2 Cronici 31:2-21
Ezechia a așezat din nou pe șiruri cetele preoților și ale leviților, fiecare om cu slujba sa de preot sau de levit: pentru arderea‑de‑tot, pentru jertfele de pace2 Vezi nota de la 7:7., pentru slujire sau pentru mulțumire și laudă la porțile taberelor Domnului. Regele a dăruit o parte din bunurile sale pentru arderile‑de‑tot, adică pentru arderile‑de‑tot de dimineață și de seară, pentru arderile‑de‑tot de Sabat, de lună nouă și de sărbători, așa cum este scris în Legea Domnului. El a spus poporului, locuitorilor Ierusalimului, să dea preoților și leviților partea cuvenită lor, pentru ca aceștia să se poată dedica Legii Domnului. Când s‑a răspândit vestea aceasta, fiii lui Israel și‑au înmulțit darurile din primele roade – din grâne, din must, din ulei, din miere și din toate roadele câmpului. Au adus zeciuială din belșug din tot ce aveau. Fiii lui Israel și ai lui Iuda, care locuiau în cetățile lui Iuda, au dat și ei zeciuială din cirezi și din turme, precum și zeciuială din lucrurile sfinte care erau închinate6 Vezi nota de la 30:17. Domnului, Dumnezeul lor. Ei le‑au adus și le‑au așezat în mai multe grămezi. Au început să facă grămezi în luna a treia și au terminat în luna a șaptea. Când Ezechia și căpeteniile au sosit și au văzut grămezile, au binecuvântat pe Domnul și pe poporul Său Israel.
Ezechia i‑a întrebat pe preoți și pe leviți cu privire la grămezile strânse. Azaria, preotul conducător, din familia lui Țadok, i‑a răspuns, zicând: „De când a început să vină la Casa Domnului contribuția, am mâncat, ne‑am săturat și a mai rămas încă mult, pentru că Domnul Și‑a binecuvântat poporul, astfel încât a mai rămas din plin.“
Ezechia le‑a poruncit să pregătească niște odăi în Casa Domnului, iar ei le‑au pregătit. Au adus acolo cu credincioșie contribuția, zeciuiala și lucrurile sfinte. Conducătorul responsabil cu acestea era levitul Conania, iar fratele lui, Șimei, era al doilea după el. Iehiel, Azazia, Nahat, Asael, Ierimot, Iozabad, Eliel, Ismachia, Mahat și Benaia erau responsabili sub conducerea lui Conania și a lui Șimei, fratele său, numiți de către regele Ezechia și de către Azaria, cel ce era conducător al Casei lui Dumnezeu.
Levitul Core, fiul lui Imna, portarul de la răsărit, era responsabil cu darurile de bunăvoie aduse lui Dumnezeu, cu împărțirea contribuției aduse Domnului, precum și cu lucrurile preasfinte. În cetățile preoților, sub conducerea lui Core erau Eden, Miniamin, Iosua, Șemaia, Amaria și Șecania. Aceștia împărțeau cu credincioșie partea cuvenită fraților lor, potrivit cetelor lor, fie mari, fie mici, precum și celor înscriși în genealogii – băieții de la vârsta de trei16 Cel mai probabil treizeci, cf. 1 Cron. 23:3. ani în sus – tuturor celor ce veneau zilnic la Casa Domnului pentru slujbele de care erau responsabili, potrivit cetelor lor, preoților înscriși în genealogii, potrivit familiilor lor și leviților de la vârsta de douăzeci de ani în sus, după îndatoririle lor, potrivit cetelor lor – adică întregii adunări a celor înscriși în genealogii cu toți copilașii lor, cu soțiile lor, cu fiii și fiicele lor. Căci ei fuseseră credincioși în a se păstra sfinți.
Pentru urmașii lui Aaron, preoții, care locuiau în ținuturile cu pășuni din apropierea fiecărei cetăți preoțești, au fost desemnați oameni care să dea partea cuvenită tuturor băieților aflați sub îndrumarea preoților și tuturor acelora dintre leviții înscriși în genealogii.
