Ceux qui accompagnaient Jésus
1Quelque temps après, Jésus se rendit dans les villes et les villages pour y proclamer et annoncer la Bonne Nouvelle du royaume de Dieu. 2Il était accompagné des Douze et de quelques femmes qu’il avait délivrées d’esprits mauvais et guéries de diverses maladies : Marie, appelée Marie de Magdala8.2 Magdala: village de la rive ouest du lac de Galilée., dont il avait chassé sept démons, 3Jeanne, la femme de Chuza, administrateur d’Hérode, Suzanne et plusieurs autres. Elles assistaient Jésus et ses disciples de leurs biens.
La parabole du semeur
(Mt 13.1-9 ; Mc 4.1-9)
4Une grande foule, ayant afflué de chaque ville, s’était rassemblée autour de lui. Alors Jésus leur raconta cette parabole : 5Un semeur sortit pour faire ses semailles. Pendant qu’il répandait sa semence, des grains tombèrent au bord du chemin, furent piétinés par les passants, et les oiseaux du ciel les mangèrent. 6D’autres tombèrent sur de la pierre. A peine eurent-ils germé que les petits plants séchèrent parce que le sol n’était pas assez humide. 7D’autres grains tombèrent au milieu des ronces ; celles-ci poussèrent en même temps que les bons plants et les étouffèrent. 8Mais d’autres tombèrent dans la bonne terre ; ils germèrent et donnèrent du fruit : chaque grain en produisit cent autres.
Et Jésus ajouta : Celui qui a des oreilles pour entendre, qu’il entende !
(Mt 13.10-13 ; Mc 4.10-12)
9Les disciples lui demandèrent ce que signifiait cette parabole.
10Il leur dit : Vous avez reçu le privilège de connaître les secrets du royaume de Dieu, mais pour les autres, ces choses sont dites en paraboles. Ainsi, bien qu’ils regardent, ils ne voient pas ; bien qu’ils entendent, ils ne comprennent pas8.10 Es 6.9..
(Mt 13.18-23 ; Mc 4.13-20)
11Voici donc le sens de cette parabole : La semence, c’est la Parole de Dieu. 12« Au bord du chemin » : ce sont les personnes qui écoutent la Parole, mais le diable vient l’arracher de leur cœur pour les empêcher de croire et d’être sauvées.
13« Sur de la pierre » : ce sont ceux qui entendent la Parole et l’acceptent avec joie ; mais, comme ils ne la laissent pas prendre racine en eux, leur foi est passagère. Lorsque survient l’épreuve, ils abandonnent tout.
14« La semence tombée au milieu des ronces » représente ceux qui ont écouté la Parole, mais en qui elle est étouffée par les soucis, les richesses et les plaisirs de la vie, de sorte qu’elle ne donne pas de fruit.
15Enfin, « la semence tombée dans la bonne terre », ce sont ceux qui, ayant écouté la Parole, la retiennent dans un cœur honnête et bien disposé. Ils persévèrent et ainsi portent du fruit.
La parabole de la lampe
(Mc 4.21-25)
16Personne n’allume une lampe pour la cacher sous un récipient, ou la mettre sous un lit ; on la place, au contraire, sur un pied de lampe pour que ceux qui entrent dans la pièce voient la lumière. 17Tout ce qui est caché maintenant finira par être mis en lumière, et tout ce qui demeure secret sera finalement connu et paraîtra au grand jour.
18Faites donc attention à la manière dont vous écoutez, car à celui qui a, on donnera encore davantage ; mais à celui qui n’a pas, on ôtera même ce qu’il croit avoir.
La vraie famille de Jésus
(Mt 12.46-50 ; Mc 3.31-35)
19La mère et les frères de Jésus vinrent le trouver ; mais ils ne purent pas l’approcher à cause de la foule. 20On lui fit dire : Ta mère et tes frères sont là-dehors et ils voudraient te voir.
21Mais Jésus leur répondit : Ma mère et mes frères, ce sont ceux qui écoutent la Parole de Dieu et qui font ce qu’elle demande.
Plus fort que la tempête
(Mt 8.23-27 ; Mc 4.35-41)
22Un jour, Jésus monta dans un bateau avec ses disciples et leur dit : Passons de l’autre côté du lac !
