Troisième élégie : l’espoir malgré la détresse
Profonde détresse du prophète
1Moi, je suis l’homme ╵qui a vu l’affliction
sous les coups du bâton ╵de sa colère.
2Il3.2 C’est-à-dire Dieu que Jérémie ne veut pas nommer (voir v. 18). m’a mené ╵et il m’a fait marcher
dans des ténèbres ╵sans aucune lumière.
3C’est contre moi ╵qu’à longueur de journée
il tourne et retourne sa main.
4Il a usé ma chair, ma peau,
il a brisé mes os.
5Il a dressé contre moi3.5 Lors des sièges, l’assaillant dressait des terrasses, des sortes de contre-remparts contre les remparts de la ville pour pouvoir y pénétrer. des remparts
pour m’assiéger d’amertume et de peine.
6Il m’a fait habiter ╵dans des lieux ténébreux
comme ceux qui sont morts ╵depuis longtemps.
7Il m’a enclos d’un mur ╵afin que je ne sorte pas,
il m’a chargé ╵de lourdes chaînes.
8J’ai beau crier et implorer,
il n’écoute pas ma prière.
9Il a barré tous mes chemins ╵avec d’énormes pierres,
il rend ma route impraticable.
10Il m’a épié ╵comme un ours aux aguets
ou comme un lion ╵tapi dans sa cachette.
11Il m’a fait sortir du chemin, ╵il m’a mis en pièces,
et il m’a transformé ╵en une terre dévastée.
12Il a bandé son arc,
et il m’a pris pour cible.
13Il m’a percé les reins avec les flèches
tirées de son carquois.
14Je suis devenu la risée ╵de tout mon peuple3.14 Selon le texte hébreu traditionnel. De nombreux manuscrits hébreux et la version syriaque ont : tous les peuples.
et le sujet de ses chansons, ╵à longueur de journée3.14 Voir Jr 20.7..
15Il m’a gavé d’herbes amères
et il m’a abreuvé d’absinthe.
16Il m’a brisé les dents ╵sur du gravier ;
il m’a couvert de cendre.
17Tu m’as banni loin de la paix,
je ne sais plus ╵quel goût a le bonheur.
18Alors j’ai dit : ╵C’en est fini ╵de tout mon avenir3.18 Autre traduction : de ma splendeur. :
je n’espère plus rien ╵de l’Eternel.
L’Eternel est ma part
19Oh ! souviens-toi ╵de mon humiliation ╵et de ma vie errante,
du poison, de l’absinthe ╵dont je suis abreuvé !
20Sans cesse, ╵je m’en souviens,
et j’en suis abattu.
21Mais voici la pensée ╵que je me rappelle à moi-même,
la raison pour laquelle ╵j’aurai de l’espérance :
22non, les bontés de l’Eternel ╵ne sont pas à leur terme
et ses tendresses ╵ne sont pas épuisées.
23Chaque matin, ╵elles se renouvellent.
Oui, ta fidélité est grande !
24J’ai dit : L’Eternel est mon bien,
c’est pourquoi je compte sur lui.
25L’Eternel est plein de bonté ╵pour ceux qui ont confiance en lui,
pour ceux qui se tournent vers lui.
26Il est bon d’attendre en silence
la délivrance ╵que l’Eternel opérera.
27C’est une bonne chose,
pour l’homme, de porter ╵le joug dans sa jeunesse.
28Qu’il se tienne à l’écart ╵et garde le silence
quand l’Eternel le lui impose !
29Et qu’il s’incline, ╵le visage dans la poussière :
peut-être y a-t-il un espoir…
30Qu’il présente la joue ╵à celui qui le frappe3.30 Voir Mt 5.39.,
qu’il se rassasie de mépris !
31Car le Seigneur
ne le rejettera pas pour toujours.
32Mais s’il afflige, ╵il aura aussi compassion
selon son grand amour.
33Ce n’est pas par plaisir ╵qu’il humilie
et qu’il afflige les humains.
34Lorsque l’on foule aux pieds
tous les prisonniers du pays3.34 Comme l’ont fait les Babyloniens à Jérusalem en 587 av. J.-C.,
35lorsque l’on viole ╵le droit d’un homme
sous les yeux mêmes du Très-Haut,
36et lorsque l’on opprime ╵quelqu’un dans son procès,
le Seigneur ne le voit-il pas ?
