Ezechiel 36:1-38, Ezechiel 37:1-28 NTLR

Ezechiel 36:1-38

Profeție cu privire la restaurarea lui Israel

„Tu, fiul omului, profețește cu privire la munții lui Israel și spune‑le: «Munți ai lui Israel, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn: dușmanul a zis despre voi: ‘Ha! Ha! Aceste înălțimi străvechi au devenit moștenirea noastră!’» De aceea profețește și spune că așa vorbește Stăpânul Domn: «Da, pentru că v‑au pustiit și v‑au strivit din toate părțile, devenind astfel proprietatea celorlalte neamuri, și pentru că ați ajuns o pricină de batjocură și de șușoteală pentru popoare, de aceea, munți ai lui Israel, ascultați Cuvântul Domnului Dumnezeu! Așa vorbește Stăpânul Domn munților, dealurilor, albiilor, văilor, ruinelor pustii și cetăților părăsite, care au fost jefuite și batjocorite de restul neamurilor din jurul vostru. Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘În focul geloziei Mele am ceva de spus împotriva neamurilor înconjurătoare și împotriva întregului Edom, pentru că au făcut din țara Mea moștenirea lor și s‑au bucurat din toată inima lor și cu dispreț în sufletul lor să‑i jefuiască pășunea.’» Profețește cu privire la țara lui Israel și spune‑le munților, dealurilor, albiilor și văilor că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, în gelozia și furia Mea am ceva de spus, din cauza batjocurii pe care ați suferit‑o din partea neamurilor. Așa vorbește Stăpânul Domn: Îmi ridic mâna și jur că neamurile din jurul vostru își vor purta și ele partea lor de batjocură.

Cât despre voi, munți ai lui Israel, veți avea iarăși ramuri și veți purta din nou rod pentru poporul Meu, Israel, căci se va întoarce în curând. Iată, Eu Însumi sunt alături de voi! Mă voi întoarce spre voi și astfel veți fi lucrați și semănați. Voi înmulți pe voi oamenii, toată Casa lui Israel, toată! Cetățile vor fi din nou locuite, iar ruinele vor fi rezidite. Voi înmulți pe voi numărul oamenilor și al animalelor; ei vor deveni numeroși și vor fi roditori. Voi face să fiți locuiți ca odinioară și vă voi face mai mult bine decât la început. Și veți ști astfel că Eu sunt Domnul. Voi face să umble iarăși pe voi oameni, și anume poporul Meu Israel. Ei vă vor lua din nou în stăpânire și veți fi moștenirea lor. Nu‑i veți mai lăsa niciodată fără copii.»

Așa vorbește Stăpânul Domn: «Țară, pentru că s‑a zis despre tine că devorezi oameni și că ți‑ai sărăcit neamul de copii, de aceea nu vei mai devora oameni și nu‑ți vei mai sărăci neamul de copii, zice Stăpânul Domn. Nu‑ți voi mai da prilej să auzi batjocura neamurilor îndreptată spre tine, nu vei mai purta disprețul popoarelor și nu‑ți vei mai face neamul să cadă, zice Stăpânul Domn.»“

Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: „Fiul omului, cei din Casa lui Israel locuiau în patria lor, dar au spurcat‑o prin calea lor și prin faptele lor. Calea lor era înaintea Mea la fel de necurată ca necurăția femeii. Atunci Mi‑am revărsat furia peste ei din cauza sângelui pe care îl vărsaseră în țară și din cauza idolilor cu care o spurcaseră. I‑am risipit printre neamuri și au fost împrăștiați prin țări străine. I‑am judecat după calea lor și după faptelor lor. Dar ei au ajuns la neamurile unde s‑au dus și au profanat Numele Meu cel sfânt, căci se zicea despre ei: «Aceștia sunt poporul Domnului, dar au ieșit din țara lor!» Totuși, am vrut să scap cinstea Numelui Meu cel sfânt, pe care‑l profana Casa lui Israel printre neamurile unde ajunseseră.