Ils gagnèrent le large. 23Pendant la traversée, Jésus s’assoupit. Soudain, un vent violent se leva sur le lac. L’eau envahit le bateau. La situation devenait périlleuse. 24Les disciples s’approchèrent de Jésus et le réveillèrent en criant : Maître, Maître, nous sommes perdus !
Il se réveilla et parla sévèrement au vent et aux flots tumultueux : ils s’apaisèrent, et le calme se fit. 25Alors il dit à ses disciples : Où est donc votre foi ?
Quant à eux, ils étaient saisis de crainte et d’étonnement, et ils se disaient les uns aux autres : Qui est donc cet homme ? Voyez : il commande même aux vents et aux vagues, et il s’en fait obéir !
Plus fort que les démons
(Mt 8.28-34 ; Mc 5.1-20)
26Ils abordèrent dans la région de Gérasa8.26 Certains manuscrits ont : des Gadaréniens, et d’autres ont : des Gergéséniens., située en face de la Galilée8.26 Pays situé sur la rive est du lac de Galilée et habité par des non-Juifs.. 27Au moment où Jésus mettait pied à terre, un homme de la ville, qui avait plusieurs démons en lui, vint à sa rencontre. Depuis longtemps déjà, il ne portait plus de vêtements et demeurait, non dans une maison, mais au milieu des tombeaux. 28Quand il vit Jésus, il se jeta à ses pieds en criant de toutes ses forces : Que me veux-tu, Jésus, Fils du Dieu très-haut ? Je t’en supplie : ne me tourmente pas !
29Il parlait ainsi parce que Jésus commandait à l’esprit mauvais de sortir de cet homme. En effet, bien des fois, l’esprit s’était emparé de lui ; on l’avait alors lié avec des chaînes et on lui avait mis les fers aux pieds pour le contenir ; mais il cassait tous ses liens, et le démon l’entraînait dans des lieux déserts. 30Jésus lui demanda : Quel est ton nom ?
– Légion8.30 La légion était un corps d’armée romain comptant 8 500 hommes., répondit-il.
Car une multitude de démons étaient entrés en lui. 31Ces démons supplièrent Jésus de ne pas leur ordonner d’aller dans l’abîme. 32Or, près de là, un important troupeau de porcs était en train de paître sur la montagne. Les démons supplièrent Jésus de leur permettre d’entrer dans ces porcs. Il le leur permit. 33Les démons sortirent donc de l’homme et entrèrent dans les porcs. Aussitôt, le troupeau s’élança du haut de la pente et se précipita dans le lac, où il se noya.
34Quand les gardiens du troupeau virent ce qui était arrivé, ils s’enfuirent et allèrent raconter la chose dans la ville et dans les fermes. 35Les gens vinrent se rendre compte de ce qui s’était passé. Ils arrivèrent auprès de Jésus et trouvèrent, assis à ses pieds, l’homme dont les démons étaient sortis. Il était habillé et tout à fait sain d’esprit. Alors la crainte s’empara d’eux. 36Ceux qui avaient assisté à la scène leur rapportèrent comment cet homme, qui était sous l’emprise des démons, avait été délivré.
37Là-dessus, toute la population du territoire des Géraséniens, saisie d’une grande crainte, demanda à Jésus de partir de chez eux. Il remonta donc dans le bateau et repartit. 38L’homme qui avait été libéré des esprits mauvais lui demanda s’il pouvait l’accompagner, mais Jésus le renvoya en lui disant :
39Rentre chez toi, et raconte tout ce que Dieu a fait pour toi !
Alors cet homme partit proclamer dans la ville entière tout ce que Jésus avait fait pour lui.
Plus fort que la maladie et la mort
(Mt 9.18-26 ; Mc 5.21-43)
40A son retour en Galilée, Jésus fut accueilli par la foule, car tous l’attendaient. 41A ce moment survint un homme appelé Jaïrus. C’était le responsable de la synagogue. Il se jeta aux pieds de Jésus et le supplia de venir chez lui : 42sa fille unique, âgée d’environ douze ans, était en train de mourir. Jésus partit donc pour se rendre chez lui. Cependant, la foule se pressait autour de lui.
43Il y avait là une femme atteinte d’hémorragies depuis douze ans et qui avait dépensé tout son bien chez les médecins8.43 Les mots : qui avait dépensé tout son bien chez les médecins sont absents de certains manuscrits. sans que personne ait pu la guérir. 44Elle s’approcha de Jésus par-derrière et toucha la frange8.44 Les Juifs portaient des franges à leur vêtement. Voir Dt 22.12. de son vêtement. Aussitôt, son hémorragie cessa.