Așa a făcut Ezechia în tot ținutul lui Iuda; el a făcut ce este bine, drept și adevărat înaintea Domnului, Dumnezeul său. Toată lucrarea pe care a început‑o cu privire la slujirea de la Casa lui Dumnezeu și cu privire la Lege sau la porunci, ca să‑L caute pe Dumnezeul său, a înfăptuit‑o din toată inima, astfel că el a reușit.
2 Cronici 32:1-33
Ierusalimul, amenințat de către Sanherib
(2 Regi 18:13, 17-37; 19:8-19, 35-37; Is. 36; 37:8-20, 36-38)
După aceste fapte de credincioșie, a venit Sanherib1 Împărat al Asiriei între anii 705–681 î.Cr., împăratul Asiriei. El a intrat în Iuda și și‑a așezat tabăra în direcția cetăților fortificate, gândindu‑se să le cucerească pentru sine. Când Ezechia a văzut că Sanherib a venit și vrea să lupte împotriva Ierusalimului, s‑a sfătuit cu conducătorii și cu vitejii săi ca să astupe izvoarele din afara cetății, iar aceștia l‑au susținut. S‑a adunat mult popor care a astupat toate izvoarele și uedul4 Vezi nota de la 15:16. care curgea prin mijlocul ținutului, căci își ziceau: „De ce să vină împărații Asiriei și să găsească apă din belșug?“ Ezechia s‑a îmbărbătat și a refăcut tot zidul spart, înălțându‑l până la turnuri. El a mai înălțat încă un zid în afară, a întărit Milo5 Milo înseamnă plin și se referă, probabil, la un sistem de terase artificiale umplute cu stânci și susținute de ziduri. din Cetatea lui David și a făcut o mulțime de arme și de scuturi.
El a numit căpetenii de război peste popor, i‑a adunat la sine în piața de la poarta cetății și a vorbit inimii lor, zicând:
„Fiți tari și curajoși! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați din cauza împăratului Asiriei și a întregii mulțimi care este cu el, căci mai mulți sunt cu noi decât cu el! Cu el este un braț de carne, dar cu noi este Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ne ajute și să poarte bătăliile noastre!“
Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, regele lui Iuda.
După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, în timp ce era înaintea Lachișului împreună cu toate forțele sale, i‑a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, la Ezechia, regele lui Iuda, și la toți cei din Iuda care erau în Ierusalim, zicând:
„Așa vorbește Sanherib, împăratul Asiriei:
«În ce vă încredeți voi de rămâneți sub asediu în Ierusalim? Oare nu vă amăgește Ezechia, ca să vă dea morții prin înfometare și însetare, zicând: ‘Domnul, Dumnezeul nostru, ne va elibera din mâna împăratului Asiriei!’? Oare nu Ezechia I‑a îndepărtat înălțimile și altarele, poruncind lui Iuda și Ierusalimului: ‘Să vă închinați numai înaintea unui singur altar și doar pe el să aduceți tămâie!’?
Nu știți ce am făcut eu și părinții mei tuturor popoarelor celorlalte țări? Au putut oare dumnezeii neamurilor pământului să‑și elibereze țările din mâna mea? Care dintre toți dumnezeii acestor neamuri, care au fost date spre nimicire14 Ebr.: haram/herem, termen care în contextul relației dintre Israel și Dumnezeu se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Practica aceasta era întâlnită însă și la alte popoare din Orient. de părinții mei, au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea? Prin urmare, cum va putea Dumnezeul vostru să vă elibereze din mâna mea? De aceea să nu‑l lăsați pe Ezechia să vă amăgească! Nu‑l lăsați să vă înșele astfel! Să nu credeți în El, căci niciunul din dumnezeii vreunui neam sau ai vreunui regat n‑au putut să‑și elibereze poporul din mâna mea și din mâna părinților mei! Nici Dumnezeul vostru nu va putea să vă elibereze din mâna mea!»“
Slujitorii săi au mai vorbit și alte lucruri împotriva Domnului Dumnezeu și împotriva lui Ezechia, slujitorul Său. Sanherib mai scrisese și scrisori ca să‑L batjocorească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, în care vorbea împotriva Lui, zicând: „Așa cum dumnezeii neamurilor pământului nu și‑au eliberat popoarele din mâna mea, nici Dumnezeul lui Ezechia nu‑Și va elibera poporul din mâna mea!“ Slujitorii au proclamat aceasta, cu glas tare și în limba iudaică18 Adică, ebraică., poporului din Ierusalim aflat pe zid, ca să‑i facă să se teamă și să‑i îngrozească, și să poată captura astfel cetatea. Ei au vorbit despre Dumnezeul Ierusalimului ca despre dumnezeii popoarelor pământului, care sunt făcuți de mâini omenești. Dar regele Ezechia și profetul Isaia, fiul lui Amoț, s‑au rugat cu privire la aceasta și au strigat către ceruri.
