Iona 1:1-17
Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului
Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,1 Vezi 2 Regi 14:25. zicând: „Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“
Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș3 Colonie feniciană în vestul Mediteranei, probabil în Spania sau Sardinia; pentru oamenii din vremea aceea, Tarșișul reprezenta capătul de apus al lumii., departe de fața Domnului. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului.
Domnul însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.
Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“
Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona.
Atunci ei l‑au întrebat:
– Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?
El le‑a răspuns:
– Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!
Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat:
– Ce‑ai făcut?
(Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)
Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși:
– Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?
El le‑a răspuns:
– Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!
Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul și au zis: „Oh, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“ Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia. Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de Domnul. Ei I‑au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.
Domnul a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.
Iona 2:1-10
Rugăciunea lui Iona
Iona s‑a rugat Domnului, Dumnezeul său, din pântecul peștelui și a zis:
„În strâmtorarea mea L‑am chemat pe Domnul
și El mi‑a răspuns.
Din pântecul Locuinței Morților2 Ebr.: Șeol am strigat după ajutor
și Tu mi‑ai auzit glasul.
Mă aruncasei în adânc,
în inima mărilor,
și curentul de apă mă învăluise.
Toate talazurile și valurile Tale
treceau peste mine.
Ziceam: «Sunt alungat
dinaintea ochilor Tăi.
Totuși, mă voi uita din nou
la Templul Tău cel sfânt!»
Apele mă împresuraseră până la gât,
adâncul mă învăluise,
iar algele se înfășuraseră în jurul capului meu.
Coborâsem până în străfundurile munților,
și zăvoarele pământului mă încuiaseră pe vecie!
Dar Tu, Doamne, Dumnezeul meu,
mi‑ai scos viața din groapă!
Când mi se scurgea sufletul din mine,
mi‑am adus aminte de Domnul
și rugăciunea mea a ajuns până la Tine,
în Templul Tău cel sfânt.
Cei ce onorează idolii deșerți,
și‑au părăsit bunătatea.8 Sau: și‑au părăsit credincioșia.
Dar eu Îți voi aduce jertfe
cu un strigăt de mulțumire.
Voi împlini ceea ce am jurat!
Mântuirea este a Domnului!“9 Sau: Mântuirea vine de la Domnul.
Domnul i‑a vorbit peștelui, iar peștele l‑a vărsat pe Iona pe uscat.
Iona 3:1-10
Pocăința ninivitenilor
Cuvântul Domnului i‑a vorbit a doua oară la Iona, zicând: „Ridică‑te, du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo mesajul pe care ți‑l spun!“
Iona s‑a ridicat și s‑a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile3 Poate fi vorba despre complexul de cetăți format din Ninive, Rehobot‑Ir, Calah și Resen (vezi Gen. 10:11-12), care acoperea o arie mai întinsă; sau trei zile poate fi un mod convențional de a descrie o distanță lungă (vezi Gen. 30:36; Ex. 3:18; Ios. 9:16-17). pentru a o străbate. Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!“ Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s‑au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.
Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s‑a ridicat de pe tronul său, și‑a dat jos mantia de pe el, s‑a acoperit cu un sac și s‑a așezat în cenușă. El a trimis să se vestească în Ninive:
„Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele:
«Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! Cine știe? PoateDumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va opri apriga Sa mânie și astfel nu vom pieri!»“
Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S‑a căit de răul pe care zisese că‑l va face acestora și nu l‑a mai făcut.
Iona 4:1-11
Mânia lui Iona și îndurarea lui Dumnezeu
Iona s‑a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s‑a aprins de mânie.
El s‑a rugat Domnului și a zis:
– Oh, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș2 Vezi nota de la 1:3., pentru că știam că ești un Dumnezeu plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste2 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]., un Dumnezeu gata să renunțe la a mai trimite nenorocirea. Iar acum, Doamne, Te rog, ia‑mi viața, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!
Domnul a răspuns:
– Oare faci bine că te mânii?
Atunci Iona a ieșit din cetate și s‑a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și‑a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Domnul Dumnezeu a trimis un ricin6 Identificarea exactă a acestei plante este nesigură. Ebr.: qiqayon., pe care l‑a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a‑i înlătura necazul. Iona s‑a bucurat foarte mult de ricinul acesta. Însă, o dată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s‑a uscat. Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l‑a bătut pe Iona în creștet, sleindu‑l de puteri. El și‑a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“
Dumnezeu l‑a întrebat pe Iona:
– Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului?
El a răspuns:
– Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte9 Expresia până la moarte indică intensitatea mâniei lui Iona.!
Atunci Domnul a zis:
– Ție ți s‑a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit și pe care nu tu l‑ai făcut să crească, ci într‑o noapte a răsărit și într‑o noapte a pierit. Și Mie să nu‑Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?!
