Proverbe 8:12-21 NTLR

Proverbe 8:12-21

Eu, înțelepciunea, locuiesc împreună cu prudența;

eu găsesc cunoștința și discernământul.

Teama de Domnul este să urăști răul.

Eu urăsc mândria și aroganța,

calea rea și gura care spune lucruri pervertite.

Al meu este sfatul și înțelepciunea;

a mea este priceperea, a mea este puterea.

Prin mine domnesc împărații

și conducătorii decretează dreptatea.

Prin mine domnesc prinții și nobilii,

toți judecătorii dreptății.

Eu iubesc pe cei ce mă iubesc,

și cei ce mă caută cu ardoare mă vor găsi.

Cu mine sunt bogăția și gloria,

avuția trainică și dreptatea.

Rodul meu este mai bun decât aurul,

da, decât aurul pur,

și venitul meu decât argintul ales.

Eu merg pe calea dreptății,

pe mijlocul cărărilor judecății,

ca să le dau o moștenire celor ce mă iubesc

și să le umplu vistieriile.

Read More of Proverbe 8