1Yakob mma no bɛduruu Misraim asase so no, Yosef kɔka kyerɛɛ Farao sɛ, “Mʼagya ne me nuanom no de wɔn nnwan ne wɔn anantwie ne wɔn agyapadeɛ nyinaa firi Kanaan asase so aba, na wɔwɔ Gosen asase so”. 2Yosef yii ne nuammarima no mu baanum de wɔn kɔkyeaa Farao.
3Farao bisaa anuanom no sɛ, “Adwuma bɛn na moyɛ?”
Wɔbuaa no sɛ, “Wo nkoa yɛ nnwanhwɛfoɔ, sɛdeɛ na yɛn agyanom nso yɛ nnwanhwɛfoɔ no.” 4Anuanom no toaa so sɛ, “Yɛaba ha sɛ amamfrafoɔ a yɛrebɛtena ha kakra, ɛfiri sɛ, ɛkɔm no ano yɛ den yie wɔ Kanaan asase so hɔ, na wo nkoa nnwan nnya aduane nni. Enti, yɛresrɛ wo kwan na yɛatena Gosen asase so ha.”
5Farao ka kyerɛɛ Yosef sɛ, “Wʼagya ne wo nuanom aba wo nkyɛn. 6Misraim asase nyinaa hyɛ wo nsa. Ma wʼagya ne wo nuammarima baabi pa na wɔntena. Ma wɔntena Gosen asase so. Sɛ wonim wɔn mu bi a wɔwɔ mmoayɛn ho nimdeɛ a, ma wɔnhwɛ me nnwan so mma me.”
Yakob Hyira Farao
7Afei, Yosef kɔfaa nʼagya Yakob de no bɛkyiaa Farao maa Yakob hyiraa no. 8Farao bisaa Yakob sɛ, “Woadi mfeɛ ahe?”
9Yakob buaa Farao sɛ, “Madi mfeɛ ɔha ne aduasa a ɔhaw ne abɛbrɛsɛ wɔ mu. Mennuru mʼagyanom nkwanna a wɔde tenaa asase so no ho hwee.” 10Na Yakob hyiraa Farao, na ɔfirii nʼanim kɔeɛ.
11Enti, Yosef bɔɔ nʼagya ne ne nuanom no atenaseɛ wɔ Misraim asase so. Ɔmaa wɔn agyapadeɛ wɔ asase no fa baabi a ɛyɛ pa ara wɔ Rameses mansini mu, sɛdeɛ Farao hyɛeɛ no. 12Yosef maa nʼagya ne ne nuanom no aduane sɛdeɛ wɔn mma dodoɔ te.
13Na aduane nni hɔ baabiara, ɛfiri sɛ, na ɛkɔm a aba no ano ayɛ den yie. Saa ɛkɔm yi kaa Misraim ne Kanaan asase nyinaa maa emu nnipa ne mfudeɛ twintwameeɛ. 14Yosef prapraa Misraim ne Kanaan asase so sika nyinaa a ɔnya firii aduanetɔn no mu no baa Farao ahemfie. 15Ɛberɛ a nnipa a wɔwɔ Misraim ne Kanaan asase so ho sika nyinaa saeɛ no, Misraim nnipa nyinaa baa Yosef nkyɛn bɛka kyerɛɛ no sɛ, “Yɛn ho sika nyinaa asa, enti ma yɛn aduane nni! Adɛn enti na ɛsɛ sɛ yɛwuwu?”
16Yosef buaa wɔn sɛ, “Sɛ mo sika asa deɛ a, momfa mo nnwan ne mo anantwie mmra mmɛgye aduane.” 17Enti, wɔde wɔn mmoa no brɛɛ Yosef. Mmoa a wɔde wɔn bɛsesaa aduane no yɛ apɔnkɔ, nnwan, mpɔnkye, anantwie ne mfunumu. Saa afe no mu no, wɔde wɔn mmoa nyinaa bɛsesaa aduane.
18Afe akyiri no, Misraimfoɔ no nyinaa baa Yosef nkyɛn bɛkaa sɛ, “Yɛrentumi mfa biribiara nhinta yɛn wura. Yɛn ho sika nyinaa asa, na yɛn anantwie nso yɛ wo dea. Biribiara bio nni hɔ a yɛbɛtumi de abrɛ wo, yɛn wura, sɛ yɛn nnipadua ne yɛn nsase nko. 19Adɛn enti na ɛsɛ sɛ yɛhwere yɛn nkwa ne yɛn nsase wɔ wʼanim! Afei, ma yɛmfa yɛn nnipadua ne yɛn nsase nyinaa mmɛsesa aduane. Yɛde yɛn ho ne yɛn nsase nyinaa bɛkɔ nkoasom mu. Ma yɛn aburoo, na ɛkɔm ankum yɛn, amma asase no nso anna mpan.”
