Iov 30:1-31
Dar acum ei râd de mine,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți i‑am considerat nevrednici
să‑i pun alături de câinii turmei mele.
Dar la ce mi‑ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
Epuizați de sărăcie și de foame,
cutreierau pustia3 Sau: rodeau rădăcini uscate.,
noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
smulgeau nalbă dintre arbuști,
mâncau chiar și4 Sau: se încălzeau cu. rădăcini de verigel.
Erau alungați din mijlocul oamenilor;
striga lumea după ei ca după niște hoți.
Ei locuiau în râpele uedurilor6 Vezi nota de la 6:15.,
între stânci și‑n gropile pământului.
Urlau printre tufișuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,
au fost izgoniți din țară.
Dar acum am devenit cântecul lor;
am devenit o parodie pentru ei.
Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în față.
Pentru că El mi‑a slăbit coarda arcului11 Sau: mi‑a desfăcut coarda cortului. și m‑a smerit,
ei nu mai au frâu față de mine.
La dreapta mea se ridică o gloată.12 Sensul termenului este nesigur.
Ei întind curse picioarelor mele
și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
Îmi nimicesc cărarea,
îmi măresc necazul
și nimeni nu‑i oprește13 Sau: necazul, / zicând: „Nimeni nu‑l ajută!“.
Ajung la mine ca printr‑o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
Spaimele mă copleșesc,
demnitatea mi‑e smulsă ca de vânt,
bunăstarea mea se risipește ca un nor.
Sufletul mi‑e vărsat din mine,
m‑au cuprins zilele suferinței.
Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n‑au odihnă.
Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
El m‑a aruncat în noroi
și‑am ajuns ca țărâna și cenușa.
Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai și te uiți la mine.20 Sau: dar nu‑Ți pasă de mine.
Ai devenit crud cu mine;
mă lovești cu tăria mâinii Tale.
Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt
și mă arunci în furia furtunii
Știu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toți cei vii.
Da, nimeni nu‑și întinde mâna spre o ruină,
când strigă după ajutor în necazul său.
N‑am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N‑a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?
Dar când nădăjduiam după bine, a venit răul
și când așteptam lumina, a venit întunericul.
Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zilele suferinței vin peste mine.
Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
Am ajuns frate cu șacalii
și prieten cu struții.
Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard de febră.
Lira mea este pentru bocet,
iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.
Iov 31:1-40
Am încheiat un legământ cu ochii mei,
să nu‑mi ațintesc privirea asupra unei fecioare.
Dar ce parte am de la Dumnezeu de sus
și ce moștenire am de la Cel Atotputernic din înălțimi?
Oare nenorocirea nu este pentru cel nedrept,
și dezastrul pentru cei ce săvârșesc nelegiuirea?
Oare nu vede El căile mele
și nu‑mi numără El toți pașii?
Dacă am umblat cu minciună,
și piciorul meu s‑a grăbit spre înșelătorie,
atunci să mă cântărească Dumnezeu în talerele dreptății
și‑mi va cunoaște integritatea!
Dacă pașii mi s‑au abătut de pe cale,
dacă inima mi‑a urmat ochii
și dacă mi s‑au pângărit mâinile,
atunci alții să mănânce ce am semănat,
și roadele mele să fie smulse din rădăcini.
Dacă mi‑a fost amăgită inima de vreo femeie
și dacă am pândit la ușa semenului meu,
atunci soția mea să macine pentru altul,
și alții să se culce cu ea.
Acesta ar fi fost un desfrâu,
ar fi fost un păcat ce ar fi trebuit judecat.
Ar fi fost un foc care ar fi mistuit până la Locul Nimicirii12 Ebr.: Abadon, sinonim aici cu Șeol
și care mi‑ar fi dezrădăcinat tot secerișul.
Dacă am respins dreptul robului meu sau al roabei mele,
în disputa lor cu mine,
ce voi face când Se va ridica Dumnezeu?
Ce voi răspunde când va cerceta El?
Cel Ce m‑a făcut pe mine în pântece, nu i‑a făcut și pe ei?
Oare nu Același ne‑a întocmit în pântecele mamelor noastre?
Dacă n‑am dat celui sărac ce‑mi cerea
sau dacă am făcut să se mâhnească ochii văduvei,
dacă mi‑am mâncat bucata de pâine de unul singur,
iar cel orfan nu a mâncat din ea, –
eu care, din tinerețe, l‑am crescut ca un tată
și din pântecul mamei mele am călăuzit‑o pe văduvă, –
dacă am văzut pe cel nenorocit lipsit de haine
sau pe cel nevoiaș fără îmbrăcăminte,
iar inima lui nu m‑a binecuvântat
atunci când l‑am încălzit cu lâna oilor mele,
dacă mi‑am ridicat mâna împotriva orfanului
pentru că aveam sprijinul celor de la poarta cetății,
atunci să‑mi cadă umărul de la locul lui
și să‑mi fie smulsă mâna din încheietură.