45– Qui m’a touché ? demanda Jésus.
Comme tous s’en défendaient, Pierre lui dit : Voyons, Maître, la foule t’entoure et te presse de tous côtés.
46Mais il répondit : Quelqu’un m’a touché ; j’ai senti qu’une force sortait de moi.
47En voyant que son geste n’était pas passé inaperçu, la femme s’avança toute tremblante, se jeta aux pieds de Jésus et expliqua devant tout le monde pour quelle raison elle l’avait touché, et comment elle avait été instantanément guérie. 48Jésus lui dit : Ma fille, parce que tu as eu foi en moi, tu es guérie8.48 Autre traduction : tu es sauvée., va en paix.
49Il parlait encore quand quelqu’un arriva de chez le responsable de la synagogue et lui dit : Ta fille vient de mourir, n’importune plus le Maître !
50En entendant cela, Jésus dit à Jaïrus : Ne crains pas, crois seulement : ta fille guérira8.50 Autre traduction : sera sauvée..
51Une fois arrivé à la maison, il ne permit à personne d’entrer avec lui, sauf à Pierre, Jean et Jacques, ainsi qu’au père et à la mère de l’enfant. 52Ce n’était partout que pleurs et lamentations. Jésus dit : Ne pleurez pas ; elle n’est pas morte, elle est seulement endormie.
53Les gens se moquaient de lui, car ils savaient qu’elle était morte. 54Alors Jésus prit la main de la fillette et dit d’une voix forte : Mon enfant, lève-toi !
55Elle revint à la vie et se mit aussitôt debout ; alors Jésus ordonna de lui donner à manger. 56Les parents de la jeune fille étaient stupéfaits. Mais Jésus leur recommanda de ne dire à personne ce qui s’était passé.
Femeile care L‑au urmat și slujit pe Isus
1După aceea, Isus a călătorit prin fiecare cetate și sat, predicând și vestind Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Împreună cu El erau cei doisprezece, 2precum și niște femei care fuseseră vindecate de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, 3Ioana – soția lui Cuza, administratorul lui Irod3 Irod Antipa, care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr. –, Suzana și încă multe altele care Îi3 Unele mss conțin: le. slujeau cu ceea ce aveau.
Pilda semănătorului
(Mt. 13:1-10; Mc. 4:1-9)
4Când s‑a adunat o mare mulțime de oameni și au venit la El de prin fiecare cetate, Isus le‑a vorbit printr‑o pildă:
5„Semănătorul a ieșit să‑și semene sămânța. În timp ce semăna el, o parte din sămânță a căzut lângă drum, unde a fost călcată în picioare și au mâncat‑o păsările cerului. 6Alta a căzut pe stâncă și cum a încolțit, s‑a uscat, pentru că nu avea umezeală. 7Alta a căzut în mijlocul spinilor, iar spinii au crescut împreună cu ea și au sufocat‑o.7, 14 Lit.: înecat‑o. 8Alta însă a căzut într‑un pământ bun, a încolțit și a făcut rod însutit.“
Și zicând acestea, El striga: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
Isus explică pilda semănătorului
(Mt. 13:10-23; Mc. 4:10-20)
9Ucenicii Lui L‑au întrebat ce înseamnă această pildă. 10Isus a zis: „Vouă v‑a fost dat să cunoașteți tainele10 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției lui Dumnezeu, dar celorlalți toate sunt în pilde, pentru ca,
«Privind, să nu vadă
și auzind, să nu înțeleagă!»10 Vezi Is. 6:9.
11Acesta este înțelesul pildei: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. 12Cei de lângă drum sunt cei care aud. Atunci vine diavolul și ia Cuvântul din inima lor, ca să nu creadă pentru a fi mântuiți. 13Cei de pe stâncă sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină. Ei cred doar pentru o vreme, iar în vreme de încercare13 Sau: vreme de ispită., se depărtează. 14Cât despre sămânța căzută între spini, aceștia sunt cei care aud, dar, în timp ce merg14 Sau: în drumul lor., sunt sufocați de îngrijorările, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod copt. 15Iar cât despre sămânța din pământul bun, aceștia sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl țin strâns într‑o inimă frumoasă și bună și aduc rod cu răbdare15 Termenul hypomone se referă la capacitatea de a suporta, de a îndura și de a răbda diferite suferințe și persecuții..