Domnul a trimis un înger care a nimicit orice războinic viteaz, orice conducător și orice căpetenie din tabăra împăratului Asiriei. Acesta s‑a întors rușinat în țara lui. Când a intrat în templul zeului său, cei ieșiți din coapsele sale l‑au înjunghiat acolo cu sabia.
Așa i‑a izbăvit Domnul pe Ezechia și pe locuitorii Ierusalimului din mâna lui Sanherib, împăratul Asiriei, și din mâna tuturor dușmanilor lor. El i‑a protejat din toate părțile. Mulți au venit la Ierusalim cu daruri de mâncare pentru Domnul și cu cadouri pentru Ezechia, regele lui Iuda, care, de atunci, a fost înălțat înaintea ochilor tuturor neamurilor.
Succesul și mândria lui Ezechia
(2 Regi 20:1-21; Is. 38:1-8, 21-22; 39:1-8)
În acele zile, Ezechia s‑a îmbolnăvit și era aproape de moarte. El s‑a rugat Domnului Care i‑a vorbit și i‑a dat un semn. Însă Ezechia nu a răsplătit binefacerea primită, deoarece i s‑a îngâmfat inima, astfel că mânia Domnului a fost peste el, peste Iuda și peste Ierusalim. Ezechia s‑a smerit de îngâmfarea sa, împreună cu locuitorii Ierusalimului, astfel încât mânia Domnului nu a venit peste ei în vremea lui Ezechia.
Ezechia a avut foarte multă bogăție și glorie. El și‑a făcut vistierii pentru argint, pentru aur, pentru pietre prețioase, pentru mirodenii, pentru scuturi și pentru tot felul de vase scumpe. A construit hambare pentru recolta de cereale, pentru vin și pentru ulei, precum și grajduri pentru tot felul de vite și staule pentru oi. El și‑a zidit cetăți și a avut numeroase turme și cirezi, căci Dumnezeu i‑a dat foarte multe bunuri.
Ezechia este cel care a astupat izvorul de sus al Ghihonului și i‑a îndreptat cursul în jos spre partea de apus a Cetății lui David. Ezechia a reușit în tot ce a făcut. Însă, când trimișii conducătorilor din Babilon au venit la el ca să întrebe despre semnul care se făcuse în țară, Dumnezeu l‑a părăsit, ca să‑l pună la încercare și să cunoască tot ce era în inima lui.
Celelalte fapte ale lui Ezechia, precum și dovezile sale de credincioșie sunt scrise în „Viziunea profetului Isaia“, fiul lui Amoț, și în „Cartea regilor lui Iuda și ai lui Israel“. Ezechia a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în locul cel mai înalt al mormântului urmașilor lui David. La moartea sa, toți cei din Iuda și locuitorii Ierusalimului i‑au dat cinste. Și în locul lui a domnit fiul său Manase.
