Cinquième fléau : l’épidémie parmi le bétail
1L’Eternel dit à Moïse : Va trouver le pharaon et déclare-lui : « Voici ce qu’ordonne l’Eternel, le Dieu des Hébreux : Laisse aller mon peuple, pour qu’il me rende un culte ! 2Si tu refuses encore de le laisser partir, si tu persistes à le retenir, 3l’Eternel interviendra contre ton bétail qui est dans les champs, contre les chevaux, les ânes, les chameaux, le gros et le petit bétail ; il leur enverra une grave épidémie. 4Mais l’Eternel fera une différence entre le bétail des Israélites et celui des Egyptiens : aucune bête appartenant aux Israélites ne mourra. »
5L’Eternel fixa une échéance en disant : Demain je mettrai cela à exécution dans le pays.
6Le lendemain, en effet, l’Eternel fit ce qu’il avait dit : tout le bétail des Egyptiens périt, mais pas une bête des Israélites ne fut atteinte. 7Le pharaon envoya ses gens s’enquérir de la chose et l’on constata qu’aucune bête des Israélites n’avait péri. Malgré cela, le pharaon s’entêta et ne laissa pas partir le peuple.
Sixième fléau : les ulcères purulents
8L’Eternel dit à Moïse et à Aaron : Prenez à pleines mains de la cendre d’un fourneau, et que Moïse la lance en l’air, sous les yeux du pharaon. 9Cette cendre se transformera en poussière qui se répandra sur toute l’Egypte. Hommes et bêtes en seront couverts et elle provoquera, dans tout le pays, des éruptions évoluant en ulcères9.9 Autre traduction : furoncles. Voir Ap 16.11. purulents.
10Les deux hommes prirent de la cendre d’un fourneau et se présentèrent devant le pharaon. Moïse lança la cendre vers le ciel, et hommes et bêtes furent couverts d’éruptions évoluant en ulcères purulents. 11Les magiciens ne purent paraître devant Moïse, car eux aussi étaient couverts d’éruptions comme tous les Egyptiens9.11 Les fléaux précédents affectaient les objets des cultes idolâtres. Celui-ci touche les magiciens eux-mêmes qui ne reparaîtront plus.. 12Mais l’Eternel fit que le pharaon s’obstine, de sorte que celui-ci n’écouta pas les deux hommes, comme l’Eternel l’avait dit à Moïse.
Septième fléau : la grêle
13L’Eternel ordonna à Moïse : Va de bon matin te présenter devant le pharaon et dis-lui : « Voici ce que t’ordonne l’Eternel, le Dieu des Hébreux : Laisse aller mon peuple pour qu’il me rende un culte. 14Car cette fois-ci, je vais déchaîner toutes sortes de fléaux contre ta personne, contre tes hauts fonctionnaires et contre tes sujets, afin que tu saches que nul n’est semblable à moi sur toute la terre. 15J’aurais pu tout de suite te frapper de la peste, ainsi que tes sujets, et tu aurais déjà disparu de la terre ! 16Mais voici pourquoi je t’ai laissé en vie : c’est pour te faire voir ma puissance et pour que ma renommée se répande par toute la terre9.16 Cité en Rm 9.17.. 17Tu persistes à t’opposer au départ de mon peuple. 18Soit ! Demain à la même heure, je ferai pleuvoir une grêle si violente qu’il n’y en a jamais eu de semblable dans toute l’histoire de l’Egypte. 19Maintenant, fais mettre à l’abri ton bétail et tout ce que tu as aux champs. Car tous ceux qui se trouveront en plein champ, qui n’auront pas regagné leur demeure, hommes ou bêtes, périront victimes de la grêle. »
20Ceux des hauts fonctionnaires du pharaon qui prirent au sérieux la parole de l’Eternel, firent mettre en hâte leurs serviteurs et leur bétail à l’abri dans leurs maisons. 21Mais ceux qui n’y prêtèrent pas attention laissèrent les leurs dans les champs.
22L’Eternel dit à Moïse : Etends la main vers le ciel et que la grêle s’abatte sur toute l’Egypte, sur les hommes, les bêtes et toute la végétation dans le pays.