Candela așezată pe un sfeșnicar
(Mc. 4:21-25)
16Nimeni nu aprinde o candelă ca s‑o acopere cu un vas sau s‑o pună sub pat, ci o pune pe un sfeșnicar, astfel încât cei ce intră, să vadă lumina. 17Căci nu este nimic ascuns care nu va fi dezvăluit și nimic tăinuit care să nu fie făcut cunoscut și care să nu iasă la iveală. 18Luați seama deci la felul cum ascultați. Căci celui ce are, i se va da, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ceea ce i se pare că are.“
Mama și frații lui Isus
(Mt. 12:46-50; Mc. 3:31-35)
19Atunci mama și frații Lui au venit la El,19 În Mc. 3:21 este specificat motivul pentru care Isus era căutat de ai Săi. dar nu puteau ajunge la El din cauza mulțimii.
20Isus a fost anunțat:
– Mama Ta și frații Tăi stau afară, dorind să Te vadă.
21Dar Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Mama Mea și frații Mei sunt cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și‑l împlinesc.
Isus liniștește furtuna
(Mt. 8:23-27; Mc. 4:36-41)
22Într‑una din zile, Isus S‑a urcat în barcă împreună cu ucenicii Lui și le‑a zis:
– Să traversăm în partea cealaltă a lacului!
Și au plecat. 23În timp ce vâsleau ei, Isus a adormit. Atunci a coborât pe lac un vârtej de vânt23 Situată într‑o depresiune, la 200 m sub nivelul mării, și înconjurată de munți, Marea (Lacul) Galileei este expusă la furtuni puternice, din cauza întâlnirii dintre curenții mai reci dinspre Marea Mediterană și cei mai calzi dinspre SE Mării Galileei., iar ei au fost acoperiți de ape și erau în pericol.
24Ei s‑au apropiat și L‑au trezit, zicând:
– Stăpâne, Stăpâne, pierim!
Atunci El, ridicându‑Se, a mustrat vântul și apa învolburată, iar ele au încetat și s‑a făcut liniște.
25Apoi i‑a întrebat:
– Unde vă este credința?!
Ei s‑au temut, au rămas uimiți și și‑au zis unii altora:
– Cine deci este Acesta, de poruncește până și vânturilor, și apei, iar ele Îl ascultă?!25 Vezi Iov 38:8-11; Ps. 65:5-7; 89:9; 107:23-32.
Vindecarea unui om demonizat
(Mt. 8:28-34; Mc. 5:1-17)
26Au vâslit mai departe, înspre ținutul gherasenilor26 Locuitorii Gherasei, orașul principal al acelei regiuni, situat la aproximativ 50 km de țărm (vezi și Lc. 8:26). Teritoriul era locuit de eleniști (vezi Is. 65:1). Multe mss conțin ghergheseni sau gadareni (vezi Mt. 8:28 și nota)., care se află în dreptul Galileei. 27Când a coborât pe țărm, L‑a întâmpinat un anumit om din cetate, care avea în el demoni. De multă vreme acesta nu27 Unele mss conțin: avea [în el] demoni de multă vreme. Nu. purta haine și nu locuia într‑o casă, ci în morminte.
28Când L‑a văzut pe Isus, a strigat, I s‑a închinat și a zis cu glas tare:
– Ce am eu de‑a face cu Tine, Isuse, Fiu al Dumnezeului cel Preaînalt? Te rog fierbinte să nu mă chinui!
29Căci Isus îi poruncise duhului necurat să iasă din om. Căci de multe ori duhul îl înșfăca și, deși omul era legat cu lanțuri și cătușe și ținut sub pază, el totuși rupea legăturile și era dus de către demon în locuri pustii.
30Isus l‑a întrebat:
– Care‑ți este numele?
El a zis:
– „Legiune“.30 O legiune romană era un contingent militar format din 6000 de soldați.
Căci în el intraseră mulți demoni. 31Aceștia îl rugau să nu le poruncească să se ducă în Adânc31 Lit.: Abis, loc de detenție pentru duhurile rele și pentru Satan. În LXX însă, termenul grecesc abyssos traduce ebraicul tehom (adânc; vezi Gen. 1:2; 7:11)..