37Qui donc n’a qu’à parler ╵pour qu’une chose soit3.37 Voir Ps 33.9.,
quand le Seigneur ╵ne l’a pas ordonné ?
38Par sa parole, le Très-Haut ╵ne suscite-t-il pas
et le malheur et le bonheur ?
39Pourquoi l’homme se plaindrait-il ╵alors qu’il reste en vie ?
Que chacun se plaigne de ses péchés3.39 Autre traduction : alors qu’il reste en vie malgré ses péchés ?.
Revenons à l’Eternel !
40Considérons notre conduite ╵et examinons-la,
puis revenons à l’Eternel.
41Tournons notre cœur, élevons nos mains
vers Dieu qui est au ciel.
42Nous, nous avons péché ╵et nous nous sommes révoltés.
Tu ne nous as pas pardonné :
43tu t’es drapé dans ta colère, ╵tu nous as poursuivis,
tu as massacré sans pitié.
44Tu t’es couvert d’une nuée
pour que notre prière ╵ne parvienne pas jusqu’à toi.
45Tu as fait de nous un rebut ╵et un déchet,
parmi les peuples,
46et tous nos ennemis
ouvrent la bouche contre nous.
47Nous avons en partage ╵l’effroi, la fosse,
la destruction, la ruine.
Pleurs et plaintes
48Je verse des torrents de larmes
à cause du désastre ╵qui a atteint ╵la communauté de mon peuple.
49Mes yeux pleurent sans cesse,
ils n’ont aucun répit
50jusqu’à ce qu’enfin l’Eternel,
du haut du ciel, regarde et voie.
51Je suis bien malheureux
à la vue de ce qui arrive ╵aux filles de ma ville.
52Ils m’ont donné la chasse ╵comme à un passereau,
ceux qui sans cause sont mes ennemis.
53Ils m’ont mis dans une citerne ╵dans le but de m’ôter la vie,
ils m’ont jeté des pierres.
54L’eau montait plus haut que ma tête, ╵je me disais : Je suis perdu.
55Mais du fond de la fosse,
ô Eternel, ╵j’ai fait appel à toi,
56et tu m’as entendu.
Ne ferme pas l’oreille ╵à mes soupirs, ╵à mes cris de détresse !
Dieu répond
57Au jour où je t’ai invoqué, ╵tu es venu auprès de moi,
tu m’as dit : « N’aie pas peur ! »
58Seigneur, tu as plaidé ma cause,
tu m’as sauvé la vie.
59Tu as vu, Eternel, ╵les maux dont on m’accable :
fais-moi justice !
60Tu as été témoin ╵de leur soif de vengeance
et de leurs complots contre moi.
61Tu entends leurs outrages, ╵ô Eternel,
tu connais les complots ╵qu’ils forgent contre moi,
62leurs propos, leurs pensées
sont tournés contre moi ╵à longueur de journée.
63Regarde-les : ╵qu’ils s’assoient, qu’ils se lèvent,
moi, je suis le sujet ╵de leurs chansons.
64Tu les rétribueras, ╵ô Eternel,
selon ce qu’ils ont fait
65tu rendras leur cœur obstiné
et tu les frapperas ╵de ta malédiction.
66Tu les harcèleras ╵dans ta colère ardente, ╵et tu les détruiras
de sous ton ciel, ╵ô Eternel.
Mângâiere găsită în bunătățile Domnului
11 Acest capitol este în acrostih (în textul ebraic toate versetele unei strofe încep cu aceeași literă, fiecare strofă având drept caracteristică o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor); vezi și Ps. 119.Eu sunt bărbatul care a văzut suferința
sub nuiaua furiei Lui.
2El m‑a condus și m‑a făcut să merg
prin întuneric, nu prin lumină!
3Da, El Își întoarce mâna
împotriva mea toată ziua!
4El mi‑a îmbătrânit trupul și pielea
și mi‑a zdrobit oasele.
5M‑a asediat și m‑a înconjurat
cu otravă și cu nenorocire.
6M‑a făcut să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morți demult.
7M‑a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa,
și m‑a pus în lanțuri grele.
8Chiar și atunci când strig și plâng după ajutor,
El îmi oprește rugăciunea.
9Drumurile mi le‑a blocat cu pietre cioplite
și mi‑a sucit cărările.
10A fost pentru mine un urs care stă la pândă,
un leu în ascunzișuri.
11M‑a abătut de la căile mele, m‑a sfâșiat
și m‑a lăsat pustiit.