2 Cronici 33:1-20
Domnia lui Manase peste Iuda
(2 Regi 21:1-18)
Manase era în vârstă de doisprezece ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de cincizeci și cinci de ani. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, luându‑se după urâciunile neamurilor pe care Domnul le alungase dinaintea fiilor lui Israel. A rezidit înălțimile pe care le dărâmase tatăl său, Ezechia, a ridicat altare baalilor, a făcut stâlpi ai Așerei și s‑a închinat întregii oștiri a cerurilor și i‑a slujit. A zidit altare în Casa Domnului, despre care Domnul spusese: „În Ierusalim va fi Numele Meu pe vecie.“ El a zidit altare întregii oștiri a cerurilor, în cele două curți ale Casei Domnului. Și‑a trecut6 Sau: și‑a sacrificat. fiii prin foc în valea Ben‑Hinom, s‑a ocupat cu prezicerea,6 Vezi nota de la Lev. 19:26. cu interpretarea semnelor6 Vezi notele de la Gen. 44:5, 15; Lev. 19:26 și Deut. 18:10. și cu vrăjitoria și a apelat la cei ce întreabă duhurile morților și la cei care cheamă spiritele6 Vezi nota de la Lev. 19:31 și expresia completă în Deut. 18:11.. El a făcut mult rău în ochii Domnului, mâniindu‑L. A pus în Casa lui Dumnezeu chipul cioplit al idolului pe care‑l făcuse, în Casa despre care Dumnezeu îi spusese lui David și lui Solomon, fiul acestuia: „În Casa aceasta și în Ierusalim, pe care l‑am ales dintre toate cetățile semințiilor lui Israel, Îmi voi pune Numele pe vecie. Nu voi mai lăsa piciorul lui Israel să se îndepărteze din țara pe care le‑am încredințat‑o părinților voștri, dacă vor avea grijă să împlinească tot ce le‑am poruncit prin Moise, toată Legea, hotărârile și judecățile.“ Însă Manase i‑a dus în rătăcire pe cei din Iuda și pe locuitorii Ierusalimului, astfel că ei au făcut mai mult rău decât toate neamurile pe care le nimicise Domnul dinaintea fiilor lui Israel.
Domnul le‑a vorbit lui Manase și poporului său, însă ei nu au luat aminte. De aceea Domnul a adus împotriva lor pe conducătorii oștirii împăratului Asiriei, care l‑au prins pe Manase în cursă, l‑au ferecat cu lanțuri de bronz și l‑au dus în Babilon. În strâmtorarea sa, el a stăruit înaintea Domnului, Dumnezeul său, și s‑a smerit mult înaintea Dumnezeului părinților săi. L‑a rugat; și lăsându‑Se înduplecat, Dumnezeu i‑a ascultat cererea și l‑a întors la Ierusalim, în regatul său. Și Manase a recunoscut că Domnul este Dumnezeu.
După aceea, el a construit un zid în afara Cetății lui David, care trecea prin valea de la apus de Ghihon, pe la Poarta Peștilor și încercuia Ofelul – zidul era foarte înalt. A numit conducători de armată pentru toate cetățile fortificate din Iuda, a îndepărtat dumnezeii și idolul din Casa Domnului, precum și toate altarele pe care le zidise pe muntele Casei Domnului și în Ierusalim și le‑a aruncat în afara cetății. A refăcut altarul Domnului și a adus pe el jertfe de pace16 Vezi nota de la 7:7. și de mulțumire. Apoi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeul lui Israel. Poporul încă mai aducea jertfe pe înălțimi, dar numai Domnului, Dumnezeul lor.
Celelalte fapte ale lui Manase, rugăciunea lui către Dumnezeul său și cuvintele văzătorilor care i‑au vorbit în Numele Domnului, Dumnezeul lui Israel18 Adică lui Iuda (în multe pasaje din carte)., sunt scrise în „Cronicile regilor lui Israel“. Rugăciunea lui, felul în care i‑a răspuns Dumnezeu la rugăciune, toate păcatele și greșelile sale, locurile unde a zidit înălțimi și unde a ridicat așere și chipuri cioplite înainte de a se smeri, sunt scrise în „Cronicile văzătorilor“. Manase a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în grădina palatului său. În locul lui a domnit fiul său Amon.