Căci îmi era groază de nenorocire din partea lui Dumnezeu
și nu puteam să înfrunt măreția Sa.
Dacă mi‑am pus încrederea în aur
sau dacă am zis aurului curat: «Tu ești încrederea mea!»,
dacă m‑am bucurat că averea mea este mare
și că mâna mea a adunat mult,
dacă am privit soarele când strălucea
sau luna mișcându‑se în splendoarea ei
și mi s‑a amăgit inima în taină,
dacă le‑am dat sărutări, ducându‑mi mâna la gură,
aceasta ar fi fost o nelegiuire de judecat,
pentru că aș fi fost necredincios față de Dumnezeul Cel de sus.
Dacă m‑am bucurat de nenorocirea celui ce mă ura
sau dacă mi‑a părut bine când a venit necazul peste el,
dacă mi‑am lăsat gura să păcătuiască
cerând blestem peste viața lui,
dacă oamenii din cortul meu n‑au zis niciodată:
«Cine nu s‑a săturat din carnea lui?»,
– străinul însă n‑a rămas în drum peste noapte,
și ușa mea a fost întotdeauna deschisă călătorului, –
dacă mi‑am acoperit fărădelegile ca Adam,
zăvorându‑mi nelegiuirea în sân
pentru că m‑aș fi îngrozit de mulțime,
iar disprețul clanurilor m‑ar fi înspăimântat,
tăcând și neîndrăznind să ies afară…
Oh! De‑aș găsi pe cineva să mă asculte!
Iată, îmi semnez acum apărarea! Să‑mi răspundă Cel Atotputernic!
Să Își scrie plângerea Cel Ce mă acuză.
O voi pune pe umăr,
o voi purta ca pe o coroană.
Îi voi da socoteală de toți pașii mei,
mă voi apropia de El ca un conducător.
Dacă pământul meu a strigat împotriva mea
și dacă brazdele lui au plâns împreună,
dacă i‑am mâncat roada fără să plătesc
sau dacă i‑am dat la moarte pe proprietarii lui,
atunci să crească pe el spini în loc de grâu
și neghină în loc de orz!“
Cuvintele lui Iov au luat sfârșit.
Iov 32:1-22
Discursul lui Elihu
Acești trei oameni au încetat să‑i mai răspundă lui Iov, pentru că el se considera drept.1 Lit.: el era drept în ochii săi. Atunci Elihu, fiul lui Barachel buzitul, din clanul lui Ram, s‑a aprins de mânie. El s‑a mâniat pentru că acesta se îndreptățea pe sine înaintea lui Dumnezeu. S‑a aprins de mânie și pe cei trei prieteni ai lui Iov pentru că aceștia nu mai găseau nimic de răspuns și totuși îl condamnau pe Iov. Elihu așteptase să‑i vorbească lui Iov la urmă, pentru că aceștia erau mai în vârstă decât el. Dar, văzând că cei trei oameni nu mai au nimic de zis, s‑a mâniat. Elihu, fiul lui Barachel buzitul, a răspuns și a zis:
„Eu sunt tânăr,
iar voi sunteți în vârstă.
De aceea m‑am ferit
și m‑am temut să vă spun părerea mea.
Mi‑am zis: «Să vorbească zilele,
și mulțimea anilor să facă cunoscută înțelepciunea!»
Dar există un Duh în om,
suflarea Celui Atotputernic, care‑i dă pricepere.
Nu vârsta te face înțelept,
nu bătrânețea te face să înțelegi ce este drept.
De aceea zic: «Ascultați‑mă!
Îmi voi spune și eu părerea!»
Iată, v‑am așteptat cuvintele,
v‑am ascultat rostirile pricepute
în timp ce vă căutați vorbele.
V‑am ascultat cu atenție
și iată că niciunul nu a dovedit că Iov a greșit,
niciunul dintre voi nu a răspuns cuvintelor lui.
Să nu spuneți: «Am găsit înțelepciunea.
Să‑l confrunte Dumnezeu, nu un om.»
El nu și‑a îndreptat cuvintele împotriva mea
și nu‑i voi răspunde folosind cuvântările voastre.
Sunt înspăimântați, nu mai răspund nimic;
au rămas fără cuvinte.
Și am așteptat. Dar pentru că ei nu mai vorbesc,
pentru că stau acolo fără să răspundă,
voi răspunde și eu, la rândul meu,
îmi voi spune și eu părerea.
Căci sunt plin de cuvinte;
duhul pântecului meu nu‑mi dă pace.
Iată că pântecul meu este ca un vin care n‑a fost aerisit19 Lit.: deschis.,
ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
Voi vorbi ca să găsesc ușurare.
Îmi voi deschide gura și voi răspunde.
Nu voi fi părtinitor,
nu voi linguși pe nimeni.
Nici nu știu să lingușesc;
Creatorul meu m‑ar lua într‑o clipă.
