2 Cronici 35:20-27
Împrejurările morții lui Iosia
(2 Regi 23:28-30)
După toate acestea, când Iosia pusese deja în ordine Casa, Neco20 Neco sau Nekau II (610–595 î.Cr.), al doilea faraon al Dinastiei XXVI., regele Egiptului, s‑a suit să lupte împotriva Carchemișului, pe Eufrat. Iosia i‑a ieșit împotrivă. Neco i‑a trimis mesageri, zicând: „Ce am eu de‑a face cu tine, rege al lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi, ci împotriva unei Case cu care sunt în război, iar Dumnezeu mi‑a zis să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, Care este cu mine, ca să nu te distrugă!“ Dar Iosia nu s‑a întors, ci s‑a deghizat ca să lupte împotriva acestuia. El nu a ascultat cuvintele lui Neco, care veneau din gura lui Dumnezeu, astfel că s‑a dus să lupte în valea Meghido. Arcașii l‑au lovit pe regele Iosia, și regele le‑a zis slujitorilor săi: „Luați‑mă, căci sunt grav rănit!“ Slujitorii lui l‑au luat din carul de luptă, l‑au transportat cu un alt car al lui și l‑au adus la Ierusalim. El a murit și a fost înmormântat în mormintele părinților lui. Toți cei din Iuda și din Ierusalim l‑a bocit pe Iosia.
Ieremia a compus o cântare de jale pentru Iosia și, până în ziua aceasta, toți cântăreții și cântărețele amintesc de Iosia în cântările lor de jale. Ele au ajuns un obicei în Israel și s‑au păstrat scrise în „Cântările de jale“.
Celelalte fapte ale lui Iosia, dovezile sale de credincioșie, făcute după cum scrie în Legea Domnului, cele dintâi și cele de pe urmă isprăvi ale lui sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“.
2 Cronici 36:1-23
Domnia lui Ioahaz peste Iuda
(2 Regi 23:31-35)
Apoi poporul țării l‑a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, și l‑a făcut rege în locul tatălui său, la Ierusalim.
Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Regele Egiptului l‑a detronat la Ierusalim și a cerut țării un tribut de o sută de talanți3 Aproximativ 3 t. de argint și un talant3 Aproximativ 30 kg. de aur. Regele Egiptului l‑a făcut rege peste Iuda și Ierusalim, pe Eliachim, fratele lui Iehoahaz, și i‑a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe fratele său, Iehoahaz, Neco l‑a luat și l‑a dus în Egipt.
Domnia lui Iehoiachim peste Iuda
(2 Regi 23:36–24:7)
Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, Dumnezeul său. Nebucadnețar6 Nebucadnețar (Nabucodonosor, cf. LXX, Vulgata). [604–561 î.Cr.], împăratul Babilonului, s‑a suit împotriva acestuia și l‑a legat cu lanțuri de bronz ca să‑l ducă în Babilon. Nebucadnețar a adus în Babilon unele din obiectele Casei Domnului și le‑a pus în templul7 Sau: palatul. său din Babilon. Celelalte fapte ale lui Iehoiachim, toate urâciunile pe care le‑a săvârșit și ceea ce a fost găsit împotriva lui, iată, ele sunt scrise în „Cartea regilor lui Israel și ai lui Iuda“. Și în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.
Domnia lui Iehoiachin peste Iuda
(2 Regi 24:8-17)
Iehoiachin era în vârstă de optsprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni și zece zile. El a făcut ce este rău în ochii Domnului. În anul următor, împăratul Nebucadnețar a trimis să‑l aducă la Babilon împreună cu obiectele scumpe ale Casei Domnului, iar în locul lui l‑a făcut rege peste Iuda și peste Ierusalim pe unchiul10 Cf. 2 Regi 24:17. Lit.: fratele, termen care se referă adesea la o rudă apropiată. său, Zedechia.
Domnia lui Zedechia peste Iuda
(2 Regi 24:18–25:18; Ier. 52:1-3)
Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, Dumnezeul său, și nu s‑a smerit înaintea profetului Ieremia care vorbea din partea Domnului. S‑a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care‑l pusese să jure pe Dumnezeu. Și‑a înțepenit ceafa și și‑a împietrit inima, ca să nu se întoarcă la Domnul, Dumnezeul lui Israel. Toate căpeteniile preoților, precum și poporul și‑au înmulțit și ei nelegiuirile, luându‑se după toate urâciunile neamurilor și au pângărit Casa Domnului, pe care El o sfințise la Ierusalim. Domnul, Dumnezeul părinților lor, Și‑a trimis mesagerii la ei dis‑de‑dimineață; i‑a trimis pentru că Îi era milă de poporul Lui și de Locuința Sa. Ei însă i‑au luat în derâdere pe mesagerii lui Dumnezeu, I‑au disprețuit cuvintele și I‑au batjocorit profeții, până când a venit mânia Domnului peste poporul Său și n‑a mai fost vindecare.
Căderea Ierusalimului
(2 Regi 25:1-21; Ier. 39:1-10; 52:4-27)
Domnul l‑a ridicat împotriva lor pe împăratul caldeenilor.17 Sau: babilonienilor. El le‑a ucis tinerii cu sabia chiar în Casa Sfântului lor Lăcaș. Nu a avut milă nici de feciori, nici de fecioare, nici de bătrâni, nici de gârbovi. Domnul i‑a dat pe toți în mâna sa. Toate obiectele Casei lui Dumnezeu, mari și mici, tezaurul Casei Domnului, bogățiile regelui și ale căpeteniilor sale, pe toate le‑a dus în Babilon. Au dat foc Casei lui Dumnezeu, au dărâmat zidul Ierusalimului, au dat foc tuturor palatelor și au distrus toate obiectele prețioase.
Pe cei ce au scăpat de sabie, i‑a dus în captivitate la Babilon, iar aceștia au devenit robii lui și ai fiilor lui, până când a ajuns la putere împărăția Persiei, adică până când țara s‑a bucurat de Sabatele ei, împlinindu‑se astfel Cuvântul Domnului spus prin Ieremia. Tot timpul cât a rămas pustiită, țara s‑a odihnit până când s‑au împlinit șaptezeci de ani.
Edictul de repatriere a evreilor
(Ezra 1:1-3)
În primul an al lui Cirus22 Cirus II cel Mare (559–530 î.Cr.). Cu referire la anul 539 î.Cr., primul an după cucerirea Babilonului., împăratul Persiei, ca să se împlinească Cuvântul Domnului spus prin Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cirus, împăratul Persiei, și acesta a pus să se vestească prin viu grai și în scris în toată împărăția sa următoarele:
„Așa vorbește Cirus, împăratul Persiei:
«Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care mi‑a dat toate regatele pământului, m‑a numit să‑I zidesc o Casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el! Lăsați‑l să se suie!»“