20Enti, Yosef tɔɔ Misraim nsase nyinaa maa Farao. Esiane ɛkɔm no ano den enti, Misraimfoɔ no tɔn wɔn nsase no nyinaa. Ɛyɛɛ saa maa nsase no nyinaa bɛdii Farao nsam. 21Ɛfiri Misraim tire kɔsi tire, Yosef de mu nnipa nyinaa bɛyɛɛ ne nkoa. 22Asɔfoɔ nko ara nsase na wantɔ, ɛfiri sɛ, asɔfoɔ no deɛ, na Farao atwa anoduane bi de ama wɔn. Ne saa enti na wɔn deɛ, wɔantɔn wɔn nsase no.
23Yosef ka kyerɛɛ nnipa no sɛ, “Afei a matɔ mo ne nsase de ama Farao yi, mo nso, monnye aburoo nkɔdua. 24Na sɛ aburoo no yɛ yie, na motwa a, momfa nkyɛmu enum mu baako mmrɛ Farao. Na nkyɛmu enum mu ɛnan a ɛbɛka no, mo ne mo fiefoɔ ne mo mma nni bi, na monnya bi nso a mobɛdua.”
25Wɔkaa sɛ, “Anokwa, woagye yɛn nkwa. Ka kyerɛ yɛn wura Farao sɛ, ɔnnye yɛn ntom, na yɛnyɛ nkoa.”
26Ɛnam saa asɛm yi so maa mmara a Yosef hyɛeɛ sɛ, wɔmfa asase no so nnɔbaeɛ nyinaa mu nkyɛmu enum mu baako mma Farao no da so wɔ hɔ bɛsi ɛnnɛ. Asɔfoɔ no nsase nko ara na ankɔdi Farao nsam.
Yosef Hyɛ Nʼagya Bɔ
27Israelfoɔ no bɔɔ atenaseɛ wɔ Gosen mansini a ɛwɔ Misraim asase so no so. Wɔnyaa agyapadeɛ wɔ hɔ, na wɔn ase nso dɔree yie.
28Yakob tenaa Misraim mfeɛ dunson. Ɔdii mfirinhyia ɔha ne aduanan nson ansa na ɔrewu. 29Ɛduruu sɛ Yakob rebɛwuo no, ɔfrɛɛ ne ba Yosef, ka kyerɛɛ no sɛ, “Me ba, sɛ wodɔ me deɛ a, ka ntam di nse sɛ, wobɛyɛ me adɔeɛ, adi me nokorɛ. Sɛ mewu a, nsie me wɔ Misraim ha. 30Sɛ mewu a, momfa me mfiri Misraim ha, nkɔsie me wɔ baabi a wɔsiee me mpanimfoɔ no.”
Yosef hyɛɛ bɔ sɛ, “Mɛdi asɛm a woaka no so.”
31Yakob kaa bio sɛ, “Ka ntam kyerɛ me.” Yosef kaa ntam no, na Israel nso butuu ne poma so sɔree Onyankopɔn.
1Iosif s‑a dus și l‑a înștiințat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaan cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în ținutul Goșen.“ 2Iosif i‑a luat pe cinci dintre frații săi și i‑a adus înaintea lui Faraon.
3Faraon i‑a întrebat pe frații acestuia:
– Ce ocupație aveți?
Ei i‑au răspuns lui Faraon:
– Robii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.
4Apoi i‑au zis lui Faraon:
– Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaan și nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi. Acum deci, te rugăm, dă‑le voie robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.
5Atunci Faraon i‑a vorbit lui Iosif, zicând:
– Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. 6Țara Egiptului este înaintea ta. Așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen. Iar dacă tu știi că între ei sunt oameni destoinici, pune‑i responsabili peste turmele mele.
7Iosif l‑a adus pe tatăl său, Iacov, l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l‑a binecuvântat7, 10 Sau: l‑a salutat. pe Faraon.
8Faraon l‑a întrebat pe Iacov:
– Câți ani ai?
9Iacov i‑a răspuns lui Faraon:
– Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n‑au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul pribegiei lor.
10Apoi Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. 11Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le‑a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses11 O altă denumire, mai târzie, pentru ținutul Goșen; vezi și Țoan, în Ps. 78:12, 43., așa cum poruncise Faraon. 12Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaan lâncezeau din cauza foametei. 14Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaan, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l‑a adus în palatul lui Faraon.
15Când s‑a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând:
– Dă‑ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?
16Iosif a răspuns:
– Dați‑mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s‑a terminat argintul. 17Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s‑a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.
18După ce s‑a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i‑au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne‑a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre. 19De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără‑ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni robi ai lui Faraon. Dă‑ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“
20Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și‑au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon. 21După aceea, a mutat în cetăți poporul de la o margine a Egiptului până la cealaltă. 22Totuși, el n‑a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li‑l dădea Faraon. De aceea ei nu și‑au vândut pământurile.
23Apoi Iosif a zis poporului:
– Iată, v‑am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul. 24La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.
25Ei au răspuns:
– Tu ne‑ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea25, 29 Lit.: în ochii. stăpânului nostru și vom fi robi ai lui Faraon.
26Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua aceasta: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n‑a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. 28Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.
29Cu puțin înainte să moară, Iacov l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis:
– Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea și poartă‑te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt, 30ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor.
El a răspuns:
– Voi face așa cum ai spus.
31Iacov i‑a zis:
– Jură‑mi!
Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a închinat31 Sau: s‑a plecat. pe căpătâiul patului său.
