Luca 19:45-48
Isus alungă comercianții din Templu
(Mt. 21:12-17; Mc. 11:15-19; In. 2:13-22)
Isus a intrat în Templu și a început să‑i scoată afară pe cei ce vindeau acolo, zicându‑le: „Este scris:
«Casa Mea va fi o casă de rugăciune»,46 Vezi Is. 56:7.
dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari!46 Vezi Ier. 7:11.“
Isus dădea în fiecare zi învățătură în Templu. Conducătorii preoților, cărturarii și fruntașii poporului căutau să‑L omoare, dar nu știau ce să facă, pentru că tot poporul se ținea strâns de El, ascultându‑L.48 Sau: tot poporul se agăța de ceea ce spunea El.
Luca 20:1-26
Autoritatea lui Isus
(Mt. 21:23-27; Mc. 11:27-33)
Într‑una din zile, în timp ce Isus dădea învățătură poporului în Templu și vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoților și cărturarii, împreună cu bătrânii, și L‑au întrebat, zicând:
– Spune‑ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri și cine Ți‑a dat această autoritate?
Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Vă voi întreba și Eu un lucru. Spuneți‑Mi: botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?
Ei însă discutau între ei, zicând:
– Dacă vom răspunde: „Din cer!“, va întreba: „Atunci de ce nu l‑ați crezut?“, iar dacă vom răspunde: „De la oameni!“, tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.
Așa că I‑au răspuns că ei nu știu de unde era.
Atunci Isus le‑a zis:
– Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.
Pilda viticultorilor
(Mt. 21:33-46; Mc. 12:1-12)
Apoi a început să spună poporului următoarea pildă:
– Un om a plantat o vie9 Vezi Is. 5:1-7., a arendat‑o unor viticultori și a plecat într‑o călătorie pentru un timp îndelungat. La vremea potrivită a trimis un sclav la viticultori, ca să‑i dea din rodul viei.
Viticultorii însă l‑au bătut și l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. Stăpânul a trimis un alt sclav, dar și pe acela l‑au bătut și, după ce l‑au umilit, l‑au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea, dar și pe acesta l‑au rănit și l‑au alungat.
Atunci stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit. Poate că pe acesta îl vor respecta!“ Dar viticultorii, când l‑au văzut, și‑au zis unii altora: „Acesta este moștenitorul! Să‑l omorâm pentru ca moștenirea să fie a noastră!“ Și l‑au scos afară din vie și l‑au omorât.
Așadar, ce le va face stăpânul viei? El va veni și‑i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.
Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis:
– Să nu se întâmple așa!
Dar El, uitându‑Se la ei, a zis:
– Atunci ce înseamnă cuvântul acesta care a fost scris:
„Piatra pe care au respins‑o zidarii
a devenit Piatra din capul unghiului.“17 Vezi Ps. 118:22.?
Oricine cade peste piatra aceea va fi zdrobit, iar pe acela peste care cade ea, îl va spulbera.
Chiar în ceasul acela cărturarii și conducătorii preoților au căutat să pună mâna pe El, dar le‑a fost frică de popor. Căci știau că împotriva lor spusese această pildă.
Tributul datorat Cezarului
(Mt. 22:15-22; Mc. 12:13-17)
Atunci L‑au urmărit îndeaproape și au trimis niște oameni perfizi, care se prefăceau că sunt drepți, ca să‑L prindă cu vorba și să‑L poată da astfel pe mâna conducerii și autorității guvernatorului.
Aceștia L‑au întrebat:
– Învățătorule, știm că vorbești și‑i înveți pe oameni ce este drept, că nu ai în vedere fața oamenilor, 21 Cu sensul de: nu ești părtinitor. ci‑i înveți calea lui Dumnezeu potrivit cu adevărul. Se cuvine să plătim tribut Cezarului22, 24-25 Vezi nota de la 2:1. sau nu?
El însă, observând viclenia lor, le‑a zis:
– Arătați‑Mi un denar24 Moneda romană cea mai comună în acele vremuri. Pe o parte avea chipul împăratului roman, cu inscripția Ti(berius) Caesar Divi(ni) Augus(ti) F(ilius) Augustus (adică Tiberius, Caesar, fiul Divinului August, Augustus), iar pe cealaltă imaginea Liviei (mama lui Tiberius) cu inscripția Pontifex Maximus (Mare Preot). De vreme ce Augustus a fost declarat divin de către Senatul Roman, Tiberius avea pretenția că este fiu de dumnezeu. Pentru valoarea denarului, vezi nota de la 7:41.! Chipul și inscripția de pe el, ale cui sunt?
Ei au zis:
– Ale Cezarului.
El le‑a zis:
– Prin urmare, dați înapoi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!25 Probabil o aluzie la pretenția afirmației de pe monedă. Vezi nota de la 20:24.
Astfel, ei n‑au putut să‑L prindă cu vorba înaintea poporului și, uimiți de răspunsul Lui, au tăcut.
