle stille mig i vejen for Gud?”
18Da de hørte den beretning, blev de først helt stille. Derefter begyndte de at lovprise Gud og sagde til hinanden: „Så er det altså Guds ønske, at det ikke kun er jøderne, der skal vende om fra deres synd og modtage det evige liv.”
Den første store menighed blandt de græsktalende folkeslag
19De Jesus-troende, der var flygtet fra Jerusalem under den store forfølgelse efter Stefanus’ død, nåede så langt som til Fønikien, Cypern og Antiokia. Overalt fortalte de budskabet om Jesus, dog kun til jøderne. 20Men nogle af dem, der oprindeligt kom fra Cypern eller Kyrene, var græsktalende, og da de kom til Antiokia, begyndte de at tale til grækerne om Herren Jesus, 21og Herrens kraft var med dem, så et stort antal kom til tro.
22Menigheden i Jerusalem hørte, hvad der var sket i Antiokia, og derfor sendte de Barnabas derhen. 23Da han så, hvad Gud i sin nåde havde gjort, blev han meget glad og opmuntrede dem alle til helhjertet at holde fast ved troen på Herren. 24Barnabas var et godt menneske, fuld af Helligånd og tro. Ved hans indsats kom mange mennesker til tro på Jesus.
25Nogen tid efter rejste Barnabas videre til Tarsos for at opsøge Saul. 26Da han havde fundet ham, tog han ham med tilbage til Antiokia. I et helt år arbejdede de sammen i menigheden og underviste en stor gruppe mennesker. Det var her i Antiokia, at disciplene for første gang blev kaldt „de kristne”.11,26 Det græske ord Christos svarer til det hebraiske Messias. De hebraisktalende disciple blev kaldt notzrim eller netzrim, det ord som via græsk er blevet til „nazaræerne”, og som egentlig betyder „rodskudsfolket” efter Es. 11,1. Ordet „kristne” hører til i den græsktalende verden, og både Barnabas og Saul havde græsk som deres modersmål. I disse kredse blev ordet Kristus brugt i stedet for det hebraiske Messias.
27Mens de var dér, kom nogle profeter fra Jerusalem til Antiokia. 28En af dem ved navn Agabos rejste sig ved et møde og forudsagde ved Helligånden, at der ville komme en stor hungersnød over hele verden (det skete, mens Claudius var kejser i Rom). 29Disciplene besluttede da at sende hjælp til deres medkristne i Judæa. Enhver skulle give så meget, de havde råd til. 30Derefter blev Barnabas og Saul sendt af sted for at overbringe den indsamlede gave til lederne i menigheden i Jerusalem.
1Apostolii și frații care erau în Iudeea au auzit că neamurile au primit și ele Cuvântul lui Dumnezeu.
2Când Petru s‑a suit la Ierusalim, unii dintre creștinii circumciși îl judecau, 3zicând:
– Ai intrat în casă la niște bărbați necircumciși și ai mâncat cu ei!
