Luca 24:36-53 NTLR

Luca 24:36-53

Isus li Se arată ucenicilor

(In. 20:19-23)

În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuși a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“ Îngroziți și înspăimântați, ei credeau că văd un duh. El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inima voastră? Uitați‑vă la mâinile și la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeți‑Mă și vedeți: un duh n‑are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu!“ Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile și picioarele Sale. Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau și erau uimiți, le‑a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“ I‑au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere, iar El le‑a luat și le‑a mâncat înaintea lor.

Apoi le‑a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, și anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi44 Adică Vechiul Testament, care era împărțit în trei secțiuni: Legea, Profeții și Scrierile, Psalmii constituind prima și cea mai mare porțiune a Scrierilor..“ Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile, și le‑a zis: „Așa este scris, și anume Cristosul trebuia să sufere46 Vezi Ps. 22; Is. 53. și să învie dintre cei morți a treia zi46 Vezi Ps. 16:9-11; Is. 53:10-11; Iona 1:17 comparat cu Mt. 12:40., iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie proclamată, în Numele Lui, tuturor neamurilor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu. Voi însă rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!“

Înălțarea la cer

(Mc. 16:19-20; F.A. 1:9-11)

Apoi i‑a condus afară, până spre Betania, și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. În timp ce‑i binecuvânta, Isus S‑a depărtat de ei și a fost luat în cer. Ei I s‑au închinat și apoi s‑au întors la Ierusalim cu mare bucurie. Și tot timpul erau în Templu, lăudându53 Unele mss conțin: lăudându‑L, iar altele binecuvântându‑L. Alte mss combină cei doi termeni.-L și binecuvântându‑L pe Dumnezeu.

Amin.

Read More of Luca 24