12Și‑a încordat arcul
și m‑a pus să stau țintă pentru săgeata Lui.
13Mi‑a străpuns rărunchii
cu săgeți din tolba Lui.
14Am ajuns de râs pentru tot poporul meu.
Sunt batjocorit toată ziua în cântările lor.
15M‑a săturat cu ierburi amare
și m‑a îndestulat cu pelin.
16Mi‑a zdrobit dinții cu pietriș
și m‑a culcat în cenușă.
17Mi‑a luat pacea
și am uitat ce înseamnă binele.
18Am zis: „Mi‑a pierit tăria
și speranța pe care o aveam de la Domnul!“
19Amintește‑Ți de suferința și de rătăcirea mea,
de pelin și de fiere.
20Sufletul meu își aduce aminte mereu de ele
și se întristează în mine.
21Dar iată ce‑mi vine în minte
și ce mă face să mai nădăjduiesc:
22„Îndurările22 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]. Domnului nu s‑au sfârșit,
mila22 Termenul ebraic este la plural, cel mai probabil unul care arată intensitatea. Prin urmare, se poate traduce și cu: mila Lui cea mare. Lui nu este la capăt.
23Ele se înnoiesc în fiecare dimineață;
mare este credincioșia Ta!“
24Sufletul meu a zis: „Domnul este moștenirea mea
și de aceea voi nădăjdui în El!“
25Domnul este bun cu cel ce nădăjduiește în El,
cu sufletul care‑L caută.
26Bine este să aștepți în tăcere
izbăvirea Domnului.
27Este bine ca omul să poarte un jug
în tinerețea lui.
28Să stea singur și să tacă,
fiindcă Domnul l‑a așezat pe gâtul lui;
29să‑și umple gura cu țărână –
s‑ar putea să mai existe speranță;
30să‑și dea obrazul celui ce‑l lovește
și să se sature de dispreț!
31Fiindcă Stăpânul nu respinge
pentru totdeauna.
32Ci, când mâhnește pe cineva, are milă iarăși de el,
după îndurările Lui cele mari.
33Căci El nu necăjește,
nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34Când sunt călcați în picioare
toți prizonierii unei țări,
35când se încalcă dreptatea unui om
înaintea feței Celui Preaînalt,
36când un om este nedreptățit în cauza lui,
nu vede, oare, Stăpânul?
37Cine poate spune ceva și să se înfăptuiască,
dacă Stăpânul nu a poruncit?
38Oare nu din gura Celui Preaînalt vine
și nenorocirea, și bunăstarea?38 Sau: Va ieși oare din gura Celui Preaînalt / răul, la fel ca binele? (vezi și LXX).
39Atunci de ce murmură omul,
când este pedepsit pentru păcatele lui?
40Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm
și să ne întoarcem la Domnul.
41Să ne înălțăm inimile și mâinile
spre Dumnezeul din ceruri și să spunem:
42„Am păcătuit și ne‑am răzvrătit,
iar Tu nu ai iertat!“
43Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit;
ai ucis fără milă.
44Te‑ai învăluit cu un nor,
ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine.
45Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie
în mijlocul popoarelor.
46Toți dușmanii noștri
și‑au deschis larg gura împotriva noastră.
47Am avut parte de groază și de groapă,
de prăpăd și de distrugere.
48Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei
căci fiica poporului meu a fost distrusă.
49Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat,
fără oprire,
50până când Domnul din ceruri
Se va uita în jos și va vedea.
51Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut
pe toate fiicele cetății mele.
52Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv
m‑au vânat ca pe o pasăre.
53Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă
și au aruncat cu pietre în mine.
54Apele s‑au revărsat peste capul meu
și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“
55Dar am chemat Numele Tău, Doamne,
din groapa celor mai de jos locuri.
56Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea
la strigătul meu după ajutor!“
57În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat
și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“
58Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,
mi‑ai răscumpărat viața!
59Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea!
Judecă‑mi cauza!
60Ai văzut toată dorința lor de răzbunare
și planurile lor împotriva mea.
61Doamne, Tu ai auzit insultele lor
și toate uneltirile lor împotriva mea.
62Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea
și murmurul lor împotriva mea toată ziua.
63Privește! Șezând sau în picioare,
ei mă batjocoresc în cântările lor!
64Răsplătește‑le, Doamne,
după faptele mâinilor lor!
65Pune un văl peste inimile lor
și fie blestemul Tău peste ei!
66Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i
de sub ceruri, Doamne!