4Atunci Petru a început să le explice pe rând cele întâmplate și le‑a zis:
5– Eram în cetatea Iafo și, în timp ce mă rugam, am avut5 Lit.: am văzut., într‑o răpire sufletească, o viziune. Am văzut un obiect coborând – ceva ca o pânză mare fiind adusă jos din cer, de cele patru colțuri – și venind până la mine. 6M‑am uitat în ea cu atenție și am văzut patrupede de pe pământ, fiare sălbatice, târâtoare6 Vezi nota de la 10:12. și păsări ale cerului. 7Apoi am auzit un glas care mi‑a zis: „Petru, ridică‑te, înjunghie și mănâncă!“ 8Însă eu am zis: „Nicidecum, Doamne! Căci niciodată n‑a intrat în gura mea ceva întinat sau necurat!“ 9Dar glasul mi‑a vorbit a doua oară din cer: „Ceea ce a curățit Dumnezeu, să nu consideri întinat!“ 10Lucrul acesta s‑a întâmplat de trei ori. Apoi toate au fost ridicate iarăși la cer. 11Și iată că imediat după aceea, la poarta casei în care eram, stăteau trei bărbați trimiși la mine din Cezareea11 Vezi nota de la 8:40.. 12Duhul mi‑a spus să mă duc cu ei fără să fac deosebire. Împreună cu mine au mers și acești șase frați. Am intrat în casa acelui om, 13iar el ne‑a istorisit cum a văzut un înger stând în casa lui și zicând: „Trimite la Iafo și cheamă‑l pe Simon, numit și Petru, 14care îți va spune cuvinte prin care vei fi mântuit tu și toată familia ta!“ 15În timp ce eu începusem să vorbesc, Duhul Sfânt S‑a coborât peste ei, așa cum S‑a coborât și peste noi la început. 16Atunci mi‑am amintit de cuvintele Domnului, așa cum El obișnuia să spună: „Ioan, într-adevăr, a botezat cu16 Sau: în. apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt.“ 17Deci, dacă Dumnezeu le‑a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu ca să‑L pot împiedica17 Sau: opri. pe Dumnezeu?!
18Când au auzit ei aceste lucruri, s‑au liniștit și L‑au slăvit pe Dumnezeu, zicând: „Așadar, Dumnezeu le‑a dat și neamurilor pocăința care duce la viață!“
Biserica în Antiohia
19Cei ce fuseseră împrăștiați din cauza persecuției care avusese loc în urma uciderii lui Ștefan au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia19 Al treilea oraș ca mărime din Imperiul Roman, după Roma și Alexandria.. Ei nu vorbeau despre Cuvânt nimănui în afară de iudei. 20Câțiva dintre ei însă, niște bărbați din Cipru și din Cirena, care veniseră în Antiohia, le‑au vorbit și grecilor, vestindu‑le Evanghelia despre Domnul Isus. 21Mâna Domnului era cu ei, și astfel un mare număr de oameni care au crezut, s‑au întors la Domnul. 22Vestea despre ei a ajuns și la urechile bisericii care era în Ierusalim, astfel că l‑au trimis pe Barnabas să meargă până în Antiohia. 23Când a ajuns el și a văzut harul lui Dumnezeu, s‑a bucurat și i‑a îndemnat pe toți să rămână lângă Domnul cu o inimă devotată.23 Lit.: scopul [planul/țelul] inimii. 24Căci Barnabas era un om bun și plin de Duhul Sfânt și de credință. Și o mulțime mare de oameni a fost adăugată la Domnul. 25S‑a dus apoi la Tars ca să‑l caute pe Saul 26și, când l‑a găsit, l‑a dus în Antiohia. Astfel, timp de un an întreg, ei s‑au adunat cu biserica și au dat învățătură la o mare mulțime de oameni. În Antiohia, ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“26 Gr.: christianos; termenul apare de trei ori în NT și are sensul de: cel care‑L urmează pe Cristos, cel care aparține lui Cristos. Vezi și 26:28; 1 Pet. 4:16..
27În acele zile, au coborât din Ierusalim în Antiohia niște profeți. 28Unul dintre ei, pe nume Agab, s‑a ridicat și a arătat, prin Duhul Sfânt, că urmează să vină o mare foamete în toată lumea28 Lumea cunoscută atunci. Sau în întreg Imperiul Roman.. Și așa s‑a și întâmplat în timpul lui Claudius28 Tiberius Claudius Nero Germanicus, împărat care a domnit între anii 41–54 d.Cr. Foametea a ținut din anul 45 d.Cr. până în anul 48 d.Cr.. 29Atunci ucenicii au hotărât să le trimită ajutor fraților care locuiau în Iudeea, fiecare după posibilitățile lui; 30și așa au și făcut, trimițând acest ajutor bătrânilor30 Sau: prezbiterilor., prin Barnabas și Saul.
