1Eyi ne asɛm a odiyifo Habakuk nya fii Awurade nkyɛn wɔ anisoadehu mu.
Habakuk Anwiinwii
2Awurade, enkosi da bɛn na memfrɛ nsrɛ mmoa,
nanso wuntie me?
Meteɛ mu frɛ, “Akakabensɛm!”
nanso womma mmegye me.
3Adɛn na woma mehwɛ ntɛnkyew?
Adɛn nti na wotena bɔne ho?
Ɔsɛe ne akakabensɛm da mʼanim,
basabasayɛ ne abɛbrɛsɛ atwa me ho ahyia.
4Enti mmara nyɛ adwuma
na atɛntrenee nni baabiara,
atirimɔdenfo aka atreneefo ahyɛ,
enti wɔkyea atemmu.
Awurade Mmuae
5“Hwɛ aman no,
na wo ho bedwiriw wo!
Merebɛyɛ biribi wɔ wo bere so,
na sɛ wɔka kyerɛ wo a,
worennye nni.
6Merema Babiloniafo asɔre,
ɔman a wɔyɛ atirimɔdenfo ne ntɔkwapɛfo;
wobu fa asase nyinaa so,
na wɔfa tenabea a ɛnyɛ wɔn de.
7Wɔn ho yɛ hu na nnipa suro wɔn;
wɔyɛ wɔn koko so ade,
de pɛ anuonyam ma wɔn ho.
8Wɔn apɔnkɔ ho yɛ hare sen asebɔ,
na wɔn ho yɛ hu sen pataku a ɔnam anadwo,
wɔn apɔnkɔsotefo kɔ wɔn anim mmarima so,
wofi akyirikyiri nsase so,
na wɔbɔ hoo sɛ akorɔma a ɔrekɔkyere aboa.
9Wɔn nyinaa ba sɛ wɔrebɛyɛ basabasayɛ.
Wɔn dɔm pem kɔ wɔn anim te sɛ nweatam so mframa,
na wɔtase nneduafo sɛ nwea.
10Wodi ahene ho fɛw,
wɔka aman sodifo anim,
na wɔtwee nkuropɔn a ɛwɔ bammɔ dennen.
Wosisi dɔte mpie nam so kyekyere atamfo.
11Wɔbɔ hoo te sɛ mframa kɔ wɔn anim.
Afɔdifo a wɔn ahoɔden yɛ wɔn nyame.”
Habakuk Nwiinwii Bio
12Awurade, wunni hɔ fi tete ana?
Me Nyankopɔn, me Kronkronni, wo a wote ase daa.
Wo, Awurade, woapaw wɔn sɛ wommu atɛn;
wo, me Botantim, woahyɛ wɔn sɛ wɔntwe aso.
13Wʼaniwa yɛ kronkron a wuntumi nhwɛ nnebɔne;
wunnyigye nnebɔne so.
Na adɛn nti na wugyigye nnipa akɔntɔnkye so,
na dɛn nti na wayɛ komm wɔ bere a
atirimɔdenfo rememene atreneefo?
14Woama nnipa ayɛ sɛ nsumnam a ɛwɔ po mu,
te sɛ abɔde a ɛwɔ po mu a wonni sodifo.
15Ɔtamfo tirimɔdenfo no de darewa yi wɔn,
ogu nʼasau de buma wɔn,
na afei ɔsɛpɛw ne ho ma nʼani gye.
16Ne saa nti ɔbɔ afɔre ma nʼasau
na wahyew aduhuam ama no,
efisɛ asau yi so na ɔnam nya yiyedi,
na odi nʼakɔnnɔ aduan.
17Enti ɔnkɔ so nni nʼasau mu nam,
na ɔmfa atirimɔden nsɛe aman ana?
1Rostirea pe care a văzut‑o profetul Habacuc.
Prima plângere a profetului
2– Până când, Doamne, voi striga după ajutor,
și Tu nu vei asculta?
Până când voi striga către Tine: „Violență!“,
și Tu nu vei izbăvi?
3De ce mă faci să privesc nelegiuirea
și Te uiți la necaz?
Distrugerea și violența sunt înaintea mea;
peste tot sunt dezbinări și se stârnesc certuri.
4De aceea Legea este fără putere
și dreptatea nu se arată niciodată.
Căci cel rău îl împresoară4 Sau: îl învinge. pe cel drept
și astfel dreptatea este pervertită.
Răspunsul Domnului
5– Uitați‑vă printre neamuri și priviți!
Mirați‑vă! Uimiți‑vă!
Căci în zilele voastre fac o lucrare
pe care n‑ați crede‑o
dacă v‑ar povesti‑o cineva!
6Iată, îi voi ridica pe caldeeni6 babilonieni.,
acel neam crud și năvalnic,
care străbate întinderile pământului
pentru a lua în stăpânire locuințe
care nu sunt ale lui!
7Ei sunt îngrozitori și de temut;
își au propria lege
și nu recunosc nicio altă autoritate!7 Lit.: înfricoșători; / judecata și demnitatea lor provin numai de la ei înșiși.
8Caii lor sunt mai rapizi decât leoparzii
și mai sprinteni decât lupii în amurg.
Călăreții lor se avântă,
călăreții lor vin de departe.
Zboară ca un vultur care se repede să devoreze;
9toți vin pentru violență.
Privirile lor sunt ațintite9 Sensul termenului ebraic este nesigur. tot înainte
și adună captivi ca nisipul de mulți.
10Își bat joc de regi
și‑i iau în derâdere pe conducători.
Râd de orice fortificație,
căci îngrămădesc pământ10 Sau: fac o rampă din pământ, tehnică militară, folosită de către asediatori. lângă ea și o cuceresc.
11Apoi trec ca vântul și merg mai departe11 Posibil: și depășesc limita.;
el se face astfel vinovat,
puterea lui fiindu‑i dumnezeul.
A doua plângere a profetului
12– Oare nu ești Tu din veșnicie, Doamne?
Dumnezeul meu, Sfântul meu, nu vom muri!
Doamne, Tu l‑ai rânduit pentru a face judecată!
Stânca mea, Tu l‑ai ridicat
ca să pedepsească!
13Ochii Tăi sunt prea curați ca să se uite la rău;
Tu nu poți să privești asuprirea!
De ce Te uiți la cei necredincioși
și taci când cel rău îl înghite
pe cel mai drept decât el?
14L‑ai făcut pe om asemenea peștilor mării,
asemenea vietății din mare care nu are stăpân.
15El îi scoate pe toți cu undița,
îi adună cu mreaja lui,
îi strânge în năvodul lui
și de aceea se bucură și se veselește.
16De aceea aduce el jertfe mrejei sale
și arde tămâie năvodului său!
Datorită lor, partea lui este bogată
și mâncarea lui este din abundență!
17Va continua el oare să‑și golească mreaja
și să ucidă neamuri fără să cruțe nimic?