Prin urmare, spune‑i Casei lui Israel: «Așa vorbește Stăpânul Domn: ‘Nu datorită vouă fac aceste lucruri, Casă a lui Israel, ci datorită Numelui Meu cel sfânt, pe care voi l‑ați profanat printre neamurile unde ați ajuns. Îmi voi sfinți23 Vezi 20:41 și Num. 20:12. Numele Meu cel mare care a fost profanat printre neamuri, Numele pe care voi l‑ați profanat în mijlocul lor. Și neamurile vor ști că Eu sunt Domnul, zice Stăpânul Domn, când Mă voi arăta sfânt prin voi înaintea ochilor lor.

Vă voi lua dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările străine și vă voi aduce în țara voastră. Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți. Vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă și voi pune înăuntrul vostru un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul vostru și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu înăuntrul vostru și vă voi face să urmați hotărârile Mele, să păziți judecățile Mele și să le împliniți. Veți locui în țara pe care am dat‑o părinților voștri. Voi veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre. Voi chema grânele și le voi înmulți și nu voi mai trimite foametea peste voi. Voi înmulți roadele pomilor și recolta câmpului, ca să nu mai fiți de dispreț printre neamuri din cauza foametei. Atunci vă veți aduce aminte de căile voastre cele rele și de faptele voastre care n‑au fost bune și vă va fi scârbă de voi înșivă din cauza nelegiuirilor și a urâciunilor voastre. Dar să știți că lucrurile acestea nu le fac datorită vouă, zice Stăpânul Domn. Rușinați‑vă și jenați‑vă din cauza căilor voastre, Casă a lui Israel!’»

Așa vorbește Stăpânul Domn: «În ziua când vă voi curăți de toate nelegiuirile voastre, voi face să fie locuite cetățile voastre, iar ruinele vor fi rezidite. Țara pustiită va fi din nou lucrată și nu va mai fi o pustietate înaintea ochilor tuturor trecătorilor. Atunci ei vor spune: ‘Țara aceasta care era pustiită, a ajuns precum grădina Edenului, iar cetățile care zăceau în ruine, pustiite și dărâmate, au ajuns așezări fortificate!’ Și neamurile care vor fi lăsate în jurul vostru vor ști atunci că Eu, Domnul, am rezidit dărâmăturile și am resădit ce fusese pustiit. Eu, Domnul, am vorbit și voi face întocmai.»

Așa vorbește Stăpânul Domn: «Pe lângă toate aceste lucruri, Mă voi lăsa înduplecat de Casa lui Israel și iată ce voi face pentru ei: îi voi înmulți pe oameni ca pe o turmă de oi. La fel de numeroase ca turmele pentru jertfe, ca turmele care sunt aduse la Ierusalim la sărbătorile periodice, așa de pline cu turme de oameni vor fi și cetățile lor părăsite. Și vor ști astfel că Eu sunt Domnul.»“

Read More of Ezechiel 36

Ezechiel 37:1-28

Valea cu oase uscate

Mâna Domnului a venit peste mine, m‑a dus prin Duhul Domnului și m‑a lăsat jos în mijlocul unei văi. Valea era plină de oase. M‑a pus să umblu peste ele încoace și încolo și iată că pe suprafața văii erau foarte multe oase. Și iată că ele erau foarte uscate.

Domnul mi‑a zis:

– Fiul omului, vor putea oare aceste oase să învie?

Eu I‑am răspuns:

– Stăpâne Doamne, Tu știi!

