Psalmii 102:1-11
Psalmul 102
O rugăciune a unui om sărman, când era doborât de întristare și își vărsa plângerea înaintea Domnului.
Doamne, ascultă rugăciunea mea!
Să ajungă la Tine strigătul meu după ajutor!
Nu‑Ți ascunde fața de mine
în ziua necazului meu!
Pleacă‑Ți urechea spre mine!
Răspunde‑mi degrabă în ziua când Te chem!
Căci zilele mi se sfârșesc în fum
iar oasele‑mi ard ca jarul.
Inima‑mi este rănită și se usucă precum iarba,
căci uit să‑mi mănânc pâinea.
Din cauza gemetelor mele
mi s‑au lipit oasele de carne.
Mă asemăn cu ciușul din pustie;
am ajuns ca o cucuvea printre dărâmături.
Stau treaz și sunt ca o pasăre singuratică pe acoperiș.
Toată ziua dușmanii mei mă batjocoresc;
cei ce mă iau în derâdere jură pe mine.
Mănânc cenușă în loc de pâine
și îmi amestec băutura cu lacrimi,
din cauza mâniei și a urgiei Tale;
căci Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat.
Zilele îmi sunt ca umbra înserării
și mă usuc ca iarba.
Menu
Menu