23Moïse leva son bâton vers le ciel et l’Eternel déchaîna le tonnerre et la grêle, et la foudre s’abattit sur la terre. L’Eternel fit tomber la grêle sur l’Egypte. 24Des éclairs jaillissaient au milieu de la grêle et la grêle était si violente qu’il n’y en avait jamais eu de semblable dans toute l’Egypte depuis que la nation existe. 25Dans l’ensemble du pays, la grêle frappa tout ce qui se trouvait aux champs, hommes ou bêtes. Elle hacha toute la végétation et brisa tous les arbres. 26Seule la région de Goshen où habitaient les Israélites fut épargnée.
27Alors le pharaon fit convoquer Moïse et Aaron et leur dit : Cette fois-ci, je reconnais que j’ai péché. C’est l’Eternel qui est juste, moi et mon peuple nous sommes coupables ! 28Priez l’Eternel de faire cesser le tonnerre et la grêle, et je vous laisserai partir, on ne vous retiendra pas davantage.
29Moïse dit : En quittant la ville, je lèverai les mains vers l’Eternel pour prier. Le tonnerre cessera et la grêle s’arrêtera, afin que tu saches que la terre appartient à l’Eternel. 30Quant à toi et à tes hauts fonctionnaires, je sais que vous ne craindrez encore pas l’Eternel Dieu.
31Le lin et l’orge avaient été détruits, car l’orge était en épis et le lin en fleurs9.31 Ce détail fixe la date du fléau vers la mi-janvier ou au début de février., 32mais le blé et l’épeautre qui étaient plus tardifs n’avaient pas souffert.
33Moïse sortit de chez le pharaon. En quittant la ville, il leva les mains vers l’Eternel pour prier ; le tonnerre et la grêle cessèrent et la pluie arrêta de tomber. 34Quand le pharaon vit que la pluie, la grêle et le tonnerre avaient cessé, il persista dans son péché et s’entêta. Ses hauts fonctionnaires firent de même. 35Il s’obstina et ne laissa pas partir les Israélites, comme l’Eternel l’avait annoncé par l’intermédiaire de Moïse.
A cincea urgie: molimă peste animale
1Apoi Domnul i‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească. 2Căci, dacă refuzi să‑l lași să plece și continui să‑l oprești, 3iată, mâna Domnului va aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme. 4Dar Domnul va face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel.’»“
5Domnul a hotărât o vreme, zicând: „Mâine Domnul va face acest lucru în țară.“ 6În ziua următoare, Domnul a făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit niciuna. 7Faraon a trimis pe cineva să cerceteze și iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrită7 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. și tot nu a lăsat poporul să plece.
A șasea urgie: bubele
8Domnul le‑a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s‑o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon. 9Ea se va preface într‑un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului.“
10Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale. 11Magicienii11 Vezi nota de la Gen. 41:8. n‑au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe magicieni, ca pe toți egiptenii. 12Dar Domnul i‑a împietrit12 Vezi nota de la Ex. 9:12. inima lui Faraon, și acesta nu i‑a ascultat, așa cum Domnul îi spusese lui Moise.
A șaptea urgie: grindina
13După aceea, Domnul i‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească, 14căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul. 15Căci, dacă Mi‑aș fi întins mâna și te‑aș fi lovit pe tine și poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ. 16Dar te‑am făcut să stai în picioare tocmai pentru scopul acesta: ca să‑ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul. 17Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu‑l lași să plece? 18Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum. 19De aceea, trimite oamenii ca să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“
20Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de Cuvântul Domnului și‑au adăpostit robii și vitele în case, 21dar cei care n‑au pus la inimă Cuvântul Domnului și‑au lăsat robii și vitele pe câmp.
22Domnul i‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“ 23Când Moise și‑a întins toiagul spre cer, Domnul a trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ. Domnul a făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului: 24era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii, o grindină atât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune. 25Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp. 26Singurul loc în care n‑a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.
27Faraon a trimis slujitorii să‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:
– De data aceasta am păcătuit. Domnul este drept; eu și poporul meu suntem răi. 28Rugați‑vă Domnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.
29Moise i‑a răspuns:
– Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spre Domnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este al Domnului. 30Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă de Domnul Dumnezeu.
31Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise, 32însă grâul și secara albă n‑au fost distruse, pentru că erau recolte târzii.
33Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și‑a ridicat mâinile spre Domnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s‑a mai revărsat pe pământ. 34Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și‑a împietrit34 Lit.: grea; vezi nota de la Ex. 4:21. inima atât el, cât și slujitorii săi. 35Astfel inima lui Faraon s‑a împietrit35 Vezi nota de la Ex. 4:21. și nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.