Atunci El mi‑a zis:

– Profețește despre oasele acestea și spune‑le: „Oase uscate, ascultați Cuvântul Domnului! Așa vorbește Stăpânul Domn cu privire la oasele acestea: «Iată, voi face să intre suflare5-14 Termenul ebraic poate însemna și vânt sau duh / Duh. în voi și veți învia! Vă voi da tendoane, voi face să crească pe voi carne și vă voi acoperi cu piele. Voi pune suflare în voi și veți învia. Și veți ști atunci că Eu sunt Domnul!»“

Am profețit așa cum mi se poruncise. În timp ce profețeam, s‑a auzit un zgomot ca un huruit. Și iată că oasele s‑au apropiat unele de celelalte! M‑am uitat și, iată, am văzut că aveau deja tendoane pe ele, carnea crescuse pe ele și erau acoperite cu piele; dar încă nu era suflare în ele.

El mi‑a zis:

– Profețește suflării! Profețește, fiul omului, și spune‑i suflării că așa vorbește Stăpânul Domn: „Vino, suflare, din cele patru vânturi și suflă peste acești morți ca să învie!“

Am profețit așa cum îmi poruncise și suflarea a intrat în ei. Ei au înviat și s‑au ridicat în picioare. Era o armată foarte, foarte mare.

Apoi El mi‑a zis:

– Fiul omului, oasele acestea sunt toți cei din Casa lui Israel. Iată că ei zic: „Oasele ne sunt uscate și nu mai avem nicio speranță! Suntem pierduți!“ De aceea profețește și spune‑le că așa vorbește Stăpânul Domn: „Poporul Meu, Eu Însumi vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre și vă voi aduce în țara lui Israel. Poporul Meu, când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din mormintele voastre, veți ști că Eu sunt Domnul. Voi pune în voi suflarea Mea și veți învia. Vă voi așeza din nou în țara voastră și veți ști că Eu, Domnul, am vorbit și am făcut întocmai, zice Domnul.“

Un singur popor sub un singur conducător

Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând: „Fiul omului, ia o ramură și scrie pe ea: «Pentru Iuda și pentru fiii lui Israel, prietenii săi». Ia apoi o altă ramură și scrie pe ea: «Pentru Iosif, ramura lui Efraim, și pentru toți cei din Casa lui Israel, prietenii lui». După aceea apropie‑le una de alta și fă‑le o singură bucată, astfel încât să fie ca una singură în mâna ta.

Când fiii poporului tău îți vor zice: «Nu vrei să ne explici ce înseamnă toate acestea?», tu să le spui că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi voi lua ramura lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, și a semințiilor lui Israel, prietenii lui, le voi pune pe ramura lui Iuda și le voi face o singură ramură, astfel că vor fi una în mâna Mea.» Ramurile pe care ai scris să le ții în mână înaintea ochilor lor și să le spui că așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi îi voi lua pe fiii lui Israel din mijlocul neamurilor unde s‑au dus, îi voi strânge din toate părțile și‑i voi aduce în patria lor. Voi face din ei un singur neam în țară, pe munții lui Israel. Va fi un singur rege pentru toți și nu vor mai fi două neamuri, nici nu vor mai fi împărțiți în două regate. Nu se vor mai pângări cu idolii lor, cu spurcăciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi izbăvi de toate abaterile prin care au păcătuit și‑i voi curăți. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

Robul meu David, va fi rege peste ei și va fi un singur păstor pentru toți. Ei vor urma legile Mele și vor păzi și împlini hotărârile Mele. Vor locui în țara pe care am dat‑o robului Meu Iacov, țara în care au locuit părinții lor. Ei vor locui în țară împreună cu copiii lor și cu copiii copiilor lor pe vecie, iar robul Meu David le va fi prinț pentru totdeauna. Voi încheia cu ei un legământ de pace; va fi un legământ veșnic cu ei. Îi voi așeza iarăși, îi voi înmulți și voi pune Sfântul Meu Lăcaș în mijlocul lor pe vecie. Locuința Mea va fi între ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Când Sfântul Meu Lăcaș va fi în mijlocul lor pe vecie, neamurile vor ști că Eu sunt Domnul, Cel Care‑l sfințesc28 Vezi nota de la 20:12. pe Israel.»“

Read More of Ezechiel 37