32Acolo, pe munte, era o turmă mare de porci care pășteau. Demonii L‑au rugat să le dea voie să intre în porcii aceia, iar El le‑a dat voie. 33Demonii au ieșit din om și au intrat în porci. Atunci turma s‑a repezit de pe râpă în jos, în lac, și s‑a înecat.
34Păzitorii turmei, văzând ce s‑a întâmplat, au fugit și i‑au anunțat pe oameni în cetate și în cătune. 35Aceștia au ieșit să vadă ce s‑a întâmplat și au venit la Isus. Când l‑au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, stând jos la picioarele lui Isus, îmbrăcat și întreg la minte, s‑au înspăimântat. 36Cei ce văzuseră cum a fost salvat cel ce fusese demonizat, le‑au istorisit totul. 37Atunci toată mulțimea din vecinătatea gherasenilor L‑a rugat pe Isus să plece de la ei, pentru că îi cuprinsese o mare frică. El S‑a urcat în barcă și S‑a întors în cetatea Sa.
38Omul din care ieșiseră demonii Îl rugase fierbinte să‑l lase să vină cu El, dar Isus l‑a trimis înapoi, zicând: 39„Întoarce‑te acasă și istorisește cât de mult a făcut Dumnezeu pentru tine!“39 Spre deosebire de alte situații, în care Isus le‑a poruncit celor pe care i‑a vindecat să nu divulge nimănui ce li s‑a întâmplat, în cazul acesta El procedează exact invers, trimițându‑l pe cel vindecat să povestească toată experiența avută. Isus Se afla, de data aceasta, într‑un teritoriu cu populație majoritar elenistică, unde nu exista pericolul ca lucrarea Lui să fie înțeleasă greșit, ca fiind una de natură politică.
El a plecat și a proclamat prin toată cetatea cât de mult a făcut Isus pentru el.
Vindecarea unei femei și învierea unei fetițe
(Mt. 9:18-26; Mc. 5:22-43)
40La întoarcere, mulțimea I‑a urat lui Isus bun venit, pentru că toți Îl așteptau. 41Și iată că un om, numit Iair, care era conducătorul sinagogii, a venit, a căzut la picioarele lui Isus și L‑a rugat să vină până la el acasă, 42pentru că singura lui fiică, în vârstă de vreo doisprezece ani, era pe moarte. În timp ce mergea, mulțimile se adunau grămadă în jurul Lui. 43Era acolo o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge și care cheltuise pe la doctori tot ce avusese fără să fi putut fi vindecată de cineva. 44Apropiindu‑se prin spate, s‑a atins de marginea hainei Lui și deodată scurgerea ei de sânge s‑a oprit.
45Isus a întrebat:
– Cine M‑a atins?
Pentru că toți negau, Petru I‑a zis:
– Stăpâne, mulțimile se îngrămădesc în jurul Tău și se înghesuie, iar Tu întrebi: „Cine M‑a atins?!“
46Dar Isus a zis:
– M‑a atins cineva, pentru că știu că a ieșit o putere din Mine!
47Când femeia a văzut că n‑a scăpat neobservată, a venit tremurând și a căzut înaintea Lui. Apoi a istorisit înaintea întregii mulțimi din ce cauză s‑a atins de El și cum fusese vindecată deodată. 48El i‑a zis: „Fiică, credința ta te‑a vindecat! Du‑te în pace!“
49În timp ce El încă vorbea, a venit cineva din casa conducătorului sinagogii și a zis:
– Fiica ta a murit. Nu‑L mai deranja pe Învățător!
50Dar Isus, auzind, i‑a zis lui Iair:
– Nu te teme! Crede doar, și ea va fi vindecată!
51Când a ajuns la casa lui Iair, n‑a lăsat pe nimeni să intre împreună cu El, în afară de Petru, de Ioan, de Iacov și de tatăl și mama copilului. 52Toți plângeau și o jeleau, însă Isus le‑a zis: „Nu mai plângeți, pentru că ea n‑a murit, ci doarme!“ 53Ei însă râdeau de El, pentru că știau că fetița murise.
54Isus, după ce i‑a scos afară pe toți, a apucat‑o de mână și a strigat, zicând: „Copilă, scoală‑te!“ 55Duhul ei s‑a întors, și ea s‑a ridicat deodată. Isus a dat îndrumări să i se dea fetiței să mănânce. 56Părinții ei au rămas înmărmuriți. Isus le‑a poruncit să nu spună nimănui ce s‑a întâmplat.
