Psalmii 105:1-11 NTLR

Psalmii 105:1-11

Psalmul 105

Mulțumiți Domnului, chemați Numele Lui!

Faceți cunoscute printre popoare lucrările Lui!

Cântați‑I! Cântați spre lauda Lui!

Vestiți toate minunile Lui!

Lăudați‑vă cu Numele Lui cel sfânt!

Să se bucure inima celor ce‑L caută pe Domnul!

Căutați pe Domnul și puterea Lui,

căutați întotdeauna fața Lui!

Aduceți‑vă aminte de minunile pe care le‑a făcut,

de semnele Sale și de judecățile rostite de gura Sa,

sămânță a robului Său Avraam,

fii ai lui Iacov, aleșii Lui!

El este Domnul, Dumnezeul nostru,

și judecățile Lui se împlinesc pe tot pământul.

El Își aduce aminte mereu de legământul Lui,

de cuvântul pe care l‑a poruncit pentru o mie de generații,

de legământul pe care l‑a încheiat cu Avraam,

de jurământul Lui către Isaac,

pe care l‑a întărit față de Iacov printr‑o hotărâre

și față de Israel printr‑un legământ veșnic,

zicând: „Ție îți voi da țara Canaan,

ca parte a moștenirii voastre.“

Read More of Psalmii 105